740 matches
-
le vedea un sfert de ceas departe de țărm. Undele liniștite o duceau și în curând ajunse la stâncile din mare. Ea merse-ncetinel de-a lungul lor, răzămîndu-și mînile de păreții de piatra, ajunse la o peșteră din care curgea sfâșiat și strălucind un izvor, intră mergând de-a lungul pârâului și deodată o panoramă cerească se deschise ochilor ei... D-zeule! ce rai! gândi ea. Ea merse-nainte prin iarbă, care, mirositoare, îi gâdila corpul, s-aruncă în lacul limpede ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
le vedea un sfert de ceas departe de țărm. Undele liniștite o duceau și în curând ajunse la stâncile din mare. Ea merse-ncetinel de-a lungul lor, răzămîndu-și mînile de păreții de piatră, ajunse la o peșteră din care curgea sfâșiat și strălucind un izvor, intră mergând de-a lungul părîului și deodată, o panoramă cerească se deschise ochilor ei... D-zeule! ce rai! gândi ea - voi sta aici puțin. Ea merse-nainte prin iarbă, care, caldă și mirositoare, îi gâdila corpul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
te tradă, ce râde în inima ei când ochii ei sunt plini de lacrimi. O, ea n-a fost o femeie... Protest în contra numelui. Asta era dispozițiunea lui Ion în urma morții Sofiei. Mult timp în urmă, el, deși cu inima sfâșiată, deși cu sufletul turbure, însă cu fruntea sa de artist etern senină, nu te lăsa să întrevezi nimica. Eu, din contra, care văzusem figura frumoasă a acelei fiice a pământului, a acelui înger blond, eu îl visam zi și noapte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
i]virea asupra unui obiect, ci are în minte[a] ei totdeuna mai multe, adesea contradictorii, în eternă neliniște sufletească, un caos de imagini; ea împărtășește și lui Ioan acest mod de-a vedea și face din el o natură sfâșiată, neconstantă, catilinară. Sufletul lui Ioan în întregul, în viața lui internă devine identic cu al [lui] Poesis. Gânduri sclipitoare, dar fără adâncime - iată caracteristica ei. Și această receptivitate largă, tocmai pentru că e largă, nu e adâncă, ci seamănă cu undele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Era un sfârșit de noapte luminos și se lăsase frigul. Stăteau față în față și arătau ca după război: Zogru, cu hainele murdare de rugină și cu privirea gravă a unui om aflat la capătul vieții, iar Ghighina, cu rochia sfâșiată și părul despletit. Îi era milă de ea și ar fi vrut s-o ocrotească, dar se simțea neputincios și leșinat. Stăteau lângă trăsură și se priveau în tăcere. În mijlocul lacului se vedea mănăstirea cu stâlpii porții luminați. Apoi el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
și să le-o aducă legată fedeleș. Zoe îl privea amuzată și îngrijorată totodată, își dădea seamă că bărbatul acesta distins și elegant n-ar fi vorbit niciodată astfel. Pe de altă parte, era mișcată de privirea lui de om sfâșiat. De fapt, Zogru era fericit, o privea cu tot sufletul și voia să n-o uite. Și așa și-a adus-o aminte multă vreme, în rochia verde, legată pe sub sâni cu o eșarfă brodată cu flori mici, cărămizii, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
destinul Sandei nu împărtășise speranțele bătrânei. La nici patru ani de la căsătorie se întâmplase nenorocirea. Eduard se îmbolnăvise de cancer, acea boală îngrozitoare care decima mii de vieți în toate colțurile lumii și Bica își văzuse fiica intrând pe poartă sfâșiată, devastată, desfigurată de o privire goală. "Mamă, Eduard va muri". Din ziua aceea Sanda devenise un om condamnat la singurătate. Dacă n-ar fi avut-o pe Luana, cu siguranță, și-ar fi pus capăt zilelor dar avusese norocul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
orice colaborare. Fetele îi prezentau câte un coleg ori cunoștință, în speranța că ciudata blondă care le aterizase în cameră se va da cu lumea. Ea continua să-l viseze pe Ernest, noapte de noapte, trezindu-se la răsăritul soarelui sfâșiată și cu sufletul gol. Suporta alinarea perfidă a visului cu stoicism, întrebându-se ce făcuse să merite atâta tristețe. Îi era greu, cu inima plină de trupul bronzat și ochii devastatori ai lui Radak, să accepte chipuri șterse, gesturi forțate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
dreptății și a fricii față de Dumnezeu, căzuse în cea mai cumplită mocirlă. Cum să-i spună soțului ei că devenise o nerușinată, că se aflau la un capăt de drum și că nimic nu-i mai putea întoarce? Era obosită, sfâșiată și incapabilă să vorbească. Văzu masa frumos aranjată și își aminti. Se împlineau șapte ani de la unirea lor. Momentele de emoție, de jurăminte și frumusețe, se aflau departe, lepădate și uitate în cine știe ce zi, a cine știe cărui an din viața lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Plânge Maica Sfântă Plânge Maica Sfântă,plânge îndurerată Inima ei iarăși este sfâșiată Căci din nou pe cruce zace răstignit Fiul ei prea dulce cu trupul zdrobit Plânge Maica Sfântă,și se tânguiește Când își vede rănit Fiul cel iubește ‘O,Iisuse blând,copilașul meu Cum te lași tu mamă răstignit mereu?’ Plânge
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93440]
-
soldaților se transformară În strigăte de bun venit, În timp ce-și agitau săbiile și lăncile, conducându-i pe ofițeri Înăuntru. Un călăreț, apoi altul, și Încă unul, intrară cu viteză; al optulea era Ieyasu, cu o mânecă a armurii sfâșiată și trupul acoperit de sânge și zăpadă. — E Seniorul Ieyasu! Seniorul Ieyasu! De cum Îl văzură, vestea porni din gură În gură, iar oamenii Începură să sară În sus, uitând complet de ei Înșiși. Intrând cu pași mari În fort, Ieyasu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
îngrozitoare înghițind-o în agonie peste agonie. Și prin Învălmășeala, precum un trăsnet ce țîșnește dintr-un noian în altul, 150 Tare, puternic, se auzi un geamăt universal al morții, mai tare Decît stihiile nimicitoare 115 toate, si asurzit și sfîșiat mai rău Decît Urizen însuși și toate-oștirile-i ce-n blestemata disperare în jos navală dau. Dar cineva din Geamătul cel de Durere, precum de fum o umbră, Și oase omenești ciocnindu-se în fum se arătară și-Abisul cel de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
săgeți În Cer să cînte cum cîndva cîntat-au pe-ale Luminii dealuri Cînd plîns-a-n chinul tainicei dureri Urthona-ntunecatul: El plînse și se dezbinắ și-ntunecosul cap și-l așeza 55 Pe Stîncă Veșniciei jos pe bezne-ale străfundului, De negre vînturi sfîșiat și de torente ne-ncetate de foc mistuitor, Si fiii săi cei înfocați în pieptul sau erau înlănțuiți și de blesteme plini. Și respirînd grozavnic sînge, răzbunare, scrîșnind din dinți îndurerat, Drumul dădu Giganticului Spirit 131 pe beznele străfundului, 60 Și
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
mădularele-i curgea 231 Tăcut precum iubirea deznădăjduita și ca si gelozia de puternic, Gelos că ea era Vala, care acum ajuns-a desfrînata lui Urizen Și Desfrînata lui Los și înșelată desfrînată-a Regilor Pămîntului, Sufletul lui era în două sfîșiat. 140 Umerii-acoperiți de păr zdrobesc verigile, slobode sînt mîinile văpăii. Roșie furie se varsă-n valuri, trezitu-și-a leii din codrii cei negri, Ei urlă în juru-nfocatului tînăr, despicînd umbră cea fără nume, Gonind pe-a lor cale nemuritoare
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
oțel, si combustibili îndesa, si roți Alcătui și lanțuri, scripeți în jurul Cerurilor lui Los; Ținut-a sfat cu Șarpele lui Orc ascunși în întuneric, 95 Și cu-a Satanei Sinagoga în sumbrul Sanhedrin, Să uneltească împotriva Lumii lui Los și sfîșiata celor patru vînturi Pe Enitharmon să o dea, de-a viitorului nădejde părăsita. Tot viitorul Pare-nțesat de nimicire fără capăt care nicicînd nu va putea fi izgonita; Prezentul e-nghițit de disperată remușcare într-o turbare de nestins. 100 Uimit și
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
libertate și de liberă opțiune ale persoanei. De fapt, ea este masca unei disperări în fața unor „situații-limită”, o formă de suicid. Ea este expresia unei incapacități de a se mai suporta pe sine însuși într-o asemenea situație. Este conștiința sfâșiată a propriei degradări biologice, psihologice și sociale. Dar ea este și sentimentul unui abandon moral și spiritual. În cazul eutanasiei, omul se erijează în „principiul absolutului”, în cel care „face legea” vieții. În creștinism, îndurarea suferinței este condiția și promisiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
Stere anunță posibilitatea catastrofei expansiunii bolșevice peste Nistru: "dacă vreo conjunctură internațională va îngădui trecerea oștilor moscovite peste Nistru, astăzi nici o stavilă nu le va mai putea opri la Prut. Nici măcar nu ne va aștepta numai robia comună, ci națiunea sfâșiată va fi ea însăși expusă primejdiei de moarte."198 Scrisoarea către Moș Ion Codreanu a apărut în Adevărul, la 10 aprilie 1930, rămânând necitită de elitele noastre politice. Exact peste un deceniu, la 28 iunie 1940, Consiliul de Coroană va
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
doar la Chișinău, nicicum la București, în anul Centenarului Eminescu. Iar asemenea amănunt ne luminează asupra stranietății comemorării Poetului, în Țară, sub semnul bicefalității puterii de la București, care ne trimite la o fracturare a spiritul românesc, la o conștiință publică sfâșiată, dedublată în antiteze monstruoase. Comemorarea fusese concepută și pentru apariția celui mai important și mai controversat volum de publicistică din ediția academică, volumul X. Bunul de tipar se dăduse pe data de 28 aprilie 1989, pentru ca să fie gata de lansare
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Întreaga "epopee" se află între copertele volumului X de Opere, iar cei vizați s-au opus, și dintr-o parte, și din alta, scoaterii pe piață a tomului. Proprio motu, era în joc Basarabia, care se eliberase de "complexul conștiinței sfâșiate"323 și ieșise pe scena istoriei la vedere. Odată tipărit, volumul nu a primit "bunul de difuzare", urmând să zacă în depozit și să fie dat la topire, ca în cei mai negri ani ai bolșevismului / proletcultismului. Au fost un
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
putut fi nici măcar semnalate la Indexul textelor neincluse, programat să apară în volumul al șaselea din ediția critică. Asta se întâmpla în 1987. (Vezi studiul introductiv la Duiliu Zamfirescu, În Basarabia, ediția citată, p. 18). 323 Am tratat fenomenul "conștiinței sfâșiate" la românii din Basarabia și din Țară în cartea mea Basarabia sau drama sfâșierii, Editura Flux, Chișinău, 2003. 324 Vezi Nicolae Georgescu, studiul introductiv la ediția critică citată, p. 15. 325 Paul Goma, Basarabia, II, în "Viața Basarabiei", an. I
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
paginile albumului lor; naiadele mâniate se avântară asupra fragilei luntre, ce se clătină ca urmare a eforturilor lor; cei doi savanți, scufundați din nou și din nou în noroi, fură aruncați pe pământ pe jumătate înecați, cu hainele murdărite și sfâșiate, cu fața brăzdată de unghiile răzbunătoare. În această îmbrăcăminte prăpădită, ar fi fost uciși de tații, frații, soții ce alergaseră la strigătele femeilor care se scăldau dacă persoane îndatoritoare ce tocmai treceau nu i-ar fi scos din belea. Ca
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
G.CĂLINESCU Rebreanu scrie un roman al marilor ciocniri, al marilor conflicte dramatice, al momentelor de tensiune. Este un romancier al luptei și al pasiunilor. Schema tuturor creațiilor sale ar putea fi reprezentată într-un fel generalizat prin imaginea liniștii sfâșiate, a tăcerilor aparente sub care mocnesc pasiuni. Satul „părea” mort în Ion, țara - liniștită în Răscoala, conștiința lui Apostol Bologa - împăcată în Pădurea spânzuraților. Scriitorul este puternic atras de suflul dramatic al vieții, știe să-l descopere chiar în pragul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289159_a_290488]
-
licență; luminat; luminos; mama; mărinimie; minunat; mister; mit; mîhnire; mort; murdar; muritor; neant; necăjit; neînțeles; nemărginit; nevoi; nuanță; oameni; omenire; pace; patrie; pătat; persoană; personalitate; piept; pierdere; pîine; porumbel; prăjitură; puritate; pustiu; putere; repulsie; rugă; sacru; sai; sălaș; senin; sensibilitate; sfîșiat; sinceritate; singurătate; sînge; somn; sport; stare; suflete pereche; tandru; temnicer; tot; totul; trăire; tristețe; tulburat; unitate; vas; văpaie; veșnicie; violet; viu; voință; 21 grame (1); 787/202/76/126/0 sui: urca (191); coborî (50); urcă (48); scară (45); sus
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
o gesticulație adesea trubadurescă („Lasă-mă, numai spre balconul vechi, să-nalț, iederă tristă, brațele amândouă”) și o retorică naivă, nu lipsită de un anume farmec vetust, de confesiuni înscrise într-un album adolescentin: „Până când va târî sufletul mantaua mâhnirilor sfâșiate? /.../ Păsările tristeții mă ciugulesc ca pe o bucată de pâne, / și-mi văd, sub roțile deșertăciunii, nădejdile zdrobite toate, toate” (Neliniști). Însemnări, așadar, tânguitor-juvenile, regizate în decorul simbolist amintit, de unde nu pot fi absente, desigur, nici referințele muzicale tipice - „notele
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
imagism, de pe acum abundent, atestă o fantezie asociativă extrem de mobilă, cu îndrăzneli „moderniste” în linia unui Adrian Maniu, prelucrând abil sinestezia simbolistă și forțând, în sens pre-avangardist, apropierea unor elemente relativ distanțate. Dacă numeroase metafore in praesentia precum „mantaua mâhnirilor sfâșiate”, „roțile deșertăciunii”, „păsările tristeții” ori „vata mâhnirilor” pot trezi serioase rezerve, altele - cele mai multe - nu sunt ale unui poet oarecare: „iedera glasului tău în vânt”, „drumul ca o melodie se pierde”, „foșnetul serii de hârtie”, „În clavir sunt accente vechi, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]