494 matches
-
spate și-am văzut că Remus Frunză a ajuns la marginea lanului și s-a oprit și a atins pământul cu făclia, și atunci mi-am adus aminte de dârele de catran care împânzeau lanul, auzind în același timp cum, sfârâind, iau foc, și deja știam ce-o să urmeze, de ce au zis că n-am decât să alerg cât mă țin plămânii, flăcările au și ajuns lângă mine, am văzut cum șerpuiesc prin grâu, grâul încă nu luase foc, și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
caporalul a dat să se ridice dar, fără cârje, n-avea de ce să se sprijine, așa că s-a întins la loc, pe pământ și, întors pe-o rână, privea cum se rostogolește baraca în apă și cum flăcările se sting, sfârâind, baraca însă nu s-a scufundat cu totul, partea de sus a continuat să ardă, plutind spre mijlocul apei și oprindu-se apoi, în timp ce flăcările se răsfrângeau, roșii, în oglinda cenușie-a apei, de parcă însuși puțul ar fi ars, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mirosul cald de pui. În viața mea n-am simțit un miros atât de îmbietor de mâncare gătită în casă. Puiul e auriu ; pielița prăjită și crocantă e presărată cu piperul pe care l-am măcinat mai devreme ; zeama încă sfârâie în tigaie. E momentul să facem sosul, strigă Iris din colțul opus al bucătăriei. Scoate puiul și pune-l pe platou... și acoperă-l. Trebuie să rămână cald... Acum înclină ușor tava. Vezi picăturile alea mari de grăsime care plutesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
animal fricos și vede mai rău decât un om bătrân. Dacă ajungi lângă el fără să te simtă, se sperie așa de tare Încât se năpustește asupra ta. Dacă te aude de la depărtare Însă, o ia la fugă de-i sfârâie călcâiele - știe el, bătrânul stăpân al vizuinii, câte putem să-i facem când plecăm pe urmele lui. Acum Însă, nu puteam să scoatem nici un sunet, iar mirosul de urs era din ce În ce mai pătrunzător. M-am uitat la Runa și am hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
copacului de pâinea-maimuței din mijlocul satului și-i smulgeau bucăți de coajă fâșii-fâșii, pe care apoi, surate de-ale lor le terciuiau cu maiul pe o piatră. De undeva din spate, dinspre apa care curge mereu, se auzea un foc sfârâind. - Eu știu ce vrei tu, zise Tuni. Știu care e lupta ta și știu ce vrei de la mine. Dar, cum să mă intereseze lupta voastră când știu tot ce-mi trebuie de la Dogon? Tatăl tău din Cer e bătrân. Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
știe să-mi ia urma. - Ah, Enkim e ăla cu fumul de pe munte, Își aminti Barra. Pfuuuh... Nu l-am văzut. Am trimis oameni să pună mâna pe el, dar ne-a simțit, blestematul, și a fugit de i-au sfârâit călcâiele... Dar, de ce mai Întrebi de el, că nu el e lăsat În legăminte, ci fiu-său? 30. Ne pregăteam să punem luntrele lui Logon pe Marea cea mare când, pândarii răspândiți de Barra pe creasta dealului dădură un fluierat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se miluiască. În biserică rămân doar unghiurile. Un suflet înfășurat în trenci lung și ponosit intră precaut prin ușile cu arhangheli și se apropie, cu multe ocolișuri pe la toate icoanele de pe laturi, de iconostas. Tocmai atunci lumânarea din fața Maicii Domnului sfârâie și din întuneric apare nasul Născătoarei. În cămăruța lui, părintele Ieronim stă singur la masă cum îi e obiceiul, cu o strachină de pesmeți și un degetar de vin. Părintele își pune un deget pe buze și încruntă sprânceana dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
patra, era Aurelia Soporan. Privi buimac sala. Reluța murise anul trecut și nu-i pomenise vreodată că fusese pe lista aceea a lor, cea mai importantă. Dădu să spună ceva. Nu-i ieși nici un cuvânt. Doar un gâjâit, de ceapă sfârâind în tigaia încinsă. Sorbi câteva înghițituri din pahar. Reuși, în sfârșit, să îngaime, în exclamațiile satisfăcute ale sălii. - Propun să ne oprim aici. Ne așteaptă cu masa, că e sâmbătă și are o nuntă la cantină după noi. Continuăm mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu colonelul Goncea. Ăla care, știți acum, e...Generalul generalilor. În fine, așa a fost istoria.“ Nu mai auzi ce-i răspunse cealaltă femeie. Zâmbi cu un kilogram de chinină turnată peste amintiri și cu alt litru de acid sulfuric sfârâindu-i, picătură cu picătură, pe orgoliul de artist. Trotilul, în fișicuri de câte două kilograme, îi explodă în nostalgii. Aspasia îl evoca, uite cum, de parcă nu fusese nimic de capul lui. Cât pe ce să se răsucească spre ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-mi schimb expresia feței. Tudor, de la casă, face semne cu mâna. Andrei îmi zbiară comanda în ureche. Închid ochii și tai castraveți. Aș vrea să se facă toți mici și să-i arunc pe plită și să-i aud cum sfârâie. În momentele astea fluier Indiana. Aș vrea să vină doamna director și să stea în mijlocul nostru toată ziua, să înțeleagă cât de mult mă strădui și câte trebuie să îndur de la toți imbecilii. Am încuiat, am salutat paznicul și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
dar în pictură se mai găsește și covorul jucăuș al frunzelor și copaci mișcați de vântul lent și plăcut... Denișa a mai pictat și pârâul minunat care curge lin, iar sunetul picăturilor de apă care se scurg pe pietrele uscate sfârâie formând un cântec miraculos ce te pune pe gânduri mereu când îl auzi. Denișa a terminat pictură și intră în casă. Așa se sfârșește ziua această magnifica de toamnă.
Toamna. In: ANTOLOGIE:poezie by Denisa Eavorschi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_674]
-
voie, și trebuie scos în evidență. Spusese Lucia asta? Poate că spusese, poate că lui i se păruse că spusese, poate că... - La dracu`, gândesc prea mult! Bucătăria îl aștepta, primitoare. Sparse trei ouă și le aruncă în tigaie. Uleiul sfârâia provocator, iar scriitorul puse pe farfuria întinsă câțiva castraveți murați, apoi turnă apă în ibric și aprinse încă un ochi al aragazului. Mirosul de prăjeală îi făcu nările să vibreze, se simți cuprins de o foame teribilă, ca și cum nu ar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
nu aprobă nimic cu vorba, dar nu protestă și într-o zi veni singur la fată și-i spuse îngrijorat: - S-a stins candela, trebuie s-aprinzi candela! Când, prin consumarea untdelemnului, flacăra atingea stratul de apă și începea să sfârâie, Costache se înspăimînta ca de un limbaj cu înțelesuri sinistre. Toate aceste mici mizerii psihice nu făceau din bătrân un abătut. Nu. În fundul sufletului era încredințat că sentința doctorului trebuie interpretată în modul cel mai favorabil și că un om
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Nu, tăiculiță, fu de părere popa Țuică, toate relele omuluivin numai de la diavol. El e pricina a toată neputința și vrăjmășia. Să mă chemi pe mine să-ți citesc blestemele Marelui Vasile, să vezi cum folosește. Maică, maică, fuge dracul sfârâind, și lăsând fum și miros de pucioasă îndărăt, cum zici că e doftoria aia. De apa sfințită plesnește împielițatul. Iau colea busuiocul și-l vâr în agheasmă și-l ard cu ea de-i iese sufletul, maica ploii lui. - Cuvioase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pomezi ieftine, parfum rafinat, copită despicată și deodorant BOB, semne că măgădăii se clintiseră dintre tejghelele și tonomatele lor, doldora de o muzică putredă, parkinsonică, și-și cărăbăneau acum trupurile angrenate în gheme uriașe către sala de proiecție. În atmosferă sfârâia zăpușeala. O legătură de chei, scăpată din caraba de săpător a unui serafim, clănțăni pe parchet. În mai puțin de un minut, filmul se sfâșie de două ori. Degete conspirative sudară la loc capetele ferfenițite ale peliculei, iar la timpul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
e un soi de chiloțel. N-ai slip, n-o întinzi la plajă... Cine te-a păcălit pe tine, scămoșatule, că jerpelitura asta de vorbe e poezie? Făcând crețuri "laba gîștei" pe la colțul ochilor, has-Satan toarse melancolizat, se-ntinse și sfârâi ca o salamandră. - Mai mă asculți? - Ca pe glasul lui părintele Birizdael. Care, ori de câte ori descleștează gura, să târguie sau să drăcuiască la vreo păcătoasă, o încurajează pe gudulancă prin vorbele: "Tu ai supt-o cel mai bine, nevinovato!" - Pe la începutul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fi urmărit doar să-i troznească vreuna din articulațiile translucide, fără greutate, parcă mumificate, ale arătătorului său inelarului cucoanei, făcu ca trupul să i se ridice de trei ori brusc, scuturat de convingerile unor frisoane scurte, iar întregul Cabinet să sfârâie de un miros aproape sexual, deși de piele arsă. - E reglementar! Gol marcat după regulament!! Ai vîrît-o în pandalii șutând din colțul scurt! omologă, ca un cunoscător, ce se și afla, impresionat, mustăciosul. (De încîntare își supse și își perie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
alături de ea. Înfășurînd-o (concomitent cu acțiunea taximetristului, ce, într-adevăr, își descojea chiloțarii) în dizertații ocrotitoare, savante și dulci, ale căror înțelesuri blajine le pierduse încă din copilărie, mîngîindu-i, cu un deget balerin, aura ce și-o simțea rotindu-se, sfârâind, în jurul capului. Ba chiar mai mult, Mircea - cum se trezi numindu-l, cutremurându- se, ea - îi colectă unul dintre firele roșcate de păr, de care nu înceta să fie atât de mândră și, după ce i-l zeifică, umplându- și cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
burlac, îți plănuiai altfel viața și abandonai spintecătorul de conserve pe o banchetă de taxi. În ultima seară de sâmbătă a lunii iunie, întregul personal al Prefecturii Generale de Poliție este prezent, benevol și ca de obicei, la serviciu. Ibricele sfârâie, radiourile împrăștie pe pereți umbrele unui jazz dezinhibat, aruncat, peste Canal, de Radio Londra, se degustă un vin blând, duios, cu prieteșug, pentru două urechi (o firmă franțuzească de licori, "TANGAJ", lansase pe piață o specie năbădăioasă de vin, lăudată
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
La noapte, în fiece cartier, câte o mie de polițiști vor debarca, instalând baraje, capcane și arestând pe absolut pe oricare imbecil care numai se va gândi să depună pe undeva fie și cea mai nevinovată hârtie. De aceea și sfârâie astfel aceste ibrice cointeresate, jandarmerești, parcă palmate, ținîndu-și răsuflarea și perpelindu- se sub ațîțîtoarea dilemă dacă fi va găbjit (sau nu) neglijentul ce împrăștie peste tot cu hartane de muieri, nu cu hîrtii?! 182 DANIEL BĂNULESCU Inculpatul Galopenția nu mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ghipsul la loc numai din bancnote de cîte-o sută! ...Hai, că fără taximetrul tău nu putem cârmi pe strădișoara aia... Dar în loc ca matahala la care zgâlțâia el să-i răspundă, se pomeni că, din somn, se răstește la dânsul, sfârâind și împleticindu- se, muierea din stânga. Nicoloaica. - Ce e, băi?... Ce... e, băi?... Ați făcut... cu toții hepatită... întîi ați intrat în spital... Nu vreți nici unul să vă căsătoriți... Și acum fuga la telefon, ca să-mi fie milă de tine... Has-Satan îl
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dulcea populație se întorcea devreme în casele cenușii, crâșmele se închideau la nouă, Televiziunea la zece, ziarele scriau, pe brânci, numai despre chipul în care-și ducea vioiul Cârmaci, Națiunea în zbor, către Cele Mai Comuniste Meleaguri. Deasupra țării, imensă, sfârâia numai Plictiseala. Nu existau teatre adevărate, cinematografe adevărate, concerte adevărate, așa că era destulă nevoie chiar și de intruși. Dar totuși, cum să poți să fii Modern Talking? Sau orice altă infectă trupă de discotecă, nu se putea dumiri Pinky. Nici
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dibuiră cheia, săltând siluete imprecise și pipăind, cu migală, sub unul dintre cazanele cu rufe. Prima cameră din periplul lor era dormitorul și Pinky, decent, se feri s-o privească. Dar și a doua cameră era tot dormitorul, fiindcă aici sfârâiau și se întorceau mulțumite, pe spate, teancuri de perne. Pe perete, lâncezeau pozele mai multor bărbați. Erau domni antediluvieni și țepoși, care, și-n aceste condiții, găseau parcă puterea de a-și amenința fotografii; fiecare avusese prevederea de a-și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îi da ajutor. Ținea o pătură veche, plină de găuri și aștepta. Când zeama albă dădu în clocot, zulitorul așternu pe rând țolul pe spinarea iepelor. Nevasta luase animalele de gât. Gazda turnă varul fierbinte în găurile păturii. Pielea cailor sfârâi, arsă. Părul lor frumos și des se curăța ca luat cu briciul. În locurile goale, rămăseseră câteva buboaie albe, din care mustea sângele. Iepele se smuceau nechezând, dar mâna puternică a femeii le stăpânea. Când scăpară, se întinseră rănite la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
un pumn în moalele capului. Căzu iar pe ladă. - Dă cărbunii! ceru șeful. Apucă ligheanul și-l așeză sub picioarele hoțului. Doi O1 țineau de genunchi și al treilea îi apăsa tălpile pe cărbunii aprinși. Se smuci cât putu. Pielea sfârâi încinsă. - Caii! strigau, călare, cu picioarele pe pieptul lui. Focul îi intra sub piele. Urlă ca un bou înjunghiat. Ochii i se roșiseră și se săltă din toți mușchii. Cei ce-l țineau se clătinară. Nu-l mai stăpâneau. Lovi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]