1,322 matches
-
SĂPTĂMÂNII Acasa > Impact > Scrieri > ARS POETICA Autor: Mihai Batog Bujeniță Publicat în: Ediția nr. 1160 din 05 martie 2014 Toate Articolele Autorului ARS POETICA Despre Vergică Burlan se putea spune doar că era un om obișnuit. Adică, avea o mare sfială când venea vorba de muncă, se dovedea extrem de abil și înzestrat când venea vorba de băutură și se născuse, ca noi toți de altfel, poet. Ziua lui de trudă începea la ora cinci dimineața când nevastă-sa, Arghirița, îl trezea
ARS POETICA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1160 din 05 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383456_a_384785]
-
îți este prea ușoară Să nu te bucuri frate .ci să te- ntristezi! Sub greutatea crucii, trupul de-o să moară, Să știi că-n ceruri, tu ți-ai căstigat comoară Și chipul sfânt, al Tatălui din ceruri , ai să vezi! Sfială să n-aveți oriunde semnul Sfintei Cruci a-l face Căci și prin asta dovedești a fi creștin adevărat Simbolul mântuirii, ce de două mii de ani încoace Tămăduiește răni și-aduce sufletelor pace Prin ea ,Hristos, ne-a mântuit de
O,CRUCE SFÂNTĂ! de CONSTANTIN URSU în ediţia nr. 1998 din 20 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383575_a_384904]
-
mărgăritare, Ar fi sărac pământul ,fără parfum de floare. Ce-ar fi pământul fără îngeri trimiși de Dumnezeu? O raza-a poposit în tristă mea privire, Un înger mi-a raspuns în gând,la gândul meu Și-a venit cu sfiala,ca să îmi dea de știre Că nu tot ce straluce e aur... Și ochiul din băltoaca,de vrea raze să fure, Și el e meșter faur, Dar razele-i nu-s pure... În adâncimi de ape găsești comori uitate. Adâncul
INGERUL MEU de CRISTIANA ILIUȚĂ în ediţia nr. 2283 din 01 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382847_a_384176]
-
Ediția nr. 1738 din 04 octombrie 2015. VINE TOAMNA! Sub privirea mea-ndrăzneață Totul s-a schimbat și-mi pare Că din umbra unui nor Nu mai iese-același soare La doi pași câteva frunze Au căzut de ceasuri bune Cu sfială mă apropii Vântul vrea să le-mpreune Niciun cânt de ciocârlie Niciun zbor de rândunea Nu e o-nșelătorie Vine toamna!și n-aș vrea! Citește mai mult VINE TOAMNA!Sub privirea mea-ndrăzneațăTotul s-a schimbat și-mi pareCă din umbra
MIHAELA MIRCEA [Corola-blog/BlogPost/382765_a_384094]
-
rândunea Nu e o-nșelătorie Vine toamna!și n-aș vrea! Citește mai mult VINE TOAMNA!Sub privirea mea-ndrăzneațăTotul s-a schimbat și-mi pareCă din umbra unui norNu mai iese-același soareLa doi pași câteva frunzeAu căzut de ceasuri buneCu sfială mă apropiiVântul vrea să le-mpreuneNiciun cânt de ciocârlieNiciun zbor de rânduneaNu e o-nșelătorieVine toamna!și n-aș vrea!... XXVI. MULTUMESC!, de Mihaela Mircea , publicat în Ediția nr. 1735 din 01 octombrie 2015. MULȚUMESC Părintelui Vicențiu M-ai dezvelit
MIHAELA MIRCEA [Corola-blog/BlogPost/382765_a_384094]
-
Eh, tânără pensionară! Vorba vine, că-mplinisem 54 de ani. Părul mi-a albit, ochii mi s-au stins și am ajuns un schelet ambulant în veșminte negre. De ce m-au poreclit babele din cimitir „sfânta”? Ele mă ocolesc cu sfială, însă cerșetorii și boschetarii se țin ciotcă după mine (începe să plângă cu hohote)... Am ajuns mama cerșetorilor din cimitir. Doamne, ce-am ajuns!..
CAP. 4 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2218 din 26 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383079_a_384408]
-
și mîngîiere, sînt singur, și-mi închipui, din stradă, urcînd marea, vreo cîțiva zei isterici îmi tot cobesc prin fiere. Pe-afară-au spart cocorii cu pliscul îndoiala, au nechezat copacii cu miri ascunși prin verde, brumată cu noroaie și flegme lungi, sfiala pare-un ogar nevrotic, ce-n lanuri se tot pierde. Și mă întreb de mamă, și-apoi mă-ntreb de tată, și-ncep să-înot prin lacuri de peșteri clandestine cînd tocmai porci de lapte, matoli, încep să-mi bată la
CANA CU FLUTURI ROTUNZI de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2348 din 05 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383092_a_384421]
-
Sau de Comoara ce ramâne-n veci, Care de mult mi-a dat-o-n dar Stapânul? Se duc bătranii, și se duce-o lume De care tremurând mai povestim, Ei au trăit, și au avut un nume, Pe care cu sfială-l pomenim. POETUL pentru Lidia Săndulescu-Popa La început era Poetul. El era la început cu Dumnezeu și era Dumnezeu. Și Poetul a compus planete, luceferi, galaxii, ingeri, și tot felul de alte lucruri și ființe de o universalitate firească și
INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385339_a_386668]
-
În Sonetul CXXXVI, îl imploră astfel: ,,Messer Petrarca, îți sărut cerneala,/ Poet român, fac Ție plecăciune!/ Ating înfiorat plăpânde strune:/ Inima mea iubirii-i e vasala!// Orbirea-n trup ferice mă răpune,/ Fanatic pas, îmi lepăd șovăiala,/ Silabele îmi tulbură sfiala:/ Prea Bunule, Te rog, vreau iertăciune!// De-ajuns îmi e a ochilor dogoare,/ Frânt ca o pâine-i săracul meu belșug!/ Învață-mă să fiu! Sonetul pare// Steaua pereche din înstelatul crug.../ Și dă-mi apoi eterna sărutare,/ Tată, ’nainte
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
sunt greu de abordat, dar atunci când mănăstirea de metanie este Frăsinei, lucrurile se schimbă. Am vorbit despre rugăciune isihastă, despre smerenie, despre comuniunea cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să înțeleg că nimic nu este mai de preț decât privirea cu sfială plecată în fața măreției Harului Divin și Dumnezeiesc. Făcând, însă, o scurtă introducere înaintea dialogului propriu-zis cu Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Irineu Popa - Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din municipiul Craiova, vom remarca și sublinia faptul că astăzi, a vorbi despre
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92655_a_93947]
-
nici mărime, / Nu are timp, nu are nimic... / / Lumea mea se află în mine, / În sufletul meu nemărginit, / În imaginația mea călătoare / Și veșnic nemuritoare” (Adrian Ambruș). Cei peste o de tineri poeți materializează în creații literare, fără pic de sfială, apelând la varii procedee stilistice, ceea ce se ascunde în această lume a lor: bucuria, optimismul, melancolia, nostalgia, tristețea, singurătatea, dezamăgirea, durerea, toate acestea fiind generate de forța numită dragoste. Stăpâniți de acest sentiment, ei se bucură și suferă, iar aceste
Cenaclul Literar ,,Tinerele Condeie” [Corola-blog/BlogPost/93330_a_94622]
-
și mîngîiere, sînt singur, și-mi închipui, din stradă, urcînd marea, vreo cîțiva zei isterici îmi tot cobesc prin fiere. Pe-afară-au spart cocorii cu pliscul îndoiala, au nechezat copacii cu miri ascunși prin verde, brumată cu noroaie și flegme lungi, sfiala pare-un ogar nevrotic, ce-n lanuri se tot pierde. Și mă întreb de mamă, și-apoi mă-ntreb de tată, și-ncep să-înot prin lacuri de peșteri clandestine cînd tocmai porci de lapte, matoli, încep să-mi bată la
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
în vârtute. După veșmânt, ai fi socotit că sunt călugări benedictini, numai că pe cap purtau bască. Mergeau iuțit, înturnându-și din când în când capul cu grijire. Când ajunseră în Văioaga Ursului, făcură popas. — Preacuvioase Metodiu, grăi cel tânăr cu sfială, dar nu fără o zâmbire scurtă în colțul gurei, îi fi și matale ostenit de atâta cale. Să stăm oleacă întru Domnul. — Domnul a dat, Domnul a luat! oftă cel bătrân, așezându-și ciolanele turcește. Fiule, urmă el scoțând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o clipă! - spuse hanul. Apoi, întorcându-se spre Metodiu: Să mergem, părinte. Vreau să-ți arăt haremul. Se depărtară. Tinerii rămaseră singuri. — Șezi! - spuse tătăroaica. Relaxează-te. îi fi ostenit. Călătorești mult? — Enorm de mult! - zise Iovănuț așezându-se cu sfială. — Dar de ce umbli atâta? — Oamenii sunt ca banii. Ăia sunt mai buni care îmblă în toate țările. Și-acuma de unde vii? Iovănuț își ridică cu grijire capul, privi atent în jur și zise încet: — Da’ nu spui la nimeni? — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
întrară. înăuntru, întuneric. îi izbi un miros dă ananas. Metodiu înainta cu băgare de seamă, când într-un colț se deschise încet o ușă pe care se strecură o rază languroasă de lumină. Metodiu șovăi o clipă, se apropie cu sfială de ușă, o deschise mai tare, își miji ochii și... ce să vezi? Episodul 5 UN HAREM MODEL Intrând pe ușa mascată de trupul superb al unei tătăroaice mascate de trupul masiv al unui eunuc, Metodiu se opri zgâit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acelei zile albe de primăvară că lângă han n-avem cum ședea. Lângă el stă de-a dreapta Barzovie-Vodă, tocmai punându-și șervetul la gât, să nu se păteze pe augustele-i veșminte, iar de-a stânga stă preacuviosul Metodiu, cu sfială privind la bucatele pe care, iată, să te lingi pe degete, nu alta, tătăroaice tinere le aduc pe tipsii. Lângă Vodă iarăși nu ne putem odihni, căci acolo-i locul spătarului Vulture și-apoi unde s-a văzut povestitor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sau două cocoașe purtând în spinare două sau mai multe femei ușoare care plângeau cu zece rânduri de lacrămi, viziriul, în fine, se opri în fața unei uși pe care scria în câteva idiomuri de mare circulație: SALA DE FORTZĂ. Cu sfială, viziriul își îndoi falanga unui deget și ciocăni cu ditamai smaralgdul. — Intră! - se auzi firesc (da, acesta e cuvântul, „firesc”î dinăuntru. Viziriul împinse ușa și intrară toți patru. Prima imagine care le răsări înaintea ochilor fu cea a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
închid, capul greu cade pe masă și, dacă nu doarme, nici mare lucru nu face în clipele acelea. Și nu doară că i-ar fi lene ori sprințara muză ar fugi sastisită de dânsul, ci altceva se-ntâmplă atunci: o sfială, o reținere, mai pe românește o jenă. Urmându-și pas cu pas făpturile, împărțind cu ele bucuriile și necazurile, frigul, foamea, setea, marșurile lungi, umezeala, șicanele, bătăturile, nedreptatea, reumatismul, confiscarea parțială a averii și câte și mai câte, povestitorul simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu locul unde se strâng de-a valma, fără nici o socoteală, gunoiul vorbelor, pleava șoaptelor ticăloase, sămânța zavistiei, nămolul trădărilor... — Hi! Hi! - chicoti brusc Ximachi - păi atunci o să ți le tăiem! De ce să mi le tăiați, luminăția-ta? - întrebă cu sfială Metodiu. — Ce? Cum? - făcu Ximachi ca trezit din somn. Ce spuneai? Continuă, rogu-te. — Vorbeam despre urechi - zise Metodiu. Așezate, cum se cuvine, de o parte și de cealaltă a capului, ele ne ajută să auzim sfaturile duioase, povețele înțelepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și deschise gura să scoată și el un chiot, dar dădu cu ochii de cei doi călugări. — Stoooi! - răcni el în loc să chiuiască. Ceilalți se potoliră ca prin farmec. Insul înalt își scoase șapca, veni spre Metodiu, îngenunche și spuse cu sfială: — Blagoslovește, părinte, un biet păcătos. Fii binecuvântat, fiule - zise Metodiu, făcând deasupra părului roșcovan semnul crucii. — în linie, adunarea! - făcu cu glas scăzut roșcovanul către tovarășii lui. Ei veniră în liniște și îngenuncheară în liniște. — Blagoslovește-i și pe ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
picioare - căci mult place cugetelor noastre a sta întru creștini. — Mare e Dumnezeu - spuse cu blândețe roșcovanul. Pe loc repaus. Episodul 105 SUFLETUL SLAV Se vedea cât colo că fețele preacuvioșilor Metodiu și Iovănuț inspiră bărboșilor lor comeseni o anume sfială. Stăteau toți cu privirile plecate, cu mâinile în poală, ba vreo doi-trei își trecură rușinați săbiile la spate și râcâiau încetișor cu unghia paharele goale, ca și cum paharele ar fi fost niște obiecte cu totul neînsemnate, întâmplător aflate acolo, ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pasiuni să dispară. Episodul 124 O PERECHE FERICITĂ Mult ar fi rămas Iovănuț pe gânduri, cugetând la cele rostite de înțeleapta doamnă Potoțki, dacă în clipele acelea somptuoasele uși de Lipsca ale salonului gazdei nu s-ar fi deschis cu sfială, lăsând să apară în cadrul lor - cine? întrebăm noi, atenți la retorica suspansului, despre care noua critică a scris pagini strălucite, și ține de onestitatea și datoria noastră, a povestitorilor contemporani, să amintim câteva nume de la care nu puțin am învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se-ntâmplă? Cunoști povestea cu găina care n-a mai vrut să ouă c-a băgat până la urmă și ea de seamă că roșcatul cocoș, în aparență - repet, în aparență! - nu prea face nimic? N-o cunosc, părinte - spuse cu sfială fetișcana. — S-o înveți! - se enervă tot mai tare bunul Metodiu. S-o înveți și să le-o citești și celorlalte! Că nu citiți nimic și umblați brambura toată ziua, numai gura nu vi se oprește un minuțel! La studiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și două femei. De cum intră, Metodiu băgă de seamă în lumina puțină a opaițului, că nimeni nu e prea gras, ba chiar că toți sunt cam slabi, iar unii de-a dreptul slabi de tot. Bunul nostru călugăr salută cu sfială, apoi se așeză cu Iovănuț într-un capăt al mesei lungi, căutând să nu facă zgomot. Nasul său încercat simți numaidecât că atmosfera era încărcată: ceva nu era în regulă. Nu vorbea nimeni, stăteau majoritatea cu ochii în farfuriile goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ca pe un corp străin țce dracu am nu-mi pot stăpîni reflexele mușchilor cînd de fapt omul ăsta poate că e sincer) — Sigur, te Înțeleg, dar numai ca pe un personaj original, Întîlnit Într-o carte. Eu, mărturisesc cu sfială, sînt un Întîrziat. Nu m-a interesat niciodată politica, iar gestul tău mi se pare semnificativ, doar ca tip de exercițiu etic, de comportament filosofic, dacă vrei, Îmi scapă termenul exact - ca să Înțelegi mai bine, e ceea ce urmărea Zaharias Lichter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]