656 matches
-
dragoste a unui tînăr și anonim evreu din nesfîrșita Rusie” - cu cele mai bune scene realizate de Copeau pe scena de la „Vieux Colombier”) la Victor Eftimiu, care vedea în respectiva piesă „un model de teatru realist stilizat”, aducînd „ceva din sforțările spre perfecțiune ale teatrului rusesc și german” pleda pentru reținerea la București a actorilor: apelul la solidaritate făcut către evreii români țintește adevăratul lor patriotism - cel cultural: „Ne vom lămuri în felul acesta dacă evreismul concetățenilor noștri este un sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
colective: music-hallul, circul, cinematograful mut („pantomima”). Este redescoperită commedia dell’ arte, iar „misterele” medievale sînt reinventate în spirit futurist: „În clovnerii, pantomime, în cîntece de veselie, să retrăim extazele vieții noastre. Mister, în care ritmul mașinei, sunetul sirenei, suferința cotidiană, sforțarea noastră spre libertatea colectivă și bucuria mîntuirei să devie sensul și menirea teatrului subiectiv al epocei noastre” (I.M. Daniel, „Teatrul”). Optimismul futurist se asociază, în acest caz, cu obsesia expresionistă a „transformării” omului. Într-un articol destul de încîlcit („Despre public
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
discutată producția „extremiștilor” de la Contimporanul, Punct, 75 HP, Integral și unu. Autorul însuși declară, fals condescendent: „Ne vom interesa, în primul rînd, de scriitorii cari intră direct și exclusiv în mișcarea anarhică. Numai un excesiv simț de obiectivitate și o sforțare de largă comprehensiune ne îndreptățesc să cercetăm așa de larg activitatea lor. Producțiunea unor asemenea scriitori nu atinge - atît prin material, cît și prin expresie - nici măcar liminar literatura propriu-zisă. Afară de transcrierea grafică n’are nimic comun cu aceasta”, contrazicîndu-se însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
voiau să-l îndepărteze. - Opriți-vă, spunea cu glas tremurător. Opriți-vă. Ce-aveți de gând să faceți? Centurionul a făcut o plecăciune și a bâiguit ceva despre trădători longobarzi care voiau să-l omoare pe solul exarhului. Cu o sforțare neomenească, am strigat: - Uită-te ce-i afară, slujitor al lui Hristos, și o să fii numit de toată lumea Iuda! O lovitură de spadă primită-n cap m-a făcut să leșin. M-am trezit într-o celulă, întins pe niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nu există decât intrigi și interese personale. M-am rezemat la loc de spătar. L-am văzut roșind, dar nu din pricina căldurii de la flăcări, și chiar încercând să-și ascundă jena și încurcătura, aceleași de pe când era un adolescent. Cu sforțarea tâmplarului care scoate cuie mai vechi dintr-o scândură groasă, stăpânindu-și mândria, a izbutit să articuleze: - Tu ești diacul meu de la palat și acolo ți-e locul. Am nevoie de tine. Nimeni nu trebuie să măsoare victoriile inimii după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care urca prin sângele în care Zogru plutea fără grijă l-au luat prin surprindere și l-au aruncat în apa clocită a bălții. A fost prima dată când s-a trezit azvârlit fără avertisment și mai ales fără nici o sforțare din partea corpului care îl adăpostea. Apa îi sugea vlaga și îl împingea în direcții nedorite. Două săptămâni i-au trebuit ca să iasă la mal și să se strecoare încet în sângele unui copil care hălăduia prin pădure și pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
moment dat era să pierdem un asemenea exemplar mai mic, dar Iosif s-a repezit după el, l-a prins și a devenit eroul zilei. Toți bărbații au căzut apoi epuizați de efort. Chiar și Iuda se clătina învins de sforțările de a mâna animalele înspăimântate de curentul puternic care le trăgea la fund. Dar fluviul a fost milos și n-am pierdut nici un animal. Când soarele se culcase deja printre crengile copacilor, doar taurul cel mare, măgarii, femeile și copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
pentru totdeauna. Prinse foarte scurt la pupă capătul frânghiei și vâsli încet spre mal, care mai mult se ghicea decât se vedea la distanță. Trase caiacul pe uscat între doi arbuști din luminiș, își apucă prada și, cu o ultimă sforțare, reuși să o târască câțiva metri pe uscat. Apoi, gâfâind, se prăvăli alături ca să-și recapete răsuflarea. Lăsă să treacă o jumătate de oră și se întoarse la mlaștină. Cu prima rază de lumină ce începu să coloreze cerul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
acoperă chiar și un pachet pe care spitalul îl are și care se numește „Puiul grăbit“, destinat persoanelor ai căror copii se nasc înainte de termen. Alice a căzut pe spate, epuizată de efortul făcut ca să vorbească. Asta înainte de o ultimă sforțare. — Au trimis după mine o limuzină-ambulanță. Amanda s-a gândit că nașterea nu fusese deloc plăcută, deși, după rahianestezie, situația se îmbunătățise în mod dramatic. Carinthia își făcuse apariția curând după acest moment. Și încă într-o manieră ca la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ajuns un doctor celebru, dacă împrejurările nu l-ar fi aruncat acolo unde n-avea destul teren de activitate. Biata dumitale mamă a fost o femeie bolnavă toată viața. Vezi dumneata, domnule Felix, venim în lume cu gânduri mari, facem sforțări, dar când să înfăptuim, o datorie neprevăzută față de ai noștri ne împiedică. Atunci nu ne mai rămâne decât să dăm cale liberă altora și, dacă se poate, să-i ajutăm. Un astfel de ratat sunt și eu, însă vreau ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
moale până la pământ, ținând în brațe pe Otilia. Generozitatea lui se-ntindea și asupra lui moș Costache, căruia, ruinat, îi oferea un azil, de dragul Otiliei, și chiar asupra lui Pascalopol, pe care-l visa bolnav, senil, readus la viață prin sforțările lui de medic. Cântând furtunos la pian și aruncîndu-și ochii asupra lui Felix, care uneori se rezema de capacul instrumentului, Otilia nu bănuia că e salvată de foc și înec cu atât devotament. Odată, după ce șezuse multă vreme alături de Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ia de-a gata și să-și pună numele. Nu fi naiv, amice! N-am păr în cap câte comunicări am făcut eu "maestrului" (internul apăsă ironic), care acum fac parte din opera lui. În scurt, după intern rezulta că sforțarea științifică era inutilă, stîndu-i piedică escrocheria, banalitatea faptelor, sărăcia materială. Acțiunea de demoralizare a internului era așa de totală, încît Felix, spirit ardent și tânăr, nu se lăsă contaminat și nu izbuti să se convingă că e cu neputință să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în sine, a cărui puțină însemnătate i se părea evidentă, cât de semnificația lui. Atrăsese atenția profesorului, izbutise să fie publicat într-o revistă străină, prin urmare nimic nu-l împiedica să facă o mare carieră medicală dacă muncea. O sforțare atât de mică fusese răsplătită cu atâta bunăvoință! Dacă ar fi făcut lucrări mari, capitale, cu siguranță că ar fi ajuns la Universitate, mai devreme sau mai târziu. Internul bârfea, fiindcă era un mediocru. Lumea e bună, prețuiește munca. Oamenii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
munca. Oamenii de pe stradă i se părură deodată simpatici. Toți se uitau parcă la revista lui din mână, conștienți că el e autorul unui articol în limba franceză. Avea să ajungă un Vaschide, să devină o celebritate internațională, bineînțeles după sforțări pe care se gândea să le ducă la o margine nemaiatinsă. Felix Sima! Numele ăsta trebuia să fie curent, familiar oricui. În tramvai, Felix, abia așezat, oferi locul unui domn bătrân, râse cu simpatie la spiritele îndoielnice ale unui pasager
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
enigmă științifică, să contribuie la progresul medicinei. Îi vorbi înflăcărat de datoria generației lui de a face o muncă constructivă, de tristețea în care se află când vede că numele românesc nu răsună nicăieri în cultura universală. Era capabil de sforțări supraomenești. Georgeta îi ținea mâna pe umăr, încîntată că un bărbat o crede, în sfârșit, aptă de convorbiri serioase. Era o fată destul de sprintenă la minte și cu multe lecturi, de un caracter, însă, vag literar și artistic, în limba
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în fața lui, de cealaltă parte a mesei, cu niște bucăți de hârtie de bloc, pe care își propunea, probabil, să treacă la nemurire agapa. Să stea de vorbă, cu o familiaritate pe care nu și-o putea reprima, cu oricâtă sforțare la ipocrizie, între privirile lui Titi și ale generalului, i se păru lui Felix un chin nou. În ochii lui Titi nu citi decât o mahmură, enigmatică lipsă de gândire. Generalul fu încîntător în chipul cel mai jenant. Își vârâse
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Felix fu foarte deprimat de această scenă care îl atingea direct, deși cei de față nu se gândeau o clipă că el ar fi în cauză. Atunci își dădu seama că tot ce privea pe Otilia îl preocupa, cu toate sforțările de indiferență pe care încerca să le facă. Georgeta însă observase asta de la început și, împreună cu ea, din finețe și din experiență, și generalul. Amândoi se străduiau să atragă pe Felix, folosindu-se și de Weissmann, într-o convorbire străină
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Cheile? înțelese Otilia. Sunt aici cheile, papa, și-i întinseun inel încărcat cu chei, căzut jos de-a lungul pantalonilor, dar ținut încă de mijloc printr-o curea. Bătrânul puse mâna avid pe ele, le vîrî greu sub pernă, făcând sforțări de a înlătura ajutorul altuia, apoi, ca și când misiunea lui ar fi fost îndeplinită, se lăsă în voia gemetelor și somnolenței. Felix își dădu seama că bătrânul avusese un atac. Cum nu se pricepea încă în latura practică a medicinei, nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Costache, unde ții tu banii? Să-ți cumpărăm gheață!Dă-mi cheile! Moș Costache holbă ochii și-și mușcă buzele, fără sunet. Cu mâna strânse și mai tere cheile. Aglae întinse mâna și dădu să i le apuce. Atunci, cu sforțare eroică, bătrânul se trase mai spre fundul canapelei, bombănind: - Nu-nu-nu v-vrreau gheață! - Vorbește! observă Vasiliad. Stănică făcu un gest de admirație și de ciudă: - E pezevenghi rău moșul! Îl știu eu. E tare de tot. - Dar, Costache, se răsti de-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
atmosferă imposibilă pentru un bolnav. Aci doarme de obicei? - Nu, are dormitor. A vrut el să fie adus în sufragerie. - Ei bine, să fie dus în odaia lui. Am să-l consult acolo. Bătrânul, care auzise vorbele doctorului, făcu iar sforțări să se dea jos din pat, provocând un zornăit. Felix și cu Stănică, apucîndu-l de spate și de picioare, ca pe un copil mic, îl luară pe sus, și atunci se văzu că bătrânul, cu nădragi de stambă și cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
știa că Costache se bâlbâie, deci nu dăduse nici o importanță acestui fapt, numai nu înțelegea ce voia să spună bătrânul cu atâta iritație. - Vezi dumneata ce vrea! invitase el pe Pascalopol. - Ce e, Costache, spune-mi mie, fără să faci sforțări, îlîntrebă acesta cu compătimire. Bătrânul, cu o tremurătură de furie a întregii fețe, aproape comică, zise plîngător: - Pu-pungași... mă-mă-mă pândesc să să mă fure... să mămoștenească pîn-pîn-n-am murit... să-i dai afa-afară pe toți, pe toți, să nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu-l auzeau ceilalți, șopti în urechea moșierului: - Să-să vii mâine, să-i gonești pe toți, vreau să-să-ți dauzestrea fe-fetiței! - Ce zici? întrebă Pascalopol pe Stratulat, când fură în trăsură. - Accident banal, bine suportat. Am impresia că a făcut o sforțare oarecare, a stat în soare. Deocamdată, îl cred în afară de pericol, dar dacă are de aranjat ceva, să aranjeze acum. La un al doilea atac, poate muri subit. Aglae și cu ceata ei rămase, față de sentința lui Stratulat, cu un dispreț
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din senin. Nu vrei să vii sa-l vezi? Nu știu ce Dumnezeu o fi având că s-a făcut ca un tăciune la față, e de nerecunoscut. Spune nevastă-sa că s-a luptat trei zile cu moartea. Moș Costache făcea sforțări să scape de evocările lui Stănică, dar acesta le dădea drumul cu o viteză satanică. Bătrânul începu să fie superstițios și hipocondru, să se vaiete de dureri adevărate sau închipuite. I se părea că-i pocnesc urechile, că nu mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aceasta, și privi fix înaintea lui. - Atunci tu, Felix, ții mai mult la cariera ta decât ladragoste. Ce rol ar juca femeia în existența ta? - Femeia o înțeleg ca tovarășă a aspirațiilor mele, ca unscop în același timp al tuturor sforțărilor. Unei femei i-aș închina totul. - Idealul tău, Felix, e foarte frumos, zise Otilia, netezindu-iparul, după ce i-l încurcase, e un ideal de tânăr care va răzbi în viață. Pot să zic că-l înțeleg. Însă, dacă femeia nu e
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
urechea. I se păru că aude zgomote suspecte, șoapte, și când Otilia fu lângă el, întrebă: - Cine vorbește așa? Ce tot scârțâie acolo, prin odăi? - E vântul, papa. - Nu intră vântul în casa mea. Mă duc să văd. Și făcu sforțarea de a se da jos din pat. Otilia îl opri cu blândețe și se jură că nu e nimic. Deschise ușa de la odaia cu pianul, deschise pe aceea de la salon, acum aproape gol, și afirmă că nu vedea nici o schimbare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]