433 matches
-
zac înglodați până-n gât țăranii.” Ziarul se angaja să lupte pe două fronturi: Îmbunătățirea retribuției muncii și ridicarea țărănmii din mizerie și ignoranță căci „ pentru revendicarea drepturilor noastre sfinte, uzurpate de către conducătorii perindați la cârma țării și pentru tovarășul ce sfredelește pământul în dogoarea soarelui din zori până-n seară am scos acest ziar." De altfel, în articolul „De vorbă cu cititorii", din primul număr, redacția zice: „Nu urmărim scopuri personale, nu urmărim pricopsirea noastră, nu suntem mânați nici de ambițiunea de
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
confirmare, si asta nu mai tîrziu decît chiar astă-seară. GLOUCESTER: Nu poate fi un asemenea monstru. EDMUND: Sigur că nu-i. GLOUCESTER: Față de tatăl lui, care-l iubește atît de duios și de mult. Cer și pămînt! Edmund, caută-l; sfredelește pentru mine-n inima lui, te rog; aranjează lucrurile cum crezi mai bine. Mi-aș da toată averea ca să fiu pe deplin lămurit. EDMUND: Mă duc să-l caut, șir, de îndată. Pun treaba la cale cum voi putea, și
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
gestul făcut de el nu e decât o nimica-toată și că nu-l deranjează absolut deloc. Într-adevăr, realitatea nu putea fi ignorată, îl chinuia moartea prematură a prietenului său, a cărui imagine i se plimba prin fața ochilor și îi sfredelea creierul încă de joi, ziua decesului. De ce tocmai el și tocmai acum a cedat? Cu fizicul lui de atlet, dotat cu abilități deosebite pentru sport, campion la trântă, bun alergător și, în special, bun fotbalist, era considerat cel mai sănătos
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
locul pe covorul camerei și începu a se învârti în jur tropăind cu bocancii săi mari unși cu grăsime de pasăre. Aștepta așa în singurătatea în care păru că se retrase fără a mai vorbi cu nimeni, doar cu ochii sfredelea cu voluptate atmosfera încărcată a încăperii. Se lipi ușor de perete lângă ciomagul lustruit cu care venise și rămase așa străin de sine și de tot ceea ce era în jur. Cu bărbia în piept începu să răsufle ritmic și atunci
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
când "copacul uscat nu mai speră", când zburătoarele cântă "în limba lor minoră". Relicve dintr-o copilărie uimită amintesc de bivolițe, de lupi în păduri transilvane; brazii munților, doborâți, respiră tristețe: "Un dor de piatră începe să-i doară". Ciocârlii sfredelind cerul declanșează miraje: Rămâne un turn de nimenea văzut / Ce ne ridică-n fiecare zi să auzim / Mai limpede și rece nesfârșitul". Lucrurile, toate, cumulează mistere, de unde senzația imersiunii "în codrii unei limbi străine". Ziua de astăzi e "un ieri
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
soclu pe care niciodată nu-l vor atinge. Dezorientați, nici nu știu măcar dacă să mai spere, captivi în propriile lor temeri, sufocați de obsesii [...] Disperare, tristețe, tragism nesfârșit și deznădejde sunt elementele universului de viață în care obsesia a sfredelit miezul, i-a acaparat seva, instalându-și definitiv cangrena. Universul caragialian pe alocuri grotesc își găsește înfățișarea din perspectivă personal-regizorală în scena cheie a bâlciului, atunci când un nebun (schilod psihic) e singurul care îi dă onorul unui erou (schilod fizic
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
care încearcă să înece în praf și zăpada pasiunile puternice ale oamenilor, timpanul ne e spart de ecoul tropotelor de cal, de scârțâitul carelor pe drumul orizontului, de răsuflarea șuierătoare, întretăiată a bătăliei de inimă a condamnaților de soartă, personaje sfredelite de angoase, de dorința de a iubi și a fi iubite, de întrebări ce nu-și vor găsi răspunsuri... (Francesco Gerardi) ...Filmând după Caragiale, nu te poți juca; este prea mare numele acestui om de geniu, pentru a umbla indiferent
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lapte se trage laptele. Se crede că dacă se trage laptele, apoi e bine a turna ceva din lapte pe prag și a-l tăia cu cuțitul, și apoi nu se va trage. Dacă fată o juncă, apoi i se sfredelește un corn, se toarnă în el argint viu și se astupă cornul cu un stupuș* de lemn; se crede că după aceea niminea nu-i va putea lua laptele. Se zice că vaca a cărei lapte l-a luat cineva
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
Trei zile îți ajung? Nu mă grăbi. Ți-l aduc eu cînd termin. Ți-am spus că nu mai durează mult. Bine, aștept. După o săptămînă tot nimic. Nu se mai putea concentra la alte jocuri sau la mîncare. Îi sfredelea creierul locul gol din raftul cu jocuri. Jocul? Ce se mai aude cu el? a încercat să adopte un ton mai dur. Ți-am spus că ți-l aduc cînd termin. Am ajuns la un nivel dificil. Dar am să
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
de libertate/ cât hăul/ unei lacrimi// o imagine vie)// bucurie liniștită/ când pieptul ți-e liber în brizele mării/ când sărată aripa vântului îți intră/ în nări/ când doar soarele lovește cu săgețile apei/ în ochi/ când doar glasul pescărușilor sfredelește-n/ urechi/ în rest... așteptarea". Pe aceeași linie, apare câteodată imaginea simbolică a unei "încercări de atac la baionetă/ luptă corp la corp", resimțită deci visceral, organic de poetul-soldat (rămășițe ale lecturii stănesciene?) care nu poate decât să își distrugă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
votul indirect, și uneori greu de înțeles al criticilor de meserie. Prin urmare, iată-l pe românul nostru pribegind cu dezin voltură prin limbi și teritorii ce-i erau cu totul străine înainte de Revoluție, savurîndu-și succesul cu senină distanță și sfredelind cuvîntul cu pătrunzătoarea-i privire cenușie, într-o incantație obsesională, agasantă și jubilatorie. Redăm, în continuare, cîteva fragmente dintr-un interviu acordat recent lui Abeline Majorel: Este doliul un punct de plecare? Da și nu! Romanul Culorile rîndunicii vine ca
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de mișcări, cu voluptatea echivocă ce se desprinde din valurile de dantele și din spuma mătăsoasă a "dessous-urilor" sunt iarăși o temă favorită a acestui pictor [...]. Alte ori pictorul surprinde colțuri pitorești din Paris, în înserări în care aprinsul felinarelor sfredelesc vagul întuneric cu puncte de aur și de rubine, pe când midinetele în mers siluetează zâmbetul naiv și pervers"600. Pictorul influențat de impresionism avea o expoziție la Ateneu, subiectele pânzelor fiind aproape toate pariziene, cu scene mondene ale unui Paris
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dureri reumatice, a sosit la Iași Dan C. Mihăilescu, cu o prelecțiune incitantă despre literatura română de după '90. Ceea ce seduce din start la cel îndeobște știut ca "omul care aduce carte" sunt, cred, focurile de artificii ale unui limbaj ce sfredelește urechea și scoate mintea din poziția de off-side al lenevelii contemporane de a gândi. Cum singur se numește, "dâmbovițeanul ludico-logoreic" știe să seducă și să abandoneze, să fie sincer și să disimuleze, să înțepe și să mângâie, să vorbească și
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
trunchiul” bătrânului fluviu, imaginarul poetic pulsează: „cu un surâs / preface amintirea în blazon medieval / purtând trepte de dragoste...” (blazon medieval) Orașul îi apare poetului-căOător o adevărată corabie, și nu oricând, ci într-o „preaiubită răcoare de seară...” (orașul-corabie) „Ochii” Tamisei sfredelesc zările. Ceasul din Turnul Big-Ben-ului devine „formă primordială a Timpului”. Mulțimea din Trafalgar Square stimulează, retrăind o pagină de istorie universală, simțind cum „înflorește mirosul victoriei în palmele lui Nelson”. și vântul tembie, astfel, „furișat printre dinții populației”, călătorul va
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
forme laborioase, stihuitoare încifrări ale sacralului, zbor întru înăOțare inițiatică, „îmbrățLșarea”-a divinului, puterea de a „visa sărutul / arc de triumf / sub care împletesc iubirea / ca pe o paradă / de ziua infinitului” (Paradă). Supuse unui ritual al cizelării, în ritmul sfredelit de brațul purtător de daltă, pulsațiile nașterii sporesc sub arcuiri vrăjite: „infinitul se îngroapă / râvnește răGăcini / fără sfârșit / fără început spre cer”, „recunoștință” (Sub daltă). Laitmotivul „vezi” se dorește nu doar conștientizare a treptelor zămislirii operei de artă, cât mai
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
palmă, să nu-i pierd. Îmi dădea pâinea mare, rotundă și fierbinte și ajungeam cu ea acasă ciupită bine. Oricât de sătul să fi fost și tot o ciupeai, atât era de apetisantă, acel miros de pâine de grâu îți sfredelea stomacul și mintea. Lângă Roca era un teren cu iarbă unde jucam fotbal cu o minge de cârpă, apoi cu una de crep negru, luat de la roțile de avion din „paradisul” nostru. Odată, am jucat fotbal cu băieții cei mari
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
și credința reînvie. Eliberarea este aproape. Incertitudinea îl macină, îl roade. Gândește și pornește, asigurându-se la fiecare pas, spre crevasă, trepte, zăbrele, drum în spirală. În maniera cum se descurcă neofitul pare un as. Pe drumul în spirală, ce sfredelește stânca, intră triumfal, într-o galerie mare cu sfincși de cristal și tablouri murale, pastoforul vine zâmbitor și deschide gratiile. Neofitul înaintează sigur, umilința ia deschis spațiile. -Fiu al pământului, îi spune pastofor, fii bine venit. ai scăpat de capcana
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
apăru în pragul casei un plutonier țanțoș, strigând cu importanță: ― Domnul locotenent Bologa!... Poftiți... Excelența-sa... Peste câteva clipe Apostol Bologa stătea înfipt reglementar înaintea generalului Karg, om scurt și gros, cu fața urâtă și aspră, mohorâtă de mustăți burzuluite, sfredelită de niște ochi rotunzi, ale căror priviri, țâșnind de sub sprâncene foarte late și veșnic încruntate, păreau două pumnale veninoase. Inima locotenentului se zvârcoli când îl văzu ridicîndu-se greoi de la masa încărcată cu dosare și hărți. Își aduse aminte că, de câte ori
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
orice sacrificiu, ar fi murit fericit dacă i-ar fi cerut, precum dorința ochilor ei a căzut hotărâtoare în cumpăna îndoielilor lui când a fost vorba să plece la război. Iubirea ei trăia încă în clipa când i s-au sfredelit în inimă privirile spânzuratului, la Zirin, la a cărui moarte contribuise și dânsul cu un "da" foarte convins, și totuși n-a fost în stare să-i potolească zbuciumările, până ce a dobândit o credință nouă... "Sufletul are nevoie de o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de stâncă și Apostol Bologa se ciocni piept în piept cu un om care, sărind brusc înapoi, strigă înfundat: ― Halt! Wer da? Lui Apostol i se păru cunoscut glasul și răspunse: ― Offizier... Urmă o tăcere scurtă, gâtuită. Ochii lui Bologa sfredeleau întunericul cu priviri curioase. Apoi deodată, dintr-o lampă electrică de buzunar, țâșni o suliță de lumină albă și glasul de adineaori răsună iar, mai limpede, cu mirare și satisfacție: ― A, Bologa!... Acum Apostol recunoscu glasul lui Varga și, sub
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Nu spune nimic. Gore ia ziarul și-l aruncă pe terasă. Foile zboară precum păsările, iar câțiva clienți se apleacă și iau câte o pagină, pentru a o parcurge ca să mai treacă timpul. După ce-și cere Tămâioasa, Sandu Îl sfredelește pe Gore cu privirea: Ești tâmpit azi? Numai azi te-ai hotărât să fii așa sau Îți propui să permanentizezi această stare? Sandule, umbli cu dușmanul la vedere. S-a discutat și În ceseat, am văzut la știri. Presa este
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
o dată în viață. Celelalte răbufniri sunt doar replici anodine. Neîmplinit în absolut, erosul se sedimentează în biologic. Don Juan nu a găsit iubirea unică. Pentru că nici nu a căutat-o! Iubirea - o pată de sublim pe existența noastră. Telescoapele artei sfredelesc sufletul, așa cum știința nu a visat vreodată. Dragostea ridică ratingul fiecărei clipe. O iubire poate dura și cât statuia unui nor. Pentru creatorii de artă, iubirea continuă să fie o bornă spre eternitate. Iubirea - un alt cui în coasta perisabilității
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
în germana mea aproximativă, dar ferm și tare, ca să nu se prindă brazilienii din Piața Chiliei că nu sânt de-ai ei. Am luat-o așa desculță și am tîrît-o din local, urmărit îndeaproape de patru ochi lacomi, ar fi sfredelit noaptea în dreapta și în stânga ca să nu dau nas în nas cu vreo patrulă vigilentă de Miliție, care nu ne lăsa să ne băgăm pula în capitalism, prin și în reprezentantele iui cele mai de seamă. Nu știu dacă încerca să
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
grumazul... și privirea lui, ochii aceia cu expresia unei mute dezamăgiri, a unui cal de rasă care și-a frânt picioarele și așteaptă să moară... Deodată, ca scuturat de friguri, saltă din șold și brațe, mă lovește cu capul. Se sfredelește din mijloc și se oprește o clipă piept în piept cu mine. Doamne, ce ochi! Ai cui sînt? Pleoapele ridicate în sus au pierit înghițite de frunte. Albul ochilor este mare, mare, holbat ca la cei ce se-neacă. își
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
am urcat muntele dinspre răsărit, trei zile. Auta îl privi cu ochi de frate mai mare, mândru de tânărul rob și tulburat. Apoi îi spuse să-l aștepte și se duse îndărăt în palat. Marele Preot ședea în jilț. Îl sfredeli de-acolo cu privirea și, când Auta deschise gura să vorbească, îl opri cu un gest: - Auta, știu că-ți va fi greu să-mi spui adevărul și că-ți va fi tot atât de greu să mă minți. Un sclav fugit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]