441 matches
-
de memorie și de voință, prin care reușise să parvie, doctorul Rim cerea oare vieței să-i aducă acum jertfe pe altarul catedrei cucerite? Buna Lina, cu existența ei modestă și laborioasă, îi părea pesemne o piedică, de aceea o sfredelea cu vorbe răutăcioase, așa domol și răspicat cum glăsuia. O ura, ai fi putut zice, după dezgustul care sluțea sluțenia lui când vorbea de ea. Iar Linei îi era frică de el, pur și simplu. Piciorul doamnei Eliza era, în
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
în germana mea aproximativă, dar ferm și tare, ca să nu se prindă brazilienii din Piața Chiliei că nu sânt de-ai ei. Am luat-o așa desculță și am tîrît-o din local, urmărit îndeaproape de patru ochi lacomi, ar fi sfredelit noaptea în dreapta și în stânga ca să nu dau nas în nas cu vreo patrulă vigilentă de Miliție, care nu ne lăsa să ne băgăm pula în capitalism, prin și în reprezentantele iui cele mai de seamă. Nu știu dacă încerca să
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
Ce-ați zis? — Rupeți-le. Să luăm totul de la capăt după sauna. Fără nici un interviu. Fără întrebări și răspunsuri previzibile. Fără măști. Fără ipocrizie. Să fie pur și simplu o conversatie ce-și urmează cursul firesc. Ce ziceți? Fanny îl sfredeli pe Adrian cu privirea. Lui nu i se clinti nici un mușchi al fetei. — O să vă aduc un halat de baie și-un prosop și-o să vă arăt unde să vă schimbați, zise el, ridicându-se în picioare. — Ce va face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
Șam Sharp, n-ați simțit - pe langă compasiune și furie oarbă și tot ce mai trebuie să simtă un prieten într-o astfel de situație - și un fel de plăcere nemărturisita? Vreau adevărul. „Fără măști, fără ipocrizie.“ Se aplecă înainte, sfredelindu-l cu privirea, și îl sili s-o privească în ochi. — Bine! Fie! Recunosc că da. Fanny se destinse și ofta satisfăcută. — Mulțumesc. — Dar ce cumplită mărturisire mi-ai cerut, zise Adrian. Tare te mai urăsc pentru că m-ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
șovăire să iubească în taină o himeră, o știmă a apelor. Dar nu știa să primească un dar, de bună seamă neprețuit dar periculos; nu învățase și nu se simțea în stare să fie iubit la rândul său. Privirea Despinei sfredelise cochilia solitudinii, cotrobăind și încercând să scoată la lumină carnea flască și neatinsă de soare a melcului, punând sub semnul întrebării însăși putința lui de a supraviețui. Lipsit fiind de organe și funcții vitale independente, care i ar fi putut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ar fi putut sta nemișcat zile în șir fără să simtă nevoia să clipească sau, de ce nu, să respire. Își apăsă pleoapele cu podul palmelor până când durerea îi făcu bine. Iubea durerea fizică, preferând-o celei psihice, care acum îi sfredelește creierul golindu-l de orice sentiment al unui eventual viitor. A ieșit până la urmă din cameră; se pregătea să fie dezintegrat în mii de particule ce urmau să se împrăștie în miliarde de atomi care în câteva secunde ar fi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
falcă, simțind că nervii săi, Întinși ca niște arcuri, Încep să se rupă unul câte unul. Îi venea să țipe, să urle de durere și neputință, era În stare să facă orice, numai să pună capăt acestui coșmar ce-i sfredelea timpanele. De jos se auzi un râset. Urmat de aceeași tuse convulsivă. „E ea și parcă totuși nu e ea”, murmură În gând stomatologul. E drept că uneori Lilith tușea, dar niciodată n-o auzise horcăind În halul ăsta... „Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
o singură dată ca cineva să ghicească toate cele trei numere cîștigătoare. Negatistul zîmbi: ― Triumful minții asupra materiei, spuse el cu bunăvoință și fără prea mult interes, după care porni agale mai departe. Aproape că simțea privirea uimită a crupierului sfredelindu-i ceafa. Ceea ce și-ar fi dorit el în momentul acesta era un joc pe care să nu-l poată rezolva cu capacitatea lui specială. Îi mai rămăseseră la dispoziție aproape douăzeci și cinci de minute în care să-l găsească. Ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
vuia văzduhul în râsul uriaș Și aburea prin cupe belșug de ambrozie Pe când nelegiuirea tot căuta făgaș Și-n preajma formei tale cerca să întîrzie. O! Hiperboreenii râdeau, râdeau mereu... Iar ochiul meu mai tare se ascuțea să vadă Și sfredelea mai aprig în surul minereu De nouri ce-ți ascunde filonul de zăpadă. Fier stins părea alături scânteietorul plai Și searbădă a zării lumină rubinie Când prin împăturarea de neguri străvedeai Regească și senină și amplă armonie. Cum, cel ce
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
să faci sport: Ele trec și gard și ziduri, până dincolo de șetre Unde ziua umflă-n vânturi mătăsoase foi de cort. Da, e rece primăvara și golașe frunzătura, Însă greii bobi ai toamnei nu mai vor să doarmă-nchiși, Stupul sfredelit de soare își deșartă-ncărcătura: Jir și aur cad, în ciur, la buzatul urdiniș. - Împletire somnoroasă de miresme și albine! Prin cămări ascunse parcă s-a vărsat puiac de fragi... Vântul curge... Sub pleoape aburesc vedenii dragi... Latri... luneci... Pe sub
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
dă-mi cheile, mi-o trînti Neri, reținîndu-și furia. — Ce chei? La palma pe care mi-a administrat-o, m-am prăbușit pe pardoseală. M-am ridicat cu sînge În gură și cu un țiuit În urechea stîngă, care Îmi sfredelea capul precum fluieratul unui milițian. Mi-am pipăit fața și mi-am simțit buzele plesnite, arzîndu-mi sub degete. Un inel cu pecete strălucea, Însîngerat, pe inelarul profesorului de muzică. — Cheile, ți-am spus. — Duceți-vă la naiba, am scuipat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prea-i drept, fiule, dar lumea-i ca lumea. Dar, pentru un păduche nu dai cojocul pe foc. Mai bine adu-ți aminte de un fost mare vornic al Moldovei, tare drag ție. Spunând acestea, călugărul a făcut ochii mici, sfredelindu-mă plin de curiozitate, să vadă dacă mă duce gândul unde trebuie. Drep-îi că chiar după primele cuvinte am priceput unde bate bătrânul. Păi se poate, părinte, să te îndoiești de bietele mele cunoștințe? Multe n-oi ști eu, dar
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
alunecă pe suprafața corpului, aude vocea mamei, cântându-i șoptit la ureche, se închide în ea ca într-un cerc, vede cărarea ce o duce spre băiatul din Clădirea Albastră. A zăcut zile și nopți în șir. Când era trează sfredelea tăcerea compactă a peșterii și se uita la pian, acesta sta amuțit în locul lui, dintr-un obiect însuflețit s-a transformat într-o bucată de lemn, ca trupul Mariei, în jurul ei s-a instalat tăcerea și moartea. După multă vreme
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pierdut bucuria de a trăi. În drum spre capitala țării își repeta în gând aproape cu frenezie: "O să fiu fericită, indiferent ce o să se întâmple acolo, o să fiu fericită", de zece ori, de o sută de ori, zgomotul șinelor îi sfredelea creierul ca un burghiu, acesta se lichefia, durerea din coșul pieptului îi oprea respirația, "respir ușor, respir cu spor", își spunea ca să-și bată joc de ea, poate scapă de durere, "mi-e bine, sunt fericită", " pe cine vrei să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de durere, dar durerea va fi din ce în ce mai mare, până te vei sufoca", "nu, nu, o să fiu fericită, o să fiu mai puternică decât tine, voce blestemată, am să te scot de acolo din creier", zgomotul sacadat al roților de tren îi sfredelește creierul, își trage perna peste cap, nu mai vrea să audă nimic, dar vocea din interiorul ei e din ce în ce mai insistentă, "nu-ți aduci aminte cum te-a tratat ultima oară, v-ați întâlnit în oraș ca doi străini, v-ați
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
nu este clipă să nu-l vezi, să nu-l auzi, ești bolnavă de dorul lui și el te tratează ca pe o cârpă", ar fi vrut să sară din tren, și-a băgat capul în pernă, zgomotele roților îi sfredeleau creierul, nu mai avea aer. Sala e ticsită de oameni, tot felul de oameni, încearcă să-și stăpânească bătăile inimii, nu a dormit toată noapte, s-a foit, doar spre dimineață a adormit într-un somn rău, s-a trezit
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
este cu un cap mai înaltă decât toți cei din lojă, din stigmatele de la mâini și de la picioare se preling picuri de sânge, vioara țipă în tăcerea groasă din sală ... Aide se uită la cele două fete, muzica lor îi sfredelește creierul, îl vede pe Alex cum urcă în lojă cu o femeie la braț, își aduce aminte de serile când se plimbau ei doi pe străzile Bucureștiului, în așteptarea celor două fete, Alex este un bun povestitor, a fascinat-o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
fi mare lucru, dar mi s-o băgat aici în coșul pieptului și nu mă lasă să răsuflu în voie. Da’ până la urmă te-am ajuns, boierule. Ce grabă ai să mă ajungi musai? întreb eu, în timp ce privirea bătrânei mă sfredelește fără înconjur. Apoi, conașule, multe am eu să-ți spun, numai că tare greu te-am prins. Am mai încercat și altădată, dar tot n-o fost chip. Vorbele bătrânei mi-au trezit curiozitatea: „Ce-o fi vrând ea de la
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
încrustate, împodobite, modelate de îngeri în oglindă după chipul și asemănarea luminii. Femei... Le cunoștea cu de-amănuntul. Cea roșcată avea 18 alunițe pe piept, pe umeri constelație de semne. Dumnezeu în prima zi a desenat o hartă, apoi a sfredelit lutul, apoi a ascuns comoara. În ziua a șaptea, la răsăritul soarelui, o dată la o mie de ani, deasupra, se aprinde un foc. "Copile, drumul este, de fapt, o prelungire a ceea ce nu ești. Caută!" Sfârcurile, prune răscoapte în noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
plecat, umerii lăsați, palmele mărunte, privirea tristă, buzele cărnoase, mereu uscate, obrajii alungiți, tot mai alungiți. Un copil parcă coborât dintr-un Renoir, pentru a face echilibristică pe o balustradă de pod deasupra Senei. (Intenția spărgea cercuri concentrice.) Nostalgia adâncului sfredelea cerul. Gândurile încețoșau oglinda, țăndări de apă pe un cadran de ceas fără timp. Cercurile se destrămau dintr-un punct, se spărgeau în memorie, se împrăștiau în vene valuri până la Dumnezeu, valuri în mărul biblic, în catargul lui Noe, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
suferinde de paralelism infinit, cad pe gânduri. Petru a urcat în vagon, Dumnezeu i-a tăiat bilet, chiar dacă a fost navetist toată viața între două inimi, între două bătăi de clopot, între două ape. La miezul nopții, o locomotivă albastră sfredelea întunericul. Depoul, un cimitir de linii moarte. Când se pleacă, într-un colț de prosop se pune un ban: Să aibă cu ce plăti vămile", spun babele și fac cruce ca și cum ar bate într-o poartă închisă. Gara este și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în brațe. Petru locuia în umbră ca într-o cămașă de împrumut. 40. O ședință de terapie ținea două ore. Cabinetul era luminat de un neon, 200 de wați descompuși prin toate ungherele; lumina, ca un picamer de spart stâncile, sfredelea ochii a trezire. Pe un perete, proiectorul derula imagini, indicatoare pe ambele sensuri, viața autostradă suspendată de nicăieri. O bulină neagră capul, un dreptunghi pe verticala cerului trunchiul, patru tușe îngroșate ca niște semne de exclamare membrele, o săgeată roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din fiecare cărămidă; vântul culegea șoaptele dimpreună cu frunzele uscate și le trântea de stânci până se făceau țăndări; norii cu burțile pline de schije își rupeau apele deasupra schitului, ploua cu amar peste amarul fiecăruia. Părinții Gherasim și Ilarion sfredeleau cu briceagul o bucată de cer: Ochii nu trebuie să vază, gura nu trebuie să vorbească, nasul nu trebuie să miroase, urechi da, mai decupează o ureche și încă una, întoarce felia pe partea cealaltă. Sfredele, părinte, sfredele, să auză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
bă! Unde iscălește tataia, curge lapte și miere. Hotărârea arhimandritului Ioan era poruncă pentru toată suflarea. El spovedea toți monahii, împărțea ascultări după puterea fiecăruia, alegea canoanele mânăstirii. Slujirea, după sfântul munte, prăznuirile de-asemenea, dezlegări doar acolo unde boala sfredelea osul. Stârlici peste castronul cu borș, în postul mare, niciodată; vin de "Buna Vestire" și de "Întâmpinare", jumătate de cană; miros de pește nici în cutiile de conservă linse de câini. Cum să nu dai mână liberă unui duhovnic ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
plâng. Sângele monahului sapă drum și prin stâncă, lacrimile înverzesc buchiile, suspinele împletesc scară până sub barba lui Dumnezeu. Durerea, o definire a putreziciunii și atât. Dorul, prelungire a pustiei, sufletul se dilată pe măsura așteptărilor, depărtările se adâncesc, absența sfredelește inima. Mi-e dor de tine, aproapele meu îndepărtat. Durerea monahului este alint, dorul umple pântecele pământului cu pământ: Retează-mi, Doamne, un deget din cele ce te întregesc în treime și ajută-mă să înțeleg durerea mădularului desprins din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]