748 matches
-
lumină, și până când a fost exploatată la maxima ei capacitate de către filosoful nostru. Analiza obiecțiilor ce s-au adus cogito-ului cartezian se grupează În principal În jurul a două tendințe. Una dintre ele susține că enunțul ne este decât un simplu silogism și trebuie tratat ca atare, iar o alta susține că, dimpotrivă, enunțul este expresia unei intuiții, exprimând o experiență inanalizabilă. Le vom urmări pe amândouă, căutând să le arătăm valențele dar și limitele, iar la sfârșit vom Încerca să oferim
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
o alta susține că, dimpotrivă, enunțul este expresia unei intuiții, exprimând o experiență inanalizabilă. Le vom urmări pe amândouă, căutând să le arătăm valențele dar și limitele, iar la sfârșit vom Încerca să oferim o posibilă interpretare a acestui enunț. Silogism Datorită formei qvasideductive pe care o are propoziția cuget, deci exist, o serie de comentatori au interpretat acest enunț ca fiind concluzia unui silogism. Un comentator reprezentativ al acestui curent este Arnauld Reymond, care dedică problemei studiul Le cogito apărut
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
dar și limitele, iar la sfârșit vom Încerca să oferim o posibilă interpretare a acestui enunț. Silogism Datorită formei qvasideductive pe care o are propoziția cuget, deci exist, o serie de comentatori au interpretat acest enunț ca fiind concluzia unui silogism. Un comentator reprezentativ al acestui curent este Arnauld Reymond, care dedică problemei studiul Le cogito apărut În Revue de Metaphisique et Morale În anul 1923 (pp. 541 & urm.). Reymond pleacă de la premisa că Îndoiala radicală impune două condiții indispensabile realizării
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
fi natura, de a face ipoteze asupra acestor date și de a trage de aici concluzii. Altfel spus, orice acțiune a rațiunii supune materialul asupra căruia lucrează formei „dacă..., atunci...”. Pentru a demonstra că propoziția cogito, ergo sum este un silogism, el Începe prin a analiza arhicunoscutul enunț „Socrate este muritor”. Știm despre acesta că este concluzia silogismului care are ca premisă majoră propoziția generală: „Toți oamenii sunt muritori” iar ca premisă minoră propoziția particulară „Socrate este om”. Iar dacă despre
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
spus, orice acțiune a rațiunii supune materialul asupra căruia lucrează formei „dacă..., atunci...”. Pentru a demonstra că propoziția cogito, ergo sum este un silogism, el Începe prin a analiza arhicunoscutul enunț „Socrate este muritor”. Știm despre acesta că este concluzia silogismului care are ca premisă majoră propoziția generală: „Toți oamenii sunt muritori” iar ca premisă minoră propoziția particulară „Socrate este om”. Iar dacă despre adevărul acestei deducții silogistice ne este permis să ne Îndoim - atâta vreme cât nu am verificat dacă Într-adevăr
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
valide: suprimarea termenului mediu: majora: Toți oamenii (TM) sunt muritori (P). minora: Socrate (S) este om (TM). concluzia: Socrate (S) este muritor (P). Faptul că Socrate este Într-adevăr muritor rămâne de verificat, dar enunțul făcut este valid, conform regulilor silogismului de figura 1, modul BARBARA. În consecință A. Reymond propune citirea enunțului cartezian ca fiind concluzia următorului silogism: majora: Tot ceea ce gândește (TM) există (P). minora: Eu (S) gândesc (TM). concluzia: Eu (S) exist (P). Așadar, dacă gândesc, sunt pentru că
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Socrate (S) este muritor (P). Faptul că Socrate este Într-adevăr muritor rămâne de verificat, dar enunțul făcut este valid, conform regulilor silogismului de figura 1, modul BARBARA. În consecință A. Reymond propune citirea enunțului cartezian ca fiind concluzia următorului silogism: majora: Tot ceea ce gândește (TM) există (P). minora: Eu (S) gândesc (TM). concluzia: Eu (S) exist (P). Așadar, dacă gândesc, sunt pentru că, prin definiția majorei, tot ceea ce gândește există, prin urmare eu gândesc (chiar dacă mă Îndoiesc, căci a te Îndoi
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
să irumpă explicația realului. Un alt comentator al cartezianismului, Octave Hamelin, În lucrarea Le sistème de Descartes (pp. 123-135), se pronunță În favoarea unei interpretări nuanțate a cogito-ului sub forma raționamentului. El pretinde că se poate modifica premisa majoră din structura silogismului transformând-o dintr-o propoziție cu subiect universal Într-o propoziție cu subiect particular, În următoarea formă: „cel ce gândește există”. Dacă se admite o astfel de modificare concluzia silogismul se deduce doar din propoziții particulare, evitându-se obiecția cu
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
El pretinde că se poate modifica premisa majoră din structura silogismului transformând-o dintr-o propoziție cu subiect universal Într-o propoziție cu subiect particular, În următoarea formă: „cel ce gândește există”. Dacă se admite o astfel de modificare concluzia silogismul se deduce doar din propoziții particulare, evitându-se obiecția cu referire la condiția de verificabilitate a enunțului afirmativ general (nu mai trebuie verificat dacă toți oamenii sunt muritori). Dar numai În aparență noua premisă este diferită de cea veche, căci
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
pe bună dreptate, Întrebarea „ce este desemnat prin cuvintele cel ce gândește”, nu cumva ascundem doar numele omenirii prin acest pronume?) Hamelin avea Însă nevoie de această modificare formală pentru a-și putea susține interpretarea, potrivit căreia, adevărul concluziei unui silogism derivă dintr-un adevăr anterior ei, al premisei majore, mult mai general, mai sigur și mai puternic decât adevărul concluziei. Așa cum am mai spus, certitudinea asupra adevărului premisei majore „tot ceea ce gândește există” este greu de obținut. Recurgând la modificarea
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Între „eu”-l meu și „ceva - Îndeajuns de abstract - ce gândește”. Interpretarea hameliniană nu este cu totul nouă. Pierre Gassendi (1592-1655) a fost primul care l-a avertizat pe Descartes că formula cogito, ergo sum ar reprezenta, de fapt, un silogism privat de premisa majoră. Majora presupusă de către Gassendi era: „Cel ce judecă este”. Dar În acest caz cogito-ul nu ar fi fost decât o verigă Într-un lanț mai lung al adevărurilor presupuse. Căci enunțurile de genul „cel ce judecă
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
de către Descartes În conținutul cogito-ului. Potrivit lui Gassendi, cunoașterea propozițiilor particulare trebuie să urmeze Întotdeauna cunoașterii celor generale, În conformitate cu regulile silogistice și fără abatere de la ele. Descartes Îi răspunde că, În fapt, cogito este urmarea acțiunii dubitative și nu concluzia unui silogism. Concluzia asupra faptului existenței poate fi dedusă și din alte Împrejurări, din alte experiențe, dar acestea nu au forța nemijlocirii pe care o impune Îndoiala, expresia cea mai cuprinzătoare a acțiunii de a gândi: „Căci dacă spun că văd sau
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
de a simți, sau mai precis de a gândi Într-un fel oricare ar fi”. Într-o scrisoare către Claude Clerselier, Descartes Îi relatează acestuia În ce constă eroarea pe care o face Gassendi atunci când interpretează cogito-ul ca fiind un silogism: pentru a realiza cunoașterea adevărată spiritul trebuie să plece de la cunoașterea lucrurilor particulare, ca mai apoi să se ridice la cunoașterea celor generale: „Eroarea cea mai Însemnată e că acest autor presupune că cunoașterea propozițiilor particulare trebuie Întotdeauna dedusă din
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
adevărată spiritul trebuie să plece de la cunoașterea lucrurilor particulare, ca mai apoi să se ridice la cunoașterea celor generale: „Eroarea cea mai Însemnată e că acest autor presupune că cunoașterea propozițiilor particulare trebuie Întotdeauna dedusă din cele universale, urmând ordinea silogismului dialecticii; ceea ce arată a ști prea puțin În ce fel trebuie cercetat adevărul; căci e sigur că, pentru a-l găsi trebuie Întotdeauna să Începem cu noțiunile particulare, pentru a ajunge mai apoi la cele generale, chiar dacă se poate la fel de
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
așa cum o spune și Descartes, cogito-ul nu este dedus dintr-o majoră, ea nici măcar nu există ca atare În nici una dintre scrierile carteziene, ci este consecință a procesului de supunere la Îndoială a cunoștințelor. Dacă ar fi fost concluzia unui silogism, problema nu era nici pe departe Încheiată - cel mult poate că abia de aici ar fi Început -, deoarece trebuia să se procedeze la Întemeierea majorei „tot ceea ce gândește există”, enunț care nu poate fi decât cel mult o prejudecată, și
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
nu poate fi decât cel mult o prejudecată, și, prin urmare, unul dintre cele care trebuie respins, conform principiului Îndoielii. Nu trebuie să pierdem din vedere scopul În care Descartes Își Începe cercetarea. Căci, dacă se consideră cogito-ul concluzia unui silogism, se obține, e adevărat, validitatea unei deducții silogistice, dar se pierde certitudinea unei deducții metafizice. În felul acesta, se pierde și fundamentul realității și veridicității nemijlocite de care are nevoie, ca punct de plecare, spiritul cunoscător. A vedea În cogito
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
recursivității inconștiente asupra algoritmizării conștiente. Aceasta este opinia lui Edgar Marin expusă În lucrarea La méthode (p. 123). Recurgerea la supoziția intuiției devine Într-o asemenea situație inevitabilă. Să amintim Încă o dată că Descartes ajunge la cunoașterea cogito-ului din afara unui silogism, În urma unei experiențe unice, fundamentale: „...că nu e decât o amăgire că am putea scăpa de ele (prejudecăți, erori - n.n.), de nu vom Începe să ne Îndoim, odată În viața noastră, de toate lucrurile În care vom găsi cea mai
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
aparent Înfundată, o soluție ne este sugerată de către Karl Jaspers (1883-1969), care, În La pensée de Descartes et la philpsophie (p.45), arată că Descartes a folosit acel ergo din enunțul său - cuvântul care a declanșat disputa pro sau contra silogismului ce s-ar găsi ascuns aici - doar În analogie cu forma silogistică, pentru a sublinia că enunțul cogito, ergo sum nu indică o certitudine nemijlocită a percepției de sine, ci o certitudine obținută printr-un proces de reflecție Îndreptat spre
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
p→q, e cea care a generat, după cum am văzut, cele mai multe obiecții. În acest caz, termenul ergo a fost considerat ca semn al implicației formale, ceea ce a condus la interpretarea: „dacă gândesc, atunci exist”, iar enunțul a fost asimilat unui silogism. Enunțul ar fi fost o implicație dacă ultimul caz, În care p și q au valoare 0 („fals”), nu ar contraveni cu totul intenției inițiale („nu gândesc, deci nu exist” nu e un enunț care poate fi acceptat ca fiind
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
stabilește cunoașterea acestui fapt, el devine o idee. Ca oricărei idei, și cogito-ului i se poate prezenta acum temeiul, care nu este altul decât cel al cogitării Însăși. Așadar, e zadarnic să ne mai Întrebăm dacă enunțul cartezian exprimă un silogism, și ce fel de silogism, sau exprimă o intuiție, și intuiție a ce. El nu este decât o afirmare hotărâtă, pe orice cale, a ancorării experienței cogitative În realitatea existenței. Acel „sum” implicat de „cogito” nu are semnificația unui „sunt
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
devine o idee. Ca oricărei idei, și cogito-ului i se poate prezenta acum temeiul, care nu este altul decât cel al cogitării Însăși. Așadar, e zadarnic să ne mai Întrebăm dacă enunțul cartezian exprimă un silogism, și ce fel de silogism, sau exprimă o intuiție, și intuiție a ce. El nu este decât o afirmare hotărâtă, pe orice cale, a ancorării experienței cogitative În realitatea existenței. Acel „sum” implicat de „cogito” nu are semnificația unui „sunt” necondiționat, ci doar semnificația unui
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
cogitans și res extensa - nu Își pot găsi temeiul decât Într-o existență neproblematică. 2.2. COGITO-UL CA PRINCIPIU METAFIZIC Cogito-ul a ridicat atât de multe probleme nu doar din dorința de a se stabili dacă este concluzia unui silogism sau expresia unei intuiții, ci pentru că, prin aducerea sa În filosofia carteziană, el a funcționat ca un nou principiu metafizic, diminuând, Într-o oarecare măsură, hegemonia absolută de până atunci a principiului divinității. Constituindu-se ca adevăr revelat de Îndoiala
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
Îndelungata strădanie de definire a celor două substanțe distincte, res cogitans și res extensa, a fost dusă la bun sfârșit. Abia acum, se poate spune cu toată siguranța că În cogito-ul cartezian trebuie să Înțelegem mai mult decât concluzia unui silogism, o deducție care se obține urmărind relațiile dintre termeni sau o expresie numai bună de epatat. Este cu mult mai mult decât toate acestea la un loc. Este un al doilea principiu, al raționalității, care participă la construcția metafizicii carteziene
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
am studiat dintre ramurile filosofiei logica, iar dintre cele ale matematicii analiza geometrilor și algebra, trei arte sau științe care păreau că trebuie să contribuie oarecum la realizarea scopului meu. Studiindu-le Însă mi-am dat seama că, În ceea ce privește logica, silogismele și majoritatea celorlalte reguli ale sale servesc mai degrabă la a explica altuia lucruri care se știu, sau chiar, ca În arta lui Lullus, la a vorbi fără temei despre lucruri pe care nu le cunoști, decât la a le
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
ci <<devine>>", spunea Blaga pentru a sublinia "patosul mișcării" în constrast cu "statica ideilor platonice"48. Faptul că Hegel contestă imuabilitatea legilor clasice este subliniat și de Noica: "Descoperirea lui Hegel a fost că legile devin, Spiritul devine. Dumnezeu e silogism!"49 O asemenea paradigmă romantică, descinsă din istorism, conduce la o perspectivă relativistă și relativizantă, dominată de constatări amare și concluzii sceptice în legătură cu o realitate pe care a încercat s-o reconcilieze cu rațiunea prin intermediul unui principiu ordonator, după ce tot
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]