434 matches
-
limitată, dar cu o bună cunoaștere a epocii, pe Guillaume Apollinaire, Max Jacob, Paul Valéry (poezie „ghețoasă”, detașată, sinteză de mallarméism, simbolism și clasicism), îl compară pe Marcel Proust cu Honoré de Balzac (în defavoarea celui dintâi, deși acesta e urmașul simboliștilor prin „legătura tainică a gesturilor cu viața interioară și o nesfârșită sugerare de impresii”), în teatru remarcă stilul prețios, dar elegant al lui Jean Giraudoux, iar la Jean Cocteau evidențiază un lirism „pervertit” de modernism. Dar „revoluția simbolistă” era urmărită
VIEAŢA NOUA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
Redundanța motivelor și a simbolurilor l-a făcut pe Dumitru Micu să sublinieze că poeții de aici se vor diferenția în funcție de rolul conferit decorului: „cadru” al emoției sau „însuși modul stării sufletești, al atmosferei interioare”. Când trăirea e sinceră, pentru simboliști concretul lui hic et nunc devine o scenă, o mască dincolo de care domnește nevăzutul, misterul, absolutul - unica realitate către care ei țintesc. Cuvinte și imagini încărcate de fascinația analogiilor și puncte de sprijin în transcenderea aparenței formează în poezie rețele
VIEAŢA NOUA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
care justifică interesul noțiunii, nu Însă fără a fi operat În prealabil o dublă critică. Prima se referă la literatura asimilaționistă, literatură de imitație născută dintr-o identitate de Împrumut, care a făcut să apară la Tropice fabuliști, parnasieni, romantici, simboliști, poeți „vrăjiți de muzele grecești”, astăzi căzuți În desuetudine și din care n-au mai rămas decât vreo câțiva adepți, nostalgici ai vechii școli. Creolitatea respinge așadar aceste contra-figuri literare, considerate lipsite de autenticitate. A doua critică este mai delicată
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
l-a ales ca formă ideală istorică, ca loc real al Libertății, al Frumosului. Acel le Beau al lui Baudelaire, profetul poeziei „bolnave”, formă enormă a modernității În care s-au răsturnat atâtea talente și viziuni poetice românești, Începând cu simboliștii, dar continuând cu mareea poetică de astăzi, ce ne Înconjoară ca niște talazuri, de peste tot... 10 Cineva ar putea să mă Întrebe dacă am fost fericit la Paris, În exil, În semi-exil sau, dacă vreți, Într-un exil estetic puternic
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
încă expansiv în conștiința publică. În 1970, în interviul dat lui Adrian Păunescu (și citat și în volum), Mircea Eliade se mira foarte tare că Bacovia este considerat un mare poet. El știa aprecierea din anii '30-'40 a unui simbolist original, dar întârziat. În sprijinul criticii tradiționale, dl. Theodor Codreanu desparte biografia de operă, dar în sens actual păstrează legătura și un determinism ușor, foarte nuanțat. Mai accentuate sunt despărțirea dintre universul imaginar al creației poetice și modelul receptării critice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
deosebit". Bacovia deschide calea notației directe, concentrate, eliminând progresiv coordonate poetice ale limbajului modern standardizat. Cum spuneam, "proza", dimpotrivă, se liricizează, în spiritul poemului în proză sau al prozei poetice de coloratură simbolistă. Mai precis, poem în proză, ridicat de simboliști la rangul de formă literară ideală, ca aspirație spre sinteză și experiment, pe linia Aloysius Bertrand, Maurice de Guérin, Baudelaire, Mallarmé, Huysmans ș.a., iar la noi Macedonski, I.C. Săvescu, Ștefan Petică. În registrul simbolist sunt textele din Bucăți de noapte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
noiembrie 1938, Versuri, în „Timpul”, 22 decembrie 1939, Versuri, în „Viața românească” nr. 2, 19403Ă, Vladimir Streinu fixează originalitatea lui Ion Minulescu în poezia românească: „d. Minulescu a mers, în splendida sa carieră, de la emoția acelui „vague à l’ame” simbolist, emoție 1 Pagini de critică literară, vol. III, p. 28 2 idem, p. 30 3 Pagini de critică literară, vol. V, p.p. 29-41 54 inconștiență, mai mult verbală, destul de greu de precizat, dar precizabilă în cele din urmă, a mers
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
a unei estetici a versului liber. Evident, criticul pornește de la definiția istorică a versului liber („...numim versuri libere rândurile de poezie neprozodică din nici un punct de vedere, în care toate normele sunt aplicate ad libitum, începând de la experiența formală a simboliștilor francezi”Ă. Această definiție este permanent contrazisă pe traseu, poezia modernă năzuind mereu să sfarme prozodia. Partea consacrată în lucrare formelor prozodice românești din secolul al XIX-lea este una din cele mai substanțiale și mai interesante, Vladimir Streinu vădind
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
lui (profesor de literatură la Universitatea din București), era pozitivist. Spre deosebire de relațiile păstrate cu Ion Bogdan, din cauza controversei sale literare cu Bogdan-Duică, abia își vorbeau 113. Sentimentele lui Iorga față de Lucian Blaga, Gheorghe Bogdan-Duică, Marinetti, Verlaine, Rimbaud (și față de alți simboliști) erau toate doar palide reflecții ale atitudinii ostile manifestate de el față de Tudor Arghezi, reprezentant de frunte al modernismului românesc. Tudor Arghezi ocupa un loc în panteonul său printre cei pe care "îi plăcea să-i urască". Tudor Arghezi (1880-1967
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
creațiilor debussyiste. Iar aceasta va decurge din abandonarea structurii formale construite pe baza dualismului tematic și aplicarea unei tehnici componistice non-dezvoltătoare, în care avansarea se bazează în mod frecvent pe repetițiile aproximativ invariabile ale aceleiași entități motivice. Cercurile mondene ale simboliștilor literari de la sfârșit de secol vor reprezenta un mediu propice de întreținere a comunicării și interrelaționării dintre arte, reunind artiști consacrați ai timpului, precum Stéphane Mallarmé, Paul Valéry, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine sau Auguste Rodin. Acestora li se va alătura
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
și dinamici reduse, aspecte care conduc la o estompare semnificativă a imaginilor sonore. În acest fel, asistăm la o concentrare a simțurilor, în care auditorul este îndemnat să descopere sensul spiritual al misterului nerostit, acel suprem „inexprimabil” explorat de poetica simboliștilor. Adoptând ideea de timp suspendat, inițiată de principiile filosofiei orientale, Debussy impune o cvasi-imobilitate a timpului muzical printr-un discurs expozitiv, non dezvoltător, care prin formulările sale repetitive se abate de la tradiționala dialectică tematică. Aprecierea pentru „divinul arabesc” al muzicii
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
stabili un fundament impersonal poeziei. Mișcarea domină scrierile franceze între 18601880. Fiecare livrare a Parnasului contemporan purta subtitlul semnificativ ”recueils de vers nouveaux”(culegere de versuri noi). Cu toate acestea, contestările nu vor întârzia să se arate. Decadenții, impresioniștii și simboliștii atacă parnasianismul în toate punctele sale, denunțând închistarea în forme vechi. Peste atacuri, valorile parnasiene vor stărui cu tenacitate și în plin simbolism. Dacă adevărul uni poet se află scris mai degrabă în poem decât în discursurile sale despre poezie
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
inițiere, călătoria are un scop, un obiectiv de atins, o destinație, un tărâm de cucerit, la Tonegaru impresia este mereu aceea că se urmărește simpla plăcere de a vagabonda, că spațiile exotice, care îl apropie atât de poezia unora dintre simboliști, nu sunt destinații, ci scurte popasuri ale unei periegeze veșnice. Sfârșitul călătoriei înseamnă o trecere, o alunecare abia simțită spre o altă zonă spațio-temporală care trebuie cucerită. Există un demon al călătoriei care pare a nu-i da pace, care
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
meu de patru vânturi"), totuși apropierea e adesea imposibilă Ascultă vuietul adâncurilor dintre noi/ Cum crește în amurgurile lumii, ca o mare", Eumene). Sentimentului finalului de lume, al pierderii în neant e copleșitor. Amurgul, motiv consacrat, atât de iubit de simboliști (să nu uităm că Stelaru se fixează în descendența acestora - "Bună dimineața, Verlaine/ ciudatul meu zeu și prieten", Verlaine), păstrează simbolistica morții (spirituale sau universale), dar își potențează semnificațiile prin forma de plural care intră în analogie cu pluralul "adâncuri
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Ziua și Noaptea/ erau amestecate în pahare/ în timp ce un gramofon cânta răgușit/ "Sonata Diavolului" sau așa ceva,/ dar nimeni, nimeni nu asculta". Ceea ce surprinde este imposibilitatea de a scoate lumea din inerția în care este prinsă. Motivul sonatei triste e unul simbolist, preferința pentru pactul cu diavolul vine dinspre zona romantică. Textul însă contrar a ceea ce s-a mai afirmat despre Tonegaru nu poate fi inclus în niciuna dintre aceste două categorii. Nu se optează niciodată aici pentru un refuz al divinității
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cu care se joacă poetul, "dar Luna zău, aș pune-o într-un cuier/ să nu se mai miște așa tradițional/ și-aș descărca într-însa o carabină Manlicher". Nu e o revoltă împotriva peisajului propriu-zis, sufocant, plictisitor ca la simboliști, ci una împotriva clișeizării lui în literatură și în mentalitatea umană. Se neagă marile adevăruri, mișcarea lunii e numită ironic tradițională, se neagă, de fapt, cutumele de gândire care fac imposibil de surprins realitatea. Nici universul acesta proiectat în viitor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sau șarjându-se cuvintele mari, textul dând impresia de improvizație și nu de construcție riguroasă. S-a observat de multe ori tendința criticii de a reconstitui tabloul literaturii pornindu-se dinspre prezent spre trecut, cu identificarea precursorilor, a romanticilor, a simboliștilor, a modernilor, a postmodernilor avant la lettre. E un proces de revizuire a literaturii anterioare atât din perspectiva celei promovate în prezent, cât și din aceea a noilor metode critice. Procesul acesta de revizuire are adesea menirea de a evidenția
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
modalități suprarealiste. Când se refuză metafora, rolul ei de a crea imagini sugestive este preluat de alte elemente ale limbajului artistic. Enunțurile repetitive revin, de aceea, cu o insistență pe care nu o mai descoperim, în poezia anterioară, decât la simboliști, în structuri de tip refren. Dar dacă acolo finalitatea principală era aceea de a asigura o muzicalitate aparte textului, de a apropia poemul de cântec, oferindu-se o percepție sinestezică a semnificațiilor, în cazul poeziei contemporane asemenea structuri repetitive capătă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
8). în lirica de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, prezența corbilor se îndesește. îi întîlnim la socialiști (D. Th. Neculuță, Ion Păun Pincio, Traian Demetrescu), la semănătoriști (Șt. O. Iosif, G.Tutoveanu, Ecaterina M. Sadoveanu), la simboliști (Ovid Densusianu, Cincinat Pavelescu, Oreste). După corbul sol al iernii își face loc corbul simbol al îndoielilor: „Despotică stăpînă e ’Ndoiala/ Pe o țară de dureri și grozăvii/ în care-al pustiirii vînt se plimbă/ Prin creieri, ca prin scorbure
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cunoscut pe poet la una din întrunirile literare ale lui Al. Macedonski. (...) în seara aceea, Șt. Petică a vorbit mult cu Bacovia, pe atunci necunoscut și el, autorul volumului Plumb nici astăzi apreciat la justa lui valoare era un fervent simbolist cu principii socialiste”.1) ( Cred că, mai mult decît poezia, subiectul discuției dintre ei au fost acestea.) Extrase dintr-un alt articol, rîndurile pe care le voi cita imediat sînt și mai surprinzătoare: „încă de pe timpul cînd eram student la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și pînă astăzi colonii de lumi pierdute/ Vin din sure văi de caos pe cărări necunoscute/ Și în roiuri luminoase izvorînd din infinit,/ Sunt atrase în viață de un dor nemărginit”6). „Infinitul” eminescian e cosmic, fără hotar; cel al simboliștilor e fie unul geografic, fie unul interior, sufletesc. Simboliștii, dacă se poate spune așa, l-au făcut terestru, l-au limitat. Uneori, infinitul lor încape într-o senzație de plăcere, dilatată: „Să-mi torni în suflet infinitul unui pahar de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sure văi de caos pe cărări necunoscute/ Și în roiuri luminoase izvorînd din infinit,/ Sunt atrase în viață de un dor nemărginit”6). „Infinitul” eminescian e cosmic, fără hotar; cel al simboliștilor e fie unul geografic, fie unul interior, sufletesc. Simboliștii, dacă se poate spune așa, l-au făcut terestru, l-au limitat. Uneori, infinitul lor încape într-o senzație de plăcere, dilatată: „Să-mi torni în suflet infinitul unui pahar de hidromel”, cum se întîmplă undeva la același Minulescu 7
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
panorămi țăranii se civilizează’’.6 ) Comun lui Caragiale și Bacovia e, iarăși, limbajul jurnalistic. La autorul Momentelor acesta era un mod natural de a se exprima, căci el cunoștea gazetăria din interiorul ei. La autorul Plumbului, ca la mai toți simboliștii, limbajul jurnalistic era programatic, un cod pentru diferențierea de poeții „cu satul în glas”. Jurnalismul se face la oraș și în mare parte despre oraș, iar el și ceilalți erau poeți ai orașului, neologistici, cu pregătirea literară desăvîrșită, adesea, pe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Rosetti: „Pantoful ți se pierde sub rochia ta bogată,/ Gătită în dantelă subțire, parfumată”. („Amintire”. După Henry Murger). E surprinzător că Dumitru Theodor Neculuță, cizmar de meserie, n-a scris nimic despre ei. în schimb a făcut-o (singurul dintre simboliștii romîni) Bacovia. Un poem de-al său se intitulează chiar așa: „Pantofii”: „Pantofi de aur, expuși în vitrină,/ Veți sta sub dantele, în nopți de baluri,/ Și-n ale valsului leneșe valuri/ Veți rîde prin săli, - potop de lumină.// Pe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mari poeți”. Concluzia ce poate fi trasă din asemenea mărturisiri e că opțiunea pentru modernitate vine rareori la o vîrstă fragedă. Cel mai adesea, ea aparține tinereții și-i o atitudine voluntară. Bacovia și-a găsit cu adevărat „ceata”, pe simboliști, abia după ce-a descins în București ca student. Elev, de la Bacău, el a trimis versuri și lui Macedonski, la „Literatorul”, dar și (cum a mărturisit) lui Vlahuță. Apropo de Lamartine și de preferințe literare, mai menționez un fapt care
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]