1,475 matches
-
de neglijat, atât în ce privește perioada în care a avut loc înlocuirea definitivă a latinei populare cu slavona, cât și a direcțiilor din care a pătruns noua limbă liturgică. Totodată, se poate admite faptul că înrădăcinarea creștinismului ortodox, în forma sa slavonă, a avut loc într-o perioadă în care simbioza slavo-romanică nu era pe deplin încheiată. Astfel, vocabularul credințelor și superstițiilor ancestrale la români, inclusiv cel al creștinismului popular, conține, deloc întâmplător, alături de termeni de origine tracică sau latină, și nenumărate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de pildă, tipărea în Moldova anului 1643 prima carte religioasă în limba română, în aceeași perioadă în care un alt mitropolit, Ștefan al Ungrovlahiei, traducea Mystirio sau Sacrament în aceeași limbă, sau apariția traducerii Noului Testament de către știutori de greacă, slavonă și latină din Ardeal, așa cum mărturisește mitropolitul Ștefan Simion în Predoslovia cătră cititori 40. Demersuri simultane în activitatea lui Eustratie logofătul și Udriște Năsturel al doilea logofăt, Nicolae (Milescu) spătarul, Miron Costin sau Dosoftei și Constantin Cantacuzino stolnicul. Literatura istorică
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Iisus Hristos, unde este începutul și capul și întărirea credinței noastre“8. După descrierea făcută de Nicolae Grigoraș, în 1959 a apărut și volumul XIX din colecția Documenta Romaniae Historica, îngrijit de Haralambie Chircă, unde actul este publicat în transcriere slavonă și traducere românească, după originalul păstrat la Muzeul din Suceava, dar nu se spune nimic despre decorul actului sau despre portretul votiv. Astfel că au mai trecut 20 de ani, până când Marina Ileana Sabados a comentat miniaturile cu care a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a fost în zilele lui Radul voievod am dat domniei sale trei sute de galbeni ungurești, pentru acest sat și n-am lăsat să cadă în mâna altor oameni străini cum au fost mai înainte“18. Actul a fost publicat în transcriere slavonă și traducere românească de Haralambie Chircă, care „nu suflă“ nici un cuvânt despre decorul actului, deși a avut la îndemână, din câte mărturisește în descrierea arheografică, o fotocopie de la Arhivele Naționale București. În 1982, o dată cu studiul Marinei Sabados, a apărut la
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
armată rusească direct la Naghasaki și Tokio“. • „Confirmarea nu demult, din partea Sf. Sinod rusesc, a dreptului de a ne ruga lui Dumnezeu în limba noastră veche“, numai că arhierii ruși din Basarabia nu aveau „decât «preferința» lor nevinovată pentru limba slavonă în biserici“; preoțimea e numită după planul arhiereilor și din „1.500 de preoți din Basarabia rămân nerusificați nu mai mult ca 15%“, situație care ne „lămurește pe dată cât de bine stăm cu biserica noastră națională“. • Ibidem, p. 191
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ceva obligator și necesar pentru om“. Rusia era în ajunul introducerii învățământului general obligatoriu, „dar în ce sens, cu ce program? Numai scrisul, cetitul și calculul, elementar și mărginite și acestea; dar în același timp - cât mai multe rugăciuni, limba slavonă veche, religia și gimnastica militară. Aproape nici o cunoștință de geografie, istorie, științe naturale etc. 59 Ibidem, p. 211-212. • Ibidem, p. 213. • Ibidem, p. 216. • Alexis Nour, Ce este Basarabia, în „Viața Românească“, vol. XXXVIII, nr. 7-9, 1915, p. 229. • Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
, Efrosinia (13.III.1901, Ocertino, Ucraina - 7.X.1980, Moscova), istoric literar. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București (1930) și a rămas asistentă la Catedra de cultură slavonă, lucrând apoi ca cercetător științific la secția de manuscrise a Bibliotecii Academiei Române. A emigrat în SUA, iar din 1957 s-a stabilit la Moscova. Până aproape de sfârșitul vieții, a fost cercetător științific la Institutul de Literatură Universală „M. Gorki” al
DVOICENCO-MARKOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286925_a_288254]
-
Fără a stărui în descrierea influențelor străine, în Explorări în istoria literaturii române (1969) autorul dezvăluie modul în care tradițiile culturale românești au asimilat creații de prestigiu, cel mai adesea remodelându-le. Pornind de la enciclopedismul cărturarilor români, de la desprinderea de slavonă și greacă, exegetul subliniază mutațiile importante, tranzitorii, din secolul al XVIII-lea. Deși experiența spirituală se menține în forme colective, devin sesizabile atunci intențiile de individualizare a creației literare, care se vor dezvolta eficient la finele secolului, anul 1848 marcând
DUŢU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286924_a_288253]
-
între anii 1645 și 1649, împreună cu două fragmente biblice, Cuvinte și jele la robie Ierusalimului, când din Ierusalim la Vavilon i-au mutat Navuhodonosor împărat, și pomenire și de năpaste ce-au năpăstuit acei doi giudecători pre Susana, tălmăcite din slavonă, și o introducere de 48 de versuri originale; din această perspectivă este reconsiderată și data debutului său literar. De sub tiparul reînființat la Iași, la „Trei Ierarhi”, cu ajutorul meșterului Vasile Stadnicki din școala tipografilor de la Uniev, apare apoi, în 1679, pentru
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
Costin, o conștiință umanistă. Teologia (patristica și dogmatica), istoria, filologia și poezia sunt discipline pe care le slujește statornic - ca om de Renaștere - cu voință de a cunoaște și dor de perfecțiune. Citise pe Grigore Ureche și analele în limba slavonă. Pătruns de valoarea documentului, a cărților rare, el punea la îndemâna lui Miron Costin un uric din 1392 privitor la întemeierea Romanului, împrumuta pentru a studia, de la mănăstirea Krilos de lângă Halici, un tetraevanghel scris la 1144 și alcătuia, în temeiul consultării
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
creației orale ori preluate din literatura religioasă sau istorică anterioară. Au fost remarcate la el frecvența dislocării sintactice, prezența termenilor populari, regionali sau arhaici și a seriilor sinonimice, spontaneitatea lexicală, originalitatea metaforică. Eforturile prin care D. desăvârșește transpunerea românească, din slavonă, în proză, a psalmilor (versiune ce apare în ediția bilingvă a Psaltirii slavo-române din 1680) au premers celor cinci ani consacrați de el versificării psaltirii. Autorul Psaltirii în versuri a consultat, cum se crede, traducerile românești de până la el ale
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
a devenit călugăr, desigur în aceeași mănăstire. Este autorul unor scurte tropare (imnuri), numite Pripeale, incluse, alături de „psalmii aleși” (alcătuiți de Nicephoros Vlemmides în secolul al XIII-lea), în slujba utreniei la unele sărbători creștine. Scrise în jurul anului 1400, în slavona mediobulgară, acestea s-au răspândit curând nu numai pe teritoriul românesc, ci și la slavii sudici și răsăriteni, câteva manuscrise dintre cele mai vechi menționând clar numele și calitatea autorului: Pripeale la toate sărbătorile împărătești și ale Născătoarei de Dumnezeu
FILOTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287003_a_288332]
-
sărbători, precum și pe unii sfinți; de exemplu, La Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos: „Veniți, împreună cu cetele îngerești, să cântăm slavă celui dintru înălțime, lui Dumnezeu, zicând: Celui ce s-a născut în peșteră.” Cunoscute până în prezent în douăzeci și cinci de manuscrise slavone copiate în țară și în străinătate, din secolul al XV-lea până în al XVII-lea, acestea au fost incluse în cărți tipărite, mai întâi în Sbornicul lui Bozidar Vuković, apărut la Veneția, în 1536, și reprodus de Coresi la Sas-Sebeș
FILOTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287003_a_288332]
-
în perspectivă comparată. În Varlaam și Ioasaf. Istoria unei cărți pornește de la prima versiune în limba română a acestei cărți populare și relevă că traducerea de la mijlocul secolului al XVII-lea reproducea în limba vernaculară un text care, în versiunea slavonă, intrase de aproape două secole și jumătate în circuitul culturii românești, păturile sociale cultivate cunoscându-l și difuzându-l intens. Sunt trecute apoi în revistă principalele versiuni ale cărții: medio-persane, arabe, persane, ebraice, grecești, georgiene, armene, insistându-se asupra versiunilor
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
Literatura română în epoca Renașterii M. demonstrează că literatura română s-a dezvoltat la începuturile ei într-un spațiu cultural oriental, format pe bazele tradiției culturale și literare bizantine și utilizând ca instrument de comunicare a valorilor spirituale greaca și slavona. Renașterea românească - precizează exegetul - începe cu Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Altă lucrare, Proza oratorică în literatura română veche, este o cercetare amplă și propune interpretări care ordonează într-un sistem cu articulații ferme și acorduri profitabile
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
relief mai ales componenta slavă. Tratând, în al doilea volum al istoriei universale a literaturii, scrierile românești, H. le plasează în cadrul literaturilor slave, situare pe care o justifică prin aportul considerabil al elementelor slave în limbă, prin influența exercitată de slavona cultului religios. Privirea panoramică rămâne, în ciuda informației bogate (e drept, nu întotdeauna și riguroasă), la suprafața problematicii; orizontul interpretării este marcat de sursele recomandate: Geschichte der rumänischen Literatur a lui Gheorghe Alexici (Leipzig, 1906) și o antologie a poeziei românești
HAUSER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287421_a_288750]
-
bună ținută s-a materializat în texte fluente. Viețile și istoriile tuturor sfinților traduse, cum spune el însuși, de G., reprezintă secvența cea mai consistentă a colecției (în românește mai sunt transpuse doar indicațiile de tipic, restul fiind păstrat în slavonă). Contactul traducătorului, cărturar rafinat, știutor de elinie și de carte grecească, cu sinaxarele lui Maximos Margunios este neîndoielnic. La fel de adevărat este că istoricul de curte al lui Constantin Brâncoveanu a transpus după versiunea lui Margunios doar atunci când în Viața și
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
, (Povestire pe scurt despre domnii Moldovei), versiune a cronicii scrise în limba slavonă la Curtea lui Ștefan cel Mare. Textul aparține istoriografiei din veacurile al XIV-lea și al XV-lea, derivând dintr-un trunchi comun cu Letopisețul de la Bistrița și Cronica moldo-germană. Se păstrează în două versiuni descoperite de Ioan Bogdan la
LETOPISEŢUL DE LA PUTNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287789_a_289118]
-
acestea, letopisețul, în cele două variante ale lui, conține informații inedite, ce completează imaginea Moldovei din perioada medievală. Prima versiune se conservă într-un sbornic din Kiev, alături de cronicile lui Macarie și Eftimie. Pe filele manuscrisului apar câteva rânduri în slavonă semnate de cel care a copiat textele la scurt timp după conceperea lor, călugărul Isaia de la Slatina. Pornind de la această însemnare, P. P. Panaitescu a demonstrat că varianta datează din jurul anului 1561, de pe vremea lui Alexandru Lăpușneanu. De mai mică
LETOPISEŢUL DE LA PUTNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287789_a_289118]
-
, (Letopisețul de când s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Țara Moldovei), cea mai veche scriere istoriografică românească în limba slavonă. Descoperită la Tulcea, într-un manuscris copiat în Moldova în a doua jumătate a secolului al XVI-lea (pe la 1710 aparținea preotului „Gheorghi din Băiceni”, dăruit lui de „preuteasa răposatului” protopop Ursul din Iași), cronica a fost publicată pentru prima
LETOPISEŢUL DE LA BISTRIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287788_a_289117]
-
lui Ștefan cel Mare în letopisețul scris de Grigore Ureche. Străbătut de suflul eroic și evlavios al epocii, Letopisețul de când s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Țara Moldovei este cea mai însemnată operă istoriografică și literară românească în limba slavonă din a doua jumătate a secolului al XV-lea și de la începutul celui de-al XVI-lea, continuată de episcopul Macarie, egumenul Eftimie și călugărul Azarie, iar mai târziu în limba națională, la un nivel superior de informație, interpretare și
LETOPISEŢUL DE LA BISTRIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287788_a_289117]
-
1661-1709. Se menționează drept izvoare ale acestei lucrări cu caracter de compilație „izvodul lui Vasile Damian ce au fost treti-logofăt” și „izvodul lui Tudosie Dubău logofătul”, de fapt și acestea tot scrieri anonime. Autorul, având o bună cultură bisericească și slavonă, pare atașat în oarecare măsură familiei Cantemireștilor - lui Constantin Cantemir și fiului acestuia, Antioh -, fără ca lucrarea să aibă caracterul oficial al unui letopiseț de Curte. Situat între cronica lui Miron Costin și cea a lui Ion Neculce (căruia îi va
LETOPISEŢUL ANONIM ALTARII MOLDOVEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287786_a_289115]
-
, (Istoria Țărâi Rumânești de când au descălecat pravoslavnicii creștini), scriere anonimă redactată între 1688 și 1690. Adunând și punând cap la cap cam tot ce însemna izvor intern (vechile anale în slavonă, Viața patriarhului Nifon de Gavriil Protul, Cronica Buzeștilor, scrierile lui Stavrinos și ale lui Matei al Mirelor, o bănuită cronică - poate în grecește - redactată la Curte), scriind una dintre „istoriile posibile” ale Țării Românești (istorisirea evenimentelor cuprinse între 1290 și
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
secolul al XVIII-lea; Florin Curta - reflectarea imaginii împăratului Iulian Apostatul la Gheorghe Șincai); cărți populare (Mircea Popa - rolul cărților populare în menținerea tradiției bizantine în cultura română); cărți bisericești (Ion Radu Mircea - activitatea lui Gavriil Uric; Cătălina Velculescu - versiunile slavone și românești ale proloagelor); scrieri de polemică religioasă (Maria Protase despre Procanonul lui Petru Maior, ca replică sud-est europeană la atacurile antipapale din secolul al XVIII-lea); literatura parenetica (studiile lui Alexandru Duțu cu privire la „oglinzile principilor” și „cărțile de înțelepciune
REVUE DES ÉTUDES SUD-EST EUROPÉENNES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289280_a_290609]
-
XVIII-lea); literatura parenetica (studiile lui Alexandru Duțu cu privire la „oglinzile principilor” și „cărțile de înțelepciune” în cultura română); texte juridice (Valentin Al. Georgescu - manuscrisele juridice românești din secolele XV-XIX); carte și societate (Paul Mihail - circulația în Țările Române a psaltirii slavone; Corneliu Dima-Drăgan și Mihail Caratașu - scrierile de istorie bizantina în biblioteca lui Constantin Brâncoveanu; Ćedomir Denić - circulația gramaticii slavone de la Râmnic din anul 1755 a lui Meletie Smotrițki; Iacob Mârza - o listă de cărți interzise în Transilvania în a doua
REVUE DES ÉTUDES SUD-EST EUROPÉENNES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289280_a_290609]