1,041 matches
-
la Școala Normală „Vasile Lupu” din Iași. Transferat în 1904 la Liceul „Matei Basarab” și la Seminarul Pedagogic din București, este numit trei ani mai târziu de Spiru Haret inspector în Ministerul Instrucțiunii Publice. Va funcționa concomitent ca dascăl și slujbaș până în 1919, când renunță la cariera didactică, consacrându-se aceleia de funcționar ministerial, în care va avansa până la rangul de secretar general (1927-1928, 1932, 1936-1937). Din 1930 revine și la catedră, ca profesor de istorie, teorie și organizare a educației
KIRIŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287714_a_289043]
-
fiindcă ziua de ieri s-a dus și nu se mai întoarce, dar ziua de mâine nu se știe, fiindcă este viață sau moarte”. Față de prostia omenească se exprimă astfel: „Două feluri de indivizi sunt fuduli pe această lume, un slujbaș mic și un prost mare”. Cu sarcasm întâmpină lumea gazetarilor: „Minciuna negăsind unde să se găzduiască a cerut de la Dumnezeu o gazdă. Dumnezeu a găsit cu cale că la jurnale și la calendare va fi bine primită.” Alte pilde sunt
MOISE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288208_a_289537]
-
după Revoluție, că un episcop ar face bine să încerce măcar să fie sfânt ori să nu fie deloc. Mă așteptam ca experții în microfoane și cu epoleți sub patrafir să practice, măcar la îndemnul rușinii, virtutea publică a smereniei 3. Slujbașii cu steluțe și epoleți au învățat însă mai repede alfabetul oportunismului politic 4. Cuvântul „demisie” nu figura în vocabularul pe rol al puterii ecleziastice tolerate de comuniști. Mărturisirea sinceră a păcatelor înșelării, mi s-a spus, ar fi devenit „pricină
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de morbul corupției planificate. Un lucru este neputința omenească, resimțită personal de către fiecare credincios, și altceva se petrece atunci când anii de transformare lăuntrică sunt ratați în beneficiul prosperității lumești. Mirenii îmbunătățiți privesc cu durere aceste „pricini de sminteală”, ocrotite de slujbașii unei instituții care s-ar dori definită ca umanitate îndumnezeită. Redescoperirea sensului apartenenței la comunitatea luminată de Evanghelie este urgentă pentru cei confruntați doar cu frivolitatea goală a vameșilor îmbrăcați în haine de farisei. Arta orientală a mușamalizării nu va
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sfânt - pentru că sfântul nu e plătit cu ziua pentru binele pe care-l face. Dar nu e nici Marele Păcătos, pentru că există prea puține semne că ar avea ceva fundamental de regretat. Philip Marlowe e, în cele din urmă, un slujbaș care iubește mai mult regulile de aur ale meseriei ce par a-i fi fost impuse cu forța decât pe oricare dintre blondele platinate întâlnite în tumultuoasa lui viață de singuratic înconjurat de stafii. Intrarea în scenă a lui Philip
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nu știu de ce. E foarte posibil ca luminile amețitoare ale studioului de televiziune și promisiunea unei celebrități imediate să producă efecte irezistibile, asemănătoare acelei hârtii lipicioase pe care bunica o atârna de bec, în calea măruntelor insecte zburătoare. Presa oferă slujbașilor ei, mai tineri sau mai bătrâni, o mulțime de iluzii. Ca în filosofia sloganurilor publicitare, redacția unui ziar nu-ți vinde un lucru anume, ci un stil de viață: să fii în centrul acțiunii, să afli o știre importantă înaintea
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Fericirea” deznodământului este expediată în câteva rânduri, de parcă naratorul, rușinat de ea, o enunță doar în virtutea unor obligații etice. Personajele principale ale unor romane (Biruința, Domnișoara Ana) sunt temperamente oarecum bovarice, aspirând la altceva decât le oferă condiția modestă de slujbaș incert ori de tânăr abia intrat în viață. A. sondează sufletele în formare, nesigure, de adolescenți sau oameni timizi. Ion Florea (Legea trupului), Vasile Grecu (Biruința), Ana (Domnișoara Ana), Vasile Murășanu (Arhanghelii), Andrei Pascu (Legea minții), Gheorghe Mărginean (Strigoiul) dezvoltă
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
până acum țintuit locului, refuză brusc să asculte mai departe și pornește mânios spre trăsu rică. Când dă să se cațere înăuntru, își prinde piciorul în curelele scării, se dezechilibrează și alunecă. Reușește, din fericire, să se țină de un slujbaș. Semn rău! răsună vocea răzbunătoare a Medullinei în urma lui. Augustus se preface că nu o aude, cu atât mai mult cu cât în capul treptelor a apărut Livia, însoțită de tot alaiul. Încearcă chiar să glumească puțin cu cei din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se gândise să întâmpine moartea cu zâmbetul pe buze. Ușa se deschise cu un scârțâit și o lumină de culoarea cositorului topit inundă podeaua de lut. Clipind, misionarul zâmbi în direcția luminii. În locul gardianului, văzu uitându-se la el doi slujbași în kimonouri negre. Ieși afară! porunci unul dintre ei cu voce trufașă. În momentul acela în mintea misionarului încolți cuvântul „eliberare” dublat de un sentiment de bucurie. Încotro mergem? Păstrându-și zâmbetul, misionarul vorbea cu voce sigură, dar picioarele i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
afară! porunci unul dintre ei cu voce trufașă. În momentul acela în mintea misionarului încolți cuvântul „eliberare” dublat de un sentiment de bucurie. Încotro mergem? Păstrându-și zâmbetul, misionarul vorbea cu voce sigură, dar picioarele i se poticneau. Cei doi slujbași tăcuți și încruntați mergeau înaintea lui legănându-și umerii. Acest mers țanțoș specific japonezilor îi amintea misionarului de mișcările caraghioase ale copiilor și, sigur de acum de eliberarea sa, misionarul nu se putu abține să nu zâmbească. Uită-te! unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mergeau înaintea lui legănându-și umerii. Acest mers țanțoș specific japonezilor îi amintea misionarului de mișcările caraghioase ale copiilor și, sigur de acum de eliberarea sa, misionarul nu se putu abține să nu zâmbească. Uită-te! unul dintre cei doi slujbași se opri busc și întorcându-și privirea îi arătă cu bărbia grădina interioară ce se vedea prin fereastra de pe coridor. Soarele începea să apună în grădina unde era întinse rogojini de paie. Alături se afla o găleată cu apă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
interioară ce se vedea prin fereastra de pe coridor. Soarele începea să apună în grădina unde era întinse rogojini de paie. Alături se afla o găleată cu apă și două scăunele aranjate unul în fața celuilalt. Înțelegi ce înseamnă asta? râse celălalt slujbaș parcă disprețuitor și întinzând arătătorul se prefăcu a-și tăia gâtul. Asta înseamnă! Îl privi amuzat pe misionarul înlemnit și zise: Ia te uită cum mai tremură străinul! Misionarul își încleștă pumnii abia stăpânindu-și rușinea și furia care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
tăia gâtul. Asta înseamnă! Îl privi amuzat pe misionarul înlemnit și zise: Ia te uită cum mai tremură străinul! Misionarul își încleștă pumnii abia stăpânindu-și rușinea și furia care-i înecau sufletul. Vreme de două zile suportase amenințările acestor slujbași japonezi mărunți, dar acum, pentru misionarul cu un puternic respect de sine era de nesuportat gândul că aceștia i-au surprins spaima, fie numai și pentru o clipă. Genunchii continuară să-i tremure până când fu scos afară din închisoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
fie numai și pentru o clipă. Genunchii continuară să-i tremure până când fu scos afară din închisoare și dus în clădirea de peste drum. În amurg, clădirea era pustie și nu se vedea nici picior de om. Într-una din încăperi, slujbașii l-au pus să se așeze cuviincios pe podeaua rece cu reflexe întunecate și s-au retras. Atunci, ca un copil care mănâncă pe ascuns, misionarul savură lacom bucuria ca vă fi eliberat. „Ia te uită! E întocmai cum mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
auziră pași și un foșnet de haine ajunse la urechile misionarului care stătea cu capul plecat. — Senior Velasco. Misionarul ridică privirea. Sfetnicul pentru negoț, Gotō Shōzaburō, pe care misionarul îl cunoștea, stătea așezat pe locul de onoare, iar cei doi slujbași de adineauri, pe podeaua de lemn. Gotō îl măsură un timp cu privirea aceea gravă, tipic japoneză, după care spuse oftând: Sunteți liber. A fost o greșeală de-a slujbașilor noștri. Înțeleg. Misionarul era îmbătat de propriul triumf. Aruncă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cunoștea, stătea așezat pe locul de onoare, iar cei doi slujbași de adineauri, pe podeaua de lemn. Gotō îl măsură un timp cu privirea aceea gravă, tipic japoneză, după care spuse oftând: Sunteți liber. A fost o greșeală de-a slujbașilor noștri. Înțeleg. Misionarul era îmbătat de propriul triumf. Aruncă o privire plină de satisfacție către cei doi slujbași care-l înjosiseră. O privire asemănătoare cu aceea pe care le-o arunca credincioșilor atunci când le dădea iertare. Cu toate acestea, senior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
îl măsură un timp cu privirea aceea gravă, tipic japoneză, după care spuse oftând: Sunteți liber. A fost o greșeală de-a slujbașilor noștri. Înțeleg. Misionarul era îmbătat de propriul triumf. Aruncă o privire plină de satisfacție către cei doi slujbași care-l înjosiseră. O privire asemănătoare cu aceea pe care le-o arunca credincioșilor atunci când le dădea iertare. Cu toate acestea, senior Velasco... Ridicându-se cu un nou foșnet de haine, Gotō îi scuipă printre dinți cu o mină înăsprită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
daimyō, în teritoriile aflate sub stăpânirea directă a naifului începând din acel an construirea de biserici și practicarea creștinismului erau strict interzise. El trăia în orașul acela mare nu ca preot, ci ca tălmaci. După ce Gotō se retrase, cei doi slujbași, arătându-și acum limpede nemulțumirea, îi indicară din cap o altă ieșire. Se lăsase deja noaptea. Misionarul se întoarse acasă în Asakusa cu lectica. Casa lui se afla îndărătul unui pâlc de copaci ce se proiecta întunecat pe cerul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
registru numele celor doi tineri pe care-i adusese, un rândaș veni într-un suflet și le dădu de veste că urma să sosească de îndată seniorul Shiraishi, însemnat om de stat. Agitația cuprinse dintr-o dată oficiul de gardă și slujbașii plecară pe plajă să-l întâmpine cu mare armonie. Samuraiul se amestecă și el printre cei care așteptau grupul de aleși. Curând, văzu apropiindu-se încet un șir oameni călare. Nu mică i-a fost mirarea să vadă printre aceștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
roșii de parcă băuseră. Toți se uitau cu priviri curioase înspre munții ce răsunau de trosnetele copacilor doborâți. Între ei era și un străin care știa japoneză și le vorbea însoțitorilor din dreapta și din stânga sa. Când suita trecu prin fața șirului de slujbași, cineva rosti numele tatălui său: Nu ești tu fiul lui Gorozaemon? Vorbise seniorul Shiraishi. Samuraiul își plecă respectuos capul. Am auzit multe despre tine de la seniorul Ishida. Am luptat cot la cot cu tatăl tău în bătăliile de la Kōriyama și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
seniorul Shiraishi. Samuraiul își plecă respectuos capul. Am auzit multe despre tine de la seniorul Ishida. Am luptat cot la cot cu tatăl tău în bătăliile de la Kōriyama și Kubota. Samuraiul asculta cuvintele seniorului Shiraishi plin de supunere. Pe când jumătate din slujbași, câți se alăturaseră convoiului, se pierdeau din vedere printre munți, cei rămași îl invidiau pe samurai pentru cuvintele deosebite cu care îl onorase seniorul Shiraishi, unul dintre oamenii de seamă ai Stăpânului. Făcându-și pregătirile de întoarcere, samuraiul savura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lumești, ci ca pe o datorie a sa de a răspândi învățăturile Domnului în întreaga Japonie. „O, Doamne,” se rugă el trăgând în piept briza sărată și închizând ochii, „dacă aceasta înseamnă să-Ți fiu de folos...” Coliba pe care slujbașii japonezi i-o dăduseră misionarului în Ogatsu se afla în vârful golfului, destul de departe de barăcile dulgherilor și ale clăcașilor. La fel ca și celelalte colibe, nu era decât o mână de bârne stivuite una peste alta. Cămăruța ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Tarōzaemon și Nishi Kyūsuke, erau toți ostași, ca și samuraiul. Se prezentară unul altuia, dar nici unul nu-și putea ascunde încordarea și neliniștea. În grădină mai erau șase scaune. Cum așteptau cu toții, curând se auzi zgomot de pași și un slujbaș aduse trei străini îmbrăcați neobișnuit. Fețele lor ascuțite le aminteau japonezilor de niște corbi. Se așezară pe scaune față în față cu solii. În acel moment dinăuntru ieși seniorul Shiraishi însoțit de doi oameni de seamă. Înainte de a se așeza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
bucuria de a-și da toată silința în serviciul Stăpânului. Golful Tsukinoura era înțesat de oameni așa cum fusese Ogatsu odinioară. Pe plaja ca o vale, înconjurată de munți din trei părți, niște clăcași cărau încărcătura corăbiei până la bărci, iar câțiva slujbași cu bastoane le dădeau instrucțiuni. Când samuraiul și ai săi trecură printre ei, slujbașii făcură câte o plecăciune și își exprimară recunoștința pentru efortul lor. Niște pedestrași făceau de gardă în fața templului care le servea de locuință trimișilor. Samuraiul află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de oameni așa cum fusese Ogatsu odinioară. Pe plaja ca o vale, înconjurată de munți din trei părți, niște clăcași cărau încărcătura corăbiei până la bărci, iar câțiva slujbași cu bastoane le dădeau instrucțiuni. Când samuraiul și ai săi trecură printre ei, slujbașii făcură câte o plecăciune și își exprimară recunoștința pentru efortul lor. Niște pedestrași făceau de gardă în fața templului care le servea de locuință trimișilor. Samuraiul află de la ei că toți ceilalți soli, Matsuki Chūsaku, Tanaka Tarozaemon și Nishi Kyūsuke, sosiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]