750 matches
-
un gen total diferit sunt figurile cu caracter grotesc, reprezentând corpuri diforme, în contrast cu idealul grec clasic de frumusețe. Răspândite mai ales în zona orașului Tarsos din Asia Mică, dar și la Alexandria, ele erau destinate probabil unor scopuri medicale (orașul Smirna era vestit pentru școala sa de medicină) sau poate erau simple caricaturi de amuzament. Figurile de Tanagra sunt statuete de teracotă produse în secolele al IV-lea și al III-lea î.Ch. în întregul bazin mediteranian de răsărit. Termenul
Arta elenistică () [Corola-website/Science/314636_a_315965]
-
, cunoscut și cu numele Catastrofa din Smirna (în limbile greacă: Καταστροφή της Σμύρνης, "Catastrofa din Smirna", turcă: 1922 İzmir Yangını, "Incendiul din Smirna din", armeană: Զմյուռնիայի մեծ հրդեհ) a fost un incendiu care a distrus cea mai mare parte a orașului port Izmir (cunoscut și sub numele
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
, cunoscut și cu numele Catastrofa din Smirna (în limbile greacă: Καταστροφή της Σμύρνης, "Catastrofa din Smirna", turcă: 1922 İzmir Yangını, "Incendiul din Smirna din", armeană: Զմյուռնիայի մեծ հրդեհ) a fost un incendiu care a distrus cea mai mare parte a orașului port Izmir (cunoscut și sub numele său antic, Smyrna) în septembrie 1922. Martorii oculari au
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
, cunoscut și cu numele Catastrofa din Smirna (în limbile greacă: Καταστροφή της Σμύρνης, "Catastrofa din Smirna", turcă: 1922 İzmir Yangını, "Incendiul din Smirna din", armeană: Զմյուռնիայի մեծ հրդեհ) a fost un incendiu care a distrus cea mai mare parte a orașului port Izmir (cunoscut și sub numele său antic, Smyrna) în septembrie 1922. Martorii oculari au afirmat că incedniul a izbucnit pe 13
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
afirmat că incedniul a izbucnit pe 13 septembrie 1922 și a fost stins la 22 septembrie 1922. Incendiul a izbucnit patru zile după ce forțele turce au recucerit controlul asupra orașului (9 septembrie), eveniment care a pus capăt războiului greco-turc. Orașul Smirna fusese ocupat de greci cu trei ani mai devreme, la 15 mai 1919. Estimările cu privire la pierderile de vieți omenești din rândurile populației de etnie elenă și armeană variază de la 10.000 la 100.000. Între 50.000 și 400.000
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
este neîndoielnic faptul că, până în septembrie 1922, orașul era unul multicultural și multireligios. Diferitele surse pretind că ori ori grecii ori turcii au constituit majoritatea în oraș. De exemplu, Fleming Katherine Elizabeth afirmă că grecii au reprezentat majoritatea populației în Smirna, depășindu-i numeric pe turci într-un raport de 2:1. În afară de greci și turci, în oraș mai existau și alte etnii - armeni, evrei și alții. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Vital-Cuinet numărau 96.250 de turci și 57
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
schimb, Henry Morgenthau și Trudy Ring afirmă că mai înainte de război doar grecii numărau 130.000 de oameni și exclud din numărătoarea celor 250.000 de locuitori pe armenii creștini. Elitele conducătoare din Imperiul Otoman numeau deseori orașul „Gavur Izmir - Smirna Ghiaură (Necredincioasă)” datorită prezenței masive a creștinilor în oraș. După ce ultimele trupe elene au evacuat Smirna în seara zilei de 8 septembrie, primele elemente ale armatei lui Kemal, un escadron de cavalerie, au intrat în oraș prin partea de nord
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
de oameni și exclud din numărătoarea celor 250.000 de locuitori pe armenii creștini. Elitele conducătoare din Imperiul Otoman numeau deseori orașul „Gavur Izmir - Smirna Ghiaură (Necredincioasă)” datorită prezenței masive a creștinilor în oraș. După ce ultimele trupe elene au evacuat Smirna în seara zilei de 8 septembrie, primele elemente ale armatei lui Kemal, un escadron de cavalerie, au intrat în oraș prin partea de nord a cheului portului în dimineața următoare și și-au stabilit cartierul general în principala clădire guvernamentală
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
seara, ocuparea orașului a decurs în ordine. Deși locuitorii greci și armeni au privit intrarea soldaților turci cu teamă, au crezut că prezența flotei aliate va descuraja orice violență împotriva comunității creștine. În dimineața zilei de 9 septembrie, în portul Smirna staționau 21 de vase de război aliate britanice, americane, franceze și italiene. În plus, marinari ai flotei aliate fuseseră debarcați pentru apărarea reprezentanțelor și instituțiilor diplomatice occidentale. Ei au primit ordine să păstreze o strictă neutralitate în cazul oricărui conflict
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
fost vânați și uciși oriunde s-ar fi găsit, la vânătoare participând chiar și băieți de la 12 la 15 ani”. Focul a distrus complet cartierele elen, armean și levantin, doar cartierele turc și evreiesc scăpând de dezastru. Portul prosper al Smirnei, unul dintre cele mai active din regiune, a fost ars din temelii. Au fost evacuați aproximativ 150.000-200.000 de refugiați greci, în timp ce aproximativ 30.000 de bărbați valizi greci și armeni au fost deportați în înteriorul Anatoliei. Dintre aceștia
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
ani a grecilor în pe țărmul anatolian al Mării Egee, odată cu aceasta dispărând și Megali Idea. Scriitorul elen Dimitris Pentzopoulos a scris „Nu este o exagerare să numim anul 1922 drept cal mai catasrofal din istoria modernă elenă.” În ceea ce privește incendiul din Smirna au fost publicate o serie de studii. Cel mai cuprinzător este cel al profesorlui de literatură Marjorie Housepian Dobkin, "Smyrna 1922". Autoarea ajuge la concluzia că armata turcă a incendiat în mod sistematic orașul și a ucis în mod deliberat
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
1922". Autoarea ajuge la concluzia că armata turcă a incendiat în mod sistematic orașul și a ucis în mod deliberat populația greacă și armeană. Lucrarea sa este bazată pe numeroase mărturii oculare ale supraviețuitorilor, a soldaților trupelor aliate dislocați la Smirna în timpul evacuării, a diplomaților stăini, a activiștilor asociațiilor umanitare și a martorilor oculari turci. Un studiu recent al istoricului Niall Ferguson ajunge la concluzii asemănătoare. Istoricul Richard Clogg afirmă cu convingere că incendiul a fost provocat de turci, după ocuparea
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
Un studiu recent al istoricului Niall Ferguson ajunge la concluzii asemănătoare. Istoricul Richard Clogg afirmă cu convingere că incendiul a fost provocat de turci, după ocuparea orașului. În cartea sa "Paradise Lost: Smyrna 1922", Giles Milton abordează problema incendiului din Smirna cu ajutorul materialelor originale (interviuri, scrisori nepublicate și jurnale personale) ale unor familii de creștini levantini din Smirna, care erau în principal de origine britanică. Toate documentele strânse de autor în timpul acestei cercetări au fost depozitate la Exeter University Library. Concluzia
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
că incendiul a fost provocat de turci, după ocuparea orașului. În cartea sa "Paradise Lost: Smyrna 1922", Giles Milton abordează problema incendiului din Smirna cu ajutorul materialelor originale (interviuri, scrisori nepublicate și jurnale personale) ale unor familii de creștini levantini din Smirna, care erau în principal de origine britanică. Toate documentele strânse de autor în timpul acestei cercetări au fost depozitate la Exeter University Library. Concluzia autorului a fost aceea că soldații și ofițerii turci au fost cei care au declanșat incendiul, cel
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
ai fundației „Institute of Turkish Studies” și sunt la rândul lor puternic criticați de diferiți cercetători pentru negarea Genocidului Armean și sunt descriși ca fiind susținători ai variantei turcești. Jurnalistul turc Falih Rifki Atay, care trăia în acea perioadă în Smirna, și profesorul turc Biray Kolluoğlu Kırlı se numără printre cei care au acceptat faptul că armata turcă este responsabilă pentru distrugerea Smirnei în 1922. Pe de altă parte, există mărturii care contrazic faptele prezentate mai sus. Printre acestea se află
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
descriși ca fiind susținători ai variantei turcești. Jurnalistul turc Falih Rifki Atay, care trăia în acea perioadă în Smirna, și profesorul turc Biray Kolluoğlu Kırlı se numără printre cei care au acceptat faptul că armata turcă este responsabilă pentru distrugerea Smirnei în 1922. Pe de altă parte, există mărturii care contrazic faptele prezentate mai sus. Printre acestea se află telgrama trimisă de Mustafa Kemal, articole din ziarele vremii și un escurt articol al istoricului turc Reșat Kasaba de la University of Washington
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
articole din ziarele vremii și un escurt articol al istoricului turc Reșat Kasaba de la University of Washington, care descrie pe scurt evenimentele, fără să facă acuzații clare. Mărturiile rabinilor evrei din Smiran, scrisorile lui Johannes Kolmodin (un orientalist suedez din Smirna prezent în oraș în acele timpuri) și raportul lui Paul Grescovich susțin cu toate că grecii și armenii sunt responsabili pentru declanșarea incendiului. R.A. Weight afirmă: „clienții săi au demonstrat că indendiul, la origini, a fost un mic foc accidental, deși a
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
pentru declanșarea incendiului. R.A. Weight afirmă: „clienții săi au demonstrat că indendiul, la origini, a fost un mic foc accidental, deși a distrus în cele din urmă o mare parte a orașului” . George Horton a fost consulul general american în Smirna. El a fost obligat să părăsească Smiran pe 13 septembrie și a ajuns la Atena a doua zi. El și-a publicat mărturia cu privire la evenimentele din Smiran în 1926. El a inclus în acest document și mărturiile unor martori oculari
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
cercetători contemporani. Heath Lowry, care este acuzat că are o atitudine proturcă, și Biray Kolluoğlu Kırlı pretind că mărturia sa este părtinitoare, selectivă în ceea ce privește alegerea dovezilor și lipsită de credibilitate. Horton afirmă că ultimul soldat grec a fost evacuat din Smirna în seara zilei de 8 septembrie , acești știind că turcii aveau să ajungă în oraș a doua zi. Horton notează că soldații turci au evacuat cartierul armenesc pe 13 septembrie, după care au incendiat simultan mai multe case din spatele American
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
raportul martorului ocular doamnei Birge, soția unui misionar american, care a văzut ce s-a întâmplat din turcul colegiului. Horton a citat în cadrul lucrării sale cercetători contemporani, printre aceștia fiind istoricul Wllliam Stearns Davis: „Turcii s-au îndreptat direct spre Smirna, pe care au ocupat-o (9 septembrie 1922) și mai apoi au ars-o”. De asemenea, pe Sir Valentine Chirol, lector la University of Chicago: „După ce turcii au zdrobit armatele grecești ai au transformat într-un morman de cenușă orașul
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
Horton: Unul dintre martorii oculari citați în lucrarea lui Marjorie Housepian Dobkin a fost inginerul american Mark Prentiss, un specialist în comerțul exterior și corespondent independent pentru "New York Times". El a fost martor la mai multe evenimente din timpul incendireii Smirnei. Mărturia lui, care stabilea că vina aparține soldaților turci, a fost citată pentru prima oară în "New York Times". Prentiss sosise în Smirna pe 8 septembrie 1922, cu o zi mai înainte de intrarea turcilor în oraș. El era reprezentantul special al
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
exterior și corespondent independent pentru "New York Times". El a fost martor la mai multe evenimente din timpul incendireii Smirnei. Mărturia lui, care stabilea că vina aparține soldaților turci, a fost citată pentru prima oară în "New York Times". Prentiss sosise în Smirna pe 8 septembrie 1922, cu o zi mai înainte de intrarea turcilor în oraș. El era reprezentantul special al Near East Relief (o organizație de caritate americană al cărui obiectiv era protejarea armenilor în perioada războiului). El a debarcat în Smirna
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
Smirna pe 8 septembrie 1922, cu o zi mai înainte de intrarea turcilor în oraș. El era reprezentantul special al Near East Relief (o organizație de caritate americană al cărui obiectiv era protejarea armenilor în perioada războiului). El a debarcat în Smirna de la bordul distrugătorului american USS Lawrence comandat de căpitanul Wolleson. Superiorul comandantului Wolleson era contramiralul Mark Lambert Bristol, Înaltul comisar al SUA în Imperiul Otoman în perioada 1919-1927, în acel moment aflat la Constantinopol. Primele sale declarații publicate au fost
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
Housepian, Bristol era cunoscut pentru atitudinea sa antielenă, el descriindu-i în corespondența sa pe greci drept „cea mai rea rasă din Orientul Apropiat”. Contraamiralul Mark Lambert Bristol, Înaltul comisar SUA la Constantinopol, a raportat că, în timpul preluării controlului asupra Smirnei de către turci și în timpul incendiului, numărul celor morți în urma crimelor, incendiului și execuțiilor nu a depășit 2.000 de persoane. Cercetătorul în domeniul genocidului Rudolph J. Rummel îi consideră responsabili pe turci de „incendierea sistematică” a cartierelor armenesc și grecesc
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]
-
acestor masacre, ținând seama și de estimările lui Dobkin, la aproximativ 100.000 de creștini. C.J. Lowe și M.L. Dockrill afirmă că responsabilitatea aparține „kemaliștilor” și cred că acțiunea acestora din urmă a fost urmare a resentimentelor create de ocuparea Smirnei de către eleni în timpul războiului greco-turc din 1919-1922 . Miopia atât a lui Lloyd George cât și a președintelui Wilson pare incredibilă, explicabilă doar prin magia lui Venizelos și, poate, prin aversiunea emoțională, poate religioasă, față de turci. Pentru greci, revendicările au fost
Marele incendiu din Smirna () [Corola-website/Science/326961_a_328290]