630 matches
-
omul bătrân, foarte bătrân, și ar vrea să moară. E mult de atunci, Harieta, de când eram mici de tot și ne spuneau moșnegii povești. Povești sunt toate în lumea asta57 (Eminescu: 2011, XI, pp. 162-163). [Archaeus] potențează inițierea prin dialog socratic, cu ajutorul unei suite de mici alegorii; proza încearcă reprezentarea ființei arhetipale inclusiv sub forma unei povești, și trimite la un univers referențial de o altă natură; cum nu există nicio limită în dimensiunea alegoriei, ea se desfășoară pe întinderea întregii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Omu-i ca o vioară...dacă pui degetul într-un loc pe coardă, sună-ntr-un fel, într-alt loc într-alt fel, dar o vioară samănă cu alta" (Eminescu: 2011, II, 205). Varianta finală a nuvelei alege forma întrebărilor socratice pentru a progresa în apropierea înțelegerii lui Archaeus 59, spre deosebire de varianta parțială, ms. 2287, ["Cugetări imposibile..."], unde discursul este un monolog cu tendință incert retorică sau dialogică. În schimb, fragmentul din ms. 2268 ["Nu...Dar înainte de-a-mi povesti..."] prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și asemănător cu pictura, ca o cale de reprezentare secundară a fenomenelor sufletești. Socrate și-a focalizat preocupările asupra omului, asupra vieții lui sociale, a relațiilor interumane și l-au interesat mai puțin fenomenele naturale. Deosebit însă de sofiști, dialogul socratic stă sub însemnele dictonului cunoaște-te pe tine însuți Aceasta reprezenta o invitație nu la speculația sterilă, ci la aprofundarea problemelor legate de condiția umană, la cunoașterea persoanei, realizată ca raportare la sine. În mod diferit față de vechile concepții asupra
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
și ca o formă a vorbirii devenind un concept social istoric aflat în opoziție cu explicația conceptuală. Jocul arbitrarului, din cadrul creației, este redat de raportul dintre mythos și lógos și este gândit de Platon în trei etape apofantice în jurul lumii socratice. În prima etapă apofantică, mitul este la exterior încercând să cuprindă lumea dominată de lógos, o acțiune de forța imagistică ce duce la diverse aporii. Apoi, mitul este condus prin intermediul rațiunii spre eidos, o acțiune a forței imagistice ce duce
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
orientative și, mai ales, definiții nuanțate ale eidos-ului suprem (polideterminări în funcție de o constelație conceptuală ce capătă în cadrul fiecărei teorii o culoare particulară). Aici, replierea pe sine devine un leit-motiv care transgresează exercitările individuale (de tipul "oglinzii" sau al daimon-ului socratic) și asumă un dublu destin colectiv (care reunește un versant al acumulărilor într-o știință a înțelepciunii și unul al reverberației esențelor ethos-ului constituit în sânul unei comunități). Astfel întipărită în tradiție sau în canonul cult, fapta exemplară a
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
sistemul normativ. Prima dintre ele înglobează tot ce este preambul conștient al deciziei, iar cea de-a doua întâmpină prin desfășurare organizată orientarea individuală. Dubla lor mișcare este regăsibilă în cosmologia metafizică a lui Platon, acolo unde demiurgul întâlnește daimonul socratic și unde mesajul lumii Ideilor este preluat de înțelepciunea subiectului gânditor și în versiunea dedicată actului. Astfel, modelul conștiinței de sine optative este daimonul, care coboară din exterioritatea oraculară în care l-a plasat tradiția antichității grecești și devine voce
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
grecești și devine voce interioară a unei modalități negative de prescripție ("daimonul este oracolul interiorizat"51). El inaugurează o tradiție de concepție care acordă un loc central conștiinței de sine în universul tematic al metafizicii în general ("comentând semnificația daimonului socratic... Hegel afirmă că aici suntem, pentru prima dată, în prezența conștiinței subiective de sine, treaptă și moment necesar în dezvoltarea conștiinței absolute"52). Daimonul "judecă" situația existențială și alertează subiectul într-un sens sau altul, el devine, ca partener interior
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
în genere inductiv, dar tinde spre constituirea unei scheme abstracte, spre "un tip ideal" în sensul acreditat de Max Weber. Am putea vorbi aici despre un fel de maieutică realizată prin dialog cu sine însuși, despre un demers de tip socratic, pe care Dilthey îl întreprinde pentru a descoperi Ideea de filozofie, ascunsă dincolo de imperfectele ei întrupări în diverse sisteme metafizice înțelese ca Weltanschauungen. El vizează desprinderea trăsăturilor formale și de substanță ale viziunilor despre lume, adică reliefarea unor caracteristici structurale
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
filozofică sau nu cumva este o viziune ce aparține "domeniilor limitrofe") și să stabilească unde este locul sistemului respectiv din punct de vedere tipologic. De aceea, nu întâmplător am afirmat la începutul lucrării că demersul său este unul de tip socratic (vezi Cuvântul introductiv). Spuneam că Dilthey nu-și propune să dea definiția Filozofiei (vezi și infra nota 81). Ca să fi vrut să ofere această definiție, și nu o definiție a filozofiei, autorul ar fi trebuit să fie convins în primul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
mult de tradițiile străvechi ale formării plenare, de-a lungul întregii vieți, reprezentate de paideia platonică și de enkyklios paideia elenistică. Ce altceva vizează curricula „transdisciplinare”, „holiste”, „integrate”, „totale” etc. dacă nu idealul Kalokagathiei și al „omului desăvârșit” sub porunca socratică meléte thanatou? Este curios că gândirea postmodernă nu și-a „înfipt” rădăcinile în această rodnică glie din care s-a zămislit întreaga civilizație euroatlantică. Probabil că au existat două cauze. Prima a fost raționalismul funciar al vechilor eleni, repudiat de
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
privește, preferăm denumirea etapa antropologică a curriculumului.) Ultramodernismul pedagogic nu este „ultima modă” efemeră a gândirii și practicii educaționale, ci redescoperirea târzie a vocației fundamentale a omului - animal nedesăvârșit biologic, condamnat „să se nască pentru a doua oară” prin maieutică socratică, să-și adauge o „a doua natură” prin travaliu physiopoietic, să interiorizeze, de-a lungul întregii vieți, mari „zei axiologici”: Alétheia, Kalós, Agáthon, Dike, Eleutheria. Ultramodernismul pedagogic vizează așadar reumanizarea educației pentru condițiile societății contemporane. O societate informatizată și transformată
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
grupurilor. Aceștia se supuneau însă inspectorului efebiei, gymnasiarch. În epoca elenistică, în aproape toate cetățile grecești a apărut un magistrat general al școlilor inferioare, paidonomos (paidonomo" = „legislatorul pentru copii”)20. 2.4. Polymatheia sofistătc "2.4. Polymatheia sofistă" Ținta ironiilor socratice din Dialogurile platonice, vestiții sofiști, erau în realitate mari educatori și teoreticieni ai curriculumului. Gorgias, Hippias, Protagoras au întemeiat o uimitoare școală ambulantă de retorică urmărind formarea sofistului cu competență universală; adică polymatheia (polumaqeia), învățarea în toate domeniile cunoașterii și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
o ține ascunsă și cerându-i „să nu-l pârască altora” care, neștiind că el practică o asemenea meserie, tot spun despre el „...că sunt ciudat și las oamenii cu nedumeriri” (149 b)17. Theaitetos auzise, desigur, acele zvonuri. Eironeia socratică continuă însă, ațâțând curiozitatea efebului; căci Socrate îl chestionează dacă ar vrea să afle motivele acestor zvonuri. Acesta confirmă cu naivitate. Să observăm ce s-a întâmplat până acum. De fapt, Socrate aplică regulile vestitei sale maieutike explicând chiar „arta
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ci de-a dreptul „asurzitoare”: se proclamă ceva profund despre rostul educației în devenirea omului ca om. În acest fel, Socrate a prezentat și ilustrat „regulile metodei maieutice”. Mulți au sesizat corect, au apreciat și lăudat acest element al gândirii socratice, care a și dat naștere metodei sale, ce s-a răspândit și s-a folosit în școli, din Antichitate până în zilele noastre. Este păcat că interpreții s-au oprit aici. De fapt, textul care urmează este mult mai important. El
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
rămâne și astăzi valabil; iar modestia lui Socrate, comparată cu hybris-ul pedant al specialiștilor contemporani în curriculum educațional, nu poate decât să ne lase muți de uimire. Dar textul care urmează ar putea fi citit și în registrul eironeia, socratică și ea. Și, bineînțeles, gândul socratic trebuie înțeles mutatis mutandis! Cât despre moșitul pe care îl practic eu - spune Socrate -, se îngrijește cam de aceleași lucruri; se deosebește însă prin aceea că moșește bărbați, nu femei, și că cercetează roadele
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
lui Socrate, comparată cu hybris-ul pedant al specialiștilor contemporani în curriculum educațional, nu poate decât să ne lase muți de uimire. Dar textul care urmează ar putea fi citit și în registrul eironeia, socratică și ea. Și, bineînțeles, gândul socratic trebuie înțeles mutatis mutandis! Cât despre moșitul pe care îl practic eu - spune Socrate -, se îngrijește cam de aceleași lucruri; se deosebește însă prin aceea că moșește bărbați, nu femei, și că cercetează roadele sufletești, nu trupești ale acestora. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
discipol, Socrate începe de îndată procesul formării sale ca personalitate desăvârșită. Începe cu teoria generală a instruirii. Dar nu în sensul modern al curriculumului, prin înșiruirea unor materii de studiu, eșalonarea disciplinelor și alcătuirea planurilor și programelor de învățământ. Teoria socratică a instruirii este o teorie universală a cunoașterii și cercetării adevărului, pe principiul „omului ca măsură a tuturor lucrurilor”. De fapt, este expusă teoria platonică a anamnesis, pe care nu are rost să o detaliem aici. În esență, după „Socrate
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
care nu are rost să o detaliem aici. În esență, după „Socrate platonicul”, instruirea eficientă este de fapt autoinstruire, iar cunoașterea este autocunoaștere și autodescoperire a adevărului. Intuiția hegeliană cu privire la Socrate, asimilată mai sus, se confirmă pe deplin. Principiul curricular socratic coincide cu metoda maieutică. Și, cel puțin deocamdată, nici cercetările moderne dedicate învățării, instruirii și curriculumului, după câte cunosc, n-au infirmat în vreun fel această concepție generală - dimpotrivă, fie au subestimat-o, fie au ignorat-o, risipind astfel o
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
-o, fie au ignorat-o, risipind astfel o idee pedagogică mai fertilă decât oricare alta. Întrezărim, în eforturile actuale de a sintetiza „raționalitatea modernă” și „umanismul postmodernist”, pe temeiul cunoașterii ca o cunoaștere de sine, tocmai redescoperirea acestei „ultramoderne” idei socratice. Dacă nu se va autodistruge, omenirea secolului XXI va supraviețui respectând acest măreț principiu al „cunoașterii de sine”. Theaitetos cel genial, mort prea devreme, s-a salvat prin cunoaștere de sine. Căci despre Gnoti seauton 21 vorbește subtil dialogul peirastic
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
s-au adus trei acuzații: ateism, introducerea unor zei noi în cetate și coruperea tineretului. Acuzatorii erau: Anytos, un important politician și adversar al lui Socrate care participase la răsturnarea tiraniei „Celor 30” (în rândul cărora fuseseră mai mulți discipoli socratici); Meletos, un tânăr poet tragedian, se pare, netalentat și adesea ironizat de Socrate; și un anume Lykon, orator cu oarece renume. Cei trei acuzatori au procedat astfel în virtutea instituției sicofanților (sukofanth"= „delatori”), introdusă cu câteva decenii în urmă. Nici una dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Pretextul este clarificat de Diogene Laerțiu (op. cit., II, 106-108 - pp. 187-188). Eukleides din Megara este un personaj real, vestitul întemeietor al geometriei, apreciat chiar ca întemeietorul școlii filosofice a megarienilor. I-ar fi găzduit pe Platon și pe alți discipoli socratici după moartea lui Socrate, care se temeau probabil de represalii similare. Laerțiu îl prezintă ca un adversar al argumentării prin raționamente analogice practicat de „Socrate platonicul” chiar în dialogul Theaitetos - ceea ce conferă un caracter ironic întregii scene. Un Eukleides care
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Socrate să devină o personalitate desăvârșită, și tânărul Eukleides pe drumul de la Megara la Atena. Deși Platon a evitat dramatismul situației, întrucât era subînțeles de contemporani, pare evident că el a însoțit permanent povestirea-confesiune a lui Theaitetos referitoare la acea socratică peak experience și că Eukleides a ascultat-o cu evlavie. În istoria filosofiei, aceasta poate fi considerată o transmitere disperată de ștafetă care viza convertirea unui tânăr megarian la fel de dotat cum fusese cândva și muribundul Theaitetos. 10. Vezi în I.
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
fusese ocupat de Artemis, fosta zeiță a vânătorii. În vremea lui Socrate, Artemis era invocată ca „ușurătoare a durerilor nașterii” - după o tradiție orfică -, dar și ca „neîncercată de durerile nașterii”. Acest echivoc se află la baza jocului de cuvinte socratic, iar el îl folosește pentru a sugera dubla funcție a moșitului: „pețirea” și asistența chinurilor creației. 19. Prin „năluciri” (pseudes) Platon desemnează erorile, greșelile de raționament, plăsmuirile, „falsul”, în general. 20. Sublinierile din textul platonic îmi aparțin. 21. Gnoti seauton
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pețirea” și asistența chinurilor creației. 19. Prin „năluciri” (pseudes) Platon desemnează erorile, greșelile de raționament, plăsmuirile, „falsul”, în general. 20. Sublinierile din textul platonic îmi aparțin. 21. Gnoti seauton (gnoti seauton = „Cunoaște-te pe tine însuți!”) este vestitul imperativ paideutic socratic, prea puțin respectat de-a lungul întregii istorii a civilizației euroatlantice. Îl redescoperim în secolul XXI? Ironia? Poate ironia sorții! Căci Theaitetos, evocat acum de Platon, a murit fără a putea împlini îndemnul socratic. Dar era oare mort cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
tine însuți!”) este vestitul imperativ paideutic socratic, prea puțin respectat de-a lungul întregii istorii a civilizației euroatlantice. Îl redescoperim în secolul XXI? Ironia? Poate ironia sorții! Căci Theaitetos, evocat acum de Platon, a murit fără a putea împlini îndemnul socratic. Dar era oare mort cu adevărat defunctul Theaitetos? Capitolul IVtc "Capitolul IV" Curricula akademic și isocratictc "Curricula akademic și isocratic" 4.1. Școlile „veacului de aur”tc "4.1. Școlile „veacului de aur”" Dar marile școli din „veacul de aur
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]