707 matches
-
săi, În păr, În haine; plutea În nori ce puteau fi tăiați și amestecați cu mâna. Se duse la bar și Își cumpără o grappa, fără să o dorească cu adevărat, dar plictisit să urmărească jocuri. Se așeză pe-o sofa din catifea plușată și-i privi pe jucătorii din cameră, sorbind din când În când din paharul din mână. Închise ochii și se lăsă să plutească pentru câteva minute. Simți sofaua cum se mișcă lângă el și, fără să deschidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
dar plictisit să urmărească jocuri. Se așeză pe-o sofa din catifea plușată și-i privi pe jucătorii din cameră, sorbind din când În când din paharul din mână. Închise ochii și se lăsă să plutească pentru câteva minute. Simți sofaua cum se mișcă lângă el și, fără să deschidă ochii sau să-și miște capul de acolo de unde se odihnea pe spătarul sofalei, știu că era Paola. Ea Îi luă paharul, sorbi din el, apoi i-l dădu Înapoi. — Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
În când din paharul din mână. Închise ochii și se lăsă să plutească pentru câteva minute. Simți sofaua cum se mișcă lângă el și, fără să deschidă ochii sau să-și miște capul de acolo de unde se odihnea pe spătarul sofalei, știu că era Paola. Ea Îi luă paharul, sorbi din el, apoi i-l dădu Înapoi. — Ești obosit? Întrebă ea. El clătină din cap, brusc prea obosit să vorbească. — Bine. Vino cu mine și-o să mai jucăm o rundă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
lui să spele vasele, lucru care-l liniști pe Brunetti, dar apoi le spălă fără suspine și mormăituri de nemulțumire, iar tăcerea aceea Îl făcu pe Brunetti s-o Întrebe pe Paola: — E ceva În neregulă cu Raffi? Ședeau pe sofaua din camera de zi și liniștea care răzbătea dinspre bucătărie umplea Întreaga Încăpere. Ea zâmbi. Ciudat, nu-i așa? Mi s-a părut că e calmul dinaintea furtunii. Crezi că ar trebui să ne Încuiem ușile la noapte? Întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
la gură și, după aceea, izbucni În hohote puternic de râs. — O, Guido, ar trebui să te auzi. „Are doar șaisprezece ani“. Nu, nu-mi vine să cred. Continuă să râdă și trebui să se lase pe spate pe brațul sofalei, atât de tare-i răpi veselia puterile. Ce trebuia el să facă, se Întrebă, să rânjească și să spună glume murdare? Raffaele era singurul lui fiu și nu știa nimic despre ce era În lume: SIDA, prostituate, fete care rămâneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
uriașă, cu mozaic pe jos. De jur împrejur sunt așezate lumânări. Mai e și o cabină de duș enormă, cu podea din lemn și un raft plin de sticle enorme cu loțiune de corp. În toată camera sunt împrăștiate niște sofale gigantice. Patul e colosal și e înconjurat de uleiuri afrodiziace... Tânăra a început să chicotească. —Vreau să spun că nu e prea, ăăă, subtilă. Vrei să spui că în viața ta n-ai mai văzut atâtea locuri în care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mă mai vrea...” - Uite, am sunat la soră-ta. Vorbește, e Virgil. Mecanic, duc telefonul la ureche. - E adevărat? Ce v-a apucat? Ce vrea? Cine este? - Adevărat. Închid. Ce e adevărat? Ce i-oi fi spus? Mă întind pe sofa și adorm. Mă trezesc după câteva ore. Mă doare capul, senzația de vomă nu a dispărut. Ea stă la masă cu ochii roșii, fumând. Scrumiera e plină. - Nu credeam că voi ajunge aici. Nu mai ești tu. Tu erai altfel
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
cu deosebirea că tot pământul era împărțit în straturi de o exactitate și o supra-decorație supărătoare. Apoi intrară într-o sală și de aci într-o odaie, care trebuia să fie un soi de salon, în care se afla o sofa largă cu prea multe perne și un număr de fotolii de rips verde, de stil vechi și neprecis, cu brațele de asemeni încărcate de perne. O curățenie și o ordine de sanatoriu înghețau totul, iar atmosfera era încărcată de un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și crezu de cuviință să dea lui Felix această explicație: - El e foarte debil, și mama nu vrea ca el să se obosească prea mult. Destul își bate capul cu pictura. Simion aprobă din cap. - Ei, strigă Otilia din mijlocul sofalei, unde, șezîndturcește, cosea ceva, când Felix trecu prin fața ușii deschise a odăii ei, spune-mi drept, cum m-a ponegrit Aurica? Am auzit că te-a chemat în lipsa mea! Felix se opri lingă ușă, încurcat. - Intră înăuntru, vino aci lângă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
acesta dispăru, în vreme ce el însuși conducea pe tinerii oaspeți prin apartamentul lui. Interiorul i se păru lui Felix cu mult mai rafinat decât și-ar fi putut închipui, cunoscând numai omul, așa de rezervat și convențional. În loc de dormitor, avea o sofa joasă enormă, care ocupa o porțiune din odaie. Un mare chilim vechi, de bună calitate, în culori dulci de otavă, o acoperea. Peretele din fund era învelit într-un vast cașmir de care atârnau arme vechi: iatagane, pistoale cu mânere
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fund era învelit într-un vast cașmir de care atârnau arme vechi: iatagane, pistoale cu mânere sidefate, o tolbă cu săgeți exotice. Pe o măsuță turcească, o mare tipsie de aramă ținea în mijloc un ibric oriental. Din tavan, deasupra sofalei, în dreptul marginii ei exterioare, atârnau nenumărate candele de argint de mărimi deosebite. Câteva scaune în X, încrustate cu sidef, erau risipite de-a lungul pereților pe care atârnau câteva mici picturi de priveliști de pe Bosfor. Biroul avea o masă simplă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
căsătorit, înainte de a-și sfârși studiile, cu o femeie de care se despărțise sau rămăsese văduv (nu spunea limpede lucrurile). - Și era frumoasă soția dumitale? strigă Otilia din dormitor, unde fugise pe nesimțite, scotocind, și unde sărea acum tare pe sofa, ca să-i încerce elasticitatea. - Era foarte frumoasă, firește, nu ca dumneata, dar nu ne-am putut înțelege. - Bietul Pascalopol! compătimi Otilia, uitând pe "domnul". Murindu-i tatăl și trebuind să îngrijească de mamă și de moșie, Pascalopol renunțase la studii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu împiedica aceste familiarități, se coborâse mai repede pe scară. - Pascalopol, îi mărturisi Otilia lui Felix, care sta sumbru,în vreme ce trăsura aluneca în trapul cailor, este un bărbat chic. Și ce singur e, săracul! A doua zi, stând turcește pe sofaua ei, Otilia vorbea lui Felix, pe mâinile căruia petrecuse o jumătate de ibrișin: - Mi se pare că nu-ți place Pascalopol. De ce? - Nu am nimic cu el. Însă... - Însă? - Mă întreb dacă nu greșești arătând atâta familiaritate unui om în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tot grație lui Stănică, fără ca acesta să fi avut intenția expresă. Stănică veni într-o zi abătut în odaia cu pernele, în care lucra Simion. Aglae, văzîndu-l pe geam, intrase și ea. Fără să spună nimic, Stănică se așeză pe sofa, își desfăcu puțin vesta și se întinse pe spate cu o mână pe frunte și una în dreptul inimii. - Dar ce ai? îl întrebă Aglae, incredulă, în vreme ce Simion,hipocondru, îl privea cu neliniște. - Sunt bolnav, sunt grav bolnav, șopti cu întîrziere
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
două linii paralele până la o distanță considerabilă și depărtate între ele cam cu o sută de metri, se întindea un loc de fânaț, de pe care iarba fusese cosită, uscată și adunată în stoguri pe marginea fîneții. Stogurile aveau forma unor sofale pentru uriași și se aliniau într-o procesiune lungă. Otilia ceru lui Pascalopol să oprească și începu să alerge de la un stog la altul, chibzuind cum să se urce. - Pascalopol, imploră ea, hai sa ne urcăm, fă-mi plăcerea asta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
venea aproape în fiecare zi la moș Costache. În seara aceasta nu veni. Pe fața Otiliei, Felix citi o umbră de preocupare. A doua G. Călinescu zi, Otilia ieși în oraș. Întors de la Universitate, Felix o găsi stând turcește pe sofaua ei, cu genunchii strânși în brațe și cu bărbia rezemată pe genunchi. - Sunt foarte plictisită! Aș vrea să fug undeva, să zbor. Ce bine de tine că ești liber! Aș vrea să fiu băiat. - Nu vrei să-mi spui ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Își închipuia că fata citise scrisoarea. - Mi-e o foame nebună. Să mergem să mâncăm. Papami-a spus în oraș că nu vine la prânz. Dar vino încoace. Felix trecu dincolo ca un criminal prins asupra faptului. Otilia era întinsă pe sofa, îmbrăcată așa cum venise din oraș. Până și umbrela de soare se afla lângă ea. Tânărul cercetă fugar suprafața sofalei, dar nu zări nimic. Văzu scrisoarea, în sfârșit, pe marginea mesei, nedesfăcută. Fata o luase deci de pe pat și o pusese
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că nu vine la prânz. Dar vino încoace. Felix trecu dincolo ca un criminal prins asupra faptului. Otilia era întinsă pe sofa, îmbrăcată așa cum venise din oraș. Până și umbrela de soare se afla lângă ea. Tânărul cercetă fugar suprafața sofalei, dar nu zări nimic. Văzu scrisoarea, în sfârșit, pe marginea mesei, nedesfăcută. Fata o luase deci de pe pat și o pusese pe masă, fără s-o citească. "Dar dacă n-o va citi deloc?" se-nspăimîntă Felix. Îi venea să atragă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ești acolo?Felix se repezi pe ușă, dregîndu-și hainele. - De când te-aștept la masă! zise Otilia, auzindu-i pașii. Când intră în sufragerie, Felix văzu pe Otilia, care se întorcea la scaunul său, pe care se suise ca pe o sofa turcească. Se zgribulea de frig. Moș Costache nu era la masă. Otilia nu mâncase, deși orele erau înaintate, ciugulise însă din unele mâncări reci de pe masă, și acuma nu mai voia să mănânce. - Unde ai întîrziat atîta? întrebă ea.Lui
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu erau bine închise. Felix căută bine prin toată odaia, dar nu găsi nici o scrisoare, nici un semn. Se lăsă jos pe un fotoliu și privi cu tristețe odaia, cum ai privi o colivie din care a zburat un canar. În sofa se mai zărea cuibul făcut de trupul Otiliei, și în aer plutea adierea ei. Pe masă, Felix găsi un pieptene arcuit, pe care Otilia și-l punea în creștetul capului ca să alunge pletele peste urechi. Îl luă în mâini și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îi strigă de departe Felix, făcîndu-i un semn amical cu mâna. Ajuns acasă, intră de-a dreptul în odaia Otiliei și căută poeziile lui Samain. Le răsfoi, se lăsă pe un scaun cu ele în mână, apoi se-ntinse pe sofa. Atmosfera aceea vaporoasă, mătăsoasă îl umplea de înfiorări noi. Nu-i plăcea în fond poezia, o găsea prea prețioasă, dar pricepu prin ea reveriile Otiliei, tumulturile ei tăcute de fată. Pe marginea mesei zări un degetar și o păpușă de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dar nu acum. Lasă, că Felix se duce el singur la Paris, vă duceți amândoi, nu mai faceți pe misterioșii. Am știri pozitive. Chestia e studiată, hotărâtă. Abia seara târziu, Otilia scăpă de toți și, așezată după modelul ei pe sofa, în fața lui Felix, pe care-l chemase, îi povesti toate măruntele bucurii ale plimbării, mestecând, din când în când, câte o bomboană și dând și lui Felix. Acesta asculta și contempla. Otilia se rotunjise puțin la față, așa încît forma
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-l tutela și pe care nu-l aflase niciodată și apoi s-ar fi pus la dispoziția Otiliei. Care era însă modul de a face pe Otilia să primească asemenea ocrotire, fără să se supere? Găsi pe Otilia ghemuită pe sofaua ei, mușcând nervos din vârful unei batiste de dantelă. Felix desfăcu pachetul de ciocolată, rupse o bucată și-o întinse fetei, care o luă în tăcere și-ncepu s-o ronțăie. Mici lacrimi i se rostogoleau pe obraz. Neștiind cum
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
drept. Cu deosebită stimă, Leonida Pascalopol" Pascalopol făcu alt plic, sună feciorul, îi dădu întîia scrisoare s-o ducă la bancă și-i ordonă să cheme pentru a doua zi pe avocat. Apoi își luă flautul, se așeză turcește pe sofa, sub candelă, și cântă cu mai multă râvnă Menuetul lui Mozart. G. Călinescu O zi, două după aceasta, moșierul trecea din nou pe la bătrân și-l ruga s-o lase pe Otilia să se plimbe cu el la șosea, ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
are nici o obligație față de mine, spuse rece Otilia,astea sunt invenții de-ale voastre. Am să-i vorbesc. - Ura! strigă Stănică, tu ești geniul bun al familiei. Otilia chemă, într-adevăr, pe Felix la ea, îl puse să stea pe sofa și, ghemuită după obiceiul ei, îl întrebă: - Îți place Lili, nepoata lui Stănică? Ce zici de ea?Felix răspunse cu o indiferență naturală: - Abia am văzut-o o dată, cum știi, și mi s-a părut drăguță. - Stănică pretinde că fata
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]