634 matches
-
rectitudine a spiritului, ce contrast între forma greoaie și rigidă a primului și alurile vii și spontane ale celuilalt! Cu ce vervă plină de îndrăzneală și de malițiozitate declara economistul nostru război dușmanilor săi naturali, protecționiștii! Ce feste bune juca sofiștilor emeriți ai protecției, domnilor Ferrier și Saint-Chamans! Cum înțelegea să spargă ouălele acestor ciori ale protecției, cu bastonul său de țăran galic, aspru și usturător! Ce lovituri de maestru au fost aceste eseuri ale finului nostru dezvăluitor de sofisme! În
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
domnii Considérant, Louis Blanc și Pierre Leroux, domnul Proudhon s-a însărcinat să-l extermine, dintr-o clipire, pe îndrăznețul care se aventura astfel în vizuina leului. Dar, până în acest moment, domnul Proudhon nu avusese de-a face decât cu sofiști din propria specie și nimic nu i-ar fi fost mai ușor decât să opună unui sofism, un sofism și jumătate. Avea și cu cine să facă acest lucru. De data aceasta, el se găsea în prezența unui om de
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
în cazuistică, în filologie și până la ținuta cărților, niciunul dintre panseurile sale nu stătea în picioare. Bastiat le aduna unul câte unul cu sângele rece cel mai ironic și mai detașat din lume, apoi le spărgea în mii de bucăți. Sofistul nostru, asudând, respirând greu și bombănind plin de nemulțumire, fu redus la a-i reproșa că le sparge întotdeauna în același fel. Dar aplauzele galeriei l-au convins pe Bastiat că această manieră era cea bună, iar domnul Proudhon, înciudat
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
create pe radicalul *per-. Mai e cazul să subliniem ce loc de excepție a putut căpăta acest scenariu lingvistic în viața unui popor ca cel grec? Itineranța grecului, într-o vreme când mijloacele de strămutare erau mediocre, a fost prodigioasă. Sofiștii peregrinau dintr-o cetate în alta, aventurierii politici de tipul lui Alcibiade parcurgeau de mai multe ori într-o viață distanța între Grecia, Asia Mică și sudul Italiei. Coloniștii traversau marea, "roind" în cele mai neașteptate direcții. Această mobilitate geografică
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care, în gândirea elină, conlucrează la determinarea oricărui Sein des Seienden, a "ființei oricărei ființări".2 Însă peras gândit într-un context atât de abstract - ca limită a corpurilor în general - apare în gândirea greacă doar târziu, la câte un sofist ca Prodicos, la Platon sau la Aristotel. În primă instanță, grecii au gândit limita într-o formă care se situează la jumătatea drumului între intuiție și abstracție, deci ca limită care, deși concretă, nu putea fi experimentată sub forma unei
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
se retragă și să se ascundă În caz de eșec”1. Cu poezia se petrece același lucru ca și cu miturile homerice devenite plasma kenon, „vorbă goală” . 5. Lipsită de caracterul ei sacru, poezia devine un instrument derizoriu În mâna sofiștilor, un mijloc de seducție și de manipulare. Textul lui Plutarh atestă existența unor versificatori În preajma sanctuarelor, care culegeau răspunsurile transmise În proză și le „Încătușau” În metri și În ritmurile versurilor. Poezia devine, așadar, un soi de meserie. Asemenea lui
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
rodnică În comentarii decât obiectul discuțiilor noastre de astăzi”. 3. După ce Ammonios rosti aceste vorbe, Lamprias, fratele meu, grăi așa: „Oricum, noi am primit deja o lămurire, simplă și concisă. Pe cât se spune, acei Înțelepți 1, numiți de unii și «sofiști», au fost de fapt În număr de cinci, anume: Chilon, Thales, Solon, Bias din Priene și Pittacos, iar ceva mai târziu li s-au alăturat Cleobulos, tiranul din Lindos, (E) apoi Periandros, tiranul din Corint 2. Ultimii doi nu erau
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
Nu așa se exprimă el oare În Cratylos?1 - Desigur, așa este, răspunde Eustrophos, dar nu-mi dau bine seama cum de s-a aflat el Însuși Într-o situație asemănătoare. - Și totuși, continuai eu, știi foarte bine că În Sofistul demonstrează că principiile primare sunt În număr de cinci, și anume: ființa, identitatea, alteritatea și apoi, pepozițiile patru și cinci, mișcarea și stabilitatea 2. În Philebos, folosind un alt gen de clasificare, notează că mai Întâi au existat infinitul și
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
lucrurile nu stau așa. Ne comportăm de parcă am fi chinuiți de groază de a vedea cum acest loc Își pierde o glorie veche de o mie de ani și cum unii părăsesc Oracolul cu dispreț, de parcă ar fi școala unui sofist. În schimb, noi pledăm Întruna În favoarea oracolului, aducem laude, inventăm tot soiul de argumente și ne dăm cu părerea asupra unor chestiuni de care habar n-avem și pe care nici nu ne este dat să le cunoaștem. șGreșeala noastră
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
B) n-au smuls, pentru a doua oară, de la locul lui tripodul 1 mânjit acum de atâtea Întrebări josnice și pline de nerușinare care i se aduc lui Apollo. Unii Îl pun la Încercare pe Zeu de parcă ar fi un sofist; alții Îl consultă cu privire la depunerile lor de bani, la moșteniri, la toate preacurviile lor. Aproape că-ți vine să-l iei și să-l pui pe Pitagora să admită că se Înșela atunci când afirma că oamenii ating cel mai Înalt
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
răi și perverși, sunt totuși fericiți și au o viață lungă deoarece răutatea este orbită În mare măsură și dublată de tot ceea ce este pasibil să o distrugă. Dacă Într-adevăr așa stau lucrurile, Epicur va apărea mai prejos decât sofistul Gorgias, iar Metrodor inferior poetului comic Alexis, deoarece acesta a trăit de două ori mai mult decât ei. Să ținem seama și de faptul că viața lui Gorgias a depășit-o cu o treime pe cea a lui Epicur. Când
Despre oracolele delfice by Plutarh () [Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
dintru început de evoluția politico-religioasă. Ne surprinde faptul că nici pe durata persecuțiilor, nici pe cea a perioadei de formare a Bisericii de stat, nu au apărut interpretări polemice grosolane, dacă se exceptează cazul lui Eunapius (347-414), care, în Viețile sofiștilor, exprimase o critică agresivă împotriva lui Constantin, a fiilor săi și a monahismului creștin. Baza aserțiunilor sale a rămas orizontul și terminologia religiozității trădate, plecând de la acuzația de superstiție până la critica adusă intransigenței crescânde a Bisericii postconstantiniene; critica adusă creștinismului
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
adversitatea împotriva sa. A reușit să târască în apostazie numai soldații cei mai fragili spiritual, care erau creștini de nume și nu în suflet, aceia care în locul fericirii veșnice preferau bogățiile și onorurile lumii. Printre aceștia se numărau și filozoful sofist constantinopolitan Hecebolius, care în timpul lui Constantius II îmbrățișase creștinismul cu bucurie, revine la păgânism la cererea lui Iulian Apostatul și apoi iarăși la creștinism după moartea acestuia. Libanius (314-393) îl considera un sofist mizerabil, unul dintre atâția oportuniști; au fost
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lumii. Printre aceștia se numărau și filozoful sofist constantinopolitan Hecebolius, care în timpul lui Constantius II îmbrățișase creștinismul cu bucurie, revine la păgânism la cererea lui Iulian Apostatul și apoi iarăși la creștinism după moartea acestuia. Libanius (314-393) îl considera un sofist mizerabil, unul dintre atâția oportuniști; au fost și mulți soldați apostați care se întreceau în aducerea de sacrificii; expresia sa este mai mult hiperbolică. Nefiind satisfăcut de numărul și de consistența apostaziilor, la care se mai adăugau și aceea că
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
chiar când trăiau se contraziceau în cele ce socoteau că se impun ca adevărate în gândirea lor și se certau întreolaltă. Dar e un fapt foarte minunat că Cuvântul lui Dumnezeu învățând prin cuvintele cel mai simple, a umbrit pe sofiști și a golit de putere învățăturile lor, atrăgând pe toți la Sine și umplând bisericile Sale. Și ceea ce e uimitor este că pogorând la moarte ca om, a făcut de nimic vorbăria făloasă a înțelepților despre idoli. Căci a cui
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
acest context, etimologia devine factorul esențial al filozofiei limbii și, de aceea, primele etimologii folosite de către gramaticienii și filozofii greci nu erau dominate de nici un fel de principii teoretice sau istorice. Unei astfel de orientări s-a opus însă gîndirea sofiștilor, după care căutarea vreunei explicații a limbii în lumea obiectelor fizice este zadarnică și fără nici o valoare. Ei tratau problemele limbii într-un mod sistematic, dar nu în sens strict teoretic, ci pentru a afla cum trebuie vorbit și acționat
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
populism comercial și politic, fanatisme diverse și regresiuni de toate genurile, de unde și necesitatea inventării unui nou model care să aibă în centrul său valoarea-spirit. Acestea toate sunt și tehnici de manipulare și de control al opiniilor, prin intermediul cărora niște sofiști postmoderni încearcă să transforme cunoașterea într-un instrument de putere. Astăzi, filosofia are de dus o luptă dublă: cu ea însăși, pe de o parte și cu științele în general și cu cele umane în particular, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
ele o singură dată, dar și atunci este tratat cu răutate: Platon subliniază absența lui nedemnă în ziua morții lui Socrate... Același lucru în ce privește inexistența filosofilor cinici în corpusul filosofului idealist. Ce să credem despre informația care-i prezintă pe sofiști ca pe niște vânzători de relativitate, când numele lor sunt reduse la cele servind drept titluri dialogurilor lui... Platon? Cum să apreciem, în acest context, gândirea majoră a sofistului Antiphon - inventatorul psihanalizei! -, trecut de regulă sub tăcere? Etc. 3 Scriitura
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
filosofului idealist. Ce să credem despre informația care-i prezintă pe sofiști ca pe niște vânzători de relativitate, când numele lor sunt reduse la cele servind drept titluri dialogurilor lui... Platon? Cum să apreciem, în acest context, gândirea majoră a sofistului Antiphon - inventatorul psihanalizei! -, trecut de regulă sub tăcere? Etc. 3 Scriitura învingătorilor. Am putea continua lista exemplelor - toate merg în același sens: scriitura istoriei filosofiei grecești este platoniciană. Mai mult chiar: istoriografia dominantă în Occidentul liberal este platoniciană. Așa cum, în
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
a frumuseții? Despre termenul bucurie putem deja afirma că este echivalent cu cel de plăcere. Bailly ne învață că charis și hedone se suprapun în cele mai multe cazuri și că au aceeași semnificație. Așa este la Sofocle, la Platon - Gorgias și Sofistul -, dar și la Plutarh. În accepția senzuală și sexuală, Homer (în Iliada), Xenofon și Platon confirmă această teză. Greu, în acest caz, să descurcăm ițele unei trame în care hedonismul și eudemonismul se confundă... Pe de altă parte, frumusețea pe
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
la Democrit, mulțumirea și apoi plăcutul, individuale și subiective, definesc utilul. Prin urmare, nemulțumirea și neplăcutul caracterizează inutilul. Proiectul care vizează bucuria și fericirea presupune, în cazul înțeleptului avizat în ceea ce privește metoda hedonistă, că el este măsura acțiunii și a moralei - sofiștii își vor aminti de asta. Plăcerea nu se confundă cu binele ca atare, ea se mulțumește să-i fie doar semnul, amprenta și dovada. Metoda hedonistă a lui Democrit cunoaște trei momente specifice: primul implică o teorie a cunoașterii care
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
generează o adevărată practică a plăcerii înțelese ca jubilare de a fi liber, independent, autonom, eliberat de orice teamă, frică sau angoasă. Primul moment: teoria democritiană a cunoașterii identifică adevărul cu reprezentarea unui obiect. Poziție cât se poate de antiplatoniciană - sofiștii, printre care și Protagoras, sclavul cumpărat de Democrit, o vor recicla: adevărul nu întreține niciun fel de raport cu ideile în sine, cu lumea inteligibilă sau cu vreo lume nevăzută, el este imanent, material, concret și revocă orice transcendență. Acolo
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de plăcere”" 1 Să-ți muști limba și s-o scuipi... Tot așa cum Hipparh pitagoricianul are un discurs vag inspirat din materialismul lui Democrit, Anaxarh - supranumit Preafericitul - este categorisit printre discipolii filosofului din Abdera, deși unii fac din el un sofist, un cinic, un pyrrhonian... Este adevărat că, pe atunci, nu exista aceeași manie a clasificărilor ca acum, iar un filosof își fabrica fără probleme mica lui gândire personală efectuând colaje din fragmente împrumutate din diferite doctrine. Fiecare prelua ceea ce prezenta
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
AL DOILEATC "MOMENTUL AL DOILEA" Întrebuințări terapeutice ale cuvântului: sofistica antiphonianătc "Întrebuințări terapeutice ale cuvântului \: sofistica antiphoniană" Vtc "V" ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire”tc "ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire”" 1 O reparație pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. Însuși termenul sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cuvântului: sofistica antiphonianătc "Întrebuințări terapeutice ale cuvântului \: sofistica antiphoniană" Vtc "V" ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire”tc "ANTIPHON și „arta de a scăpa de mâhnire”" 1 O reparație pentru sofiști. Sub regimul scrierii platoniciene a istoriei filosofiei, sofiștii plătesc de peste douăzeci și cinci de veacuri tributul uriaș al unei proaste reputații și al unei definiții greșite. Însuși termenul sofist suferă de pe urma unei polisemii contradictorii - ca mulți alții care provin din această disciplină: a fi filosof, ba chiar a fi filosof
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]