636 matches
-
prezentate informațiile. Astfel prima pagină este organizată pe trei secțiuni: în stânga, articolul Tineretul și Patria de Miron Constantinescu, "comandant în Serviciul Social", care pleacă de la ceea ce spusese Dimitrie Gusti tinerilor, oferindu-le drept deviză o frază "care răspunde, parafrazând, preceptului sofiștilor "omul este măsura tuturor lucrurilor"": "Patria este măsura tuturor lucrurilor" și are ca temă măsurile care trebuie luate pentru întrajutorare, și anume valorificarea muncii femeilor pentru a suplini lipsa bărbaților concentrați, ca și măsuri pentru evitarea speculei etc. De altfel
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
extraordinare idealuri și aspirații vrednice de un orator desăvârșit. Se pare că Ioan a fost <<norocos>> în ceea ce privește prieteniile și alianțele<footnote John Heston Willey, Chrysostom: The Orator (Men of Kingdom), Unknown Rinding, New York, 1906, p. 40. footnote>. Acest bine cunoscut sofist Libaniu trăia în Antiohia, acest oraș fiind și locul lui de naștere. A studiat la Atena iar tinerețea și-a petrecut-o la Constantinopol și în Nicomidia. Ca student în retorică și în greaca veche nu avea rival. Într-adevăr
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
al stilului antic atic și e drept că uneori pare mai preocupat de formă decât de substanță în lucrările sale. Era primul retor și oratorul oficial al orașului și reprezentantul său în ocaziile speciale. Ținea mult la titulatura sa de sofist. Sfântul Vasile și Sfântul Grigorie de Nazianz l-au întâlnit pe Libaniu la Atena, și primul dintre ei a studiat chiar sub îndrumarea sa<footnote Bruno H. Vandemberghe, Saint Jean Chrysostome et la Parole de Dieu, Les Editions de Cerf
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
audiența sa este atrasă, de fapt, nu atât de rafinamentul doctrinelor și ale moralei, cât de însuflețirea retoricii. Îi încântă pe ascultătorii săi prin subtilitățile sale, prin gesturi și intonație, prin figurile de stil care atunci făceau parte din repertoriul sofiștilor ce aveau mult succes ca oratori. Elocvența Sfântului Ioan Gură de Aur contrastează puternic cu cea a sofiștilor, aceasta datorându-se sincerității și profunzimii celor spuse de sfânt, ideilor exprimate cu o surprinzătoare claritate a limbajului, fapt ce trădează un
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
Îi încântă pe ascultătorii săi prin subtilitățile sale, prin gesturi și intonație, prin figurile de stil care atunci făceau parte din repertoriul sofiștilor ce aveau mult succes ca oratori. Elocvența Sfântului Ioan Gură de Aur contrastează puternic cu cea a sofiștilor, aceasta datorându-se sincerității și profunzimii celor spuse de sfânt, ideilor exprimate cu o surprinzătoare claritate a limbajului, fapt ce trădează un studiu atent al principiilor aticiste. Nu de puține ori Sfântul Ioan a făcut observații înțelepte asupra metodelor de
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
o atitudine de adversitate față de filosofia păgână, căreia i se reproșează formalismul, excesul de erudiție care este fără folos pentru viață, disensiunile insurmontabile dintre școlile filosofice, contradicția dintre teorie și practică, chiar lăcomia câștigului aici fiind vizați în primul rând sofiștii -, pretinsul elitism"20. Filosofia pre-creștină era văzută ca un izvor nesecat și periculos de erezii, care îi inducea omului iluzia fatală că rațiunea îi oferă posibilitatea de a descoperi adevărul pe cont propriu. Această ruptură între filosofia înșelătoare, păgână și
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
necesar, dar nu suficient de acces spre realul total, spre domeniul mutabilității împreună cu Principiul lui imutabil. Pentru Platon, alegerea filozofică se face între adeziunea la un adevăr particular sau parțial (acesta sau acela, după cum este pe moment util, așa cum fac sofiștii) și adeziunea la adevăr în totalitatea lui, în ordinea lui integrală. Filozoful alege întregul cu toate părțile lui, mai degrabă decît o parte sau alta ; alege principiul cu toate consecințele lui mai degrabă decît anumite consecințe cu excluderea celorlalte.2
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
multe accepțiuni, aici interesându-ne ceea ce anglo-saxonii numesc right, dreptul subiectiv, cel care are în vedere facultatea unui subiect de a face ori de a nu face ceva. Ideea de drepturi subiective se bazează pe o concepție ce pornește de la sofiști, de la Platon și, mai ales de la Aristotel cel din "Cartea a V-a" a Eticii Nicomahice, care spune că legile există doar pentru a proteja drepturile cu care ființa umană este înzestrată. Așa a luat naștere teoria dreptului natural din
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Administrative/930_a_2438]
-
bune, pretându-se astfel la interpretări diferite. Republica începe, după cum se știe, printr-o discuție despre conceptul de dreptate. Semnificația dialogului pare a fi, într-adevăr în acest moment, una centrată pe etic. Or, cum dezbaterea dialectică cu Protarchos și sofistul Thrasymachos nu conduce la o înțelegere adecvată a conceptului, Socrate propune o metodă diferită, aparent fără a schimba scopul de ansamblu urmărit: edificarea cu mintea (ori în chip rațional) a unei Cetăți ideale, deoarece Cetatea și sufletul omenesc sunt realități
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cea mai rapidă și mai eficace a sufletului”. Este vorba despre o mișcare complexă a sufletului, care antrenează totalitatea planurilor sale, ce se petrece astfel că valorile intelectuale nu se opun celor morale, precum s-a întâmplat aceasta în cazul sofiștilor. Dimpotrivă, ele se solidarizează într-o unitate capabilă să învingă orice ruptură interioară, de conștiință, a omului. Actul de cunoaștere avut în vedere aici de Platon constituie un fapt de viață complex care nu se consumă, pur și simplu, doar
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
meditația asupra acestei identități ne poate conduce la o eventuală înțelegere a valorii mesajului politic al Republicii. Să clarificăm însă valoarea opoziției din dialogul Hippias minor. A-i opune pe cei doi eroi homerici înseamnă, pentru Platon, a ridiculiza figura sofistului Hippias, care se dă drept posesor a nenumărate tehnici și cunoștințe, dar care pretinde o supremație etică a lui Ahile asupra lui Ulise. De fapt, în prezentarea pozițiilor inițiale, Platon enumeră trei personaje: alături de Ahile și Ulise, apare Nestor, „cel
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în fond, mai ales această ultimă semnificație, părându-ni-se foarte plauzibil ca Platon să fi fost interesat chiar într-un dialog timpuriu de posibilitatea falsului și urmărind o asemenea problemă pe diverse registre până la enunțarea ei explicită în dialogul Sofistul. Ulise rămâne astfel, în acest dialog de tinerețe, o emblemă posibilă a conștiinței de sine manifestă în mod asumat (e(kw/n). Totuși, nu am fi reținut acest dialog ca pe unul major în dilema rostirii falsului dacă el nu
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
lumea adevărului, fie că este vorba de un registru pur speculativ, unul moral sau unul politic. La nivelul analogiilor cu diversele figuri culturale consacrate pe care contemporaneitatea lui Platon le putea oferi, primele care s-ar putea impune ar fi sofistul, ca pretins stăpânitor al adevărului și falsului, analogic aici lui Ulise, și figura mantică a arhaicului stăpânitor de adevăr, determinat cu atribute similare lui Ahile și comparat cu acest personaj al dialogului de Marcel Detienne. Amintind tradiția stăpânitorului de adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nemediată a adevărului și neputința enunțării falsului din Câmpia Adevărului, spațiu cu o importanță reală în simbolismul religios arhaic și simultan important în construcția ontologiei platoniciene din dialogurile de senectute, mai ales pentru reforma ontologiei parmenidiene propuse de Platon în Sofistul. Să luăm aceste elemente pe rând. Nu am dori neapărat să sugerăm în rândurile care urmează o hermeneutică a unui sens încifrat de Platon în dialogul Hippias minor, pe care noi am pretinde să îl descifrăm în cheia unor probleme
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
avem nici un indiciu să presupunem un sens tăinuit conștient de Platon în textele amintite, dar, dacă reținem că, în tinerețea sa, Platon îl compară pe Ahile cu Ulise din perspectiva stăpânirii reflexivității, adevărului și minciunii și, la bătrânețe scrie dialogul Sofistul în care legitimează ontologic negația, avem cel puțin dreptul să presupunem că problema negației, a falsului, a minciunii îl interesează încă din tinerețe în direcția formulării unei teorii coerente a ei și în direcția clarificării relației acestor concepte cu puterea
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
identificăm cuplul de concepte pe care l-am schițat în viziunea Republicii, să îl urmărim într-un dialog unde cercetarea filosofică primește nume proprii, dincolo de simboluri sau de alegoria mitului și a personajelor literare. Este binecunoscut faptul că în dialogul Sofistul Platon reușește o admirabilă întemeiere a negației, pentru a putea delimita figura filosofului de cea a sofistului. Și de această dată, distribuția adevărului și manierele diverse în care cei doi îl stăpânesc constituie deosebirea lor. Sofistul, analogic retorului preocupat de
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
dialog unde cercetarea filosofică primește nume proprii, dincolo de simboluri sau de alegoria mitului și a personajelor literare. Este binecunoscut faptul că în dialogul Sofistul Platon reușește o admirabilă întemeiere a negației, pentru a putea delimita figura filosofului de cea a sofistului. Și de această dată, distribuția adevărului și manierele diverse în care cei doi îl stăpânesc constituie deosebirea lor. Sofistul, analogic retorului preocupat de domeniul verosimilului, pretinde o stăpânire absolută asupra adevărului și minciunii, în vreme ce filosoful pare din această perspectivă înzestrat
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
faptul că în dialogul Sofistul Platon reușește o admirabilă întemeiere a negației, pentru a putea delimita figura filosofului de cea a sofistului. Și de această dată, distribuția adevărului și manierele diverse în care cei doi îl stăpânesc constituie deosebirea lor. Sofistul, analogic retorului preocupat de domeniul verosimilului, pretinde o stăpânire absolută asupra adevărului și minciunii, în vreme ce filosoful pare din această perspectivă înzestrat cu o forță a cunoașterii mai precară, fiindcă el deține doar maniera în care poate opera cu adevărul și
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
al cărui acces exclusiv „adevărat” la simplitatea ființei îl înrudește nemijlocit cu spiritul ahileic) un competent mânuitor al tehnicilor odiseice de asumare voluntară a discursului adevărat și a celui fals. Filosoful poate uza de aceste tehnici în dialogul său cu sofistul numai la adăpostul onestei sale raportări (ahileice) la structura ideilor. Apariția legitimă a negației în discurs, chiar dacă este deocamdată doar o alăturare a unei simple idei cu negația celeialte fixează un nivel al conștiinței la care gândirea se poate defini
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
fi inutilă în pătrunderea unora dintre sensurile importante ale textului lui Platon. Pe scurt, nu credem că problema din Hippias minor conține explicația dilemelor Republicii, dar, pentru că am sesizat deja continuitatea unei probleme de la acest dialog de tinerețe și până la Sofistul, chiar dacă această problemă este ea însăși în schimbare și îmbogățire conceptuală de la un dialog la altul, merită să plecăm de la presupunerea că Republica, prin discutarea utilității minciunii politice, prin polarizarea reflexivității la nivelul filosofilor sau prin ahileicul lumii divine ar
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
afirmație, ni se impun, totuși, două întrebări: în afara constituirii condiției umane în plan metafizic, mai există și alte dovezi ale naturii ahileice a celor supuși? Apoi, natura suveranului corespunde imaginii filosofului din alte dialoguri, de pildă din Phaidros sau din Sofistul? Coincidența dintre atributele zeului, remarcată în debutul acestor rânduri, cade sub incidența primei întrebări. Zeul este, spune Platon, a(plou=j te kaˆ a)lhqh/j. Atributele sale fuseseră propuse în contextul în care miturile proferate de către poeți despre zeii
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
componenta ahileică a sufletului său îi dictează dependența de conștiința pe care conducătorul lui i-a asumat-o deja. Cu răspunsul la cea de-a doua întrebare, privind natura filosofului din Republica comparată cu a filosofului din Phaidros sau din Sofistul, ne situăm în preajma problemei legitimității minciunii politice. Platon pretinde ca, în numele distribuției puterii în cetatea lui, filosofii pot minți paznicii că aceștia din urmă s-ar fi născut din pământ, pentru ca ei să îl poată apăra mai bine, ascunzându-le
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cel care nu îndrăgește puterea, pentru ca nu cumva plăcerea oferită de exercitarea ei să îl corupă. Bunul conducător al sufletelor spre inteligibil ar putea aminti, astfel de psihagogul din Phaidros, dar el nu poate aminti nici o clipă de filosoful din Sofistul, deoarece, la limită, regele din Republica spune că este ceea ce, de fapt, nu este. În acest caz, raportul dintre filosof și supuși este unul sofistic și nu unul filosofic, chiar dacă, eventual, raportarea filosofului la inteligibil ar rămâne una autentică. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
are conștiință de sine cu cel care spune doar adevărul, dar fără ca voința lui să controleze realitatea acestui fapt, fiind înzestrat cu o esențială uitare de sine? Dezvoltând această problemă în mai multe planuri, de la Menon la Phaidros și la Sofistul, am văzut că Platon a îmbogățit și a transformat problema inițială: în Menon, aceste prototipuri au devenit componente ale aceluiași spirit, iar în Phaidros au primit o descriere a modului în care putem gândi unitatea lor și au aproximat problema
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
transformat problema inițială: în Menon, aceste prototipuri au devenit componente ale aceluiași spirit, iar în Phaidros au primit o descriere a modului în care putem gândi unitatea lor și au aproximat problema comunicării politice prin discutarea retoricii. În fine, în Sofistul, vechea problemă a devenit acum fundament al teoriei negației și, reținând cât de intim este legat Aristotel, în proiectul metafizicii sale, de teoriile dialogului Sofistul, am căutat în opera lui urme cât de vagi ale problemei platoniciene. Desigur, nu ne
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]