1,275 matches
-
generației sale, frângerea carierei lui înscriindu-se între exemplele tragice ale atacului împotriva intelectualității române. SCRIERI: Dante și spiritul latin, București, 1919; Un pittore romeno all’Academia di S. Luca. Giorgio Tattarescu, Roma, 1923; Romanticii italieni și românii, București, 1924; Solitudine romena, București, 1924; V. Alecsandri și Italia, București, 1927; L’Italia in cerca della latinità dei Romeni, București, 1927; Un prieten uitat: G.V. Ruscalla, București, 1927; V. Alecsandri e l’Italia, Roma, 1929; Un student român la Pisa și Paris
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288007_a_289336]
-
a experiențelor, fie într-un cadru intim, fie într-un cadru mai larg. În mod excepțional, dansul poate avea un sens negativ, de nepăsare. La fel ca în fabula La Fontaine, referitoare la greiere. Deșert Deșertul evocă, în inconștientul colectiv, solitudinea și sterilitatea. Traversarea deșertuluiă semnifică o perioadă dureroasă, marcată de lipsa rezultatelor și a recunoașterii. Este, prin urmare, posibil ca cel ce visează să aibă un sentiment de abandon (termenul «deșertă vine de la verbul latin deserere, „a abandona”), de eșec
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
consolare începe cu dubitativul "dacă""135. Regăsim, în aceste fragmente argheziene, ținuta clasică a moralistului cu propensiune spre generalizare și spre problematizarea aspectelor vieții de zi cu zi. El e un observator detașat, care s-a retras în propria-i solitudine ideologică, de unde decretează apoftegmatic: "Omului nu-i este permis să-și acorde toate drepturile și libertățile, înflăcărat de un orgoliu de bețiv, de un egoism entuziast și de o mâzgă. La un anume ceas el trebuie să facă hotărât un
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și manifest este, de obicei, conjuncturală. Faptul că unele texte argheziene, considerate manifeste, îmbracă forma pamfletului polemic ține de vocația poetică a autorului, de individualitatea sa artistică, de o modalitate de exprimare specifică. E felul în care poetul își afirmă solitudinea ideologică. Printr-o conjuncție cu discursul liric de aceeași factură putem sesiza ceea ce, din perspectivă semiotică, se numește valoarea de interpretant pentru întregul sistem a unor texte autoreferențiale care conțin direcții estetice. Definite ca "forme de etalare a semiozei în interiorul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
concordanță cu restul articolului. Polemistul atacă uzând cu predilecție de armele satiristului ori de câte ori obiectul acțiunii polemice nu este clar delimitat sau definit, ori de câte ori revolta este exprimată prin observații, reflecții cu caracter general sau când vehemența acuzațiilor atinge cote incendiare, reflectând solitudinea subiectului vorbitor în luptă cu "răul", ori de câte ori adversarul se "topește" în anonimatul unei întregi categorii umane. Pentru că satiristul sondează tipologii, creionează portrete alegorice: "licheaua", "lingăul"196, "năpârca"197 etc., în care sinecdoca polemică (în sensul propus de Marc Angenot, ca
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
istoria plină de minciuni. Dacă eu nu pot să recunosc pământul care a rămas nemișcat de secole, se întreabă Ulise, cum va fi Penelopa după aceste schimbări și voi putea să-l recunosc pe fiul meu Telemah? Itaca este insula solitudinii pentru femeia părăsită timp de douăzeci de ani din cauza unui război "nedrept pentru căsătoria noastră și cu siguranță periculos pentru Itaca". "Nostra isola felice" a devenit o închisoare. Ulise nu-și mai recunoaște fiul care a devenit un băiat mare
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
un element deosebit de important, ca și seducțiile reciproce, pozitive sau negative, al căror joc îi permite lui Rousseau să creeze o formă de antropologie pe care am putea-o califica drept pesimistă sau deziluzionată. Ospitalitatea se ocupă de sentimentul de solitudine, solitudinea pribeagului, a călătorului care, printr-un "accident" a pierdut contactul cu comunitatea sa de origine, ruptură care antrenează încercarea ospitalității (fie aceasta benefică sau ostilă). Văzută în perspectiva schimbului, a darurilor și contra-darurilor, ospitalitatea gândită de Rousseau trădează ambivalența
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
element deosebit de important, ca și seducțiile reciproce, pozitive sau negative, al căror joc îi permite lui Rousseau să creeze o formă de antropologie pe care am putea-o califica drept pesimistă sau deziluzionată. Ospitalitatea se ocupă de sentimentul de solitudine, solitudinea pribeagului, a călătorului care, printr-un "accident" a pierdut contactul cu comunitatea sa de origine, ruptură care antrenează încercarea ospitalității (fie aceasta benefică sau ostilă). Văzută în perspectiva schimbului, a darurilor și contra-darurilor, ospitalitatea gândită de Rousseau trădează ambivalența fundamentală
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
de discursuri pe care ospitalitatea le poate provoca). Atitudinea critică a lui Jean-Jacques față de politețe și consecințele sale se regăsește aici, în mod concret și totodată teoretic. Ce loc poate acorda contractul social ospitalității? Ce loc este rezervat ospitalității între solitudine și comunitate? Acestea sunt câteva din întrebările pe care ni le putem pune. O primă scenă, descrisă în Confesiuni, ilustrează ambivalența scenei de ospitalitate pentru Rousseau. Ospitalitatea fericită creează o dependență pozitivă atunci când el este primit la Confignon, în Savoie
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
atât cât ne este îngăduit; de la un anumit nivel încolo antenele investigatorului sunt neputincioase. Dincolo de tehnicile limbajului rămâne un fior inanalizabil. III Poate că rolul ultim al poeziei, indiferent de epocă, e unul de ordin metafizic, transcognitiv; excedat de conștiința solitudinii, bântuit de sentimentul finitudinii inevitabile, scindat și anxios, întrebându-se pentru ce? ori până când?, individul se încălzește cu himere, dându-și iluzia atingerii nevăzutului și întrezărind, dincolo de iubire, de tragic și moarte, limanuri consolatoare. Toate acestea, întrețesute, participă la conexiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dat să visez / Mi s-a făcut dor de țara de-afară". Efigie esențială La poeta Arderii de tot, gravitatea e un dat funciar, structural, dimensiune personală imuabilă, de unde o izbitoare succesiune de re-începuturi, vizibile de la un volum la altul. Solitudine, Plâns, Moarte, în agregări psihice neistovite, traduc, îmbinate, sentimentul tragic al Eului anxios, Eu programat nu numai pe explorarea Sinelui veghetor dar și pe cea a condiției umane în totul. Cu altă filozofie a existenței, divinul Dante slăvise Paradisul ca
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
enormă a subconștientului activ. Centru de antinomii (cu alte efecte decât la Nichita Stănescu), oniricul Dimov se complace într-un necontenit joc al măștilor, plonjând deliberat în bufonerie și burlesc, abandonându-se firesc minutului revelator, încercând astfel să-și voaleze solitudinea. Așadar, asediind necunoscutul, el e colocvial și distant, liniar și copleșit de bucle, transparent și ocult, balcanic (matein și barbian) și deschis modernității; autohtonismul său coabitează cu universalul. Vizual prin structură, mai puțin ispitit de sonorități (acestea, la Barbu, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Labiș. Format în mediul cultural ieșean și rămas în cetatea "Junimii" și a "Vieții românești", s-a sustras totuși mitologiei locale. Precipitat, inflamabil, rebel, foarte productiv sub semnătura lui se aliniază peste douăzeci de volume, uneori câte două pe an! Solitudinea la care trimitea întâia-i culegere e a unui sceptic patetic; de o izbitoare forță interioară, romantic (la nivelul epocii) și expresionistic, frondeurul trece dezinvolt de la o modalitate la alta. Violențele de limbaj din vijeliosul poem Halabaș (inclus în Presiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ritm, grăbit, Orpheus și Zamolxis (ambele din 1988), Morena și Dilatarea timpului (din 1991), urmate de Urania (1992) și Noul Adam (1994) se înscriu într-un context cosmologic larg. Intră în atenția poetului: Marele Timp, mutațiile psihice în evoluția Ființei, solitudinea metafizică, misterul universal, închiderea cercului teme de antropologie filozofică. Privind spre Dante, spre Bach și Kant, iscoditorul privește, în subtext, spre Umanitate, neuitându-și nici o clipă Eul hipertrofiat. Cel care, bântuit de concretitudine percepea cândva Cu inima, e devorat acum
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
corpul fizic al unui strămoș"; iarba de leac ar putea "vindeca de singurătate"; peste "prăpastia vremii" durează sufletul, "măturător de frunze" toamna. Arhivă de amintiri, copilăria e joc de vedenii "prea / mișcătoare, imposibil de prins în fotografii"; tiranică, în fine, solitudinea născocește fantasme: "mă sperii de toți cei ce-mi apar / deodată mascați, emoționați, toți ai mei, tata, / mama, bunicile, bunicii, străbunicii, străbunicile". Ieșirea din timpul concret presupune contacte cu "forțe obscure", cu "fluide și străfulgerări". Într-o banală ulcică "de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Fuga bărbatului implică și mobilitatea soției. Fără un domiciliu stabil și obligată tot timpul să cerceteze, Neacșa migrează din casă în casă și din stăpân în stăpân, câștigându-și existența cu lucrul mâinilor și cu furca de tors. Nesiguranța și solitudinea o aduc în pragul disperării și crede că numai un alt bărbat o poate salva din mizeria extremă în care zace de șapte ani. Întreg discursul femeii se centrează pe această necesitate umană, căsătoria, căci singură și fără părinți nu
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
Pași pe zăpadă) Preludiul Des pas sur la neige reprezintă o mărturie edificatoare în demersul artei debussyiste de a introduce concepția analogiei simboliste în muzică. Prin straniile urme repetate obsesiv asistăm la o atmosferă enigmatică, ce destăinuie o formă de solitudine depersonalizată. „Pașii” și sentimentul lor pierdut ne conduc spre o dublă dimensiune afectivă: fondul monocrom al tabloului cu spațiul său atemporal și apariția „tandrului și tristului regret” (comme un tendre et triste regret), care ni se dezvăluie ca o chintesență
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
atmosferei astfel create trasează o evidentă afinitate cu acea trăire sinestezică a preludiului baudelairian ce ne amorțea simțurile într-o plăcută abandonare. Scena luminii selenare îndreptate spre o țintă învăluită în mister aduce cu sine corespondențele sonore ale unei pasive solitudini, iradiată uneori de o tandrețe reținută sau o senzualitate sfioasă, ce își pierd apoi urmele în aceeași evanescență finală. Alături de Feux d’artifice și Les fées sont d’exquises danseuses, preludiul La terrasse des audiences du clair de lune va
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
de Mihai Axente și George Popa, făcând parte din gruparea publicației în 1939, ultimul ei an de apariție. Colaborează la „Convorbiri literare”, „Gândirea”, „Gând românesc”, „Familia”, „Pagini literare”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Steaua”, „Tribuna”, cu poeme și însemnări literare. Volumul de debut, Solitudini, apărut în 1939, poartă amprenta lirismului eminescian și se bucură de o bună primire din partea criticii literare. Anii războiului îl află în plină afirmare, dar volumul de versuri Lumini pentru vămi rămâne în manuscris din lipsă de mijloace editoriale. D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286681_a_288010]
-
sunt expresii ale melancoliei și tristeții, decorul autumnal fiind cadrul cel mai adecvat rostirii lor: „Cât mai avem din timp la îndemână / și-amurgurile încă nu-s prea reci, / Să rătăcim pe-afundele poteci / Cu umbrele pădurilor de mână”. SCRIERI: Solitudini, Mediaș, 1939; Poezii, pref. Vasile Fanache, București, 1973. Repere bibliografice: P. Precup, D. Danciu la 60 de ani, ST, 1972, 20; Teodor Tihan, D. Danciu, „Poezii”, ST, 1973, 7; Dicț. scriit. rom., II, 21-22; Poantă, Dicț. poeți, 80-81. M.B.T.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286681_a_288010]
-
are sens pentru privitor, spunea Soulages, în funcție de ceea ce este acesta." Ar trebui spus mai degrabă: "pentru privitori, în funcție de ceea ce sunt aceștia", căci sensul nu se conjugă la singular. Și toată drama noastră rezidă aici: cum să conjugăm individualismul și semnificația? Solitudinea și depășirea? A semnifica înseamnă a exprima identitatea unui grup uman, astfel încât să existe o relație între caracterul singular sau exclusiv al unui sistem de semne și valoarea lui expresivă. A comunica prin semne înseamnă a exclude tacit din comunicarea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
se eclipsează din nou o dată cu absolutismul monarhic care îi aruncă înapoi în haosul originar. Neinteresant din punct de vedere simbolic, deci indescriptibil material. Imagine a lui Dumnezeu pe pământ, ordinea optică a lui Ludovic al XIV-lea respinge pustiurile și solitudinile. Civilizată, ea nu permite decât grădinile regulate și câmpiile familiare. Însă munții albi vor reapărea în Secolul Luminilor, cu zăpezile și crevasele lor, în cărți și în tablouri. De vreme ce sacrul este în mod logic legat de o anumită limitare a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
a exalta mai bine "actul prin care omul smulge ceva morții". "Moștenire a nobleței lumii", arta era pentru el instrumentul unei răscumpărări colective, fiindcă prin ea omul își ia în posesie destinul. Arta triumfă asupra morții civilizațiilor, ca și asupra solitudinii indivizilor și anihilării voințelor prin mașinile moderne de vise și alte mașini de evadare. Iată deci momentul când desacralizarea lumii se transformă în sacralizarea artei; când, emancipată de religios, arta devine ea însăși religie, ca principiu al unei mântuiri seculare
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sudul planetei prin ochelarii nordului, ce poate fi mai agreabil (pentru nord)? Percepția asupra secolului își are locul mai sus de Ecuator, de vreme ce noi avem sateliții de difuzare, repetoarele, cablul și camerele. Idealismul tehnologic nu înseamnă hohotele de plâns, ci solitudinea omului alb. Ridicăm și coborâm cortina peste colored people după bunul plac, când momentul și scena ne convin. Se spune "criză!" ca și cum s-ar striga "motor!", și lumea deschide larg ochii. Captivant. Prin repetiție și saturație, intriga se încețoșează: eclipsă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
furnizăm de unii singuri rezervele necesare pentru o viață pe care natura noastră și-ar dori-o, o viață potrivită demnității umane. "De aceea, pentru a corecta aceste defecte și imperfecțiuni din noi, ca ființe care trăiesc singure și în solitudine, suntem forțați în mod natural [s.n.] să căutăm relațiile [sociale] și tovărășia celorlalți. Aceasta este cauza inițială a reunirii oamenilor în societăți politice" (id., p. [15] 11). Însă, dacă supunerea prin contractul social către guvernare presupune lipsirea de libertatea perfectă
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]