KorAP: Find »[drukola/base=spadă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...13 14 15 ...186 >

4,641 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

În bârlogul lui de pe Strada Archebuzei, unde la ora aceea eu dormeam adânc și neștiutor. Dar mie nimeni n-avea de ce să-mi facă rău; pe când lui Îi putea reteza cineva beregata Înainte de-a apuca să ducă mâna la spadă. Exista o posibilitate de a găsi un adăpost În noaptea aceea și sprijin pentru ce avea să urmeze; totodată, de a-i ajuta pe englezi, aflând cu aceeași ocazie mai multe despre ei și despre cei care cu atâta osârdie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cu deznodământul ei, putea să-l coste pe Alatriste sfârșitul În mâinile prea puțin generoase ale călăului. Căpitanul răsplătea bunăvoința aristocratului oferindu-i soarta englezilor acelora și a lui proprie. Însă, deși nu era decât un fost soldat și o spadă de vânzare, Își avea și el Întortocheatele lui coduri de onoare. Nu era dispus să le Încalce, chiar dacă i-ar fi fost viața În joc, iar asta o știa și Guadalmedina foarte bine. Altădată, când la mijloc fusese numele lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
știa că Diego Alatriste era prea mândru ca să-i ceară vreodată direct ajutorul. Iar dacă Guadalmedina se făcea că nu pricepe mesajul tacit, căpitanului nu-i rămânea altceva de făcut decât să Înfrunte din nou strada, bizuindu-se doar pe spada sa. Dar contele zâmbea deja, abătându-și o clipă gândul de la preocupări mai Înalte. — Poți rămâne aici noaptea asta, zise. Iar mâine vom vedea ce ne mai rezervă viața... Am poruncit să ți se pregătească o odaie. Alatriste se destinse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de Tizian arătând-o pe Danae gata să fie fecundată de Zeus sub forma ploii de aur. Álvaro de la Marca, Îmbrăcat și echipat ca pentru a lua cu asalt o galeră turcă, cu paturile pistoalelor ieșindu-i din cingătoare alături de spadă și de daga vizcaína, Îl conduse pe căpitan la locul unde englezii se pregăteau să plece Învăluiți În capele lor, Înconjurați de oamenii contelui, Înarmați și ei până În dinți. Afară așteptau alți servitori cu facle și halebarde, și nu lipsea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
zise cu mare seninătate englezul În spaniola lui cu puternic accent străin, adresându-i-se parcă mai mult lui Guadalmedina decât căpitanului. — Îmi pare rău, răspunse Alatriste liniștit, Înclinându-și ușor capul. Nu Întotdeauna suntem stăpâni pe loviturile noastre de spadă. Englezul Îl mai privi țintă câteva clipe. În ochii lui albaștri, un aer disprețuitor luase locul spontaneității surprinse din primele momente de după lupta din fundătură. Avusese timp să rememoreze, și ideea că fusese la cheremul unui spadasin necunoscut Îi rănea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de după lupta din fundătură. Avusese timp să rememoreze, și ideea că fusese la cheremul unui spadasin necunoscut Îi rănea amorul propriu. De aici acea recentă aroganță pe care Alatriste nu i-o văzuse deloc atunci când, la lumina fanarului, Își Încrucișau spadele. Cred că nu mai avem nimic de Împărțit, spuse În sfârșit englezul. Și, Întorcându-se brusc cu spatele, Începu să-și pună mănușile. Alături de el, englezul mai tânăr, așa-zisul John Smith, rămase tăcut. Avea o frunte Înaltă, albă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Așa stăteau lucrurile În noaptea aceea În care eu am dormit ca un prunc pe mindirul meu prăpădit din Strada Archebuzei, neștiind ce ni se pregătea, pe când căpitanul Alatriste număra orele, treaz, cu o mână pe crosa pistolului și cu spada lângă cealaltă, Într-o cameră de serviciu a contelui de Guadalmedina. Cât despre Charles Stuart și Buckingham, ei au fost găzduiți cu mai mult confort și cu toate onorurile În casa ambasadorului englez; iar a doua zi În zori, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
dreptate băiatul. Dacă În cei aproape cincizeci de ani de domnie a bunului și inutilului nostru monarh don Filip al IV-lea, numit complet anapoda Cel Mare, gesturile cavalerești și ospitaliere, serviciul divin În zilele de sărbătoare și plimbatul cu spada sculată băț și cu burta goală ar fi umplut străchinile cu mâncare și buzunarele cu bani, altă făină s-ar fi măcinat la moara noastră, a mea, a căpitanului Alatriste, a spaniolilor În general și a bietei Spanii În special

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
aceea Îi stârnise apetitul. Îl invitase pe Alatriste să i se alăture la masă, dar căpitanul refuzase politicos. Rămăsese În picoare, sprijinit ușor de perete și privindu-și protectorul cum dă gata gustarea. Era pe picior de plecare, cu capa, spada și pălăria pe scaunul de lângă el, iar chipul lui nebărbierit purta urmele nopții nedormite. Pe cine crede domnia voastă că supără cel mai mult această căsătorie? Guadalmedina Îl privi Între două Îmbucături. — Uf! Pe mulți. Lăsă plăcinta pe farfurie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Tot atât de spanioli ca domnia voastră și ca mine. Oameni de calitate. — Lasă calitatea În pace. Aici toată lumea se crede vechi creștin, hidalg și cavaler. Ieri a trebuit să-l dau afară pe bărbierul meu, care avea pretenția să mă bărbierească ținând spada la brâu. Până și lacheii o poartă. Și Întrucât munca este un atentat la onoare, nimeni nu mai muncește. — Cei de care vă vorbesc erau Într-adevăr oameni de calitate. Și spanioli. — Bun. Spanioli ori ba, până la urmă tot aia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
e de vânzare, mai puțin onoarea națională; ba până și cu ea facem pe ascuns contrabandă la prima ocazie. Cât despre celelalte, ce să mai spun! Conștiința noastră... Îi aruncă o privire căpitanului pe deasupra cănii de argint duse la gură. Spadele noastre... — Sau sufletele noastre, conchise Alatriste. Guadalmedina bău puțin neslăbindu-l din ochi. — Așa-i, zise. Mascații tăi pot fi la fel de bine În slujba bunului nostru papă Grigore al XV-lea. Sfântul Părinte Îi detestă pe spanioli. Marele șemineu din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
următoare mă trimisese să dorm Într-una din odăile de jos ale Lebrijanei, sub pretextul că trebuia să primească pe cineva pentru niște afaceri. Dar apoi am aflat că și-a petrecut toată noaptea treaz, cu două pistoale Încărcate, cu spada și pumnalul lung la Îndemână. Totuși, nu se Întâmplase nimic; abia la crăpatul zorilor putuse să adoarmă liniștit. Așa l-am găsit când m-am Întors dimineața: cu opaițul sfârâind fără ulei, trântit Îmbrăcat pe pat, cu hainele boțite și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
când am deschis, m-am pomenit față În față cu figura aspră a locotentului de alguazili Martín Saldaña. Avea cu el poterași pe care Îi semănase pe scară și În curtea interioară am numărat vreo șase -, din care unii cu spada goală În mână. Saldaña intră singur, Înarmat până În dinți, și Închise ușa În urma lui, cu pălăria pe cap și cu spada În teacă. Alatriste, fără haină, se ridicase și aștepta În mijlocul camerei. În momentul acela Își lua mâna de pe daga

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
poterași pe care Îi semănase pe scară și În curtea interioară am numărat vreo șase -, din care unii cu spada goală În mână. Saldaña intră singur, Înarmat până În dinți, și Închise ușa În urma lui, cu pălăria pe cap și cu spada În teacă. Alatriste, fără haină, se ridicase și aștepta În mijlocul camerei. În momentul acela Își lua mâna de pe daga pe care o trăsese imediat lângă el auzind bătăile În ușă. — Pe Dumnezeul meu, Diego, că mult Îmi ușurezi tu treaba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
mormăise veteranul locotenent zâmbind În barbă. În ce mă privește, n-am rămas acasă, nici nu m-am dus la Caridad Lebrijana. De cum au coborât scările, fără să mă mai gândesc de două ori, am Înșfăcat pistoalele de pe masă și spada atârnată În cui și, Învelindu-le pe toate În capă, am luat bocceaua sub braț și am tulit-o după ei. Se Înserase bine; abia dacă mai dăinuia o lumină difuză pe care se profilau acoperișuri și clopotnițe, Înspre malurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
și febrilă, În stare să-l facă să pălească până și pe cel mai temerar dintre oameni. Răstimp În care căpitanul se Întrebă dacă nimeni n-avea să-l Întrebe care au fost motivele ce l-au făcut să devieze spada italianului. Pe cât părea, pe nimeni nu interesa câtuși de puțin punctul său personal de vedere. Și chiar atunci, ca și cum era În stare să citească gândurile, fray Emilio Bocanegra Își mișcă mâna pe masă și o lăsă iar imobilă, sprijinită pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ci o meserie oarecare. — Înțeleg. Celălalt Înmuie pana În călimară, reluându-și activitatea. O să aflăm cu ocazia aceasta și că sunteți Înclinat spre mila creștinească... — Domnia voastră greșește, răspunse cu seninătate căpitanul. Sunt cunoscut ca fiind mai aplecat spre lovituri de spadă decât spre sentimente Înălțătoare. — Așa ne-ați fost recomandat, din păcate. — Și așa este, de fapt. Însă, deși lipsurile m-au silit la un astfel de trai, am fost soldat toată viața și există lucruri peste care nu pot trece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ei candelabrul, iar Diego Alatriste avu timp să vadă privirea teribilă pe care i-o aruncă dominicanul din prag, Înainte de a-și vârî mâinile În mânecile rasei și a dispărea ca o nălucă alături de Însoțitorul lui. Instinctiv, duse mâna la spada pe care n-o avea la cingătoare. — Unde o fi capcana, Doamne sfinte? Întrebă de pomană, măsurând cu pași mari Încăperea. Nu avu parte de nici un răspuns. Atunci Își aminti de cuțitul de parlagiu pe care Îl avea la carâmbul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
care era la locul ei, și am tras cocoșul, Încercând să-i atenuez țăcănitul cu capa. Apoi am strecurat pistolul Între pieptar și cămașă, l-am armat și pe al doilea și am rămas cu el Într-o mână, ținând spada În cealaltă. Capa fiind În sfârșit goală, mi-am pus-o pe umeri. Și astfel am terminat pregătirile și am rămas locului neclintit, așteptând. N-a mai durat mult. O lumină străluci În bătătura largă a casei, stingându-se apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
la misteriosul vehicul. Încă mai răsuna ecoul copitelor de catâri, când din locul unde adăsta silueta neagră se auzi din nou un fluierat ușor, același tiruri-ta-ta, iar din Întunericul de lângă mine se desprinse sunetul de neconfundat al unei spade trase Încet din teacă. M-am rugat fierbinte de Dumnezeu să gonească norii care acopereau fața lunii, ca să-mi Îngăduie să văd mai bine. Dar una gândește cârciumarul și alta bețivul; probabil că Făcătorul nostru avea cu totul alte treburi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
doi, trei pași către ea, care nu mă simțise. Exact atunci Dumnezeu s-a gândit la mine și a Îndepărtat un nor; astfel am putut desluși bine, la lumina alburie a secerii lunii, spinarea unui bărbat trupeș care Înainta cu spada goală În mână. Cu coada ochiului am văzut alți doi care se desprindeau din colțurile piațetei. Și pe când eu, cu spada căpitanului În mâna stângă, ridicam dreapta Înarmată cu pistolul, am mai văzut că Diego Alatriste se oprise În mijlocul piațetei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
nor; astfel am putut desluși bine, la lumina alburie a secerii lunii, spinarea unui bărbat trupeș care Înainta cu spada goală În mână. Cu coada ochiului am văzut alți doi care se desprindeau din colțurile piațetei. Și pe când eu, cu spada căpitanului În mâna stângă, ridicam dreapta Înarmată cu pistolul, am mai văzut că Diego Alatriste se oprise În mijlocul piațetei și că În mâna lui lucea metalic tăișul scurt al inutilului său cuțit de măcelar. Atunci am mai făcut doi pași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
o parte ca să-l avertizez pe căpitan, pe de alta din cauza durerii groaznice resimțite la reculul armei, care a fost cât pe ce să-mi rupă brațul. Dar căpitanul era avertizat din plin de Împușcătură, iar când i-am aruncat spada pe deasupra bărbatului care era În fața mea - sau pe deasupra locului unde fusese bărbatul care Înainte se afla În fața mea -, sărea deja spre ea, ferindu-se să nu-l rănească și Înhățând-o de cum atinse pământul. Atunci luna se ascunse din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cu amândouă mâinile. Dar Îmi tremurau așa de tare Încât al doilea foc l-am descărcat orbește, În gol, În timp ce reculul mă dărâma pe spate la pământ. Căzând orbit de Împușcătură, am văzut preț de-o clipă doi oameni cu spade și pumnale lungi și pe căpitanul Alatriste care le Împărțea lovituri de spadă, bătându-se ca un diavol. Diego Alatriste Îi văzuse apropiindu-se, cu câteva clipe Înainte de primul foc de pistol. Este adevărat că de cum ieșise În stradă se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
l-am descărcat orbește, În gol, În timp ce reculul mă dărâma pe spate la pământ. Căzând orbit de Împușcătură, am văzut preț de-o clipă doi oameni cu spade și pumnale lungi și pe căpitanul Alatriste care le Împărțea lovituri de spadă, bătându-se ca un diavol. Diego Alatriste Îi văzuse apropiindu-se, cu câteva clipe Înainte de primul foc de pistol. Este adevărat că de cum ieșise În stradă se așteptase la așa ceva și era conștient de inutilitatea Încercării de a-și vinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]