12,878 matches
-
numere de magie cu teoria literară (la propriu). Tarkovsky nu e nici el adeptul filmului ca "entertainment". Dimpotrivă, cartea lui "Sculptând timpul" explică de ce ia el filmul în serios ca artă în care componenta morală acționează drastic. Își dorește ca spectatorii săi să "simtă filmul pe pielea lor" înainte de a-l înțelege, iar această "simțire" - vrea el - să fie o reacție la combinația de sunet și imagine, la manipularea timpului și a spațiului, la ritm sau la cinematografie. Refuză explicit interpretarea
De cumpărat o dată și de vizionat de două by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12034_a_13359]
-
dintr-un laborator, că pe lângă tine, îi mai observă cineva. Acest dublu voyeurism e esențial pentru dezvoltarea filmului pentru că relevă relația de putere dintre privitor și privit, relație pe care - din nou - lungmetrajul o deconstruiește. Nu mai ești doar un spectator detașat: sutura se produce tocmai când realizezi că poți fi contemplat, ca și personajele, dintr-o perspectivă pe care ești incapabil să ți-o asumi și pe care n-o înțelegi.
De cumpărat o dată și de vizionat de două by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12034_a_13359]
-
pe frunte din primul cadru în care apar. Or, aceasta e problema, nu numai că sutura e împiedicată din start, dar ajunge imposibil să fii înduioșat de personaje atât de lipsite de umanitate. Tragismul există, dar nu mai contează (pentru spectator) soarta acestui adolescent. Ba, te gândești chiar că, măcar mort, Telly nu ar mai contamina pe nimeni... Tot la noutăți video, am găsit un film intitulat Culoarea minciunii. Titlul original e The Human Stain, după romanul omonim de Philip Roth
Proaspetele delicatese by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12076_a_13401]
-
în legătură cu rasa sa e de înțeles, din cauza discriminării. Dar de ce, negând apartenența la o minoritate, să pretinzi că faci parte din alta? Nu era mai simplu să se prefacă majoritar, adică american get-beget? Deja se văd falii narative... Faptul că spectatorul află secretul care apoi îi e revelat în final prietenului lui Coleman nu e o decizie înțeleaptă, sfârșitul nemaiaducând nici o surpriză. Flashbackurile nu sunt motivate totdeauna, uneori irump din senin. Mai mult, actorii principali joacă roluri împotriva fizicului lor. Anthony
Proaspetele delicatese by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12076_a_13401]
-
enorma cantitate de scrieri despre Alexandru Macedon, e suficient de dificil. Dar nu se oprește aici. Notele de producție te informează că Stone dorea un scenariu despre un personaj ale cărui condiționări (rasă, naționalitate, familie, etc.) să poată fi accesibile spectatorului, care să relaționeze cu teme actuale acum și atunci. De aici prima contradicție: multiculturalismul și corectitudinea politică nu se prea împacă cu istoria antică, deci premisa de realism e deja eșuată. Filmul nu vrea o demitizare a personajului, ci o
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]
-
nu vor să participe la marea unire pentru că ei sunt rasiști, pe când Alexandru transcende aceste prejudecăți - dar îi numește "barbari" pe cei cuceriți. Nici măcar nu există consecvență în această atitudine a personajului. Această propensitate pentru multiculturalism, introdusă probabil de dragul identificării spectatorului cu protagonistul, reușește să contracareze realismul psihologic: dacă tot îi căutăm motivații pentru fiecare acțiune, această atitudine nu are de unde proveni. Mai contracarează și realismul istoric pentru că o astfel de atitudine contemporană e un anacronism în Antichitate. Și aici te
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]
-
armata inițială cu care Macedon a plecat în expediție, contingentul de greci era mai numeros decât cel de macedoneni) sunt cuprinși de o frenezie colectivă, întreruptă doar de o mini-rebeliune, și proiectează în Alexandru fenomenale calități de lider pe care spectatorul ne le vede materializate nicicând. Singurul lucru "ales" în legătură cu Alexandru e unul la care Aristotel nu s-ar fi gândit niciodată: corectitudinea politică! Efectul este că protagonistul nu apare, după spusele lui Aristotel, asemănător, dar totuși mai frumos, ci pur
Alexandru and Aristotel by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12094_a_13419]
-
tresare în somn, sare din pat, se ascunde pe sub masă, reflectează Haralampy, deci, habar n-are ce se petrece cu el... Nu vezi ? îmi zice. Domnul președinte Băsescu merge la meciuri de hochei, în loc să... Și îi mai și aplaudă pe spectatorii ciucani... Nu crezi că e un semn ? -Mai taci, domnule!, îi spun, că mă exasperezi. Ia privește la jurnalele tv din seara asta: nu s-a spus nici un cuvânt despre Mutu... Mai știi ce spunea soacră-ta ?1) Și-apoi
Povești la gura caloriferului by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/12097_a_13422]
-
povestea: chilie, capelă, curte, grădină, biroul maicii superioare. Toate acestea sînt sugerate printr-o parcelare, prin marcarea părților în cadrul unui întreg unitar, desenat în linii geometrice, ca și cum l-am vedea de sus, dintr-un avion care zboară la joasă înălțime. Spectatorii sînt invitați pe scenă, pe gradene, și ele dispuse pe patru laturi ale spațiului de joc, în mijlocul enigmei investigate de regizorul Marius Oltean. Cu cine a făcut Agnes copilul, de ce a ascuns Maica superioară sarcina, ce relație este între ele
Accente by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12115_a_13440]
-
nimic mai mult. "Arată" nu e un termen adecvat, lungmetrajul te lovește în plexul solar, e într-atât de violent că te determină să te simți martir la rândul tău. Criticii de film au comentat deja că pelicula își terorizează spectatorii sau că te pedepsește - prin această violență - pentru păcate pe care nici nu știai că le ai. Bănuiesc că aceasta a fost și intenția regizorului Mel Gibson: a mizat pe un realism extrem, conferit și de aramaica și de latina
Cele mai vizionate filme din 2004 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12116_a_13441]
-
eveniment palpabil, care se întâmplă azi și-ți șterge păcatele de ieri. Cu alte cuvinte, filmul trebuia să fie o experiență cathartică în folosul creștinilor. Pornind de la această premisă, dozajul violenței e discutabil. Dar aici apar problemele, iscate de către identificarea spectatorului cu Hristos. E foarte greu, aș spune chiar imoral, să nu te identifici cu cineva în ale cărui predici nu găsești o sămânță de rău. Cu atât mai mult cu cât acel cineva suferă pentru păcatele întregii lumi. Dar acest
Cele mai vizionate filme din 2004 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12116_a_13441]
-
Băsescu a unor personaje precum Andrei Pleșu, Renate Weber și Stolojan s-a simțit instantaneu. Deși exuberanța președintelui a rămas intactă (mulți români au jubilat la imaginea acestuia în chip de Michael Schumacher proiectând jeturile din sticla de șampanie spre spectatori), se simte o clară miză pe rigoare și seriozitate. Mă număr printre cei care n-au manifestat niciodată entuziasm pentru politicienii români. Încerc, și de data aceasta, să văd lucrurile la rece. Într-un interviu din "Evenimentul zilei" de dinaintea alegerilor
Președinția ca voință și reprezentare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12125_a_13450]
-
ei de obiect al dorinței (și, implicit, la toți bărbații care o doreau) pentru a redeveni doar mamă. Ceea ce e interesant este că abia la sfârșitul lungmetrajului mama și fiul sunt arătați împreună; deși se întâlnesc o dată, Lynch nu lasă spectatorul să vadă scena, ci doar să audă doar cuvintele ei: Nu, nu, Donny, mama te iubește", ceea ce nu sugerează o relație filială tocmai reușită. Dorothy în ipostaza pozitivă de mamă e marginală pentru dezvoltarea dramatică a filmului. în schimb, ea
Fetișul lui David Lynch by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12140_a_13465]
-
a auditoriumului, potcoava cu mai multe etaje de loji, cu balcoane și foaiere, cu spații publice vaste, scări ramificate, trepte dispuse în curbe grațioase. Aur și roșu aprins, catifele, franjuri, suprafețe de marmură și de lemn prețios, plafon circular pictat. Spectatorul este captivat de o lume aparte și invitat să creadă că ceea ce se petrece în ea este posibil. Numai pe scenele teatrelor de operă rulează etern aceleași drame, aceleași comedii magnifice sau neverosimile. Deci...a câta oară Tannhäuser, a câta
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
vocal solist (remarc pe Busa Tamŕs -Wolfram care are relief de la prima replică) și corul sunt, împreună, sigla profesionistă a teatrului. Cu astfel de echipe se poate construi un proiect wagnerian extins pentru întreaga stagiune. Urmează tetralogia Inelul Niebelungului. Un spectator consecvent va putea să se contamineze în timp scurt de amorul, greu de înfruntat, pentru 14 ore de muzică și filozofie wagneriană. Mai târziu urmează Parsifal. În logica observărilor se va înțelege cât de fidel a rămas Wagner temelor din
Wagner și Mozart la Opera din Budapesta by Ada Brumaru () [Corola-journal/Journalistic/12164_a_13489]
-
teatralitatea poemelor sale, a imaginilor, ludicul formelor și formulărilor se amestecau teribil cu ceea ce era, atunci, șocant la Arrabal și fabulos la Eliade, tremura și se emoționa puternic cînd se făceau salturi peste sală, salturi mortale, ca la circ, cînd spectatorii își țineau respirația și nu mai știau unde se află. Și-odată se suie, Doamne, poetu', tocmai sus, sub cupolă. Și toaca începe să bată. Rar. Iar el, agățat de trapez doar c- o mînă, își face cu cealaltă o
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
Și-odată se suie, Doamne, poetu', tocmai sus, sub cupolă. Și toaca începe să bată. Rar. Iar el, agățat de trapez doar c- o mînă, își face cu cealaltă o cruce bătîndu-se cu pumnu-n piept de rîd în stal toți spectatorii. Și toaca bate din ce în ce mai repede. Și, dintr-o dată, sare poetu' de-acolo, de la treizeci de metri înălțime, drept într-o cristelniță obișnuită, umplută numa' pe jumătate cu apă de botez. Aoleuu, Doamne! Triplu salt mortal! Că rămîn înger-îngerașii înlemniți. Și
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
salt mortal! Că rămîn înger-îngerașii înlemniți. Și iese poetu' teafăr, zîmbind și salutînd publicul. Iar dresoru' îi și pune aureola pe cap. Drept recompensă. Ștampila aia de calitate a luminii."( Arta Popescu) Sau cînd stăteam cu toții pe scenă, actori și spectatori, înghesuiți într-o imaginară stație de pe strada Mîntuleasa și așteptam tramvaiul să ne ducă, să ne ducă, să ne rătăcim, să ne pierdem, la țigănci sau aiurea. Așa am pățit de curînd, într-o după-amiază de duminică. M-am trezit
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
esențialul unei opere". Consider și eu că, în momentul de față, putem interpreta altfel această carte, anume excluzând din start atât premisa lecturii polemice, cât și pe cea a posibilului partizanat filial, astfel încât câștigul sufletesc și intelectual - pentru cititorul și spectatorul teatrului ionescian - nu poate fi decât înzecit. În primul rând, cartea semnată de Marie-France Ionesco a apărut și în contextul unor excepționale eforturi de recuperare și valorizare în România a gândirii și operei dramaturgului, din păcate căzute în umbra spectaculozității
Călătorind prin Ionesquie by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12144_a_13469]
-
cu întrebarea pe buze: care obsesie?! Iar cireașa de pe tort apare în momentul când producătorul se hazardează să califice filmul drept thriller domestic, acesta fiind cvasi-vid la capitolul tensiune. Ba mai mult, are o "viteză" narativă garantată să adoarmă un spectator de blockbusteruri în maximum cinsprezece minute. Paradoxul e că deghizarea filmului reflectă schimbarea de statut a picturii omonime: lungmetrajul sugerează că tabloul, privit acum ca o operă de artă, trebuia inițial să servească unor scopuri relativ pornografice. Ca să clarific acest
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
la femei, și se modelau după ele... Nu se poate extrage o regulă pentru a explica metamorfozele prin care a trecut eroina de-a lungul timpului. Dar se pot face comparații de tip "atunci" și "acum"; prima categorie e la îndemâna spectatorului român pe DVD: Calea ferată (1966) și Vechiul Hollywood (1975). "Prezentul" poate fi la televizor - Viața mea fără mine (2003) - sau tot pe DVD, Antract (2003). Am ales filme greu de încadrat ca gen (deși două dintre ele flirtează periculos
Controversata feminitate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12191_a_13516]
-
dacă, uneori, dorința de spectacol slăbește, teatralizarea adecvată a unui eveniment o reaprinde cu o nesperată forță. Nu joci, dar te afli dintr-o dată prins într-un dispozitiv teatral și iată-te cuprins de acea febră subtilă a statutului de spectator, pentru o clipă destabilizat - la așa ceva ne invitase Odin. "Nu mă prefac că joc dar, pentru că mă văd integrat în acest dispozitiv, joc" și, din clipa aceasta, vrând să merg până la capăt, dansez cu Monique pe nisip, cum mai făcusem
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
traducere: Jana Páleníková), cunoscut publicului slovac și prin lucrările sale din domeniul istoriei religiilor. De un succes neașteptat s-a bucurat comedia clasică O scrisoare pierdută, pusă pe scenă la Teatrul Malá scéna din Bratislava în stagiunea 1997-99, interpretată de spectatori ca o satiră a moravurilor politice actuale. Intenționat am consacrat un spațiu destul de mare acestei treceri în revistă a momentelor importante din receptarea literaturii române în Slovacia, dorința mea fiind ca cititorul român să aibă o imagine mai concretă despre
Receptarea literaturii române în Slovacia by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/12196_a_13521]
-
Festivalului, domnul José Luis Ferreira a venit la București și a văzut spectacolul de la sala Toma Caragiu. Regia, scenografia, muzica, actorii și-au spus cuvântul. Un adevărat regal pentru José, care a intuit că magia acestuia va reverbera în sufletul spectatorilor lusitani. La Porto, montarea a durat două zile și două nopți, presupunând un efort uriaș din partea tuturor: personal tehnic, regizor, scenograf; a treia zi s-au instalat luminile, s-a repetat textul pentru subtitrarea în portugheză, a urmat chiar o
Oblomov pe malurile Dourului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/12217_a_13542]
-
este un mic diamant în acest festival. Tot ce am văzut aici m-a impresionat: un spectacol coerent, sensibil, bine construit. Dramatizarea după roman este foarte bună. Personajele Oblomov, Zahar, Psenițâna impresionează, sunt caractere puternice, bine adaptate la scenă. Toți spectatorii care la început oftau: vai, durează 3 ore, ieșeau din sală fericiți, cu ochii scăldați în lacrimi. Mihai Constantin e strălucitor. E un spectacol oarecum straniu pentru spectatorii din Portugalia. Au venit foarte mulți tineri. În 1974, când a luat
Oblomov pe malurile Dourului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/12217_a_13542]