6,483 matches
-
fapt, ultimele dou... decenii au adus alte echipe din Spania în vârful competițiilor europene. Ce st... în spatele ascensiunii fotbalului spaniol? Dincolo de talent localnic din abundent..., este vorba despre resurse financiare tot mai mari, ce au fost gestionate cu inteligent.... Iar sporirea resurselor financiare disponibile este rezultatul dezvolt...rii economice excepționale a ț...rii. Spania este un miracol economic insuficient urm...riț și explicat. Numeroși sunt cei care menționeaz... Irlanda și ratele ei de creștere economic... ieșite din comun. Cu tot respectul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1898_a_3223]
-
mici stimuleaz... cererea intern... și complic... atingerea țintei de inflație. Pentru o banc... central... ce trece la țintirea direct... a inflației și având în vedere efectele restructur...rii fiscalit...ții (că și ale creșterii prețurilor la utilit...ți și ale sporirii accizelor), sc...derea rapid... a dobânzilor este o incongruent.... Și aici, se vede nevoia unui deficit bugetar sc...zut, care s... sprijine dezinflația. Dar, repet, o supra-împov...rare a bugetului ca instrument de politic... economic... poate avea daune colaterale excesive
[Corola-publishinghouse/Administrative/1898_a_3223]
-
la New York, la nouăsprezece ani, habar n-avea de scris și de citit, ca dovadă că nu Înțelesese rostul adresei bărbatului, Însemnată pe un petec de hîrtie. Văzuse numai utilitatea hîrtiei, nu și a cernelii. Numai că nevoia pornirii și sporirii afacerii cu pensiunea o silise să țină socoteli, așa că-și Însușise mai Întîi cifrele, apoi și literele. Scria Însă extrem de greu ori Îi punea pe alții s-o facă În locul ei. Sigur e că citea, cel puțin etichetele de pe mărfuri
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
tocmai, înțelese pornind de la esența vieții, ca dictate și dorite de această esență. Astfel, necesitatea și munca sunt două modalități elementare ale praxisului situate una în prelungirea celeilalte, munca, sau mai curând activitatea sub forma sa spontană nefiind altceva decât sporirea necesității, împlinirea sa. Însă subiectivitatea este în întregime necesitate. Necesitățile superioare, care rezultă din natura necesității înseși, prilejuiesc formele elaborate ale culturii, care sunt arta, etica, religia. Prezența acestor forme "superioare" în fiecare civilizație cunoscută nu este un simplu fapt
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dimpotrivă, susceptibilă să se inverseze în procese de degenerescență și sărăcire? Nu barbaria în sine este stranie, atâta vreme cât ne mărginim la a o constata. Stranie este însăși posibilitatea sa, proveniența sa pornind de la o esență care este construită interior ca sporire de sine și care implică, tocmai, cultura. Trebuie să confundăm viața fenomenologică absolută cu viața biologică, să o înțelegem în mod naiv pe prima pornind de la cea de-a doua pentru ca ansamblul fenomenelor de descompunere care perturbă organismele vii să
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
lumii-vieții ca lume sensibilă. Activitatea specifică a artistului, chiar și a iubitorului de artă, nu este decât o actualizare a vieții sensibilității, punerea sa în operă pentru ea însăși și de către ea însăși, autodezvoltarea sa și auto-desăvârșirea sa, și astfel sporirea sa. Relația dintre viața sensibilității și viața estetică stricto sensu ne oferă un exemplu privilegiat privind relația generală dintre viață și cultură și ne permite să vedem că aceasta din urmă nu este de fapt decât realizarea celei dintâi. "Estetica
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
secolului al XVIII-lea și în secolul al XIX-lea, atunci când producerea bunurilor de consum care caracterizează orice societate a încetat a fi condusă de către și spre acestea, spre "valorile de uz", pentru a viza de acum încolo obținerea și sporirea valorii de schimb, adică a banilor. Când producția a devenit economică, când s-a pus problema de a produce bani, adică o realitate economică, în poziția și în locul bunurile utile vieții și desemnate de aceasta, chipul lumii s-a transformat
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vieți, al punerii lor în operă și al punerii lor la încercare, în care ele sunt propria lor ființă-practică adusă în această practică și de către ea la nivelul său de realizare cel mai înalt posibil, la înfăptuirea sa și la sporirea sa, atunci știința, percepută nu doar în mod restrictiv drept câmpul obiectivităților ideale, ci pornind de la prestațiile transcendentale care le produc și care nu sunt ele însele decât actualizarea anumitor potențialități fenomenologice originare ale subiectivității absolute, știința astfel înțeleasă în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
praxisul cotidian al muncii și al necesității, precum și producțiilor superioare ale artei, eticii sau religiei. Este vorba în toate cazurile de moduri de realizare a vieții, moduri a căror înfăptuire este dorită de către viață în măsura în care aceasta este în ultimă instanță sporire de sine. Și totuși, chiar și atunci când îmbracă toate caracterele culturii și, mai mult chiar, tinde în calitate de cultură științifică să joace un rol predominant în universul modernității, știința nu încetează totuși să prezinte un caracter singular, care o diferențiază de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
da fiecăreia dintre puterile vieții libertatea să se înfăptuiască după propria voință, adică să se sporească pe sine, de vreme ce ființa oricărei puteri și a vieții înseși ca putere a tuturor puterilor, ceea ce face din fiecare dintre ele ceea ce este, este sporirea de sine. Astfel în orice fapt de cultură nu este vorba de nimic altceva în ceea ce privește viața decât de a face experiența ei înseși și a propriului său Fond, de a se abandona hiperputerii care o aduce pe fiecare dintre puterile
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
propriului său Fond, de a se abandona hiperputerii care o aduce pe fiecare dintre puterile sale în punctul său cel mai înalt. Această pasivitate funciară a oricărei acțiuni veritabile, această lăsare în voie a ajungerii în sine a vieții ca sporire a diverselor sale puteri se manifestă în fiecare demers autentic al culturii, în artă de pildă, la creatorul operei precum și la cel căruia îi este dat să încerce splendoarea acesteia în propria sa viață, asupra modului unei intensificări a patosului
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a unei potențialități cognitive a vieții, ea nu este doar o viziune de fiecare dată mai perspicace, ci o plăcere. Că nu o ia niciodată pe aceasta drept scop, că respinge din tematica sa esența însăși a vieții și astfel sporirea sa și că, mai mult chiar, le consideră drept nimic iată ceea ce, dimpotrivă, o opune manifestărilor tradiționale ale culturii, care nu sunt nimic altceva decât viața care-și dă spre simțire ceea ce este în tot ceea ce poate fi. Prin această
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a proiectelor lor, însă întâi de toate la ei înșiși în devenirea primitivă a foamei, a frigului, a dorinței în care își are originea acțiunea lor. Tocmai în interiorul acestei deveniri primitive se recunoaște și se joacă propria sa esență, adică sporirea, și acesta este motivul pentru care ea este în mod identic devenirea culturii. În ciuda obiectivismului său, proiectul galilean presupune în mod inevitabil în științele umane această zestre prealabilă a individului empiric și astfel dubla obiectivare despre care tocmai am vorbit
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Atunci, nu este oare nimerit, în fața vidului acestei abstracțiuni crescânde, să se revină la alte moduri de cunoaștere în care viața se dă ei înseși în propria sa realitate, la drept vorbind nu așa cum este, ci așa cum devine, adică în sporirea de sine a acestei autodăruiri și astfel în dezvoltarea și exaltarea tuturor puterilor sale? Astfel de moduri în care se înfăptuiește singura cunoștință posibilă a vieții în calitate de experimentare a sa de către ea însăși, în calitate de praxis, nu sunt nimic altceva decât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
redusă la un fenomen social. Abordarea unei opere de artă, oricare ar fi genul acesteia literatură, pictură, arhitectură -, nu este prin urmare specific; nu se mai pune problema de a vedea în ea ceea ce, odată cu perceperea unor forme noi, permite sporirea sensibilității, ci, de vreme ce caracterul său estetic nu mai este luat în considerare, est vorba de a da seama de apariția sa pornind de la un anumit număr de date istorice, sociale, economice, lingvistice, însă în orice caz obiective. În ceea ce privește etica, situația
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
poate spune de fapt că este vrut, și chiar că este un mod al voirii sau al acestui Eu Pot fundamental care sunt eu. Însă mișcarea prin care, fără contenire, viața ajunge în sine și survine sieși în conservarea și sporirea de sine această mișcare nu este vrută, ea nu rezultă din nici un efort, ci mai curând îl precede pe acesta și îl face posibil; ea este acel a fi cu sine în mod integral și radical pasiv în care ființa
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
efort, ci mai curând îl precede pe acesta și îl face posibil; ea este acel a fi cu sine în mod integral și radical pasiv în care ființa este dată ei înseși pentru a fi ceea ce este în conservare și sporire pentru, eventual, pe acest Fond prealabil și predat, mereu presupus, și pornind de la el, a face efort și a acționa. Astfel, mișcarea vieții este un efort fără efort, acel ceva în care orice efort precum și orice abandon este întotdeauna deja
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a acționa. Astfel, mișcarea vieții este un efort fără efort, acel ceva în care orice efort precum și orice abandon este întotdeauna deja dat sieși pe Fondul ființei-date-sieși în pasivitatea absolută a imanenței radicale a vieții. Perseverența ființei în sine și sporirea sa de sine nu sunt prin urmare fapte pe care să ne fie posibil a le aprecia din exterior; numai surprinderea posibilității lor celei mai interioare le clarifică. Aceasta este în esența sa fenomenologică. Mai veche decât ivirea pre-obstanțială a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe care nici o auroră nu o risipește vreodată. Și totuși aici, în această Noapte nepătrunsă și prin mijlocirea sa se înfăptuiește istorialul Ființei despre care vorbim, operația imobilă în care viața se cuprinde pe sine în cuprinderea conservării și a sporirii sale. Această cuprindere este fenomenologică, este fenomenalitatea în textura sa cea mai originară, este patosul în care consistă suferirea de sine primitivă care este viața și care se modalizează potrivit tonalităților fenomenologice fundamentale ale suferinței și ale bucuriei. În suferirea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
modalizează potrivit tonalităților fenomenologice fundamentale ale suferinței și ale bucuriei. În suferirea vieții care se încearcă pe sine și care, în acest fel, se păzește și se conservă, se înfăptuiește în mod identic, în măsura în care această Suferire este ajungere în sine, sporirea de sine a ceea ce prisosește în sine, iar suferința conservării se transformă în beția prisosirii. În măsura în care aceasta este surprinsă în specificul său ca operație a Vieții și consecință a sa, atunci ceea ce operează ea se afirmă în mod irezistibil și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mai mult, și există cultură atunci când dispunerea a ceea ce este văzut și în crearea aceste dispuneri, această prescripție, adică energia viziunii, este efectivă. Faptul că această energie rezidă în viziunea ca atare, adică în ajungerea sa în sine și în sporirea sa de sine, în ceea ce a fost numit voința sa de putere adică, în mod foarte precis, puterea sa, energia viziunii sale a devenit acum cât se poate de clar. De asemenea, a devenit clar și faptul următor: cultura nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
a nu fi numai nevoia de ceva de care ar fi în ea însăși lipsită, o simplă lipsă, ci nevoia de sine. În aceasta rezidă durabilitatea oricărei nevoi și ceea ce o determină ca nevoie de cultură: ajungerea în sine în sporirea de sine a subiectivității absolute a vieții. În această sporire își găsește loc un efort căci, în măsura în care noi coincidem cu o astfel de sporire, nu există nimic care să ne fie exterior și care să se producă independent de noi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fi în ea însăși lipsită, o simplă lipsă, ci nevoia de sine. În aceasta rezidă durabilitatea oricărei nevoi și ceea ce o determină ca nevoie de cultură: ajungerea în sine în sporirea de sine a subiectivității absolute a vieții. În această sporire își găsește loc un efort căci, în măsura în care noi coincidem cu o astfel de sporire, nu există nimic care să ne fie exterior și care să se producă independent de noi. Venirea în sine a vieții în care suntem situați și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
rezidă durabilitatea oricărei nevoi și ceea ce o determină ca nevoie de cultură: ajungerea în sine în sporirea de sine a subiectivității absolute a vieții. În această sporire își găsește loc un efort căci, în măsura în care noi coincidem cu o astfel de sporire, nu există nimic care să ne fie exterior și care să se producă independent de noi. Venirea în sine a vieții în care suntem situați și care ne aduce în noi înșine, pentru că ea face acest lucru, este în mod
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
creat de către ea furnizează totuși tot ceea ce este ea și tot ceea ce face ea, devenind astfel propria noastră acțiune. Aceasta nu este așadar niciodată disociabilă de procesul etern în care Absolutul ajunge în sine și se istorializează, proces care, ca sporire de sine, este cu toate acestea fenomenologic de la un capăt la celălalt, înfăptuindu-se ca fapt de a suferi și ca fapt de a se bucura. Faptul că, purtați de acest proces, noi îl înfăptuim noi înșine ne aruncă în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]