649 matches
-
dar nimic nu s-ar petrece cu adevărat..." Se-ntorseseră apoi pe același culoar și o cotiseră la dreapta, pe sub aceleași tavane nefiresc de înalte. Merseră un timp nedefinit pe culoarul transversal, până ajunse-ră-n capăt, la draperia grea de catifea stacojie. Pătrunseră-ntr-o odaie întunecată, ale cărei ferestre aveau obloanele trase. Aici tapetul de pe coridor lăsase locul unei vopsele grosolane de ulei, vernil, aidoma celor cu care se vopsesc pereții spitalelor și-ai închisorilor. Vopseaua era coșcovită, și grămăjoare de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
urce și să ajungă din nou în casa de pe Tunari. Înaintând pe culoarul ce ducea de la intrare către nișa din capăt, cu micul altar al statuii gravide, o luară de data aceasta la dreapta. Dădură deoparte altă draperie de catifea stacojie și pătrunseră în altă odaie cu tavanul nefiresc de înalt pentru dimensiunile ei. Aici era dormitorul celor două femei, cu aceleași obloane închise ermetic, același vernil uleios pe pereți, în plus cu un damf de mosc aproape irespirabil. Patul dublu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
clipă de clipă, încît te-ntrebai când și cum o să-i poată absorbi pe toți. Scaunele orchestrei erau deocamdată singurele goale, un sector gol într-o mare cutie înțesată de oameni. Intrarea arenei era acoperită de o cortină de mătase stacojie, cusută cu steluțe de aceeași culoare, care scânteiau însă în lumina neutră din sală. Mereu scotea capul prin deschizătura ei cîte-un măscărici chel și cu o claie de păr roșu-mprejur, cîte-o femeie rimelată excesiv și lucios, cîte-un îngrijitor în
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
de capătul ei câte un ou sidefiu. Înclina deja către seară când ajunseră pe țărmul acelei mări. Lunile de pe cer se-ngălbeniseră și păreau acum niște sloiuri înconjurate de o țesătură fină de raze. Urcară-ntr-o joncă de lemn stacojiu, ce porni ca fulgerul pe apele negre. Uimitoare, de nedescris panoramă! Căci sute, mii de alte jonci cu pânza roză-n amurg porniseră și ele pe apa fără de valuri, sub bolovanii de lumină ai lunilor ce se reflectau în ocean
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
oamenii-n seamă... Mulți copii din revista Luminița se remarcau, găseau cîte-un portofel și-l duceau la Miliție sau făceau altă faptă bună... Mircea nu încercase decât o dată ceva asemănător și ieșise cât se poate de prost. În vechea geantă stacojie, de domnișoară, a mamei, pe care-o ținea-n șifonier, plină de poze, chitanțe și mărunțișuri, era și un ceas de mână fără curea, de-al tatălui său, cu care copilul se juca din când în când. Ceasul era de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o chinuitoare strângere de inimă, ca pe o sfâșiere nelămurită. Când auzi bătând în geam primii stropi de ploaie, nu mai putu îndura. Se sculă din pat ca în vis, deschise ușa șifonierului și scoase de după teancurile de rufe poșeta stacojie a mamei. Căută-n ea, printre atâtea lucruri vechi și îngălbenite, siguranțe arse, livrete militare, certificate de naștere și poze cu lacul pleznit, până dădu, la fund, de un pachețel moale. Scoase punguța de plastic, o puse pe pat și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
încrustată cu licheni ca o stâncă bătrână. Oarbă de ferestre, are doar, la etaj, un balcon de fier forjat cu nelipsitul leandru-în-florit și nelipsita bătrânică iscoditoare care te urmărește lung cu ochii înroșiți de conjunctivită. Chiar sub balcon e firma stacojie, iar sub firmă, doar ușa. Nici vitrine, nici geamuri, nici nimic. Ți-e și frică să intri în bezna mirosind a mălai încins. Oftezi ușurat când ai trecut mai departe, de parcă te-ai fi așteptat să țâșnească din gaura aceea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cu mult acoperișul dindărătul ei) și deodată avu sentimentul limpede că se află într-o pictură. Că, exact în acel moment, cineva contemplă, cu nespusă-ncîntare, tabloul, în grea ramă barocă, înfățișînd o casă flamandă de cărămidă smălțuită, colorată portocaliu și stacojiu, al cărei fronton în trepte se conturează pe cerul înalt, pictat neglijent cu cuțitul. Casa e-ncadrată de doi castani bătrâni, cu contururile contorsionate și-ngroșate cu un negru cam artificial. În fața ei, limpede ca o imagine proiectată de-o lanternă magică
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
casă șuie, neverosimil de îngustă, terminată într-un fronton cu curbe îndrăznețe. În centrul frontonului, la patru caturi înălțime, lucea gălbui o fereastră rotundă, singura luminată. Părea o a doua lună pe cerul care-nflorise nebunesc deasupra Amsterdamului. Poarta era stacojie precum coaja uscată de pe o rană. Coca sună și, după un timp, se auziră pași coborând o scară de lemn. O bătrână cu bonetă de pânză albă, apretată, îi privi suspicios, dar în cele din urmă, ca o consimțire tacită
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
deja în fundal, palat de cărămidă ocupând tot orizontul. În spatele ei era Ij-ul încărcat de vapoare și bacuri. Pe țărmul lui se ridicau depozite zmolite, cu pereți orbi, ca niște flamuri negre, care o speriaseră întotdeauna. Găsi, în fine, ușa stacojie pe una dintre fațadele din stânga. Într-o parte și-ntr-alta a ei se aflau două mici firide, cu câte un bust de ipsos în fiecare. Apăsă butonul de ebonită și auzi declicul care o anunța că ușa s-a
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
urme de degete de la clienții din ultimele zile și chiloții neașteptat de cuminți, tetra, din cei pe care-i purtau toate fetele din fabrici în Bucureștiul anilor '50. Nu avu ochi pentru hidosul, inumanul sex șerpesc ieșit de sub poalele halatului stacojiu. Nu simți ura cu care îi fură smulși chiloții, iar dacă țipă când fu deodată pătrunsă ca de un ac de seringă, ca de un ac de viespe înfipt în carnea ei, crezu că, de fapt, țipă de groază și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
locașurile lor, instrumente reci și nemiloase. Înlănțuit de fotoliul de tortură se afla acum un corp mutilat, cenușiu, din care stropul scânteietor fusese deja stors, picurase-n cupă și cupa fusese dusă la buze și sorbită până la fund. Bătrînu-n halat stacojiu pironea acum pe perete ultimul fluture-nsîngerat. Între zecile de oase iliace multicolore, era singurul menit să rămână așa cum era, dezgolit, neatins de culorile mincinoase. Din el picura sânge, pătând satinul cel încrețit, și-avea să picure sânge mereu. Dac-am
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
-ți fie frică! Nu o să-ți solicit să debarci cu mine! Vorbele lui Kasser făcură ca tot sângele din obrajii căpitanului să se scurgă înspre inimă, dar numai pentru a reveni apoi în forță și a-i da o paloare stacojie. ― Nu pentru mine mă tem, Înălțimea Voastră... Dacă ai ști, brav ostaș, cât de puține sunt lucrurHe de care merită să ne mai temem! Kasser își îmblînzi privirea și începu să îi explice. ― Știu de ceva vreme că Vechea Terra
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Maestru nu am afirmat că vom însoți dinastia într-un act sinucigaș. Cu tot respectul pe care îl purtăm casei Boszt, credem că ordinul nostru este mai important. - Așa! Lasă-mă la greu! strigă Bella al cărui chip devenise aproape stacojiu. - Nu, Sire. Quinții te vor sluji și vor ataca împreună cu voi. E menirea lor. Eu însă... - Da, desigur. Tu vei rămâne aici pe Z să te arunci printre femei și copii și să te joci cu talismanele alea ale tale
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
modul de guvernare a galaxiei. - Te înșeli, Sire, rosti Xtyn fără să se întoarcă. Kasser preferă să creadă că i se păruse, dar privi în jurul său. Era singur. Deci cuvintele tânărului îi fuseseră probabil adresate. Obrajii împăratului căpătară o culoare stacojie, odată cu înțelegerea faptului că, într-un fel sau în altul, Xtyn îi citise gândurile. - Mantia e de vină, zise Xtyn. Una din funcțiile ei de bază este aceea de a ajuta mintea celui care o poartă să acceadă în vocea
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
ani) Părinții defunctului Eiji Wada Kichiro și Sanae Wada locuiau în zona rurală Shioda-daira în suburbiile Ueda, nu departe de izvoarele termale Bessho. Când am vizitat pentru prima dată casa familiei Wada, frunzele toamnei cădeau, dealurile erau înveșmântate în nuanțe stacojii și aurii, merii din livezi își lăsaseră fructele să cadă pe pământ. Era o imagine idilică a munților, tipică tomnei din Shinshū. Zona fusese centrul producției de fire de mătase, odată, aici erau suprafețe vaste cu duzi, ale căror frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
auzeam oamenii murmurând pe la spate: „Biata femeie! Cum poate să-l suporte pe țicnitul de bărbatu-său?“ Aveau dreptate: era de necrezut în ce hal decăzusem. Mă topeam din zi în zi. Câteodată, mă examinam în oglindă: obrajii îmi erau stacojii, luaseră culoarea cărnii de pe tejgheaua măcelăriei. Ardeam de febră, iar ochii mei aveau o expresie tragică și voluptuoasă totodată. Mă complăceam în această nouă stare. Zăream, în fundul ochilor mei, umbra morții. Ghicisem că trebuia să mor. Chemară medicul, doctorul canaliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
conceput în îngustimea mentalității sale ereditare și pe care nu le-a putut satisface. Ah! Să dorm în pace ca în vremea inocenței mele copilărești! Somn liniștit, pe care nimic nu l-ar putea tulbura. Când mă trezeam, aveam obrajii stacojii, asemenea cărnii de pe tejgheaua măcelarului. Corpul îmi ardea, tușeam, și ce tuse profundă și teribilă! O tuse ieșită din nu știu ce cavitate pierdută a trupului meu, asemănătoare cu aceea a mârțoagelor care, dis-de-dimineață, aduc măcelarului cadavrele de oi. Îmi amintesc foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Moarte, moarte... unde ești?“ Asta mă calmă. Închisei ochii. Mă regăsii în piața Mohammadiyeh. Ridicaseră o gigantică spânzurătoare, în ștreangul căreia atârna bătrânul negustor de mărunțișuri din față. Câțiva sergenți beți beau vin lângă stâlpul spânzurătorii. Soacra mea, cu fața stacojie și cu o expresie amintind de soția mea când e furioasă, cu buzele palide și ochii rotunzi, înspăimântați, mă trăgea afară din mulțime și arătându-mă călăului îmbrăcat în roșu, spunea: „Spânzurați-l și pe ăsta!“ M-am trezit tremurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și cu toate acestea crez că poci răspunde pe capul meu că apa avea de la 60 până la 65 grade de căldură, atât numai, când ieșii îmi văzui pielea că se închisese și mai mult de roșală: din rumen mă făcusem stacojiu, pe urmă vișiniu. Procleții mei mă luară și iar mă întinseră peste rănichi și mă înfășurară cu un șal alb la cap, apoi mă duseră îndărăpt iar prin salele prin care intrasem, cu grijă ca la fiecare schimbare de atmosferă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pline cu haine, mormane de vase, cărți, unelte, chiar și un buchet de flori din plastic. În spate zăcea o saltea gonflabilă, acoperită cu o pătură soioasă de bumbac. Un bărbat de șaptezeci de ani, cu trăsături pronunțate și fața stacojie, fără îndoială Winnebago, se aplecă peste scaunul din dreapta. —Probleme cu mașina? Oarecum, răspunse Mark. Aveți nevoie de ajutor? Am nevoie de ceva. Bărbatul Winnebago deschise ușa pasagerului. Karin interveni. Ne descurcăm. Totul e bine. Bărbatul se uită prin ei amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
iritarea. Voia să-l vadă pe omul ăsta dărâmat, căindu-se. — Ăsta e un medicament mai nou, unul dintre așa-zisele antipsihotice atipice. Are mult mai puține efecte secundare decât marea majoritate a celorlalte. Karin se așeză pe marginea scaunului stacojiu de hotel, cu piciorul zvâcnind. Hipotensiune posturală și acatisie - două dintre efectele secundare ale olanzapinei. Suferință empatică, a priori. —Daniel vrea să spună... pur și simplu ne temem că medicamentul l-ar putea transforma pe Mark în altcineva. Era exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în abur aspru. Se lovi cu coatele, ca să-și mențină plămânii în funcțiune. Se urcă iar în Corolla ei și traversă orașul, ajungând în câteva minute la apartamentul lui Cain. El deschise ușa la asaltul ei, îmbrăcat într-o bluză stacojie pe care scria: „Ce-ar face Belzebut?“. Aștepta pe altcineva și se făcu mic când o văzu. — Presupun că ai văzut emisiunea aia? Ea năvăli în cameră și-l lipi de perete. El nu se opuse, ci întinse mâinile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
stângă a avionului. Dacă era în dreapta, alergau înapoi. Pentru „Scuzați” și „Îmi permiteți, vă rog?” foloseau cuvinte pe care nu le mai auzisem. Domnul Sanowsky avea o problemă cu alcoolul, la fel ca unchiul meu de acasă. Chipul lui era stacojiu, ca atunci când faci declarații de dragoste ori te rușinezi de ceva. Tata și cu mine ridicaserăm bagajele și stăteam unul lângă altul, cu fața îndreptată către ieșirea din aeroport. După ieșire, venea America. Iar când vine America, există întotdeauna speranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cu el în acel weekend. Am făcut mai multe scones, a anunțat Lynn. Sunt preferatele lui Jenny și ea trebuie acum să se refacă. Asta va fi pedeapsa mea. Am scăpat de scaunul de tortură și de înfierarea cu litera stacojie, dar voi fi hrănită forțat cu mâncare ce îmi va aminti în veci de Ed. Am pescuit cu stoicism două dintre cele mai mici scones și le-am pus pe farfuria mea. —Despre ce e vorba totuși? a întrebat Mark
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]