933 matches
-
nu l-ar privi, ca și cum nu el fusese cel care lăsase anume plicul la vedere, pe pupitru. Degeaba se tot sucește lunecoasa colegă Gina, atingând din greșeală registrele, pardon, atingând din greșeală clovnul, electrică atingere, scuză-mă, vai, cotul fragil, sticlos, oh, scuze. Eroare, zadarnică atingere, zadarnica. Privirea ei sfidătoare, șmecheroasă, doar doar va afla ceva, orice. Nici o șansă, scumpi urmăritori! Prada știe jocul și îi place. Nici o șansă, nici o șansă. Bufonul e blindat și locuiește în lună. Tovarășe Orest, Sursa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
poate. Nimic, nimic nu durează, nimic. Receptorul lăsat alături, pe masă. Cu dreapta formează numărul, codul surdomut. În stânga, ține mărul. A treizeci și noua rotire a discului. Sună, sună soneria purgatoriului, sună subțire, perforând pereții de sticlă verzuie, suprapuși, bariere sticloase, pe care cresc jerbe imense de putregai și fosfor. Nimeni, nimeni nu vrea să-și întrerupă somnul, hibernarea. Nimeni nu vrea să-și recunoască numele, vocea, nimeni nu vrea să scuture mlaștina groasă a apatiei care înghite sunetul și mișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de alarmă trecu prin pântecul metalic, stewardesa se afla în fața sa, să-l servească, goală, sub rochia lungă de voal. Tava de argint din mâinile ei lungi trepida, ca și carcasa avionului. Se aplecase, totuși, spre el, îi întinse sânii sticloși, cu bobul bec din mijloc. Ochi mari mari și goi, în care nu se putea citi nimic, nimic, dar buzele vibrau peste dinții mărunți, ascuțiți. Șoptea ceva. „Aici“, șoptea. „E voie, aici e voie“, șoptea nimfa. „Aici, în aer, putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
femeia, părul scurt, roșu, pe covor, lângă el, buzele lipite de ale sale. Goală, albă, lungă, subțire, o față îngustă și palidă și mari ochi verzi și buze moi, murmur, lipite de buzele sale, murmur, murmurând: iartă-mă. Întindea sânii sticloși, stângul, dreptul, să-i recunoască, să-i sărute. Superbe, delicate fructe, palid-violacee, tari, zemoase, cu biberonul lung și amar. „Iartă-mă, Dominic.“ Își lipise gura de lobul urechii lui clăpăuge. „Da, m-am uitat în portofel. Să-ți aflu numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
anulează, amantissima“. Nu mai avea curajul să ridice privirea. Toma, iscoada salariată, dispăruse, la fel Irina, cu perversele ei migrene pubertare, și Tolea, bălăbănindu-se, în aer, fără ghidon, și bonomul Marga, și pensionarii Gafton, și argentinianul Mircea Claudiu, cu sticloasa sa Astrid, și subteranul Octavian Cușa, zis Tavi, fotograful surdomuților, toți, toți. Și bătrânul filozof Marcu Vancea dispăruse, până și el. „De ce râzi? Nu există scăpare, nu-i așa? Degeaba complicăm comedia, nu-i așa? Râzi de prudența noastră speriată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
adormiți, streașina ruginită, butoaiele borțoase cu gunoi, ghidonul unei biciclete, un topor rezemat de o mătură, o siluetă. În rama ușii înalte, silueta unui domn elegant. In jetul auriu al farurilor, bărbatul nu clintise. Fruntea mare, chelia metalică, privirea fixă, sticloasă. Un bărbat din alte vremuri, un domn din albumele interbelice, încremenit în rama ușii. Autobuzul opri brusc. Șoferul stinse farurile, strada dispăru. Curând, motorul și lumina porniră din nou. Dinozaurul se întoarse, opri la câțiva pași de clădire în fața ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ghidului, lângă obrazul de prunc senil al turistului. Săreau brambura, cu brațele ridicate. Ca toți ceilalți pasageri, bulucindu-se unii peste alții. Dominic zvâcni, amețit, orbecăind lângă canapeaua scundă. Nervii rupți, dintr-odată. Auzea, undeva, vârtej de voci alertate, aripi sticloase de păsări ciocnindu-se și un șuierat scârțâit lung, ondulat, subțiat, vicios. Apoi, acum, cascadă de hohote vesele, roșii, demente, clopoțeii, clopoțeii, cabaretul diavolului. Izbuti să coboare de pe îngusta canapea uzată. Se îndrepta orbit spre spre spre, spre niciunde. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fi găsită vreo urmă. Mai contemplă o clipă mormântul. Se ridică, în cele din urmă, mulțumit. O fracțiune de așteptare, apoi izbucni trilul nebun, râsul năvalnic, voios, de nestăvilit. Grădina celestă se umplu de râsul copilăresc, în cascade. Tot mai sticlos, mai sarcastic. Apoi îngroșat, tot mai îngroșat, bătrân, tot mai bătrân. Un râs gros și sufocat, ca de obicei. Soneria. N-are putere și n-are chef să ridice receptorul. Știe ce urmează: o lungă tăcere. Se repetă tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
fi cu-atât mai dulce, ca orice lucru de care ai uitat o vreme (ultima parte a replicii lui S. trebuie de fapt rostită mental, fiindcă nu-mi mai pot expune vocea la rostiri prea lungi cu glasul mâței... Ziua sticloasă, cu aer totuși rece pentru septembrie, mă umple de la prima oră, prin geamurile uriașe atât de curate de parcă nici n-ar fi (în lipsa mea mama adusese și femeie la curățenie), de o lumină nesănătoasă. În zece minute cronometrate pe secundarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
nici nu mai ajungea la fiecare prânz, ci se întâmpla să ne trezim cu el abia a doua zi, încălzit de un vin bun la care începuse, ca în tinerețea lui boemă, să lucreze în ajun și sfârșise în dimineața sticloasă a zilei următoare. Cu cine zici c-ai băut, dragă? se interesează și mama. Păi, cu vecina de la scara cealaltă, despre care cu ocazia asta am aflat că-i murise soțul, domnul Harabagiu (frământat, unchiul aprinde o țigară), cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
În foc cu niște tuburi. La sfârșit tiparele fură deschise și apărură două figuri palide și grațioase, aproape transparente, un băiețandru și o fată, nu mai Înalți de patru palme, moi și cărnoși ca făpturile vii, dar cu ochii Încă sticloși, minerali. Au fost puși pe două pernițe și un bătrân le-a turnat În gură picături de sânge... Au sosit alte femei, aducând trâmbițe aurite, Împodobite cu cununi verzi, și i-au dat una bătrânului, care a apropiat-o de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
am orbit și nu mai văd expresia concentrică a luminii. E trist căci totul se macină până-n scoarța cerebrală tot! tot! Dar, stai , a mai rămas ceva: Noaptea. I se legase în ascuțimea brațelor două șomoioage de pulberi argintii și sticloase. Un colb înspumat bătut peste fața sa rotundă sufla tot greul pământului. Harapnicul pocni meschin și înfiorător, se lovise pe sine ca în noaptea dintre ani. Din gura sa umedă se prelinseră două limbi de foc. Una se lovi intangibil
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
face lumea noastră. Câinii supărați se vor adăposti la umbră își vor uita vorba până-n noaptea următoare. Mai țineți minte râul ? Prin părul răvășit acum zac zdrobite urmele podului de altădată. Pasul său este lin și unduitor. Între firele sale sticloase dansează peștii. În pieptul său nămolos broaștele rostesc o rugăciune începătoare. Resturile execuției sunt date înapoi celor care le revendică. Sfios simte deja o urmă de regret. În parc se reface tot ce s-a stricat. Unii mătură curățind gunoaiele
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
gata? Fiindcă trebuie negreșit să plec... Când apoi se dumeri, fu cuprinsă de o groază atât de violentă, că rămase împietrită în pat, cu plapuma până sub bărbie, uitîndu-se la Ileana cu niște ochi măriți, în care tremura o lucire sticloasă. Numai într-un târziu începu să bâlbâie cu un glas străin, frânt și neputincios: ― Ce fac eu acuma, Ilenuțo?... Acuma o să mă omoare și pe mine, acuma... Fata o iubea și-i era milă de frica ei. Prinse curaj și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Nava abandonată era culcată pe o rână și nu trăda nici un semn de viață sau ale unei activități oarecare. De la această distanță, apelul disperat era asurzitor, dar cei trei reduseră volumul receptoarelor. Oricare ar fi fost compoziția cocăi, ea lucea sticloasă, sub geana de lumină crescândă, fapt ce sugera existența unui aliaj care nu putea fi realizat de mână de om. Era oare metal? La prima vedere nu apăreau îmbinări de nici un fel, suduri, blindaje, joncțiuni de panouri separate realizate după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
optzeci înălțime. Purta un trening roșu ca flacăra, bluză și pantaloni, în picioare avea bascheți, dar tot aspectul său fizic contrasta cu ținuta asta sportivă. Mâinile, fața îi erau zbârcite, mersul clătinat părea de om bătrân. Doar după ochii lui sticloși îl mai puteai recunoaște. Era efectiv o ruină. Nu numai eu ci și ceilalți care stăteau la coadă la cele două ghișee sau așteptau pe canapele, privind absent prospectele cu profilaxia gripei sau a bolilor venerice și nelipsita cană de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
către vârful degetelor, și mâinile mele, ca și când ar fi știut ele singure ce să facă, încercau s-o dezbrace. Dar ea era întreagă, dintr-o bucată, hainele erau una cu trupul ei. Ea nu era decât o statuie de consistență sticloasă, dar vie, mișcătoare. Ea nu putea fi dezbrăcată. Un moment mi-am ridicat ochii de pe paginile care se tot înmulțesc în fața mea și, din reflex, am privit în oglindă. Am avut un șoc când privirile mi-au fost barate de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
banală sau așa ceva, dar eu nu mi-o închipui plângând, e prea uscată) fata de șaptesprezece ani care se mișcă în spațiul ăsta secționat și îmbălsămat în culoare veștedă și în umbră. Covoarele de pe jos fuseseră strânse, așa încît luciul sticlos, și el murdar, al policandrelor, câte unul în tavanul fiecărei camere, nu avea în ce să se estompeze. Cumplită viață moartă. Un pasaj care trebuie notat. Din Alteță regală de Th. Mann: "Trebuie să mărturisesc că n-am avut altă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fi urinat cineva, gneisul striat, gresia. Zone speciale erau rezervate pietrelor semiprețioase, cu luciu mat sau limpezi ca apa: aventurinul verde translucid, cum erau înfățișate pe harta lui Piri Reis mările Chinei, agatul cu o mie de culori, de la cafeniu sticlos la roșu sticlos și de la albastru sticlos la portocaliu sticlos, calcedonia azurie, cuarțul ochi-de-tigru, pe care cine îl vede moare în același an, piatra de Mokka, de o culoare necunoscută, fără nume, sardonixul, heliotropul zis și matostat, malachitul de culoarea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
gneisul striat, gresia. Zone speciale erau rezervate pietrelor semiprețioase, cu luciu mat sau limpezi ca apa: aventurinul verde translucid, cum erau înfățișate pe harta lui Piri Reis mările Chinei, agatul cu o mie de culori, de la cafeniu sticlos la roșu sticlos și de la albastru sticlos la portocaliu sticlos, calcedonia azurie, cuarțul ochi-de-tigru, pe care cine îl vede moare în același an, piatra de Mokka, de o culoare necunoscută, fără nume, sardonixul, heliotropul zis și matostat, malachitul de culoarea otravei, serpentinul și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
speciale erau rezervate pietrelor semiprețioase, cu luciu mat sau limpezi ca apa: aventurinul verde translucid, cum erau înfățișate pe harta lui Piri Reis mările Chinei, agatul cu o mie de culori, de la cafeniu sticlos la roșu sticlos și de la albastru sticlos la portocaliu sticlos, calcedonia azurie, cuarțul ochi-de-tigru, pe care cine îl vede moare în același an, piatra de Mokka, de o culoare necunoscută, fără nume, sardonixul, heliotropul zis și matostat, malachitul de culoarea otravei, serpentinul și prasopalul stând sumbri unul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pietrelor semiprețioase, cu luciu mat sau limpezi ca apa: aventurinul verde translucid, cum erau înfățișate pe harta lui Piri Reis mările Chinei, agatul cu o mie de culori, de la cafeniu sticlos la roșu sticlos și de la albastru sticlos la portocaliu sticlos, calcedonia azurie, cuarțul ochi-de-tigru, pe care cine îl vede moare în același an, piatra de Mokka, de o culoare necunoscută, fără nume, sardonixul, heliotropul zis și matostat, malachitul de culoarea otravei, serpentinul și prasopalul stând sumbri unul lângă altul, emanând
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dar, fiindcă în primul rând era implicată regina, iar apoi pentru că nici nu vroiam să despărțim gemenele, le-am lăsat să pornească de mână, umăr la umăr, în rochițele lor albe cu buline roșii foarte mărunte, cu același păr cafeniu sticlos fluturîndu-le în urmă, cu același râs idiot-fermecător pe fețele identice. Pentru că, imediat cum făcuseră primul pas, hainele li se schimbaseră, și ele însele, destul de diferite în mod obișnuit pentru cine le cunoștea bine, erau acum imposibil de identificat. Erau un
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
primei fotografii. Era palidă, decolorată, aburită, dar recunoscu fără greutate casa părintească din Piatra Neamț. V Începuse să ningă câteva ceasuri înainte, apoi, după Bacău, se dezlănțuise viforul; dar când trenul intră în gară ninsoarea încetase, și pe cerul spălat răsăreau, sticloase, cele dintâi stele. Recunoscu piața, imaculată sub zăpada proaspătă, deși de o parte și de alta se înălțau blocurile de curând construite. I se păru totuși curios că acum, în preajma Crăciunului, erau atât de puține ferestre luminate. Rămase mult timp
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
miște pân casă mai greu, nici că mai puteai s-o dai jos dân fotoliu. Și de cum intrai, te trăznea mirosu : de cărți vechi, și de igrasie, și de carne bătrână. Că slăbise madam Ioaniu, și ochii-i avea mai sticloși, și-avea și-un mers tremurat, și părul alb tot începuse să i se rărească. De unde era atât de des, că-l fila, ajunsese câteva fire ; s-a tot rărit, s-a tot rărit, până îi vedeai pân el țeasta
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]