2,683 matches
-
depozitate în curtea dezmembrărilor auto, prim-planuri cu petele de sânge uscat de pe scaunele șoferului și pasagerului. În una dintre aceste poze apărea chiar și Vaughan, uitându-se la mașină într-o postură byroniană, cu penisul mare vizibil în prohabul strâmt al jeanșilor. Ultimul grup de fotografii o înfățișa pe tânăra femeie într-un scaun cromat cu rotile, împinsă de-un prietenă peste peluza împrejmuită de rododendroni a unui azil; apoi tânăra care-și manevra singură vehiculul la o întrecere cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
imprimată vizibil amprenta masivei bare de protecție din față a celeilalte mașini, semnătura inconfundabilă a Lincolnului lui Vaughan. Am pipăit șanțul curbat, la fel de clar ca și despicătura rotunjită dintre fesele tari ale lui Vaughan, la fel de bine definit ca și anusul strâmt pe care încă-l mai simțeam pe penis când aveam erecție. Oare o urmărise Vaughan intenționat pe Catherine, lovindu-i mașina parcată într-un prim gest de curtare? M-am uitat la pielea ei palidă și la corpul ferm, gândindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
lingi sânii? - Da. - Atunci linge-i. - Ok. Am respirat adânc și am aruncat țigara pe geam. Mi-am aprins alta. - Acum bagă-ți o mână în chiloți. - Pot să-mi dau jos fusta? zise Annie după câteva secunde. E prea strâmtă, nu... - Sigur, dă-o jos, am zis. - Gata. - Așa. Bagă-ți mâna în chiloți... - Da... - Și mângâie-te... - Da... În acel moment, am simțit cum ceva ca un fulger îmi străbate corpul. Gata, mi-am zis, mor. Dar nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
zis, termină. Înnebunesc. Nu m-a auzit. Mânuia vioara cu ochii închiși, din când în când își dădea capul pe spate, izgonind o șuviță delicată de păr negru. Era deosebit de frumoasă în jeanșii mulați pe picioarele perfecte și tricoul alb, strâmt, care-i punea în evidență sânii, talia și umerii. Dar vioara, ah, vioara... M-am ridicat din pat și am descoperit mirat că aveam pe mine niște chiloți. Nu îmi aduceam aminte când îi pusesem pe mine. Nici nu conta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Eu voiam... noi voiam să vă întrebăm dacă există vreun scriitor cimerian care... — Luați loc, spune profesorul, calmat pe neașteptate, sau mai degrabă cuprins de o neliniște stabilă și cumva obstinată, care-i dizolvă neliniștile întâmplătoare și labile. Spațiul e strâmt, pereții acoperiți de biblioteci; o bibliotecă, neavând de ce să fie sprijinită, stă în mijlocul camerei, segmentându-i spațiul redus, așa încât biroul profesorului și scaunul pe care trebuie să te așezi sunt separate de un fel de culisă; ca să vă vedeți unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
răsturnare încă fără nume, fără formă... — Bravo, surioară, văd că faci progrese! Dintre biblioteci a apărut o fată cu gâtul lung și chip de pasăre, privirea fermă de după ochelari, părul bogat și creț, îmbrăcată cu o bluză largă și pantaloni strâmți. Venisem să te anunț că am găsit romanul pe care-l căutai: e chiar cel studiat în cadrul seminarului nostru despre revoluția feminină, la care te invit, dacă vrei să ne asculți analizându-l și discutându-l! — Lotaria - exclamă Ludmila - vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
acum e extrem de încărcat, dens, nepătruns de teama de abis; între perdelele cu desene geometrice, pernele, atmosfera impregnată de mirosul trupurilor noastre goale, sânii Irinei, abia înălțați deasupra toracelui slab, sfârcurile brune, mai potrivite pe un sân mai plin, pubisul strâmt și ascuțit, în formă de triunghi isoscel (cuvântul „isoscel“, asociat cu pubisul Irinei, se încarcă pentru mine cu o senzualitate atât de profundă, încât nu-l pot pronunța fără un frison). Apropiindu-se de centrul scenei, liniile tind să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
o ascunzătoare sigură și nimerită, iar cînd vocile se Îndepărtară și ieși În sfîrșit din adăpostul lui, Îndurerat de nenumărații spini care Îl Înțepaseră, Își făgădui cu strășnicie să-și dedice cea mai mare parte a timpului camuflării celei mai strîmte dintre peșterile sale, astfel Încît nimănui să nu-i fie dat vreodată să o localizeze. Se apucă de treabă cu tenacitatea și dîrzenia cu care era În stare să Înfrunte totul și tocmai Începea să fie mulțumit de munca lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
noapte În urmă, cînd terminase de făcut dragoste cu ea. Fără să-i Îngăduie măcar să deschidă ochii, o posedă din nou, ea avu iarăși orgasm În somn și rămase foarte liniștită, În timp ce Oberlus trăgea pe el niște pantaloni roșii prea strîmți, Își punea la brîu cele două pistoale grele și ieșea, luînd cu el luneta și maceta. Se cocoță pe culme, se instală În turnul lui de observație și scrută marea, asigurîndu-se că nu era nici urmă de vapor la orizont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
În perete. Uimită, neîncrezătoare Încă, Carmen de Ibarra rămase cîteva clipe foarte liniștită, Încercînd să priceapă ce Însemna să fii moartă după ce ai primit un glonț În piept, tras de la o aruncătură de băț. Dar zgomotul se risipi, scăpînd prin strîmta ieșire a peșterii, și din nou se lăsă tăcerea, În care nu se puteau percepe decît răsuflarea ei agitată și bătăile năvalnice ale inimii. Își căută rana, coborînd privirea, dar nu o găsi. El, monstrul, acum mai urît ca niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și lăptoase, a petrecărețelor de primă clasă, Brandy își varsă măruntaiele printr-o gaură de glonț în minunata jachetă de la costum. Costumul e-un Bob Mackie alb pe care Brandy l-a cumpărat cu reducere din Seattle, cu o fustă strâmtă care-i modelează curul într-o formă perfectă de inimă cât roata carului. Nu ți-ar veni niciodată să crezi cât costă costumul ăsta. Adaosul comercial e cam de-un trilion la sută. Jacheta are pulpane scurte și revere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
crezi c-o să se termine în orice clipă, pentru că, în definitiv, nu-i decât o reclamă, numai că are de fapt treizeci de minute. Eu și Evie eram angajate să fim mobile sexy umblătoare care să poarte rochii de seară strâmte toată după-amiaza, ispitind publicul de televiziune să cumpere Fabrica de Snack Num Num. Manus vine și stă în rândul publicului din studio și, după înregistrări, zice: — Hai să mergem cu barca. Și eu fac: — Sigur! Așa că ne-am dus cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
un volt jumate. Lada de margarină pentru prăjituri pe care n-o puteam consuma înainte să râncezească sau cele trei sute de tuburi de spray fixativ. — Tipu’ de la poliție, zice Brandy, și toate firele de fier i se ridică din fusta strâmtă de mătase galbenă, el pune mâna pe mine, chiar sus pe cracul pantalonilor mei scurți, și zice că nu trebuie să redeschidem cazul. Nu trebuie să-i mai facem familiei mele alte probleme. Brandy spune: Detectivul ăsta zice că poliția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mai întoarce! Căpeteniei Războinicilor nu-i trebuiră decât câteva minute de gandire ca să accepte ideea, astfel că zilele următoare fură zile de activitate febrila, căci trebuiau depozitate alimente și apa în micuța peninsula, la care se ajungea traversând un istm strâmt, cu nisip foarte alb, peninsula ce se ridică laextremitatea cea mai puțin populată a insulei. Când totul fu pregătit, Roonuí-Roonuí alese vreo douăzeci de femei și copii pe care ii muta în peninsula, lăsând restul prizonierilor în libertate, dar asigurându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
spune ea, tot stilul ăla de viață „șampanie și caviar” și-a pierdut farmecul. Să te urci în avionul tău Lear și să ajungi de aici la Roma în șase ore a făcut evadarea prea ușoară. Lumea pare atât de strâmtă și de secătuită. Învârtitul în jurul lumii îți dă doar șansa să te plictisești în alte locuri, tot mai repede. Un mic-dejun plictisitor în Bali. Un prânz previzibil la Paris. O cină searbădă la New York, și adormi beat în timpul unei felații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
De ce? Și domnul Whittier geme. — Pentru că, spune el, sunt încă un băiat în creștere... În viitorul film, frumusețea strigă: „Îți pleznesc măruntaiele! O să explodezi ca un apendice perforat!”. În versiunea cinematografică, domnul Whittier țipă, cu burta umflată sub cămașa acum strâmtă, deschizându-și nasturii cu unghiile. Chiar atunci, pielea întinsă începe să se rupă, așa cum se deschide o gaură într-un ciorap de nailon. Sângele roșu țâșnește precum jetul unei balene. O fântână de sânge care face publicul să țipe. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
pielea întinsă începe să se rupă, așa cum se deschide o gaură într-un ciorap de nailon. Sângele roșu țâșnește precum jetul unei balene. O fântână de sânge care face publicul să țipe. În realitate, cămașa pare să-i fie puțin strâmtă. Își desface cureaua. Își deschide primul nasture al pantalonilor. Trage o bășină. Doamna Clark îi întinde un pahar cu apă, spunând: — Uite, Brandon. Bea o gură. Și Sfântul Fără-Mațe spune: — Nu-i da apă. O să se umfle și mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
O policarectomie radicală. Ca să nu i se ia fața, Reverendul Fără Dumnezeu a cerut satârul împrumut și și-a hăcuit degetele mici de la picioare. — Ca să devin celebru, a spus el, și după aia să pot purta pantofi cu toc foarte strâmți. Tapetul verde și domnișoara periile de mătase din salonul italian sunt împroșcate cu sânge care pare negru în lumina electrică. Podeaua, covorul, sunt atât de lipicioase încât la fiecare pas îți ies pantofii din picioare. Veriga Lipsă zice că un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nimeni. Nimeni n-a simțit strângerea ei de inimă din clipa aia. Sentimentul unei căderi îndelungate din vârful celei mai înalte montagne russe din lume, sentiment care a lăsat-o goală pe dinăuntru. Doar un tub de piele cu găuri strâmte la fiecare capăt. Un obiect. Trigrișorii ăia jegoși, din care curgeau ațele. Renii de pluș striviți. Ursuleții panda ferfenițiți, micile bufnițe pătate, și Betty Suflătoarea, toate i-au umplut apartamentul. Un alt soi de încăpere pentru probe. Asta fac oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Nu camere, ar spune domnul Whittier, ci scenografii. Purtăm cadavrul împachetat prin cutiile astea mari și răsunătoare în care oamenii devin regi, împărați sau ducese pentru prețul unui bilet la film. Încuiate în biroul din spatele barului din hol, în debaraua strâmtă cu pereți din lemn de brad lăcuit, stau dulapurile burdușite cu programe tipărite, facturi, liste de rezervări și fișe de pontaj. În partea de sus a hârtiilor ăstora care se fărâmă la margini scrie „Teatrul Libertatea”. Pe altele scrie „Cinema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Midomnuler la Târgul și Rodeo-ul din districtul Collaris, le oferi oamenilor șansa să-ți tragă un pumn pentru zece dolari, și scoți bani buni. În alte locuri tre’ să porți cârlionți blonzi, să-ți strângi curul într-o rochie strâmtă cu paiete, să-ți vâri picioarele în cea mai mare pereche de pantofi cu toc pe care-o poți găsi. Dai din buze pe Barbra Streisand, cântecul ăla, „Evergreen”, da e bine să ai un prieten care să te ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Cum te cheamă? îl întrebă. ...Fănică Fântânel. Studenții izbucniră în râs. Profa se scărpină în barbă și-l analiză din cap până-n picioare. "Fântânel" era încălțat cu adidas "Puma", marfă de negăsit la acea vreme în România, înțolit în blugi strâmți și cămașă de velur, ultimul răcnet. Bine, Fănică, ai reușit să-mi dezmorțești fețele astea plictisite. Acum hai să vorbim serios. Ești student? Da. Unde? La automatizări și calculatoare. Bun. Ia spune, ai ieșit să iei aer sau aștepți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
până atunci, vară, iarnă, nu ieșea din materiale înflorate, ce-ți împrăștiau privirile pe tot felul de câmpuri multicolore, Nuța trecu acum, în forță, la un gen de modernism amestecat, pe care numai ea îl pricepea. Se încătușa în pantaloni strâmți, exagerat de mulați, care nu făceau altceva decât s-o pună într-o situație jenantă, scoțându-i în evidență un dos mare și neproporționat cu trupul uscat, cocoțat, în dușmănie, parcă -, pe două picioare rahitice, ca de barză. Bluzele decoltate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Întunericului, Își lăsau cuiburile fâlfâind În căutare de insecte. A părăsit clădirea și a Început lungul drum spre casă. N-o mai durea capul și se simțea din nou În stare să dea piept cu orașul. A pornit pe străduțele strâmte din Glodok. Mirosea a tămâie, a bucătărie și a rigole Înfundate, o combinație puternică, aproape amețitoare. Nu puneți piciorul pe-acolo noaptea, erau preveniți străinii, ei Însă Îi plăcea acolo, mai cu seamă seara. Zgomotul neîncetat provocat de feluritele ocupații
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
avea cum să fie altfel decât nepotrivit. S-a dus În spatele casei, unde, după cum Îi spusese Margaret, avea să găsească instalația de duș. A dat peste un spălător nu prea deosebit de ce aveau și ei acasă; acesta era Însă mai strâmt și Întunecos, doar pe jumătate acoperit cu tablă zincată, după care rămânea deschis spre cerul gol și Înnorat. Pardoseala de piatră era și ea pe jumătate curată și umedă; restul fusese spârcuit de păsărele și acoperit de frunze uscate. Un
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]