963 matches
-
visele seculare ale tinerei umanități”. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Sublimarea și refugiul în reverie au în comun faptul că amândouă sunt sursa unor producții imaginare. Două diferențe esențiale trebuie însă relevate: - în timp ce sublimarea ține cont de existența celuilalt, reveria este o expresie a narcisismului; - efortul este prezent în creație, dar lipsește în reverie. Deși, așa cum afirmă Bachelard (1960), „sub orice poem găsim o reverie”, elementele acestei reverii trebuie să fie adesea îndelung prelucrate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fugă de realitate și să își satisfacă dorințele erotice și ambițioase în reverie. El părăsește însă lumea visului pentru a reveni în realitate atunci când dă formă creațiilor sale, grație talentului literar pe care-l posedă. În altă ordine de idei, sublimarea este o renunțare parțială la narcisismul și la magia ce caracterizează reveria. Sartre (1940/1986) subliniază acest aspect foarte primitiv al reveriei. „Actul de imaginare... este un act magic. Este o incantație menită să determine apariția obiectului la care ne
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să determine apariția obiectului la care ne gândim, a lucrului pe care-l dorim, astfel încât să-l putem lua în stăpânire. În acest act există întotdeauna ceva imperios și copilăresc, un refuz de a ține seama de distanță, de dificultăți.” Sublimarea ia în considerare existența celuilalt, prezent în mod virtualca eventual cititor. Ea depășește egocentrismul reveriei banale, pentru a se ridica până la statutul de operă care poate fi comunicată. Uneori însă, scriitorului nu-i reușește întru totul această distanțare. Ne vom
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
curentului kleinian au manifestat o atenție deosebită (Segal, 1981/1987). Întreaga funcție a creativității cu rol artistic sau terapeutic atât pentru pacienți, cât și pentru terapeuții lor ar putea fi astfel abordată prin prisma regresiei ce deschide numeroase căi spre sublimare... alt mecanism de apărare? Căci potrivit lui Freud (1916-1917/1981), „există un drum de întoarcere care duce de la fantezie la realitate: arta”. Retragere apaticătc "Retragere apatică" Definițietc "Definiție" Detașare cu rol de protecție, compusă din indiferență afectivă, din restricție în relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în special de educația englezească. Încă un grad, și ajungem la retragerea apatică - mecanism de apărare ce protejează individul, dar îl și separă de mediul înconjurător. Autismul schizofrenului îl exclude însă în mod absolut din lumea exterioară. Stc "S" Sublimaretc "Sublimare" Definițietc "Definiție" Termenul „sublimare” are în opera lui Freud două sensuri: - desexualizare a unei pulsiuni având drept țintă o persoană ce ar putea (sau a putut) fi dorită sexual. Transformată în tandrețe sau în prietenie, pulsiunea își schimbă scopul, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
englezească. Încă un grad, și ajungem la retragerea apatică - mecanism de apărare ce protejează individul, dar îl și separă de mediul înconjurător. Autismul schizofrenului îl exclude însă în mod absolut din lumea exterioară. Stc "S" Sublimaretc "Sublimare" Definițietc "Definiție" Termenul „sublimare” are în opera lui Freud două sensuri: - desexualizare a unei pulsiuni având drept țintă o persoană ce ar putea (sau a putut) fi dorită sexual. Transformată în tandrețe sau în prietenie, pulsiunea își schimbă scopul, dar obiectul rămâne același; - derivare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este aproape necunoscut majorității autorilor. Freud (1924/1985) evidențiază totuși transformarea în tandrețe a iubirii pentru părintele de sex opus, iubire desexualizată și sublimată după dispariția complexului oedipian. În mod simetric, K. Abraham (1908/1973) vede în refuzul incestului o sublimare a iubirii față de părinți. Freud atribuie în mai multe rânduri originea sentimentelor sociale unor pulsiuni sexuale sublimate (1915/1981, 1921/1981, 1922/1974). El precizează mai cu seamă (1911/1979) că tendințele homosexuale se află la baza prieteniei, camaraderiei, spiritului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
deși provine dintr-o pulsiune sexuală, renunță la satisfacția erotică și câștigă astfel un caracter durabil (1933/1984). Al doilea sens al termenului, cel mai curent, a fost și rămâne o sursă de constante divergențe între cei care au studiat sublimarea. Prin urmare, legat de definiția sa, vom prezenta în special o serie de întrebări. Este sublimarea o apărare? Așa începe articolul de aproximativ zece pagini pe care Le Guen et al. (1985) îl consacră subiectului. Potrivit autorilor menționați, este imposibil
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1933/1984). Al doilea sens al termenului, cel mai curent, a fost și rămâne o sursă de constante divergențe între cei care au studiat sublimarea. Prin urmare, legat de definiția sa, vom prezenta în special o serie de întrebări. Este sublimarea o apărare? Așa începe articolul de aproximativ zece pagini pe care Le Guen et al. (1985) îl consacră subiectului. Potrivit autorilor menționați, este imposibil să reținem sublimarea printre tehnicile de apărare a eului, deoarece, în această situație, conflictul „se face
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
legat de definiția sa, vom prezenta în special o serie de întrebări. Este sublimarea o apărare? Așa începe articolul de aproximativ zece pagini pe care Le Guen et al. (1985) îl consacră subiectului. Potrivit autorilor menționați, este imposibil să reținem sublimarea printre tehnicile de apărare a eului, deoarece, în această situație, conflictul „se face țăndări” - totuși, sublimarea face parte dintre operațiile psihice care protejează eul fără a-i dăuna. A. Freud (1936/1993) adoptă o poziție apropiată, citând sublimarea imediat după
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Așa începe articolul de aproximativ zece pagini pe care Le Guen et al. (1985) îl consacră subiectului. Potrivit autorilor menționați, este imposibil să reținem sublimarea printre tehnicile de apărare a eului, deoarece, în această situație, conflictul „se face țăndări” - totuși, sublimarea face parte dintre operațiile psihice care protejează eul fără a-i dăuna. A. Freud (1936/1993) adoptă o poziție apropiată, citând sublimarea imediat după lista celor nouă apărări clasice și semnalând că aceasta aparține mai degrabă domeniului normalității decât aceluia
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
să reținem sublimarea printre tehnicile de apărare a eului, deoarece, în această situație, conflictul „se face țăndări” - totuși, sublimarea face parte dintre operațiile psihice care protejează eul fără a-i dăuna. A. Freud (1936/1993) adoptă o poziție apropiată, citând sublimarea imediat după lista celor nouă apărări clasice și semnalând că aceasta aparține mai degrabă domeniului normalității decât aceluia al nevrozei. Ea concluzionează totuși, câțiva ani mai târziu (în Sandler, 1985/1989), că sublimarea este într-adevăr un mecanism de apărare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1936/1993) adoptă o poziție apropiată, citând sublimarea imediat după lista celor nouă apărări clasice și semnalând că aceasta aparține mai degrabă domeniului normalității decât aceluia al nevrozei. Ea concluzionează totuși, câțiva ani mai târziu (în Sandler, 1985/1989), că sublimarea este într-adevăr un mecanism de apărare, deoarece se constată o scădere a plăcerii în raport cu aceea pe care ar fi provocat-o satisfacerea instinctelor. Pe scurt, sublimarea este pentru ea o „târguială”, fiindcă individul caută să se îndepărteze cât mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nevrozei. Ea concluzionează totuși, câțiva ani mai târziu (în Sandler, 1985/1989), că sublimarea este într-adevăr un mecanism de apărare, deoarece se constată o scădere a plăcerii în raport cu aceea pe care ar fi provocat-o satisfacerea instinctelor. Pe scurt, sublimarea este pentru ea o „târguială”, fiindcă individul caută să se îndepărteze cât mai puțin posibil de scopul primitiv, evitând totodată la maxim sentimentele de interdicție, de dezaprobare, de culpabilitate. Fenichel (1945/1953) integrează sublimarea printre celelalte mecanisme de apărare, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
provocat-o satisfacerea instinctelor. Pe scurt, sublimarea este pentru ea o „târguială”, fiindcă individul caută să se îndepărteze cât mai puțin posibil de scopul primitiv, evitând totodată la maxim sentimentele de interdicție, de dezaprobare, de culpabilitate. Fenichel (1945/1953) integrează sublimarea printre celelalte mecanisme de apărare, dar cu o importantă rezervă. Sublimarea este, scrie el, o apărare reușită, spre deosebire de celelalte care eșuează în suprimarea pulsiunilor refulate și care sunt deci patogene, întrucât provoacă o stare de tensiune perpetuă. Această poziție este
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
târguială”, fiindcă individul caută să se îndepărteze cât mai puțin posibil de scopul primitiv, evitând totodată la maxim sentimentele de interdicție, de dezaprobare, de culpabilitate. Fenichel (1945/1953) integrează sublimarea printre celelalte mecanisme de apărare, dar cu o importantă rezervă. Sublimarea este, scrie el, o apărare reușită, spre deosebire de celelalte care eșuează în suprimarea pulsiunilor refulate și care sunt deci patogene, întrucât provoacă o stare de tensiune perpetuă. Această poziție este aspru criticată de Lagache (1961/1982), care îi evidențează contradicțiile interne
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de tensiune perpetuă. Această poziție este aspru criticată de Lagache (1961/1982), care îi evidențează contradicțiile interne și afirmă că este nepotrivit să vorbim în acest caz despre apărare. Conceptul de degajare, introdus de Bibring, este singurul care poate lămuri sublimarea, de vreme ce descărcarea nu este blocată. Guillaumin (1974) conchide că există un aspect magic și excepțional al acestei apărări - „șoim în mijlocul păsărilor de curte” -, care, în chip misterios, reușește în opera de degajare a eului, în vreme ce alte apărări eșuează; totuși, mijloacele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reușește în opera de degajare a eului, în vreme ce alte apărări eșuează; totuși, mijloacele prin care ea ajunge la reușită rămân necunoscute. Care sunt pulsiunile vizate? Freud nu a studiat în mod aprofundat pulsiunile de agresivitate din perspectiva raportului lor cu sublimarea. El recunoaște acest lucru într-o scrisoare din 1937 către Marie Bonaparte, admițând totodată posibilitatea unei sublimări parțiale a instinctului de distrugere (Jones, 1957/1975). Cu câțiva ani mai înainte (1930/1995), Freud semnalase eventualitatea unui transfer al componentelor libidinale
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
la reușită rămân necunoscute. Care sunt pulsiunile vizate? Freud nu a studiat în mod aprofundat pulsiunile de agresivitate din perspectiva raportului lor cu sublimarea. El recunoaște acest lucru într-o scrisoare din 1937 către Marie Bonaparte, admițând totodată posibilitatea unei sublimări parțiale a instinctului de distrugere (Jones, 1957/1975). Cu câțiva ani mai înainte (1930/1995), Freud semnalase eventualitatea unui transfer al componentelor libidinale narcisice, agresive și chiar erotice în activitatea profesională și utiliza termenul sublimare în legătură cu sadismul „omului cu lupi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Bonaparte, admițând totodată posibilitatea unei sublimări parțiale a instinctului de distrugere (Jones, 1957/1975). Cu câțiva ani mai înainte (1930/1995), Freud semnalase eventualitatea unui transfer al componentelor libidinale narcisice, agresive și chiar erotice în activitatea profesională și utiliza termenul sublimare în legătură cu sadismul „omului cu lupi” (1918/ 1979). Fenichel (1945/1953) reia această ipoteză, făcând o apropiere între pulsiunile pregenitale și pulsiunile agresive, iar Flournoy (1967) indică faptul că analiștii grupului newyorkez (Hartmann, Kris) au admis că instinctele pot fi „dezagresivizate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
reia această ipoteză, făcând o apropiere între pulsiunile pregenitale și pulsiunile agresive, iar Flournoy (1967) indică faptul că analiștii grupului newyorkez (Hartmann, Kris) au admis că instinctele pot fi „dezagresivizate”. Cât despre energia sexuală, ea se află, bineînțeles, la baza sublimării. Acesta este punctul esențial al teoriei lui Freud, lucru pe care Bachelard (1957) i-l reproșează, regretând că psihanalistul explică „floarea prin îngrășământul ei”! Dar și aici există o divergență în interpretare, pentru că nu se știe exact despre ce energie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
definitivă a vieții sexuale după pubertate, aflată în slujba reproducerii. Este limpede că, pentru Freud, aceste pulsiuni pregenitale care nu ajung să se integreze în totalitate în organizarea genitală definitivă - chiar dacă unele intervin în sexualitatea normală - se găsesc la baza sublimării. „Forțele care pot fi utilizate în activitatea culturală sunt astfel dobândite, în mare parte, prin reprimarea elementelor sexuale numite perverse” (1908b/1985). În schimb, dezacordul vizează aspectul următor: poate exista și o sublimare a pulsiunilor genitale adulte? E un lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în sexualitatea normală - se găsesc la baza sublimării. „Forțele care pot fi utilizate în activitatea culturală sunt astfel dobândite, în mare parte, prin reprimarea elementelor sexuale numite perverse” (1908b/1985). În schimb, dezacordul vizează aspectul următor: poate exista și o sublimare a pulsiunilor genitale adulte? E un lucru foarte improbabil, răspunde Fenichel (1945/1953): „Organele genitale constituie un aparat destinat descărcării orgasmice depline, adică nesublimate”. Freud (1908b/1985) formulează unele rezerve cu privire la posibilitățile de abstinență sexuală la artiști, consideră că ea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
genitale constituie un aparat destinat descărcării orgasmice depline, adică nesublimate”. Freud (1908b/1985) formulează unele rezerve cu privire la posibilitățile de abstinență sexuală la artiști, consideră că ea este de dorit la savanți și dăunătoare oamenilor de acțiune. El admite posibilitatea acestei sublimări radicale, subliniindu-i însă riscurile, și atribuie reprimarea cvasitotală a vieții sexuale a lui Leonardo da Vinci în special unei inhibări a tendințelor sale sublimate. În aceeași manieră, Bianchi (1989) remarcă faptul că sublimarea este dificilă la bătrâni, deși le-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de acțiune. El admite posibilitatea acestei sublimări radicale, subliniindu-i însă riscurile, și atribuie reprimarea cvasitotală a vieții sexuale a lui Leonardo da Vinci în special unei inhibări a tendințelor sale sublimate. În aceeași manieră, Bianchi (1989) remarcă faptul că sublimarea este dificilă la bătrâni, deși le-ar fi foarte necesară. Oare ea este posibilă doar cu condiția de a fi singura cale oferită libidoului? Bergeret (1972/1986) admite punctul de vedere al lui Freud și consideră că sublimarea este un
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]