3,156 matches
-
ascuțite. Ochi rotunzi și fosforescenți, în care se aprindeau și se stingeau spini de foc, păreau fierți într-un clocot al morții. Toate vietățile agonizau prohodul pământului. "Refuz să cred. E îngrozitor!", își spunea și totuși vedea ce vedea. Un suflu grețos de putreziciune și moarte se rostogoli toată noaptea dinspre Răsărit și miasmele răscoapte, dimpreună cu praful și colbul stârnit de-atâtea picioare puse-n mișcare, umpleau într-atât văzduhul până-n cer, că luna și stelele dispăruseră și aerul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
îi datorăm o interesantă observație asupra originalității Profesorului: „El nu are un sistem de filozofie. Originalitatea lui e în felul de a prezenta problemele, în dialectică, în puterea de a sesiza ce e nou [Ț], în inteligență, în mască și suflu, în amestecul de seriozitate și demonism aparent, de sobrietate și frivolitate, în liniștea sfidătoare, în exemplele pe care le dă, în erudiția din toate domeniile, în faptul că vorbește tinerilor și oamenilor de ceea ce îi doare, în amestecul de revoluționarism
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
unde pot. Și eu sunt un om greoi de munte, ca Eminescu, fără să am îndrăzneala să mă compar cu el — un pisc. Dar și eu sunt un om greoi de munte; și, de aceea, nimic nu se desface cu suflu de destin dacă mă uit în trecutul meu, cu suflu de destin în mod necesar, ci totul este întâmplător. De aceea am fost condamnat să caut adevărul. Nu sunt spontan, caut continuu, nu sunt vizitat de inspirație, totul e inițiere
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
ca Eminescu, fără să am îndrăzneala să mă compar cu el — un pisc. Dar și eu sunt un om greoi de munte; și, de aceea, nimic nu se desface cu suflu de destin dacă mă uit în trecutul meu, cu suflu de destin în mod necesar, ci totul este întâmplător. De aceea am fost condamnat să caut adevărul. Nu sunt spontan, caut continuu, nu sunt vizitat de inspirație, totul e inițiere, efort continuu rațional, că asta e inițiere, căutare personală; caut
322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea by Petre Ţuţea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1381_a_2692]
-
astădată, în fine, poți să citești fără nici o „obligație de serviciu”. Și, pe neașteptate, ai senzația că lectura este ceva... așa... cum ai intra într-o casă din care lipsește proprietarul. De la clanța ușii la ochelarii de pe noptieră, totul respiră suflul unor vieți străine, dizolvate instantaneu într-un râu de tăcere. Înregistrezi segmente de spațiu, obiecte, gesturi încremenite în lucruri folosite zilnic. Sunt fragmente de existență, conservă în ele semnificații pe care le crezi descifrabile. Drept care proiectezi totul într-o structură
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
puterea să dea un impuls înnoitor tuturor lucrurilor și acțiunilor din jurul ei. Se redistribuie spațiul casei, se reordonează mobilierul, se reprogramează treburile fiecărui membru al familiei. Totul capătă alt sens, altă finalitate. „Este pur și simplu uimitor cîte schimbări, cît suflu proaspăt și cîte energii poate să inducă într-o familie un ghemotoc de om!” - își spune Domnul R. după fiecare vizită făcută Teodorei. „Și cît curaj poate aduna în sufletul ei o mamă!...” - adaugă scriitorul, cu satisfacția (mărturisită) de a
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
timpul cel de azi, Cel viu, și cântul său. În necuprins Se-neacă al meu gând. Și ce-ncântare Să naufragiez în vasta mare... În felul acesta, totul devine înalta bucurie a "naufragiului", a absorbției în acea muzică pancosmică, acel suflu al indefinisabilului: "Cosi fra questa/ Imensità s'annego il pensier mio/ E il naufragar m'e dolce in questo mare".dorință asemenea Isoldei în finalul dramei wagneriene: In des Wonnesmeeres wogenden Schwall, in dem tönenden Schall in des Welt-Atmes wehendem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lirica universală dezvoltând complexitatea mitică și simbolică a spiritului orfic, pe care îl aflăm rezumat în lirica lui Pindar: "Muritorilor le sunt date zile nemuritoare", deoarece "există o vecie a vremii"; acest lucru are loc când poetul "însămânțează strălucire", când suflul său poetic viețuiește în "curăția picăturilor de rouă și se înalță către Eter". Ca atare, trebuie spus că este eronat a se considera orice poezie ca fiind prin definiție orfică. Poezia este orfică atunci când inițiază, purifică și transfigurează spiritual catharsis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
reînnoiește mereu vălurile, asemenea zeiței Isis. Mărturii Încă presocraticii își exprimau uimirea față de mecanismul miraculos al creației poetice. Democrit vorbește despre transa revelatoare în care intră poetul în clipa dicteului: Tot ce un poet scrie cu entuziasm și inspirat de suflul divin este în mod superior frumos" (fr.18). "Să-ți reprezinți ceva frumos este vocația unei inteligențe inspirată de zei" (fr. 112) De asemenea, Empedocle vorbea de intervenția divină: "cuvintele mele sunt cele ale unei zeițe". Platon, în dialogul Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spirit o insuflare de la zei. Ideea insuflării divine este reluată și de Cicero prin cuvântul furor, echivalentul "entuziasmului" elen; zeul alege pe cel pe care îl inspiră, lumina divină înlocuiește pe cea rațională. "Nimeni nu a fost vreodată mare fără suflul inspirației divine" (De natura deorum, II). În cartea sa Mathawi, poetul mistic Rumi, vorbește despre o mână nevăzută: "Mâna poetului este prinsă de o mână ascunsă, care vine din lăuntrul poetului și folosește trupul aflat în afară". Ideea că poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poet ca un instrument muzical care așteaptă să fie atinsă de degetele "cerești": "Nu eu sunt cel care gândește. ideile sunt cele care mă gândesc pe mine." Shelley scria: Atunci când creează, mintea este asemenea unui jar mocnind, asupra căruia un suflu invizibil determină o flacără strălucitoare și pasageră". Suflul inspirației este un fulger, un trăsnet", atestă și René Char. În poezia Cerească atingere, Lucian Blaga descrie astfel dicteul: "Ce arătare! Ah ce lumină!/ Stea albă-a căzut în grădină,//necăutată, neașteptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fie atinsă de degetele "cerești": "Nu eu sunt cel care gândește. ideile sunt cele care mă gândesc pe mine." Shelley scria: Atunci când creează, mintea este asemenea unui jar mocnind, asupra căruia un suflu invizibil determină o flacără strălucitoare și pasageră". Suflul inspirației este un fulger, un trăsnet", atestă și René Char. În poezia Cerească atingere, Lucian Blaga descrie astfel dicteul: "Ce arătare! Ah ce lumină!/ Stea albă-a căzut în grădină,//necăutată, neașteptată: noroc,/ săgeată, floare și foc.// ...S-a-ntors ah! în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
perioade de dominare. Cuvântul lui Eckhart: Există o inimă a intelectului" a fost precedat de cel al lui Empedocle: "Căci sângele care afluează în jurul inimii este propriu zis gândirea". Platon (în Ion) împrumută de la Democrit ideea că inspirația poetului este suflu divin, idee reluată apoi, între alții, de Hölderlin, Nietzsche, Eminescu. Și tot Democrit este cel dintâi care afirmă că educația, poetică în primul rând, creează omului o a doua natură, idee reluată după două milenii de Schiller. Das Ding an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
altă natură, un foc, fulgerul divin te-ai aneantiza. Filozofia un joc de cuvinte mari; poezia descriptivă o oglindă contemplativă; poezia gânditoare o creatoare de deschideri infinite ale spiritului, ale inimii deschideri active, vibrante, în mers continuu. Poezia reflexivă posedă suflu și suflet. În timp ce filozofia bâjbâie prin ceață adevărul, marea poezie creează un adevăr nou, propriul său adevăr, adevăr al conștiinței transmundane umane. Dacă filozofia încearcă să descopere adevăruri și creează aproximații mereu și mereu reluate în istoria filozofiei, poetul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de un Dincolo indiscernabil, dar intens râvnit, luând pe aripile lor pământul și cerul, întregul univers care vrea să capete un alt chip, "într-un viitor care nu s-a născut încă". Este unul din poemele cele mai încărcate de suflu cosmic din literatura universală: Acele păsări fără lăcaș, Zi și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm necunoscut la altul neștiut aleargă! Tot golul este umplut de Cosmosul înaripat Și de cântecul său unic: "Nu aici! Nu aici! Mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm necunoscut la altul neștiut aleargă! Tot golul este umplut de Cosmosul înaripat Și de cântecul său unic: "Nu aici! Nu aici! Mereu în altă parte ! Altunde ! Mereu dincolo ! * Dintre poeții români ai suflului cosmic, în afară de Eminescu, se detașează Lucian Blaga și Vasile Voiculescu. Acesta din urmă, în Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, proiectează cu mare forță expresivă și originalitate, iubirea totală carne și suflet, dionisiacul și apolinicul, pe orbită cosmică: Știu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-o așteptare, Perechea cea pierdută se-ntoarce înapoi. Ruda regală a acestei poezii este pasiunea lirică intelectualizată a lui Sappho, și poezia mistică a indienei Lala Lal Ded. Prin excelență, lirica lui Lucian Blaga poet-filozof și filozof-poet este străbătută de suflu cosmic, fie că neagă, fie că afirmă viața proprie și a lumii. De la "aminul" negării, un nu care se voia radical în Lauda somnului, poetul din Lancrăm va sui către un da nietzschean al celebrării frumuseții firii și al tărâmului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lumi ale Creatorului: Simt că toate stelele palpită în mine. Lumea țâșnește în viața mea ca o apă curgătoare. Florile se vor desface în ființa mea. Toată primăvara priveliștilor și a râurilor suie ca o tămâie în inima mea, și suflul tuturor lucrurilor cântă în gândurile mele ca un flaut. Lauda naturii, atât de pasionat îndrăgită, capătă accente sublime: Tu ești felurită la nesfârșit în exuberanța universului, Doamnă cu multiple măreții ! Calea ta este semănată cu lumini, atingerea ta face să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ne-au parvenit doar 450), în elan poetic a vorbit Parmenide despre Ființă, așa cum nimeni nu a mai făcut-o ulterior, afirma Heidegger. "Filozofia este expresia unei stări sufletești extraordinar de înalte", afirmă Nietzsche. Iar acest lucru are loc în suflu poetic. Căci, scrie autorul lui Zarathustra: "Vai! sunt atâtea lucruri între cer și pământ, pe care doar poeții le-au visat. Și mai mult încă deasupra cerului căci zeii sunt toți simboluri poetice, închipuiri poetice". Despre depășirea cerurilor de către înariparea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
din diversele forme de condiționare finitudine, zilnic, profan, nesemnificativ, eliberare mergând până la depășirea radicală în inexprimabil. Poezia are o singură definiție: aruncă în minți și inimi cuvântul care purifică și sămânța ce rodește aripi spre înălțare. Ca atare, poezia este suflu, fior și deschidere cosmică. Este vizionară. Aceasta este justiția ei. Restul e literatură. Poetul este justițiarul axiologic al Ființei. Experiența poetică nu este pur estetică, nu doar celebrează existența, ci prin faptul că transformă poetul, lumea, cititorul, ne schimbă identitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Picasso, unde durerea apare însă caricaturizată în manieră cubistă. Absurdul antipoezie Precum este știut, cuvântul "poezie" derivă de la grecescul poiein care însemnează a face, a crea. Tot ceea ce un poet scrie cu entuziasm (= en teos în dumnezeu), inspirat de suflul divin, este superior de frumos", afirma Democrit. "Poezia este mai adevărată și mai elevată decât istoria", postula definitoriu Aristotel în Poetica. "Ceea ce durează poeții întemeiază", iar "Plin de merite, omul poetic trăiește pe pământ", scria, în ecou, Friedrich Hölderlin. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
la cufundarea poetului într-o nemărginire mobilă, în care își pierde identitatea, persistând doar o pură încântare fără nume: "Și ce-ncântare să naufragiez în vasta mare." Totul devine negrăita bucurie a "naufragiului", a absorbției în acea muzică pancosmică, acel suflu al indefinisabilului. Căci muzica este marea eliberatoare. În undele ei transfiguratoare se absoarbe Isolda în finalul dramei wagneriene: "În valurile unduitoare/, în marea extazului, în adiindul Tot mă cufund fără de nume cea mai înaltă încântare !" Fără de nume în voluptatea nonidentității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poate decât să-ți dea acea stare de vertij permanent a musului, în primele luni pe mare, își spune Ivan. După jumătate de ceas, e deja sleit de puteri. Dintr-odată, gârbov. Când se întoarce pe vas, întinerește. Își recapătă suflul. Câteva zile, imaginează rețete cu fervoarea din tinerețe și redesenează febril interioarele saloanelor de pe Thule. Pe urmă însă, țărmul îl cheamă din nou, așa cum îl che mase, odinioară, Nordul. Așteaptă. Pe urmă, încearcă iar. Fiecare coborâre îl arde ca o
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
răsuflarea tăiată. Căpriorul o privea nedumerit, dar n-o întrebă nimic. Știa că poate avea încredere în instinctele ei materne. Și scîncetul durerii și-al fericirii răsună dintr-o dată distinct, consolidîndu-le amîndurora încremenirea. Le trebui cîteva secunde să-și recapete suflul. Ochii căprioarei, rotunzi și calzi, străluceau. Lacrimile uscate țîșniră din nou dar cîtă fericire duceau cu ele acum! Atenție, draga mea! Nu vreau să riscăm. Lasă-mă pe mine să mă apropii și să evaluez situația. Așteaptă-mă aici și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ți prostie. Cui îi păsa, în fond, dacă Gigi Pătrunjel umbla cu o dungă, fie ea și verde, de-a lungul sacoului? Era treaba lui și numai a lui. Putea la o adică să explice că vrea să aducă un suflu nou în modă, că e un excentric. Și-apoi să poftească numai careva să-l ia la întrebări. Într-adevăr, primăvara aceasta timpurie îl tulburase peste măsură pe Gigi Pătrunjel. Taman când mucoasa nazală se lăsase convinsă să nu-i
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]