2,764 matches
-
finitudinea prin tentative disperate de supraviețuire cu orice preț și În orice formă: ca amintire, ca regret, cult al morților, mitologie thanatică, moștenire - mai cu seamă În această formă absurdă și periculoasă... vânătorul care i-a lăsat fiului său o suliță și agricultoul care și-a Înzestrat urmașul cu o bucată de pământ spre cultivare privilegiată, ei au deschis era marilor nedreptăți și crime În istoria umanității, de la ei se trag invidia, violența, lăcomia, disputele, politica, războaiele, ei au falsificat relația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ne plângem. Rămânem. Suntem. Toți. Azi aici, mâine-n Focșani, ce-am avut și ce-am pierdut. — Am ajuns - zise tătarul, arătând poarta haremului pe care era desenată tradiționala stemă tătărască: un cap de bour înfipt într-un cap de suliță. Dedesubtul stemei stătea scris cu litere deșănțate un vechi dicton asiatic: „Inter arma silent musae”. — Eu nu întru - zise călugărul cu hotărâre. — Dacă tu nu întri, eu întru - făcu tătarul amenințător. — Atunci întru și eu, zise Metodiu. Și întrară. înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Vorbele tale îmi merg la inimă, venerabile Samoilă - răspunse mulțumit Sima-Vodă. — Căci eu te văd cu ochii minții, a căror lumină mai de preț este, pe când ceilalți te văd cu ochii din găvane, în care poate oricând intra câte o suliță - mai zise Samoilă. — Adevărat grăit-ai - spuse Vodă. Dar ia spune-mi, fata ce-o atingi mereu cu toiegelul, fata ta este? — Fiica mea Despina este - spuse moșneagul - și-o scot acuma în lume, socotind că i-a venit vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
amănunt, apoi gazdele îi conduseră pe cei doi călugări la drumul mare, la o bifurcație, unde se afla un fel de indicator primitiv cu două scânduri, cum mai există și astăzi. Pe o scândură arătând drumul din stânga scria „Roma 865 suliți”, iar pe cealaltă, îndreptată spre dreapta, „Roma 612 suliți”. Călugării o luară pe drumul cel mai scurt și în curând de pe urma lor nu se mai zări decât colbul. Și-acum, la masă! - zise doamna Potoțki către cei rămași. Episodul 129
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
la drumul mare, la o bifurcație, unde se afla un fel de indicator primitiv cu două scânduri, cum mai există și astăzi. Pe o scândură arătând drumul din stânga scria „Roma 865 suliți”, iar pe cealaltă, îndreptată spre dreapta, „Roma 612 suliți”. Călugării o luară pe drumul cel mai scurt și în curând de pe urma lor nu se mai zări decât colbul. Și-acum, la masă! - zise doamna Potoțki către cei rămași. Episodul 129 LA MUNCĂ! Sunt ore și sunt zile când o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o meșă neagră peste ochiul drept. Ultimul refuză. — Acum ce rost are să te abții? - întrebă turcul pe cel fără un ochi. A intrat băut într-o luptă cu croații - explică el lui Metodiu și grecului - și i-a sărit o suliță-n ochi. De-atunci nu mai bea. Bea mă, tot aia e. Ienicerul clătină din cap. Turcul-comandant luă plosca și-o ținu îndelung la buze. — Vreun mezel, ceva, o măslină, cașcaval, piper și două-trei scobitori s-ar găsi pe-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cerul. Privesc lumina lunii cum se sparge în mii și mii de cioburi care la rândul lor se sparg. Îmi doresc să merg acolo sus la ea, în casa ei, să pot admira izvorul infinit al luminii din care ies sulițe de lumină ce străpung mereu și mereu ochii mei. Atât de pură și nevinovată, cum apare ea pe nevăzute, cum o văd și cum o simt eu așa să izvorască din mine dorința de a o privi neîncetat, nopți și
Rătăcitor printre stele. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_660]
-
a acelor drumeți asudați cu cea a unei bestii puternice, cu coarne agresive, care, după ce iese cu avânt în arenă, gata să mănânce pământul, suferă pe neașteptate și cu excesivă cruzime o cumplită înțepătură, în repriza a treia, dată de sulița unui implacabil picador. Chiar de la distanța aceea se putea vedea că hotărârea și solemnitatea cu care mărșăluiseră cu o noapte înainte fuseseră înlocuite de o vădită dezordine și delăsare, dat fiind că picioarele păreau că le atârnă de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
mic dintre frații Sayah făcu un semn ușor cu capul spre întinderea de nisip. — Se mișcă - spuse. — Era de așteptat. — Pe înserat or să ajungă la stâncile alea. — „Noaptea este prietena bună a tuaregilor, care-și înfig stelele în vârful sulițelor, pentru ca ele să le lumineze calea“ - spuse Gacel, evocând un vechi proverb din deșert. Dar ei pot să vadă noaptea mai bine decât mine. — Ți-am arătat doar cum funcționează aceste aparate... - îi răspunse. În primul rând trebuie să facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
privirea sa goală și verde câteva dintre ciudatele vestigii ce îi împodobeau încăperea. Clossettino înșfăcă două dintre ele cu o asemenea forță, încât le îndoi, trădându-și astfel energia anormală, de proveniență Luciferică. Era vorba despre un craniu, respectiv o suliță bizantină ieftină, probabil un suvenir mizer adunat de prin cine știe ce călătorie. Clossettino sărută craniul, apoi îl linse, strecurându-și limba în orbita goală. Cu ajutorul suliței bizantine, își arse o lovitură atât de puternică în craniul spelb, încât și-l crăpă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
trădându-și astfel energia anormală, de proveniență Luciferică. Era vorba despre un craniu, respectiv o suliță bizantină ieftină, probabil un suvenir mizer adunat de prin cine știe ce călătorie. Clossettino sărută craniul, apoi îl linse, strecurându-și limba în orbita goală. Cu ajutorul suliței bizantine, își arse o lovitură atât de puternică în craniul spelb, încât și-l crăpă. Se descălță de un singur pantof, după care începu să-și miște degetele de la picioare, ordonat, întrucât era vorba despre un ritual. Numără astfel cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
energie. Unii încă luptau, solizi și plini de mușchi transpuși din alba tafta a aburilor din care erau formați, alții zăceau morți, descompunându-se, ajungând să înfățișeze înaintea dispariției câini colosali, fețe hulpave de vameși persani sau chiar minotauri agitând sulițe deasupra capetelor. Armata norilor din sud sfârșea răpusă sub tridentele și praștiile unor nori cruzi din nord, iar nomazii soseau pentru a desface și cerceta cadavrele pline de aer ale celor căzuți. Marea Aerului striga obosită, parafrazând tablouri celebre pictate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pe măsură ce bestia se strângea în jurul victimei sale. Cristian înțelese că nu mai avea timp de pierdut, trebuia să acționeze imediat dacă voia să-l salveze. Strigând din toți rărunchii se repezi spre Calistrat. Ținea toiagul îndreptat înainte ca pe o suliță. Nu-și dorea decât să nu alunece pe frunzele umede de pe jos. Ajuns la marginea porțiunii cețoase, prinse să lovească în toate părțile cu toiagul, ca și cum s-ar fi luptat cu un dușman nevăzut. Era o senzație neobișnuită, se așteptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de durere și gura larg căscată în încercarea de a trage aer în piept. Nu mai era timp de pierdut, lovi cu sete de mai multe ori în același loc, împungând cu vârful ca și cum s-ar fi folosit de o suliță, după care se aruncă cu toiagul înainte peste bătrân. Trecu cu ușurință prin ceața subțire și se rostogoli lângă Calistrat. Îl cuprinse cu brațul și ridică toiagul deasupra lor. Erau acum amândoi într-un fel de cavitate de aer curat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
adevăr, căzut lângă remorcă, întins cu fața în sus, se afla un corp. Dincolo de Râpa Dracului, ca o rană în trupul muntelui, drumul croit de oamenii lui Mihailovici șerpuia pe sub copacii bătrâni. Farurile unei mașini ce gonea la deal, aruncau sulițe de lumină în întuneric. Nu-l interesa ce se petrece acolo jos, știa că la volan este Simion Pop, care se grăbea să ajungă pe platou. Se simțea împăcat cu tot și cu toate, nu era decât un observator ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu aurul cocotierilor. Aici a trăit Strickland din roadele pământului, venind prea rar la Papeete. În apropiere era un pârâu în care se scălda, iar uneori mai avea și ce pescui. Când venea bancul de pești, băștinașii se îngrămădeau cu sulițele și țipând zgomotos, străpungeau vietățile speriate în graba lor de a ajunge la mare. Uneori Strickland cobora până la recifurile de corali și se întorcea cu un coș de peștișori mici și colorați, pe care Ata îi prăjea în unt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
picior, de la o tăietură, o crestătură destul de mică. După cinci zile, era țeapăn și vânăt ca o statuie de marmură, din cap până-n picioare. Ai fi spus că e un sălbatic din Africa, vopsit, dar fără părul lor creț sau suliță. Nu avea moștenitori. Nimeni nu a vărsat o lacrimă pentru el. Nu că ar fi fost detestat, nu, nici vorbă, dar un om care nu era interesat decât de aur și nu se uita niciodată la nimeni, nu merita să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
justifică. Nu există zei răi, nici infern, nici paradis, nu există nicio reîncarnare și nicio lume nevăzută populată de creaturi fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul e infinit - în caz contrar, unde ar ajunge o ipotetică suliță aruncată de un om cu o putere extraordinară după ce trece de hotarele lumii? Sfârșit al oricărei transcendențe, instaurare a imanenței celei mai totale: evident, chiar dacă Lucrețiu se înclină în fața zeilor epicurieni compuși din materie subtilă, indiferenți în beatitudinea lor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
alături scânteietorul plai Și searbădă a zării lumină rubinie Când prin împăturarea de neguri străvedeai Regească și senină și amplă armonie. Cum, cel ce simte gândul ascuns, nu se temea Să-mi pună dinainte atâta strălucire Și nu vedea mii suliți înfipte-n carnea mea Cum asmuțeau întruna spre tine, nălucire!... Deci am gonit... o goană ce nu s-a mai oprit Decât când brațul ager zvâcni să te cuprindă Când strângerea te frânse, iar ochiul pironit Se adânci în vasta
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
podoabe de fir. Drept sfânt odor: O lance, iar în dreapta un gladiu lucitor... Aici, în glia greacă ce-și poartă dârz măslinii. Soldat al Demeterei mă voi sădi adânc, Ca, mâine, când iscoade plecate pe oblânc Vor ispiti desișul de sulițe și flamuri, Să scapete persanii, pierind sub orizon! Vor fi zărit, hieratic, cu fulgere drept ramuri: Un trunchi bătrân de dafin înfipt la Maraton. CERCELUL LUI MISS Cățelei mele Cineva, închis în stupul dintre pruni, aruncă pietre... Dar cu-atîta vrăjmășie
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
inundă față. Cazi într-un somn greu ,adânc fără vise și ultimul gând înainte de a-ți lipi genele arzande este că poate n-ai să te mai trezești niciodată. Dar altă zi se naște...lumină crudă a dimineții își ascute sulițele pe ochii tăi și realitatea prezentului îți infinge un cui în creier. Te ridici și știi că trebuie să mergi mai departe. Ai supraviețuit primei nopți. Vei supraviețui primei zile de dupa? Nu știi ... Dar o să încerci. Și te rogi la
PUTEREA DE A MERGE MAI DEPARTE de NUŢA ISTRATE GANGAN în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361459_a_362788]
-
se scurgea din inima muntelui. Bătrânul doctor Istrate se aplecă să-și înmoaie batista și începu să se tamponeze pentru a-și răcori ceafa, de pe care se scurgeau broboanele de transpirație tocmai până la betelia pantalonului. Soarele își trimitea cu dușmănie sulițele sale fierbinți deasupra capului lipsit de orice protecție. Pălăria parcă nu-i mai era de folosință. I se părea că se îngreunase după cei câțiva kilometri parcurși la început cu voioșie, ca apoi cu pași din ce în ce mai înceți și mai greu
ANA, FIICA MUNŢILOR -ROMAN CAP. I de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1107 din 11 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363801_a_365130]
-
ales pentru a fi jertfit. Ritualul acesta s-a păstra până târziu la daci, care înainte de a porni la luptă, îl alegeau pe tânărul cel mai curat, cel mai destoinic, cel mai valoros, pe care îl jertfeau, aruncându-l în suliți. In credința lor, tânărul era trimis la Zamolxe cu un mesaj... Dacă tânărul murea, era semn bun, însemna că zeul a primit Jertfa, mesajul. Dar și acest ritual al dacilor venea tot din mitul Jertfei, din Ritualul jertfei din neolitic
UN MARE POET ROMÂN, DL ADRIAN ERBICEANU, SE ÎNTOARCE ACASĂ, ÎN LITERATURA ROMÂNĂ de ŞTEFAN DUMITRESCU în ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363940_a_365269]
-
din vremuri imemoriale până azi. O altă explicatie ar fi că mutul reprezintă pe cel ales de geto-daci să le fie mesager către zeul lor Zamolxis. Din clipa când era ales, tânărul care urma să fie aruncat cu pieptul in sulițe, I se comunicau dorințele oamenilor, iar el nu mai rostea nici un cuvânt, rămânând “mut” (ca să păstreze secretul ). Mutul poartă o traistă în care se găsesc plante cu efect magic și terapeutic, ca și la steag (pelin, usturoi, frunze de nuc
CĂLUŞUL, DANS TERAPEUTIC STRAVECHI de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 906 din 24 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364021_a_365350]
-
de amănunte cum păzise el avanpostul de observare de pe râul Cerna să vadă când termină romanii podul ca să dea alarma în tabăra dacilor. Povestea de sacrificiile făcute de romani închinate lui Zamolsis, cum sacrificase mândrețe de copii aruncându-i în sulițele soldaților daci ca sufletul lor să se urce la cer să-l îmbuneze pe Zeus. Cei din spital spuneau că nu se vedea piele de om pe el, era tot înfășurat în tifon, doar ochii ca două mari safire îi
UN „EROU” AL MINERIADELOR de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1075 din 10 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363297_a_364626]