1,489 matches
-
în pagini de revistă, ca și alte proze, Huhurezii și Toporișca se conformează canonului epocii, idealizând „colectivizarea”. Țăranii au însă nume de o savoare frustă, gesturile lor sunt nuanțat surprinse, iar lexicul e mustos. Răzgândire schițează cu umor portretul unui suplinitor improvizat, iar Din zile de august sugerează bine panica, incertitudinile și suferințele unei familii țărănești în vara anului 1944. SCRIERI: Demonul, Bolgrad, 1936. Repere bibliografice: Predescu, Encicl., 138; Cezar V. Bahrian, Redescoperirea valorilor, CNT, 1987, 5; Sterian Vicol, Înaintând odată cu
BUJOREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285924_a_287253]
-
După ce, între anii 1945 și 1948, a fost membru activ al cercului de studii folclorice condus de George Breazul și a participat la cercetările de teren în Țara Oltului din vara anului 1946, apoi, pentru puțin timp, a fost profesor suplinitor la București, în 1948 a trecut clandestin granița în Iugoslavia și s-a stabilit în Germania. A fost secretar general al Centrului Român de Cercetări din Paris (1956-1963), lector de limbă și literatură română la Universitatea din Bochum (1966-1978), redactor
BUHOCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285920_a_287249]
-
cu ajutorul lui T. Maiorescu, o bursă pentru a se specializa și a susține un doctorat în limba și literatura greacă, audiază cursurile lui J.-P. Rousselot, Paul Decharme, Maurice Croiset. În 1898 este chemat la Universitatea din București, ca profesor suplinitor la Catedra de elenă. Deschide cursul cu Privire generală asupra literaturii elene, prelegerea fiind publicată apoi în „Convorbiri literare”. Obține doctoratul în litere cu o teză asupra lui Diodor, în același an, la Bruxelles. Un fragment, Influența retoricii asupra istoriei
BURILEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285957_a_287286]
-
lui Ștefan cel Mare cu Roma, Veneția și Genua (1912). La recomandarea lui Ioan Bogdan, își continuă studiile (1913-1919) la Belgrad, Sofia, Viena, Zagreb și la Praga, unde își ia și doctoratul în filologie slavă. Revenit în țară, este numit suplinitor la Catedra de limbi slave a Universității din București (1920), apoi, după moartea lui I. Bogdan (1923), profesor titular. Paralel cu unele cercetări în domeniul lingvisticii slave și al filologiei slavo-române, C. s-a preocupat de folclorul și literatura popoarelor
CANCEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286059_a_287388]
-
Atanasiu, notar, și al Anetei Atanasiu, „maestră de lucru de mână”, A. a urmat școala primară în satul natal, apoi Școala Normală la Bârlad, iar în continuare, până în 1927, cursul medico-pedagogic la Universitatea din Cluj. Concomitent, a funcționat ca învățător suplinitor în comuna putneană Soveja, ca învățător în comuna natală, apoi în comuna Răpsig (din județul Arad), până în 1927. Timp de trei decenii (până în 1967) a fost profesor, director și director de studii la Așezământul pentru ocrotirea surdo-muților (școala profesională specială
ATANASIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285483_a_286812]
-
într-o familie de intelectuali, B. frecventează, la Sibiu, cursurile școlii primare, apoi ale Liceului evanghelic luteran, absolvit în 1898. Devine student al Facultății de Filosofie din Budapesta (1898-1900) și al celei din Leipzig (1900-1902), după care este numit profesor suplinitor, apoi definitiv, la Școala Civilă de Fete a Astrei din Sibiu, unde va rămâne până la sfârșitul scurtei sale vieți. În 1903 își susține, la Leipzig, doctoratul în filosofie, cu o teză despre elementele germane în limba română. Paralel cu exercitarea
BORCIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285816_a_287145]
-
lui N. Iorga. B.-D. a urmat școala primară din Scheii Brașovului. După ce a absolvit Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1885), audiază cursuri de logică și de filologie la universitățile din Budapesta, Jena și Viena. Obține un post de profesor suplinitor la Liceul „Andrei Șaguna”, dar, fiind considerat ateu, este îndepărtat de la catedră. Își făcuse un oarecare nume, încă elev fiind, prin colaborările de la „Familia” (1883-1884). În 1888, tipărește o serie de „reviste literare” în foiletonul „Gazetei Transilvaniei”, pe care le
BOGDAN-DUICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285788_a_287117]
-
se înscrie la Facultatea de Drept din București, pe care o va absolvi în 1913. Optând pentru cariera de magistrat, este numit la judecătoria din Pătârlagele, de unde, fire insurgentă, va fi deseori „permutat”. Demisionând în 1924, un timp e profesor suplinitor la Satu Mare și Oradea. Reintegrat în magistratură în 1930, e judecător la Câmpina, apoi la Ocna Sibiului și Brașov. Debutează în 1909, în revista vâlceană „Junimea”, cu traduceri și o proză scurtă. Publică apoi cronici teatrale în „România ilustrată” și
BOTTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285842_a_287171]
-
Sibiu - 21.VII.1940, București), critic și istoric literar. Este fiul Stancăi și al lui Ion Bratu, țărani. Urmează la Sibiu Liceul Maghiar de Stat și va absolvi la București Facultatea de Litere și Filosofie. Până în 1902, a fost profesor suplinitor de germană la Râmnicu Vâlcea, apoi la Liceul Național din Iași (unde a predat până în 1916). Între 1902 și 1907 s-a specializat în limba și literatura germană la Universitatea din Berlin, trecându-și doctoratul în 1907 cu teza Fouqués
BRATU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285869_a_287198]
-
Liceul Național din Iași (unde a predat până în 1916). Între 1902 și 1907 s-a specializat în limba și literatura germană la Universitatea din Berlin, trecându-și doctoratul în 1907 cu teza Fouqués Lyrik. Este numit, în același an, conferențiar suplinitor de limba și literatura germană la Universitatea din Iași (profesor titular din 1916), al cărei rector a fost în 1921-1922 și între 1933 și 1938. Personalitate cu largi vederi democratice, era adeptul unei atitudini judicioase față de naționalitățile conlocuitoare și un
BRATU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285869_a_287198]
-
publicist. Tatăl lui B. a fost șef de pădurari. Din cauza unui incendiu, familia se mută la București, unde copilul face clasele primare, fiind înscris apoi la Liceul „Cantemir Vodă”. La șaptesprezece ani părăsește școala și își câștigă existența ca învățător suplinitor la țară, în cătunele Vârteju, Dârza, Ciorogârla. Abia în 1913 avea să-și ia, la „Sf. Sava”, diploma de absolvent. Licențiat, în 1921, în limba și literatura franceză, începe un lung șir de peregrinări ca profesor - Pitești, Mizil (aici obține
BOTEZ-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285831_a_287160]
-
la Liceul Militar (1910-1911), apoi la Liceul Național (1912-1927). Între 1912 și 1915 își continuă studiile la Berlin, Geneva, Grenoble. În 1925, își ia doctoratul în filosofie cu o teză despre A. D. Xenopol, obținând docența cinci ani mai târziu. Conferențiar suplinitor, din 1927, la Catedra de critică și estetică literară a Facultății de Litere și Filosofie din Iași, titularizat în 1931, suplinește din 1930 - G. Ibrăileanu fiind din ce în ce mai bolnav - și Catedra de istorie a literaturii române moderne; în 1937 devine profesor
BOTEZ-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285833_a_287162]
-
Bărăgan. Este eliberat în aprilie 1964 și începe să publice îndeosebi în „Familia”, dar și la „Steaua”, „Luceafărul”, „Secolul 20”, „Gazeta literară”, „Contemporanul” etc. Între 1969 și 1971 ține cursuri de literatură universală și comparată la Universitatea din București, ca suplinitor al lui Sorin Alexandrescu. În 1971, este angajat cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”. În 1977 este visiting professor la Südosteuropagesellschaft din München și predă cursuri de literatură comparată și de limbă și literatură română la
BALOTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
Bălăiță, funcționar comercial. Urmează, un timp, cursurile Institutului de Cultură Fizică și Sport din București (1953-1955). Este absolvent al Facultății de Filologie, secția limba și literatura română, a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1967). Lucrează ca desenator tehnic, profesor suplinitor, instructor metodist, iar din 1964, ca redactor și apoi redactor-șef adjunct al revistei „Ateneu” din Bacău. După mutarea la București, devine secretar al Uniunii Scriitorilor (1979), apoi director al Editurii Cartea Românească (1980-1989) și redactor-șef al revistei „Arc
BALAIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
limba și istoria românilor (1902), Vechile relații ale Principatelor Române cu Croația (1903), mai multe studii și articole. În 1905 i se încredințează Catedră de slavistica, nou înființată, la Universitatea din Iași, la care B. va funcționa mai întâi că suplinitor, apoi ca profesor titular (1909) până la pensionare (1938). Îi succedă fostul său student Petru Caraman. Raporturilor româno-slave privite din perspectiva actualității le va consacră numeroase studii și articole de istorie politică, sintetizate în Relations des Roumains avec leș Serbes, leș
BARBULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285631_a_286960]
-
pe Émile Picot la École Speciale des Langues Orientales Vivantes. Înapoiat în țară, a funcționat ca profesor de limba franceză la Gimnaziul „Frații Buzești” din Craiova și la Liceul „Mihai Viteazul” din București. În anul 1913, a fost numit conferențiar suplinitor în specialitatea filologie romanică la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din București. În 1916, a devenit docent, iar în 1922, conferențiar definitiv. Între anii 1927 și 1936, a activat ca profesor titular la Catedra de dialectologie și folclor
CANDREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286063_a_287392]
-
Camil Petrescu). Un moment neplăcut survine în existența lui după prăbușirea, la cutremurul din 1940, a blocului Carlton din capitală. În urma investigațiilor întreprinse, C. este scos de sub orice acuzație, vinovat fiind găsit constructorul. Între 1942 și 1948 predă, ca profesor suplinitor, un curs de istoria și teoria arhitecturii la Școala Superioară de Arhitectură, lăsând studenților o amintire de neuitat prin prestanța și căldura rostirii, într-un limbaj de o aleasă plasticitate. După instalarea comuniștilor la putere, C. este condamnat, în 1949
CANTACUZINO-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
C. urmează cursurile școlilor primare și secundare aromânești din Avdela, Gureanță și Vlaho-Clisura. Din 1856, studiază filologia la Atena, și după absolvire, vine în România. Obține un post de profesor la Gimnaziul Central din Iași, devenind, din 1866, și profesor suplinitor la catedra de limba și literatura elină a Universității. Titularizat nu peste multă vreme, a funcționat aici aproape patru decenii. Îndată după stabilirea în Iași, C. frecventează asiduu ședințele Junimii, al cărei membru a și devenit în 1865, înveselind-o
CARAGIANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286093_a_287422]
-
guvernul liberal condus de către Dimitrie A. Sturdza. În același articol se arăta că în județul Constanța existau, în septembrie 1912, "153 școli rurale, 14 urbane și 51 grădini de copii, cu un personal de 211 învățători"3130 dintre care "69 suplinitori la sate și 14 suplinitori la orașe"3131. La 5 octombrie 1912 domnul Constantin N. Sarry publica în Dobrogea Jună un articol intitulat "Administrația din Dobrogea" în care realiza o analiză a situației administrative din provincie, apreciind că "s-a
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
A. Sturdza. În același articol se arăta că în județul Constanța existau, în septembrie 1912, "153 școli rurale, 14 urbane și 51 grădini de copii, cu un personal de 211 învățători"3130 dintre care "69 suplinitori la sate și 14 suplinitori la orașe"3131. La 5 octombrie 1912 domnul Constantin N. Sarry publica în Dobrogea Jună un articol intitulat "Administrația din Dobrogea" în care realiza o analiză a situației administrative din provincie, apreciind că "s-a atribuit și, fără îndoială, cu
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
-i ieșea din nările largi când ataca, fericit să fie liber după ce fusese ținut În țarcul Întunecos. Undeva În primul rând de scaune, ușor plictisit, aplecându-se În față ca să se sprijine de bordura de ciment din dreptul genunchilor, criticul suplinitor de lupte cu tauri al ziarului El Heraldo scrijeli: „Campagnero, Negru, 42, a năvălit cu 90 de mile pe oră și o grămadă de benzină-n rezervor ...“ Sprijinit de barrera, urmărind taurul, Manuel făcu un semn cu mâna și țiganul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
început cu dreptul. VALENTIN TALPALARU PROFESOR DE ȚARĂ Am coborât din autobuzul care mă lăsase în capătul unei străzi pe care trebuia să merg cam un kilometru până în satul în care urma să-mi iau în primire postul de profesor suplinitor, eu, un băiețandru cu vreo câteva luni trecut de 17 ani, despre care, la cât de firav arătam, cu mare greutate puteai crede că terminasem liceul. Știam că nu era nevoie să întreb unde e școala, pentru că pe vremea aia
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
stătea pe buze, ne-a informat că în ce privește dormitul, să nu ne facem probleme: el va dormi pe banca de lemn, lăsându-ne nouă patul. Seara, după ce ne cam ajunsese miezul nopții cu istoriile domnului Speranță din peregrinările sale ca suplinitor prin mai multe școli, ne-am hotărât că e cazul să ne odihnim. Ne-am întins de-a’n picioarelea în pat, rezemându-ne capul pe câte o pernă umplută tot cu pănuși de porumb, și am adormit destul de repede
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
venit printre noi. Și acum vă rog să luați cuvântul și să expuneți ce probleme aveți! Părea treabă serioasă! începuse să devină interesant. S-au ridicat câțiva profesori și profesoare cu oarece vechime (adică măcar un an de învățământ ca suplinitori, comparativ cu noi), vorbind despre problemele cu care se confruntau de obicei: frecvență scăzută a elevilor în perioadele importante din viața satului - culesul viilor, strângerea recoltei, sărbători, nunți, cumetrii, botezuri și altele neprevăzute; refuzul unor săteni de a-și trimite
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
de vin, speram că ... DIRECTORUL Prin 1972, eram în penultimul an de studenție și cum, până în septembrie, când începeau cursurile mai era ceva timp, mi-am invitat soția la o scurtă călătorie în satul în care fusesem doi ani profesor suplinitor după absolvirea liceului. M-am oprit mai întâi la doamna Turcu, gazda la care împărțisem și bune și rele aproape doi ani împreună cu amicul meu Dănilă, profesor de sport și mare amator de poker pe bețe de chibrit, dar cu
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]