495 matches
-
mitului, p. 165. 453 Michel Maslowski în Chantal Delsol, Michel Maslowski, Joana Nowicki, op. cit., p. 28. 454 Apud Ernst Cassirer, Mitul statului, p. 344. 455 Gilbert Durand, Introducere în mitodologie, p. 8 respectiv p. 14. 456 Angelor Morretta, Daimon și supraom, p. 91. 457 Ibidem, pp. 88-89. 458 Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, p. 428. 459 Lucian Boia, Mitul democrației, p. 146. Autorul trage următoare concluzie: "omul actual se scaldă în imaginar și trăiește în mare măsură prin intermediul altora", căutând
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
în josul corpului, cum nivelul ei sub țeastă scade și cum apele sidefate încep să se rotească precum într-un bazin sau într-o cadă căreia i-ai scos dopul. Poate că aveam dreptate în reveriile mele: bărbații nu pot ajunge supraoameni și zei pentru că sânt supți, goliți de tot ce începe a se-ntrupa în ei de către femelele pântecoase, cu piese bucale perfect adaptate, cu căngi, cârlige și ventuze cu care se fixează pe pieptul păros. Gazdă și parazit, iar miza
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
justă. Eu ziceam mai Înainte că În mine există un element sentimental și unul logic, logicul dictând Întotdeauna. Ei bine, nu e adevărat. În mine există un om, o ființă care se ocupă cu zeci de mărunțișuri zilnice, și un supraom, care scrutează Întreaga omenire, spațiul, timpul, toate categoriile filosofice cunoscute. Pigmeul ăsta slut din mine Își duce viața lui, o viață pe care el o numește „plină“, dar pe care supraomul o numește meschină. Ca orice viață luată În parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se ocupă cu zeci de mărunțișuri zilnice, și un supraom, care scrutează Întreaga omenire, spațiul, timpul, toate categoriile filosofice cunoscute. Pigmeul ăsta slut din mine Își duce viața lui, o viață pe care el o numește „plină“, dar pe care supraomul o numește meschină. Ca orice viață luată În parte. Dar orice femeie trebuie să aibă un punct de sprijin pentru a se mișca, și acest lucru nu-l poate găsi altfel decât prin bărbați. Ei sunt punctul meu de sprijin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
devine cititor, contemplator, dacă e viu, trebuie să se facă, cititorule, contemplator al personajului pe care, pe măsură ce citește, îl și face, îl și creează; contemplator al propriei opere. Omul dinăuntru, intra-omul - și acesta e mai divin decât trans-omul sau supraomul nietzschean - când se face cititor, se face prin însuși acest fapt autor, adică actor; când citește un roman se face romancier, când citește istorie, istoric. Și orice cititor care ar fi om dinăuntru, uman, este, cititorule, autor a ceea ce citește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
clipei de sănătate, temeinicia vieții ca grînă. „-Ai înnebunit la abatoare, acolo”-îmi replică Doctorul și mă miră că tocmai el vorbește așa, ca o domnișoară oripilată de un cuvînt grețos. „-Te-a drogat mirosul de sînge și acum visezi crezîndu-te supraom.” Cum poate vorbi așa? „-Moartea ne sperie prin urîțenia agoniei și mirosul descompunerii”-îi răspund. „-Dar, oare, ce sens e atît de evident de dragostea și nașterea par nobile și înălțătoare? Dacă am descoperi o voluptate care să ne înnobileze
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
unui nefericit realizator de show-uri din păcate televizate, „fiți atenți, Dumnezeu nu a făcut nici o minune. Niciodată. A făcut lumea În șase zile, și pe urmă gata, n-a mai făcut nimic. E exact așa cum zic eu”. Un alt supraom, Berceanu, ministrul Transporturilor, a făcut o aceeași ultimă afirmație dar pe altă temă, atunci cînd a destăinuit motivul pentru care era urmărit de securitate, pe vremuri: pentru că-și făcuse un deltaplan cu care voia să fugă peste graniță. Ideea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se ridicase. Își masa în continuare picioarele pentru a-și pune sângele în circulație și făcea flexiuni pentru a-și dezmorți articulațiile. Îi urmărea pe militarii care-i treceau prin față pentru a ajunge la un șir de debarale. Nici un supraom printre ei, nici un "Mister Mușchi", dar toți erau bine proporționați și rezistenți. Se gândea că, dintre ei, cel mai pirpiriu ar fi în stare să alerge o zi întreagă pe suprafața unei lumi cu doi g gravitație cu costumul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Trei - unul din marile momente ale istoriei. ...Un supra-om - în felul ei, aceasta era o descriere potrivită pentru indivizii Gilbert Gosseyn din univers - fusese împins de o femeie de tip uman să participe la ceea ce părea un act sexual normal. Supraomul se împotrivise; și totuși era un bărbat necăsătorit și fără un angajament anterior față de altă femeie. Lucru, cel puțin la fel de important, niciunul dintre predecesorii săi, care nici ei nu fuseseră logodiți vreodată - conform amintirilor pe care le avea în comun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
a început însă mai devreme, odată cu „moartea lui Dumnezeu” anunțată de Nietzsche. Moartea lui Dumnezeu și moartea omului (ambele metafore sugerând prăbușirea umanismului sub influența nihilismului) sunt strâns legate una de cealaltă. În viziune nietzscheană, locul omului este luat de supraom. Omul devenise un concept învechit și retorica umanismului trebuia înlăturată. De aici demitologizarea omului și impulsul antiumanist al scriitorilor și artiștilor începând cu primele decenii ale secolului XX. Scrierile lor reprezintă denaturarea și adeseori eliminarea imaginii omului, fragmentându-i reprezentarea
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
s-a manifestat pretutindeni prin structuri și organisme specializate care au Însângerat societățile În care s-au instalat printre care și țara noastră. În sfârșit nazismul, prin promotorii săi cunoscuți ca filosofi imoraliști, În primul rând Nietsche care cultivă ideea supraomului, ura de rasă și eugenia rasială (rasismul), considerând morala creștină ca fiind o morală de sclavi, ea trebuind să fie Înlocuită cu morala omului de rasă superioară. Prin urmare Nietsche, Marx și neodarwiniștii sunt considerați părinții dictatorilor contemporani, vinovați de
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
căci, decretând "moartea lui Dumnezeu", filosoful german nu ajungea până la moartea Zeului, ci înlocuia o valoare cu altă valoare, pe Dumnezeul creștin cu zeii precreștini, preferându-l îndeobște pe Dionysos aureolat de Apollo, zeu în care vedea vitalismul anunțător al Supraomului, căci omul post-dionisiac ar fi fost vlăguit de mila creștină. Nietzsche trăia față de creștinism o idiosincrasie nebuloasă, datorată, în bună măsură, teologiei scolastice supraviețuinde. Într-un fel, Heidegger va urma un traseu similar cu al lui Nietzsche, căci în deconstrucția
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
regres față de homo mensura, încât Alexandru Mușina nu greșea subliniind "sarcina mult prea dificilă pentru omul concret". Mușina procedează chiar la o identificare a omului concret, chiar așa cum l-a numit Bacovia. Or, omul concret bacovian este antiteza absolută a Supraomului nietzschean, omul lipsit de orice transcendență, trăind într-un "gol istoric" și într-un vid sufletesc, pândit de nebunie. Omul concret se dovedește a fi subomul iar nu Supraomul. Proprio motu, omul concret este o incarnare a nimicului. Nemaifiind nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a numit Bacovia. Or, omul concret bacovian este antiteza absolută a Supraomului nietzschean, omul lipsit de orice transcendență, trăind într-un "gol istoric" și într-un vid sufletesc, pândit de nebunie. Omul concret se dovedește a fi subomul iar nu Supraomul. Proprio motu, omul concret este o incarnare a nimicului. Nemaifiind nimic dincolo de lume, omul concret dobândește o autarhie postulată de filosofiile materialist-ateiste. Paradoxal, postmodernismul, în pofida tuturor așteptărilor, este o ducere la bun sfârșit a materialismului marxist-leninist, dar cu iluzia că
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
al doilea act kenotic major al divinității, după cel al creației, menit să pună capăt sfâșierii omului scindat: "din puterea lui Hristos pot realiza și oamenii această operă unificatoare"33. Iată de ce creștinismul rămâne cea mai înaltă cinste acordată omului. Supraomul lui Nietzsche era o soluție disperată, o încercare de a da unitate omului cu mijloace anticreștine, radical utopice, cum, altminteri, în cheie minoră, pretinde și "noul antropocentrism" asumat de postmodernism. Dar pe ce se baza Nietzsche? El îl vedea, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
vedea, cum am mai atras atenția, pe omul creștin un bicisnic, lipsit de dinamism, de voința de putere, moleșit în milă. Părintele Stăniloae, dimpotrivă, accentuează dinamismul energiilor divine lucrătoare în om, căci omul este ființă dialogică, nu monologică, așa cum apare supraomul, un geniu izolat în singularitatea lui superbă, imagine la care, altminteri, postmodernii s-au văzut nevoiți să renunțe. Omul este ființa aruncată în timp. Aceasta-i condiția lui de la păcat încoace. Temporalitatea este dimensiunea esențială a condiției umane. Ca ființă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Hitler, altminteri, și ca toți revoluționarii lumii. Nietzsche, observă Foucault, a reluat tema sfârșitului timpului "pentru a o transforma în moartea lui Dumnezeu și în rătăcirea ultimului om; a reluat finitudinea antropologică, însă pentru a face posibil saltul prodigios al supraomului; a reluat marele lanț neîntrerupt al Istoriei, însă pentru a-l curba în infinitul reîntoarcerii"88. În viziunea lui Foucault, istoria nu mai trebuie privită sub specia continuităților, ci e discontinuitate pe care nu o putem explica. O asemenea ruptură
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Pentru Nietzsche, această necurmată rotire și reluare de măști este optimistă în măsura în care măștile se cred autarhice, scăpate de "dictatura" Centrului, acum "mort". Nietzsche deduce că prin moartea lui Dumnezeu omul a devenit liber cu adevărat și e liber să devină supraom. Toți gânditorii postmoderniști sunt încântați de această perspectivă a libertății nelimitate, rezultantă a nihilismului dus până la capăt, deși ar putea fi îngândurați de chestiunea apariției supraomului, ținând cont de ceea ce s-a petrecut în Germania lui Hitler. Aceasta a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
moartea lui Dumnezeu omul a devenit liber cu adevărat și e liber să devină supraom. Toți gânditorii postmoderniști sunt încântați de această perspectivă a libertății nelimitate, rezultantă a nihilismului dus până la capăt, deși ar putea fi îngândurați de chestiunea apariției supraomului, ținând cont de ceea ce s-a petrecut în Germania lui Hitler. Aceasta a fost, altminteri, cea mai nedreaptă "lectură" a lui Nietzsche. Aici intervine însemnătatea observației lui Denis de Rougemont, produsă, nu întâmplător, tocmai în plină ascensiune războinică a supraomului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
supraomului, ținând cont de ceea ce s-a petrecut în Germania lui Hitler. Aceasta a fost, altminteri, cea mai nedreaptă "lectură" a lui Nietzsche. Aici intervine însemnătatea observației lui Denis de Rougemont, produsă, nu întâmplător, tocmai în plină ascensiune războinică a supraomului Hitler, anume că Nietzsche, grăbit să anunțe moartea lui Dumnezeu, a uitat de cea a diavolului. Recitindu-l pe Eminescu, se poate constata că poetul știa de zvonul morții lui Dumnezeu, Nietzsche fiind doar ultimul ei mare colportor. Nu atât
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
postmoderniștii îi dau dreptate lui Nietzsche și-l ignoră pe Eminescu, se dovedește că Nietzsche, cel interpretat de postmodeniști, e pierzător, iar Eminescu câștigătorul încă ignorat. Și asta se vede din rezultatul filosofării lui Nietzsche: el a visat la apariția supraomului și a rezultat subomul sau omul recent postmodern. Atât de apropiat de Nietzsche în critica vechii antropologii și a metafizicii, Eminescu se desparte de acesta decisiv. Piatra lor de hotar poate fi și critica epigonismului. Poetul român dă credit înaintașilor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
care o refuză el este identitatea ca unicitate a Dumnezeului non-treimic și întoarcerea la Dumnezeul care a primit sacrificiul venind pe pământ și redându-i lumina prin moarte. Omul eminescian redevine copil prin credință. De fapt, aceeași este și ținta supraomului nietzschean. Paradoxal, jocul simulacrelor postmoderniste este o piedică la reîntoarcerea în copilărie, deși pariază pe ludic. Spre deosebire de Nietzsche, care refuză Grund-ul, Eminescu știe că tocmai în poveste se ascunde arheul, care e altceva decât Grund-ul metafizicienilor. Cu povești
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
față de heterosexuali a ajuns până acolo încât a emis teza că "discriminarea" sexuală în bărbat și femeie este o structură impusă de societate, nefiind "naturală", astfel că îi rămâne omului, ca sarcină a "noii antropologii", o revoluție comparabilă cu a Supraomului nietzschean. Iar prima teză a acestei revoluții ar fi: "Trebuie să ne eliberăm de instanța sexului", teză asociată cu întrebarea-cheie: Avem nevoie de un adevărat sex?"109. Evident, răspunsul e negativ. E nevoie de o desprindere a omului de natural
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nedesăvârșite. Gebser întrevedea în viitor un stadiu al umanității în care se vor reuni toate aceste forme de conștiință, care au dat, până acum, tot atâtea paradigme provizorii de civilizație. La capătul lor, s-ar putea ivi omul complet, evocând supraomul lui Nietzsche. Din cele patru tipuri de conștiință, John Zerzan se oprește la cea arhaică, pe care o consideră singura autentică, nepervertită de simboluri. Altfel spus, el merge mult mai departe decât Pharmakon-ul lui Platon. Jean Gebser descria, pentru respectiva
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
avea două soluții: revoluția socială sau întoarcerea la "vârsta de aur". Prima a fost experimentată fără succes, a doua e de negăsit. Transdisciplinaritatea exprimă nevoia de punți. Nietzsche avea dreptate să vadă în om menirea de a fi punte spre supraom, chiar cu riscul ca urmașii să nu înțeleagă ce-i cu acest "supraom". Logica transdisciplinară pare absurdă pentru logica excluderii, ca neavând obiect. Transdisciplinaritatea are trei stâlpi de susținere: existența diferitelor niveluri de Realitate, logica terțiului inclus și complexitatea. Logica
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]