557 matches
-
În care Michael Riffaterre vede un procedeu tipic suprarealist al semiozei, arbitrarul poate fi În cele din urmă redus printr-o considerare atentă a sintaxei ce leagă seria metaforică de contextul secvenței; iar pe de altă parte, multe dintre imaginile suprarealiștilor celor mai notorii ca Breton și Eluard, sînt recunoscute a nu depăși - lucru de altfel, firesc - statutul unor metafore „clasice”. Dacă are, ca suprarealiștii‚ un adevărat cult pentru imagine, prin intermediul căreia vede „toate fîntînile universului reînnoite”, vizînd desfășurarea, În aventura
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
sintaxei ce leagă seria metaforică de contextul secvenței; iar pe de altă parte, multe dintre imaginile suprarealiștilor celor mai notorii ca Breton și Eluard, sînt recunoscute a nu depăși - lucru de altfel, firesc - statutul unor metafore „clasice”. Dacă are, ca suprarealiștii‚ un adevărat cult pentru imagine, prin intermediul căreia vede „toate fîntînile universului reînnoite”, vizînd desfășurarea, În aventura Întîlnirilor dintre obiecte, a unei viziuni dinamice a metamorfozelor, Voronca e mai puțin un explorator al spațiului propriu-zis oniric, al subteranelor obscure ale inconștientului
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
plus, nu putem ignora împrejurarea că demersul său antipoetic este tot timpul dublat de o luciditate exacerbată care îl făcea pe Philippe Jaccottet să descopere în versurile din Parti pris des choses o îndrăzneală estetică mai profundă decât aceea a suprarealiștilor, tocmai în măsura în care este lucidă, așadar nu îndreptată împotriva rațiunii, ci înarmată cu argumentele rațiunii 249. Pentru a putea observa cu mai multă claritate cum funcționează mecanismul de producere a textelor lui Francis Ponge, să analizăm un fragment din poemul intitulat
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Întoarcerea sunt inițial acte cu semnificație ascunsă. Eliade o va dezvălui treptat, dând un număr de semne. Jocul cu gajuri În care Andronic antrenează grupul de bucureșteni (veniți din aceeași lume urbană, brutal profană, nepregătită pentru revelații) amintește de jocurile suprarealiștilor care urmăreau același scop: să elibereze capacități Închise, imobilizate de ticurile și reflexele impuse de etichete, să elibereze visurile, dorințele refulate. Jocul lui Andronic Îi pregătește astfel pe cei prezenți pentru participarea la actul magic de invocare și exorcizare a
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
la "Humanitas" (dar mă bucur deopotrivă că l-am cunoscut, că nu mai e o abstracție și, în plus, că "îmi seamănă"), am discutat cu Marie-France tipărirea eseurilor lui Ionesco într-o nouă formulă grafică, am văzut superba expoziție a suprarealiștilor la Beaubourg, am cumpărat de la FNAC șase albume mari, pentru arhiva foto Humanitas, am găsit Don Giovanni-ul lui Losey (și am citit într-un album Palladio despre "La Rotonda", vila în care a fost făcut filmul), în sfârșit, am cumpărat
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ca să aibă prin ce să se exprime. Singure, înălțimea, fruntea generoasă și ținuta dreaptă îi rămăseseră aceleași, prefigurând însă «mâna din țarină», dar eu nu-mi dădeam seama de aceasta, confundând realitatea cu speranța... îl vizitase peste vară poetul 263 suprarealist Ștefan Roll, dintr-un impuls pe care încă nu-l pot desluși în determinările lui. L-a rugat să iasă în grădină, să se așeze cu fața la răsărit ca să-l fotografieze pe banca înconjurată de verdeață, străjuită de câteva tije solitare
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
la experimentul primejdios al drogului, al alcoolului ori, pur și simplu, al celebrității (Malcolm Lowry, Hemingway). Se poate muri din orice: din orgoliu aristocratic, precum Cato („Acum sunt propriul meu stăpân!”), din dezgust (ultimele cuvinte ale lui Crevel, dandy-ul suprarealist, au fost: „Rog incinerați-mă. Dezgustat. Dezgustat de tot.”), din oroarea - cum altfel dacă nu metafizică? - de a mai continua (Paul Celan, Marina Țvetaeva), dintr-o ereditate mai puternică decât capacitatea scriitorului de a o controla (Hemingway: tatăl său se
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
practică, aplecarea sa spre dreapta e violent-irevocabilă. Însăși atingerea cu cei de stânga Îi provoacă oroare și decide să se izoleze de ei cu orice preț: „Am hotărât să nu mai pun piciorul la N.R.F.*, unde domină evreii, comunizanții, vechii suprarealiști și tot felul de inși care cred din principiu că adevărul se află la stânga”. Fără Îndoială, un fanatic al dreptei precum el nu poate admite o astfel de sfidare: condotier ideologic, tot ce contravine principiilor sale trebuie combătut cu vehemență
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
blestemul”. Și, din nou, Marele Păcat, blestemul metafizic Își găsește Întruparea În câțiva dintre cei care i-au făcut viața un infern: Cât despre La N.R.F. ea se va târî la picioarele mele. Această adunătură de evrei, de pederaști, de suprarealiști timizi, de pioni francmasoni, se va zbate mizerabil. Gallimard, lăsat fără Hirsch* al lui, și alți câțiva, Paulhan lăsat fără Benda al lui, se vor furișa pe lângă ziduri, cu coada Între picioare. Sentimente nu tocmai creștinești, după cum se vede, la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
suprarealist în deplina accepție a termenului, oferind, prin adeziunea sa totală și parcă tinerească, una din puținele proze pe care această mișcare bogată în exemplificări picturale și poetice și le-a aflat la noi. În afară de dicteul automat căruia, de altminteri, suprarealiștii nu i-au fost totdeauna credincioși -, toate refuzurile, împlinirile și idiosincraziile suprarealismului pot fi regăsite în acest roman sau, dacă preferă autorul, în acest Pohem de iubire care este Zenobia"252 confirmă nu numai valoarea cronicilor, ci și permanența valorii
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
vizează explicit "formularea clară și melodioasă", "construcția solidă a clasicilor" (Fragment dintr-o scrisoare). Neputând fi doar produsul hazardului, zice el, ci "operă de voință și discriminare", poezia dă curs unei noi ordini în univers; revoluția poetică "permanentă" invocată de suprarealiști îi repugnă franc. Cuiva care practică "absurditatea dicté-ului suprarealist i se întâmplă să prindă Pitiei interioare vorbe care, din când în când, miră..." În rest, procedeul născocit de André Breton e o "experiență iremediabil ratată". Realitatea e că, oricâte descoperiri
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
rebours) ci dimpotrivă, investigarea imaginii reale cu acea forță reactivă specifică visului". Orice lege biologică presupune neapărat fapte de repetiție. Nutrindu-se cu fantasme, Dimov se iluzionează că stăpânește "legile visului"; nimeni însă, nici controversatul Freud, agreat și adoptat de către suprarealiști (pentru tentativa explicării mecanismelor psihanalitice), nici Carl G. Jung, nici Gerhard Adler n-au parvenit să legifereze raporturile dintre inconștient, conștient și subconștient, proces exclusiv al aproximărilor. Ca atare, luciditate și vis, acestea sunt inevitabil în disjuncție. În fond, onirismul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pași mărunți, se infiripă o filozofie subiectivă, un fantastic al relațiilor obscure; imersiunea în mysterium reclamă un ceremonial textualizant, nu o dată grotesc, deliberat ilogic. Un murmur difuz,subtextual, se proiectează în fantastic. Câte o notație abnormă are tangențe cu himerele suprarealistului Victor Brauner: "E un om cu un ochi enorm pe umeri. Sau este doar un ochi mergând?"... În poemul titular (Tratat despre Ochiul Orb), arătări apocaliptice terorizează "întregul oraș". Situații similare (în Hagiografii pentru ochiul Orb) se constituie în șapte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în Nord este un act religios"; "Nordul este întemeiat pe verb"; Numai în / Nord mâna cu care scrii e una cu mâna / de pe cuțit"; "Nordul e în față, precum moartea..." Printre rânduri sunt amintiți Blake, Flaubert, Amiel, Blaga, Heidegger și suprarealistul Philippe Soupault. Țăranii din a căror stirpe se trage poetul rostesc fraze năstrușnice: "De unde știu ei poeme de Mallarmé și / Elytis, ei care au trecut prin sihlele / Nordului doar la lumina șișurilor?" (Cei care ridică literele, zarurile). Se intersectează în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ca excepții. Ultimele decenii sunt traversate de o criză cu multe fațete : cea a reprezentării umanului. Concepția clasică, cea renascentistă, sau cea a luminilor sunt depășite. Umanismul însuși, cum aprecia Unamuno, e în criză. Nu întîmplător au apărut dadaiștii, apoi suprarealiștii, care practică nonsensul, deriziunea și chiar distrugerea. O inumanitate s-a extins ca o plagă, devenind atotprezentă și dezmembrînd sensul lumii într-o țesătură de erori și iluzii. Este tărîmul celor proști, care nu vor să știe mai multe, care
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
forme ciudate au vrut, fără succes, să schimbe lumea. Arme ieftine ale tuturor paria de pe pământ, fabricate În mii de unități, cu mațele În vânt pe picioarele mele băgate În blugi foarte scumpi. Acest ready-made i-ar fi Înnebunit pe suprarealiști. Nu crezi, Faulques? Mă Întreb ce nume i-ar fi pus. Șansa pierdută? Funeraliile lui Marx? Arma asta au e o armă? Când războiul se duce, poezia se Întoarce? Tocmai mi s-a năzărit că semnătura domnului Kalașnikov e tot atât de
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
I-o spusese râzând, din spatele unui pahar cu vin, la Veneția, În ultima noapte de Anul Nou pe care o petrecuseră Împreună. Ea se Încăpățânase să meargă acolo, unde petrecuse câteva nopți de Anul Nou În copilărie, ca să vadă expoziția suprarealiștilor din palatul Grassi. Vreau să mă duci la cel mai bun hotel din acest oraș-fantomă, ceruse, și să hoinărești cu mine noaptea pe străzile pustii, fiindcă asemenea nopți nu le poți găsi decât acolo: e atât de frig, că vagabonzii
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ca niște mistreți negri sau ca niște diligențe cu bandiți: Când m-am urcat apoi în autobuz/ Murise dimineața la havuz/ Tot așa se-ndepărtau cu toate/ Tramvaiele algebric legănate". În poezia lui Leonid Dimov, obiectele se metamorfozează ca la suprarealiști; dar fără să-și piardă, parcă, determinările reale. Asistăm, mai ales în volumul "A. B. C.", volum de selecție la o evoluție de la formula barbiană, de la simbolistica încifrată, la formula alegorică a horelor argheziene; de la lumea interioară a propriului eu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de sugestii simbolice; astfel, în orașul cu fabrici de conserve și de spirit: "Fântânile în timpul nopții exaltate se resemnau/ într-o răcoare mai mult făgăduită, așteptând"2. Fără să fie poet suprarealist, Dan Mutașcu a asimilat tehnica imaginilor și universul suprarealiștilor cu topo-sintaxa care te invită să citești poezia, nu s-o asculți: "Coniacul e un prieten foarte trist Așa mi-a spus cândva un marinar." Dan Mutașcu scrie și o poezie civică 3 generată de un sentiment solar, în același
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
obiectele își pierd consistența; de aici și sentimentul de plutire, de zbor, pe care atât Ion Negoițescu, cât și Eugen Simion l-au semnalat. Dematerializarea lumii concrete și materializarea lumii abstracte, procedee cunoscute liricii interbelice prin L. Blaga, T. Arghezi, suprarealiști, stau la Nichita Stănescu sub semnul lui Eros. Spațiul și timpul devin categorii supuse unor esențe concretizate într-un univers osteologic: oase, vertebre, genunchi, brațe, coaste. Umerii devin viaducte și poduri, pieptul terasamente și diguri, genunchii acoperișuri, iar el, poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și într-o bună dimineață le-am citit unui prieten pe care-l iubeam foarte mult și i-am citit cum l-aș fi îmbrățișat fiindcă era și el pohet și el al dracului m-a ascultat în tăcere..." 4 Suprarealist integral în "Blănurile oceanurilor" (1945) și alte trei volume, începând cu "Scriu negru pe alb" (1955), V. Teodorescu scrie o poezie limpede, "diametral opusă" suprarealismului. De-altfel, într-un poem el încearcă să-și explice noua artă: "Obscurele imagini care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
convulsie. Poetul tulbură universul poeziei cu imaginile sale ferme, care ne trimit pe rând la simboliști, ca univers și muzică, la expresioniști, când evocă războiul și dezastrele lui, la o poezie de notație, când vorbește de lucrurile de dimineață, la suprarealiști sau la o poezie pictografică, ca în poemul "Zăpada care nu ninge niciodată": "negru cum e trecerea eschimosului pe obrajii de m o r s ă ai Antarcticei" Cu cât ne apropiem de lirica anilor 70-74, poetul își pierde din
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nuveliștii: Rebreanu, H.P. Bengescu, Camil Petrescu, Gib Mihăescu, Ionel Teodoreanu, teoreticienii modernismului (E. Lovinescu), poeții și prozatorii Tudor Arghezi, Adrian Maniu, G. Topârceanu, Otilia Cazimir. Urmează intimiștii (Bucuța, Perpessicius), tradiționaliștii (Pillat, Fundoianu, Voronca), ortodoxiștii (Crainic, Voiculescu, Blaga), avangarda cu dadaiștii, suprarealiștii, ermeticii (Tzara, Urmuz, Ion Barbu, Vinea, Matei Caragiale). În ultimele capitole se referă la diferite orientări din epocă, între care, critica lui Zarifopol, Ralea, Vianu, Pompiliu Constantinescu, Șerban Cioculescu; proza memorialistică și documentară, noul roman citadin, literatura feminină, poezia profesiunilor
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o numește "o explozie de libertate", care îl face să pună sub semnul întrebării însăși menirea științei. Se simte atras de caracterul ei irațional, opus rațiunii și obiectivului. Nu a admirat la Breton dogmatismul, ci doar poezia, a iubit la suprarealiști dezordinea, constiinta unui univers "dincolo de real", mărturisind mai târziu că, deși îi plăcea că această mișcare "agită spiritele", când a ajuns el la mișcare, "singurul suprarealism etern era cel rău", așa cum scrie în Scriitorul și fantasmele lui: În 1938, când
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
simte pe lume că un străin singur și părăsit, iar în fața acestei neliniști, știința nu are răspuns, pentru că dictatură științei l-a uitat pe om, cu lumea lui de vise, pe care Sábato, în interminabilele sale nopți de discuții cu suprarealiștii parizieni, îl considera nucleul cel mai profund al realității umane. Românele sale sunt manifestarea unei neliniști care se naște din întâlnirea zilnică cu râul, însă aceasta neliniște, care, în multe din paginile sale, este presărată cu un acut sentiment de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]