4,202 matches
-
Colonelul Îl fredonase de atâtea ori când se Întâlnea cu noi. Apoi am văzut pe umerii lui o pasăre cu pene ca focul, care-l tot ciupea nervoasă de spate, smulgând bucăți mari din el. Dar Colonelul nu Înceta să surâdă, ca și cum nimic nu l-ar fi deranjat, și mă tot invita să beau un pahar cu dânsul, mișcându-și capul În ritmul valsului. Numai că pasărea aceea Încăpățânată, tot ciugulindu-l pe Colonel, reuși să-i facă prin spate o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu fiecare clipă scursă, o senzație apăsătoare de gol, ca și cum ar fi Înghițit un balon mare, de aer, care Îi substituia Întreg trupul. Percepu un zvon Îndepărtat În auz, ca un murmur tainic, de pe alt tărâm, și-i veni să surâdă. Se gândi la ea din nou și regretă că zăvorul inert zăcea tras peste ușă, mai ales că acum realiză că nu se mai putea mișca deloc, oricare i-ar fi fost intenția. Nimeni nu poate ști cât a rămas
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o cameră simplă, unde nu am decât un pat, un șifonier și un raft cu cărți deasupra capului) și mă-ntind cuminte, privind oarecum liniștit pereții goi. Sau aproape goi. Mă enervează teribil tabloul cu părinții mei (mire și mireasă) surâzând. Mama ține În mâini un buchet mare de flori albe, din plastic. Iar tata o ține protector de umăr, cu intenția de a da imaginii un aer de siguranță. Ce fericiți și ce frumoși sunt!” - a spus tanti Despina odată
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ca o școlăriță exemplară. M-a Întrebat dacă am cafea (a ei se terminase), Însă a trebuit să o dezamăgesc, spunându-i că nu beau cafea, dar că am, În schimb, cel mai bun ceai verde din univers. A acceptat surâzând. Când m-am Întors cu ceștile, stătea turcește, cu picioarele În x, adunate sub ea, oglindindu-se atent la vânătaia pe care și-o acoperea cu fond de ten. Se Îmbrăcase Într-un capot verde, Înflorat și cu mânecile foarte
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de spaimă și de ciudă decât de durere. Fumul se Întețise cumplit, iar aerul din bar devenise irespirabil. O chelneriță cu o fustiță ca o batistă, ce Împrăștia un miros insuportabil de parfum ieftin trecu prin dreptul meu. Mi-a surâs „profesional”, dar și eu am privit-o țintă, ca pe... ceea ce și cred că era. Lângă colțul mesei, un pui de cerșetor Îmi tot cerea „un ban, nenea, un ban ca să-mi iau de pâne...”. Șterge-o, puștiu’, crezi că
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
În podul palmei, Începu să aștepte. Purta o rochie turcoaz, lungă, cu guler Înalt, ușor scrobit. Lola, ești de-a dreptul fermecătoare...!, i-am strigat cu același ton pe care-l foloseau navigatorii când descopereau un pământ nou. Mi-a surâs aproape imperceptibil, strivindu-și galeș pleoapele și ascunzând pentru o clipă ochii ei vrăjitori de peruzea. Astăzi, Lola Jo, am să-ți povestesc o Întâmplare ciudată, o Întâmplare care ar putea părea neverosimilă, petrecută În copilărie, când mă aflam la
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu o voce pițigăiată („Împusita dracu, cu mă-ta-n brațe, lepra dracu...”). Lola Jo mă privea insistent. Avea un aer obosit, puțin debusolat. Am mai comandat un coniac pentru ea, dar mi-a făcut semn că nu. Mi-a surâs cochet și s-a ridicat. Doamne, cât de mult doream să o duc la hotelul acela nenorocit. Sânii ei dulci, buzele pline, risipite-n tresăriri enigmatice și ochii foarte alungiți și iscoditori mă... Vino, te conduc, i-am spus. Ca
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
picioarele ca să se apere. Se gândea doar că lângă bocancii săi nu mai erau bocancii lui Moni ca să-i țină de urât. Și-o imagina așteptând de cealaltă parte, trecându-și limba peste buze, încet și tandru, peste buzele care surâdeau. De atunci Alex a avut destul timp pentru a-și imagina așteptarea cu Moni. Hoinărea pe străzi cu fața spre cer ca fulgii să i se topească pe obraji. Intra în câte o sală și zăbovea în fața unui ghișeu fără
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
acumulările unei zile în care afacerile îi merseseră din plin. Sursa acestor plusuri financiare după cum bănuia Olga erau unele surse enigmatice, dar și pocherul. Victor frecventa o casă unde, la masa de joc, se rulau sume exorbitante. Deocamdată lui îi surâsese norocul; îi lăsase pe unii participanți să plece acasă cu portofelele goale. Printre aceștia se aflau și unele notabilități ale urbei, care nutreau speranța că va veni și o zi a revanșei. Olga îi spunea că, din câte știa ea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
măi fraților, viața asta, care m-a adoptat, ca pe un... hai să nu-i mai zic pe nume. Dar, ca și cum ar fi sclipit pe cer o stea, tot așa, m am pomenit chemat la conducere, întrebat dacă mi ar surâde să fiu un mare șef, temporar, evident, nu pentru totdeauna, iar eu, ca boul, am mugit: Daaa! și, Daaa, a rămas. Am ajuns mare șef. Dar, ce să facă, țara, cu un papă lapte măreț și inconfundabil? Chiar: ce să
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
spre 9 aprilie 1951, se închide în el și, după ce astupă cu bumbac toate gurile de aerisire, după ce face ordine, după ce-și arde ultimele manuscrise, deschide gazele... De data aceasta, ficțiunea a funcționat perfect. Întins pe canapeaua din bucătărie, surâzând, calm, împăcat în sfârșit cu el însuși - așa l-a găsit un vechi prieten, Edouard Saenger, cel care îl ajutase să se mute. Pentru că nu-i plăcea să aibă datorii, și-a pus pe piept portofelul cu 100.000 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
o prostie, dar uite o chestie care, dincolo de o grămadă de naivități și pompoane, are și câteva lucruri interesante..." "E un filmuleț cu ceaiuri miraculoase și decocturi eliberatoare?", nu pot să mă abțin și-mi dau în petic. Nu, nu!", surâde tipa. "E cu altceva. Mai bine nu-ți spun nimic, tocmai ca să nu pornești cu idei preconcepute. Sunt curioasă ce o să-ți spună spiritul tău analitic. Și cel critic, desigur." "Sper să nu se manifeste și spiritele mele cele îndoielnice
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
a luat așa, mai de-o parte, și mi-a zis destul de stânjenit: "Știi, Dane, m-am gândit la povestea aia a ta cu gândacul..." După cum începuse și după mimica lui, mi-am dat seama că ideea nu-i prea surâsese. Adevărul e că nici nu-mi făcusem prea multe iluzii în sensul ăsta, dar, folosind acel șablon de telenovelă, speranța moare ultima. Și reînvie o dată cu decesul absurd al personajului negativ central. În sfârșit! Eram bărbat și puteam suporta cu stoicism
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
dă să umpluse toată casa dă miros, ă? Trăznea, nu alta. Și apucă-te, Cateluțo, și șmotruiește, dășchide toate ferestrele să să facă corent, să iasă duhoarea dân casă..." "Ei, las', las' că nu si-a părut rău după aia...", surâde junele-prim seducător și insinuant, degajând o masculină siguranță de sine. Madam Cateluța strânge din buze, arborând o înaltă ținută morală. Căzu câteva clipe pe gânduri, după care hotărî brusc: Hai să plecăm d-aci, Vijulie, că nu-mi miroase dăloc
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
că mi-am făcut sendvișu' cu pâinea ta hipocalorică, că cămașa nu mi se potrivește la sacou și cravata la nimic. Numa' de-astea..." "Că cămașa...Da, că cam nu ți se potrivea", mai urcă o treaptă în ironie demoazela, surâzând acid. Bărbatul se întoarce spre ea, mijindu-și ochii, nu tocmai a tresărire de amor, și plusează sec: "Bine că ești tu deșteaptă! Te dai mare intelectuală, ce să-ți zic!" "Normal. Da' nu că mă dau, ci află tu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
natural, de mic, fără niciun antrenament, fără nicio îndrumare din partea vreunui mare maestru de pe la vreo școală orientală. După vreo jumătate de oră, timp în care nu-și schimbase deloc poziția, sări în picioare, mijindu-și ochii din nou spre bulevard. Surâse larg, răsuflând ușurat. Mașinoiul lui Virgil tocmai pătrundea pe străduță. Deschise poarta larg, căutând să n-o izbească de perete și să facă zgomot. Ieri îi unsese balamalele și rulmenții, așa că acum se mișca cât se poate de silențios. Nu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
o relație dân piață cu cel mult șaptej' dă mii masimul", simte nevoia să adauge o obiecție portarul. "Bun și iepurașu', nu?" "Bun, și normal!", acceptă nea Vasile. Virgil aruncă chiștocul artistic, printre barele metalice ale porții, nimerind exact canalul. Surâde mândru de sine. Amicul lui, care urmărise traiectoria chiștocului, surâde și el: "Pă o sută că n-o mai înnemerești încă o dată". "O dată dân câte?", mai că s-ar prinde la rămășag șoferul. "O dată dintr-una, dacă ești tare!" "Ete
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
masimul", simte nevoia să adauge o obiecție portarul. "Bun și iepurașu', nu?" "Bun, și normal!", acceptă nea Vasile. Virgil aruncă chiștocul artistic, printre barele metalice ale porții, nimerind exact canalul. Surâde mândru de sine. Amicul lui, care urmărise traiectoria chiștocului, surâde și el: "Pă o sută că n-o mai înnemerești încă o dată". "O dată dân câte?", mai că s-ar prinde la rămășag șoferul. "O dată dintr-una, dacă ești tare!" "Ete, chilu'! Dacă înnemeream așa, mă angajam la circ, ce dracului
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
coanei preotese, oftând adânc: "Nu mai găsești, Lizico, oameni cinstiți azi, în țărișoara noastră. Toți vor bani, dar fug de muncă ca dracu' de tămâie. Numai hoție și iar hoție, cât vezi cu ochii. Nu știu unde o să ajungem, zău!". Nevastă-sa surâdea șugubeață, strângându-și a sa robe-de-chambre din mătase în jurul șoldurilor generoase, admirându-se în oglinda, așa-zis venețiană, aflată pe peretele din spatele lui bărbate-su. Rochia fusese cumpărată la jumătate de preț de la o enoriașă care se jurase că o
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Vasile în fața patului de examinare și părăsi încăperea fără niciun cuvânt. Medicul se întoarse și, privindu-l pe deasupra ochelarilor, lansă interogația: "Dumneata?". Portarul se cam zăpăci dinaintea acestei întrebări atât de cuprinzătoare: "Io sunt Vasile, Mirică Vasile." ORL-istul îi surâse, întinzându-i afabil mâna, dar cu o strălucire de maliție în priviri: "Bond, James Bond!". Nea Vasile dădu noroc și se holbă amuțit de uimire. Medicul urmă calm: "Încântat de cunoștință, domnule Mirică! Problema e ce te aduce pe dumneata
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
și-ți spun că ăia cu prelevările nu prea pupă ceva de la chirurgu' care face schimbu' de organe. Poți să suni tu la băiatu' finuț și cu bani, că suni degeaba. Tot ăla care face efectiv transplantu' e la ghidon...". Surâde insinuant: " Aici sunt alte dedesubturi și nu vi le-a lămurit profesoru' pe toate. Oricum, ceva-ceva o fi. Nu prea îmi dau seama ce și cum. Da' dacă-i o chestie lucrativă, pun pariu că profesoru' a mai apăsat el
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mai doare nimica. Nimica-nimicuța, să-nlemnesc! Atâta că parcă am osu' ăla dă la nas dân lemn și capu-i plin dă nisip. Da-n rest, sunt ca nou." "Mă bucur să aud asta și să te văd așa gureș", surâse și medicul. "Auziți? Acu' că am rezolvat-o și p-asta vă mulțumesc dân suflet încă o dată! n-ați putea să-mi faceți formele să plec acasă?" Adăugă cu un înalt simț civic și profundă generozitate umană: "E păcat să
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fost recomandat să dramatizez nuvela lui Alexandru Ivasiuc, Corn de vânătoare. În ceea ce mă privește, o citisem chiar în ‘72 când aceasta apăruse, dar așa, fugitiv și mai mult distrat, fără să gust frumusețea trăirii personajelor. Acuma înțelegeam de ce le surâdea șefilor mei să jucăm o piesă ca aceasta. Nu numai că tenta un astfel de subiect cules din trecutul istoric al poporului nostru, dar unei astfel de scenete nici nu i se puteau pune opreliști din partea cenzurii, ca altor piese
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
bune și frumoase. Mai auzise Gerard cuvintele astea de zeci de ori. Problema era nu că n ar fi putut locui cu Karin-tante. Serviciul era, de fapt, problema majoră. Ce va face el în Ibiș? Portița de salvare care-i surâdea la un moment dat, o deschise tot mătușa Karin. Zicea că-l roagă pe tatăl unei fetițe care ia ore de germană de la ea, și care era director adjunct la liceul din localitate, să-i aranjeze lui Gerard cu postul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
zâmbind. 9. Îi promisese că într-o seară, își va invita prietenii aici, în salonul ei, ca să o cunoască tète-a - tète, iar ea să aibă ocazia de a se mai degaja și de a uita de boală. Lui Karintante îi surâse propunerea. Din momentul în care aflase că va avea musafiri, zilnic făcea ce făcea și se aranja și citea mult ca să aibă, zicea ea, antrenament la vorbit, pentru că va avea onoarea să discute cu profesori, nu cu oameni simpli. Ar
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]