3,733 matches
-
făcea ca fațadele galbene înalte ale caselor din epoca georgiană să capete străluciri de teracotă. — Aproape că nu-mi vine să cred, spuse Rosemary. Să vă despărțiți voi, tu și Antonia, după atâta timp! Crede-mă, am fost grozav de surprinsă. Satisfacția ei era aproape insuportabilă. M-am uitat în jos la picioarele ei mici încălțate cu cizme negre cu tocuri înalte. — V-ați înzăpezit la Rembers? Nu ne-am înzăpezit cu adevărat, răspunse ea, deși parcă acolo a nins mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și mâna mea a ezitat în drum spre întrerupător. În sfeșnicele de argint așezate pe masa lungă ardeau lumânări, transformând camera într-o peșteră de lumină caldă, palidă, la care ochii mei s-au adaptat imediat. Am rămas nemișcat, puțin surprins, și am închis ușa în urma mea. Apoi am observat o persoană care stătea singură la capătul celălalt al mesei. Era Honor Klein. Când am văzut-o mi-am dat seama din nou, fără amărăciune, că eram cam beat; și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sub care lumina reflectată a lumânărilor parcă ardea încă o dată. Apropiindu-mă am observat că, fără să-și miște capul, Honor Klein mă urmărea din priviri. Parcă era un cadavru care prinsese viață. Am privit în jos spre ea atent, surprins, apoi am constatat că m-am așezat lângă ea. — Vă rog să mă scuzați, am spus, căutam whisky-ul lui Palmer. Dar ei unde sunt? — La operă, mi-a răspuns Honor. Vorbea pe un ton detașat ca și cum îmi acorda numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
furie. Amintindu-mi scena, am avut impresia că în clipa aceea și în cele care au urmat fața i se făcuse neagră. Încercând să-și elibereze brațul se smulse cu putere din strânsoarea mea. Ciudat e că nu părea prea surprinsă de ceea ce se întâmplă. Când a încercat să-și tragă mâna, eu am prins-o în altă poziție și i-am răsucit brațul la spate. Atunci m-a lovit cu toată forța în fluierele picioarelor. I-am răsucit și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nu aveai de gând să renunți, am spus. Ce fată norocoasă ești! Ce fată norocoasă sunt! repetă ea veselă, făcând un pas înapoi și luându-mi din nou mâinile. Cineva bătu la ușa salonului. Ne-am depărtat ca doi îndrăgostiți surprinși și am spus: — Intră! Era Rosemary. Era cochetă, purta o pălărie nouă și avea o umbrelă subțire ca un creion. — Bună, zise ea vioi. Tocmai m-am întors și m-am gândit să trec pe-aici să văd ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
numele, după care fumul să se ridice În lumina soarelui târziu al după-amiezii. Din nou deslușeam voci dinspre hol. Acum vorbeau Însă mai Încet decât mai devreme. Dar acest vizitator ce era oare, femeie sau bărbat? Mi-am dat seama surprins că era imposibil să aflu identitatea unei persoane, luându-mă doar după sunetele scoase de corpul său. În sfârșit mi-am spus că, dacă se vor Îndrepta spre stânga, Înspre camera de zi, e cu un bărbat; iar dacă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Două coaste rupte și câteva degete Învinețite. Vorbesc serios. Apoi se auziră ultimele acorduri - Întotdeauna la fel, ori de câte ori Otto interpreta o „victorie eroică“, caracterizată de tipica „demnitate germană“ - și imediat după aceea, ecranul a strălucit gol și uluit, deasupra audienței surprinse. Cinematorgraful era plin doar pe jumătate. Câțiva bărbați Își luară mâinile de pe spătarul scaunelor În care au stat partenerele lor - majoritatea infirmiere de la Miséricorde, marele spital pe care, de obicei, Îl numeam doar Mizeria. O femeie Își aranjă părul sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și l-am Înlocuit pe Otto la intrare. La jumătatea rândului i-am distins vocea. — Sascha, Îmi spuse, Învârtind cheile și caseta cu țigări În mâini (ca de obicei, nu avea poșetă), tot În slujba lui Apollo? M-am prefăcut surprins și m-am Încheiat la sacou, jenat dar bucuros că o revedeam. Am schimbat câteva vorbe fără rost; cele mai multe se adunau În contul meu deja supraîncărcat. Apoi am Întrebat-o dacă ar vrea să vadă filmul din camera de proiecție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Oloaga, În timp ce eu lăsam ultimii spectatori să intre. M-am uitat la prietenul meu. — După ce am perforat și ultimul bilet și, peste un sfert de oră, am urmat-o În camera de proiecție, Dora a zis că pleacă. Am rămas surprins, dar mi-a spus că uitase ceva și trebuia să plece urgent. Mi-a Întins biletul, spunându-mi că i s-a părut interesant să vadă „capul lui Apollo“ pe dinăuntru. Am fost dezamăgit, desigur. Dar Înainte să plece mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
i-l cumpărasem. În sfârșit, doctorul a reușit să-i lege fundița În jurul Încheieturii, cea pe care o primește fiecare nou-născut. Și fiindcă nu aveam de gând să-l păstrez, pe etichetă nu era nici un nume. Se uita la ea surprins, ca și când și-ar fi dat seama ce Însemna absența etichetei. Apoi și-a scuturat pumnișorii minusculi și a făcut pipi pe doctor. Îmi amintesc că am vrut să-i dau un nume din ăsta eroic. Ca Parsifal. Sau crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
nevoilor sale. Ridicându-și mâna, doamna Britz Începu să numere pe degete. Când nu-i mai ajunse o mână (eram În urmă nu cu cinci luni, ci cu șase), Își puse În acțiune și degetul mare de la cealaltă mână, remarcând surprinsă: — Speram să fie miercuri, dar chiar e vineri. Ridicând ambele palme În aer, adăugă că nu, chiar nu conta ce mai răspundeam. Cuvântul dumitale nu mai valorează nici cât un reichspfennig, domnule Knisch. Ivan va trebui să aștepte până vineri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În fața cărora a desenat niște punctulețe roșii. Mi-a luat câțiva ani să-mi dau seama că era felul ei de a-și aminti când Îi venea ciclul. — De ce n-o lăsai să-și păstreze secretele? Dora părea cu adevărat surprinsă. — Păi tocmai, că nu mă interesau secretele ei. Niciodată n-am tachinat-o pentru ce scria, nici măcar o dată n-am dezvăluit ce citisem În jurnalul ei. Nu cred că mă atrăgea informația ca atare. — Atunci ce? Am așteptat ca absintul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pânză au Împrăștiat câteva tacâmuri ruginite și niște ace de cravată, care luceau ca niște bucățele de unt topit În soare. Lângă femei se afla un individ care căra pe puțin douăzeci de perechi de pantofi În jurul gâtului. Am constatat surprins că era același tip care Îmi vânduse cămașa mult prea strâmtă de pe mine. Se deplase cu greu, pantofii agitându-se ca iarba În vânt, la fiecare pas. Tăind-o prin mulțime, am trecut Între un panou de publicitate și doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
jos, gata să efectueze un vals militar sau ceva de genul ăsta, când i-ai explicat ce mă frământa. — Dar de ce nu mi-ați zis asta de la Început? Îmi Întinse politicos un formular pentru vizitatori, pe care l-am semnat, surprins și tulburat. Luând formularul cu degete delicate, ofițerul mă rugă să-l urmez. Schiță un gest reținut, dar amabil; am presupus că era unul din asistenții lui Wickert. Traversând coridorul anost, ornamentele metalice din vârful pantofilor săi țăcăneau profesionist pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Frunzărindu-l aparent la nimereală, mai Întâi de la Început, apoi, de la capăt, citind câteva cuvinte Într-un loc, descifrând câteva adnotări dincolo, Manetti murmură, apoi declară: — Ei bine, „Kr. “ e prescurtarea de la Hotel Kreuzer, desigur. Nu cred că observă oftatul surprins care mi-a scăpat pe lângă inima agitată, dar ca să mă asigur, mi-am mai aprins o țigară. — E În centrul orașului. Poate ați auzit de el? Poate ați fost acolo? Nu? Ei bine, noi am fost. Conform declarațiilor personalului, domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
servietă și, cu un gest iritat, mătură restul de pe masă. Jucându-se cu căluțul de pe noptieră, colegul lui dădu doar din cap spre scaunul de bucătărie, cu un aer distrat și amuzat. Apoi dădu peste Încuietoare și burta se deschise. Surprins, ridică micul capac, apăsă botnița iar și aprobă satisfăcut când abdomenul căzu, conform așteptărilor. Mi-am imaginat că data viitoare când va mai face o șmecherie din asta, o să facă să curgă intestine ca niște panglici roșii. M-am așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
trist. Cuprins de exaltare, am auzit-o cu greu. Dacă vreau, mi-a răspuns, pronunțând cuvintele de parcă ar fi fost străine, putem să ne vedem În seara următoare, la cafeneaua de peste stradă, vis-s-vis de hotel. „De dragul vremurilor apuse?“ am Întrebat, surprins dar entuziasmat În același timp, dornic să-i aud reacția printre bătăile puternice ale nimii. Dar tot ce-am reușit să disting a fost un țiuit sec, urmat de un clic. Îmi Închisese telefonul. Ziua următoare, cu fulgi de zăpadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
vrea să vadă și ea cum e o mâncare evreiască adevărată. Până la urmă, maică-mea n-a mai rezistat: — Bine, dom’le, adu-o - dacă e chiar așa căpiată, o să-i dau să mănânce. Să fi rămas el un pic surprins? Cine știe? În orice caz, femeii i s-a pus pe masă o mâncare evreiască. Cred că în viața mea n-am mai auzit la noi în casă cuvântul „evreiesc“ rostit de atâtea ori într-o singură seară și crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
o adică, ce-am de câștigat? Dă-i bătaie, javră nevolnică, vorbește-i. Are în dotare un cur cu rotunjimile și despicătura celei mai desăvârșite nectarine din lume! Vorbește-i! Bună, fac eu cu blândețe și cu un aer ușor surprins, ca și cum ne-am mai fi cunoscut de undeva... — Ce vrei, băi? — Să dau de băut, am răspuns eu. — Curvaru’ naibii, m-a gratulat ea disprețuitoare. Disprețuitoare! În două clipe - două insulte! În obrazul adjunctului șefului Comisiei pentru Condiții Umane din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
schimbare În atitudinea lui. Ieri căutase singurătatea, acum se agăța de orice pretext ca s-o rețină un minut În plus. — Ce voiați să spuneți când ați zis „adevărata mea ocupație“? Întrebă ea. — Când am spus eu așa ceva? Întrebă el surprins. — Ieri, când am leșinat. — Visam. Am o singură Îndeletnicire. El nu mai spuse nimic și, după un moment, ea Își culese bagajul și plecă. Nimic din ce trăise n-o Îndreptățea să Înțeleagă În câtă singurătate Îl abandonase. „Am o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
va mai reveni niciodată din această experiență. Îl iubesc și Îl ador pe Christopher și așa mai departe, dar mariajul este oribil. Singurele fete despre care știu că au parte de sex sunt cele divorțate. În mod sigur am părut surprinsă, căci, În clipa următoare, Milton dădea aprobator din cap spunând: Absolut adevărat. —Milton, e adevărat că Axel Vervoordt a Însoțit personal din Olanda transportul de parchet pentru coridor? a Întrebat Marci. Am auzit că Lauren a transformat crama Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
direct la ce ne interesează. Cu ce te pot ajuta? Păi... are legătură cu prietena ta, Alixe, cea la a cărei petrecere de divorț m-ai invitat... —Ce chestie... Și eu voiam să te Întreb ceva În legătură cu Alixe, spuse Lauren, surprinsă. —Ce? am Întrebat-o, brusc intrigată. Nu, spune tu prima, zise zâmbind Lauren. Am dat cărțile pe față și i-am povestit lui Lauren toată trista istorie, de la cap la coadă. Când am terminat, a luat telefonul mobil, a sunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
-mă de blatul de lucru. —O, da. Castelul de familie al Sophiei era suuuuu-per. —Hunter Îl folosește ca decor pentru o scenă, parcă? — Mda. A fost foarte deștept că a angajat-o. —A angajat-o pe Sophia? am Întrebat eu, surprinsă. Celebra Vânătoare de Soți lucra pentru un soț? Cu siguranță, creierul lui Milton se rarefiase rău de tot. În nici un caz Hunter nu ar fi angajat-o pe Sophia, mai ales fără să-mi spună și mie. Întotdeauna discutam despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
și lipicioasă. Uitând cu totul de sfaturile primite de la Lauren și Tinsley, am lăsat să-mi scape: —Iubitule, de ce nu mi-ai spus că ai angajat-o pe Sophia? Încercam din răsputeri să nu par cumplit de geloasă. Hunter păru surprins: —Am angajat-o doar ca să ajute la obținerea permiselor de filmare la castel. Iubitul ei, Pierre, e mare și tare pe la primăria din Paris, iar ea a zis că o să-l convingă să ne ajute. Aveam atâtea probleme, că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ai fi mâncat de o săptămână. —N-am putut să mănânc cât ai fost plecat, am spus, În timp ce mâncam micul dejun. Apropo, Îți vine să crezi că Lauren s-a căsătorit? am arătat spre articolul din Post. Hunter nu păru surprins deloc. — Nu ți-am spus eu mereu că o să se mărite și că o să aibă trei copii cât ai clipi? zise. — Dar... cu Giles Monterey? El era logodit! —Ți-am spus că ei ar fi cuplul perfect. Era adevărat. Hunter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]