593 matches
-
pustie prevestea golul ce avea să se aștearnă definitiv între noi. Te rog eu frumos, renunță la ea și alege pe oricare alta! Nu mă fă și tu să sufăr mai mult decât pot să îndur! Eu zâmbeam ca un tâmp și nu spuneam nimic. Ce mai conta când nici ea nu mă ascultase și se aruncase în brațele lui Petruș fără să-i pese de mine? O necăjeam zicându-i că e geloasă fiindcă tocmai intrasem într-o relație. Dar
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
fac pe ei să creadă că am îngenuncheat și eu să merg mai departe pe urmele viselor mele. Învățam să ascund ceea ce simt, să-mi zidesc durerea după un zâmbet, și zâmbetul să-l ascund după o mască cu chipul tâmp, apoi mai aveam un atu de care mă foloseam mai mereu... știam să tac, să las cuvintele să urle numai în mine și să vorbesc doar atunci când mă simțeam ascultat cu adevărat. Pierdut cu gândul aiurea, am auzit cu greu
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
sau de carne. Ne căutau în catastife lungi, ne studiau buletinele, certificatele de naștere ale copiilor, copii în carne și oase, și, dacă nu se săturau de îmbulzeală, ne dădeau „drepturile”. Cum să fi mers în West cu nonșalanță? Mirarea tâmpă m-a părăsit foarte greu. Acea primă vizită în America a avut și ceva suprarealist în ea. Între 1986 și 1989 am avut două vise obsedante și repetitive, pe care le povesteam câr-Mâr prietenilor din grupul nostru și din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
m-am întors la Gura Râului. A doua zi, fiindcă am chiulit, a trebuit să mă țin de promisiune și s-o iau de nebună cu 70 de adolescenți în Piatra Craiului. Am tăcut și am mers cu o răbdare tâmpă, ca pe o Golgotă. La coborâre, după ce i-am numărat când am depășit zona periculoasă, i-am așezat în cerc în fața mea și le-am vorbit ca o profetesă în delir: - Revolta a început. În Timișoara e o baie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
răsfirate la cărțile de pe rafturi și auzind gălăgia din stradă și eu între ele, nici carte, nici ființă larvară. Și o femeie grasă, grasă, una dintre bibliotecarele de serviciu, se așeză pârâind pe un scaun și începu să se uite tâmp în soarele toamnei și să-și mângâie în neștire grăsimile care îi acopereau gâtul. Am început să tremur și mi-a venit să vomit și să fac pipi în același timp și m-am dus tremurând tot la WC și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
te ratezi și tu ca și mine, învățând pe chelneri logica. Băă, chelner, ia vină-ncoace. Fii atent: un cretan spune: Toți cretanii sunt mincinoși. Cretanul minte sau nu minte, zii, creti!” „Pe asta o știu, dom’ profesor, zâmbea ăla, tâmp, mi-ați mai spus-o săptămâna trecută și ați zis că-i labadox și nu se poate zice nimic despre el. Ha, ha, despre ce nu putem vorbi, mai bine tăcem, așa ați zis.” „Auzi, bă, ce a înțeles ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o femeie, o luptă, un futai, un tigru - o navă spațială. Am revenit O bandă sau un trib de oameni-maimuță din perioada dinaintea descoperirii focului umpleau locul: uite-l și pe Spank, ascuțindu-și sulița. Capul pătrat, buzele pătrate, fața tâmpă și masivă. Dimineața următoare - sau, oricum, devreme -Spunk e teleportat pe puntea joasei nave spațiale de niște extratereștri zburdalnici, conici, cu glas de bip, care călătoresc prin timp și îl lasă iar pe Spunk pe pământ în Greenwich Village, 1980
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fraternităților foștilor alcoolici și așa mai departe. Pedeapsă prin condamnare la plictiseală. Așa mi se par uneori aceste telefoane, deși încerc întotdeauna să le înviorez. — Ce-ți mai face gagica? l-am întrebat eu ieri. — Ce gagică? Doamne, ce voce tâmpă. De-acum tipului ăstuia pot să-i răspund ce am eu chef. Roșcata aia mare, cu prea mult ruj. Aia, care stătea cu limba vârâtă în urechea mea, seara, la cârciuma Zeldei. Era uimit. — Deci îți amintești. — Sigur. Nu-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mâna spre Doris, care îmi aruncă o privire în care se citea ceva teribil și, pe când taxiul ei se punea iar în mișcare, fața îi căzu, în timp ce limba ei curată i se strecură din gură, atârnându-i cu un aer tâmp sau de nebunie batjocoritoare, sau care își recunoștea apartenența la o ereditate cu grave probleme mentale. Am simțit cum mi se strânge inima și cum îmi bâzâie scalpul. De ce? Doar renunțasem la alcool de trei zile. Nu-i nimic rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ceva în el. Mă tem că-i doar o speranță deșartă. Fiul meu trăiește aici, în acest șopron. îl preferă casei, așa că îl ținem aici, ca să evităm rușinea. Așa credem noi că e cel mai bine. Alexei Cerkasov le zâmbi tâmp. Arăta ca un adolescent de șaisprezece ani, mare și bine făcut. Imprecizia mișcărilor și a mușchilor faciali arăta că ceva nu era în regulă. Un nătărău, spuse cu răutate Irina. Creierul lui e ca al unui copil de patru ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
birou, unde făcea nesfârșite căni de ceai (completate, pe măsură ce noaptea înainta, cu ceva mai tare), era expusă cu mândrie o fotografie a sa de pe vremea când era sergent-major, tânăr și robust, cu un piept cât un butoi și fără privirea tâmpă. Am petrecut mult timp cu Bill. În cele două săptămâni cât a durat să asamblez sculptura, s-a dovedit de un real ajutor, nu numai la căratul pieselor din furgonetă, ci și cu observații pertinente legate de felul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
în vremea când publicam la ziar. Vineri, la prânz, apărea suplimentul cu capodoperele mele săptămânale. Luam ziarul de la vânzătorul din colț și, cu satisfacția gazetarului împlinit, îmi ocupam locul la masă, venea berea și mă cufundam în autolectură. O satisfacție tâmpă, spun acum, dar atunci mă simțeam important, dădeam lecții contemporanilor, contribuiam chiar, cu talentul și integritatea mea („mă cunoștea dom’ Nae“), la asanarea morală a societății care pornise pe noul drum. Era prin ’91-’92. Am crezut în acest rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care pot trăi și fără acele mici, neînsemnate în fond, gesturi zilnice care dau contur omului. Care îl fac frumos. Care înseamnă măreția și unicitatea lui. Gând păgubos, desigur. Dar venit din mare dragoste pentru oameni. Un fel de admirație tâmpă pentru om. O admirație bulversantă pentru tot ceea ce înseamnă om. Un gând aiurea, desigur. De unde să știu eu ce-i omul? De unde să cunosc eu ce trebuie și ce nu trebuie făcut de către un om? Care sunt acele mărunțișuri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acea ciudată boală-neboală. Revenirea din Moarte m-a redat parcă mie însumi, înstrăinându-mă, totodată. Știu că mă apropii în mod sigur acum de adevărata, măreața Moarte. În afară de melancolie, nimic altceva. Și un fel de veselie continuă. Nu isterică. Nu tâmpă. O veselie febrilă, ca atunci când închei o lungă și încâlcită socoteală al cărei rezultat îl știi dinainte - nul. Nici o posibilitate de eroare, nici o șansă de a reface vreun calcul, nici o cifră de schimbat, de măsluit. Nici măcar nu poți afla dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Scriind, publicând, nu sporești textul, ci doar îl crâmpoțești, îi furi câteva pagini, îl umpli de găuri prin care cei ce-ți citesc cărțile cred că privesc de-acum în tine. Te citesc, îți răsfoiesc textul. Te înțeleg. Cea mai tâmpă credință, cea mai nouă satisfacție scriitoricească dintre altele, câte vor fi fiind și dacă vor fi fiind: aceea a ascunsului tău în pagina de carte. A închiderii tale în ficțiunea unui altuia. A mărturisirii printr-un narator închipuit, construit după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
realității cunoscute de ei, o continuă războire a autorului și răzbunare a lui pe lumea în care trăiește. Acest cititor urăște scriitorul. Îi pândește viața. Ar vrea să-l distrugă fizic în fiecare clipă. El arde cărțile. El, acest cititor tâmp, a inventat cenzura. El râde strâmb, întorcând pagina: „Lasă, că știm noi ce-ai vrut să spui“. M-am izbit de ei. M-au rănit - uneori până la sângele cuvintelor - lecturile lor tâmpe, hidoase. M-au jignit reproșurile lor otrăvitoare: „La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fiecare clipă. El arde cărțile. El, acest cititor tâmp, a inventat cenzura. El râde strâmb, întorcând pagina: „Lasă, că știm noi ce-ai vrut să spui“. M-am izbit de ei. M-au rănit - uneori până la sângele cuvintelor - lecturile lor tâmpe, hidoase. M-au jignit reproșurile lor otrăvitoare: „La talentul pe care-l aveți se poate să alcătuiți așa un text?“. Era o cerere către vidanjorul-șef, curățitorul haznalelor, să-mi desfunde privata din fundul grădinii. Făcusem imprudența să-i dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
da’ tot v-arăt cum se face un text de cerere. Io am cap!“. Banale și ordinare toate acestea și multe altele. Am încercat să le ignor, deși de multe ori mi-au otrăvit zilele. M-a rănit, adeseori, lectura tâmpă, rea a cărților mele. Am suferit atunci pentru cărțile mele. Am suferit din acea neștiință a coborârii în text. Nu-mi fusese încă îngăduită intrarea în text. Nu mi se arătase încă drumul coborârii, cufundării, înaintării. Nu primisem Luminarea. Coborând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
intrată mai Înăuntru față de zid. „Firidă“ - a zis În românește Pătruț care Înțelesese și el Întrebarea. Arhitectul s-a prefăcut că nu-l aude și a tradus plin de morgă: „Abside aveugle“. Grecul n-a Înțeles nimic și a zâmbit tâmp, iar fotbalistul s-a grăbit să-l ajute să Înțeleagă: „Niche“. Interlocutorul tot nu părea lămurit. Să i se facă un desen era inutil pentru că lucrul despre care Întreba, obiectul adică, era În fața ochilor lui. Pătruț a zis din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
desăvârșit o operație asemănătoare cu tăbăcitul. Bucata aia de piele era, deci, tăbăcită Încă de când omul era În viață și n-a putrezit pentru că pielea tăbăcită nu putrezește așa repede, te-ai prins? Se uita la mine cu o mutră tâmpă de parcă nu auzea ce-i spun sau vorbeam Într-o limbă necunoscută. „Du-te și Întreabă-i pe gropari dacă pantofii putreziseră!“ - i-am mai zis și el Într-adevăr s-a dus și i-a Întrebat. Când s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
mâna spre locul În care Mușu și Așchiopoaie stăteau nemișcați ca două curci Într-o colivie de canari. Se mutară la masa abia ocupată prin forță. Apăru din nou șeful de sală Împreună cu un chelner solid și cu o mutră tâmpă. — Băieții sunt ai dumneavoastră, domnu’ Grințu? - Întrebă „le maâtre d’hotel“. — Da, nea Gicu, sunt băieți buni, prietenii mei! — Mă iertați, n-am știut, mai zise el și plecă nu Înainte de a-i adresat lui Zare un zâmbet care semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
acasă și o instalez și după aia noi mergem la un hotel, ceva. Bună idee. Noroc, spuse el În direcția celorlalți, care Își Întoarseră privirile spre noi și dădură din cap a Înțelegere. Elisa Își reveni din starea de prostrație tâmpă suficient de mult ca să-mi facă gestul deloc subtil cu degetul mare ridicat. M-am gândit că va fi mai ușor să-i las pe amândoi la arhive și apoi să merg În continuare cu taxiul spre Murray Hill decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
domnește disperarea. Este prea târziu acum. N-au cum să-l mai facă pe Privett-Clampe să le susțină cererea. Firoz va deveni moștenitor, iar viitorul se va transforma într-o oroare europeană de linii de producție și mutre care rânjesc tâmp. Diwan-ul nu se poate controla și-l pocnește pe Pran peste gură, rupându-i buza. Pran se întinde pe podea în încăperea barocă, urmărind picăturile de sânge care se preling sub capul său. În palat, prietenii fac orice pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
aproape indiferent. Își continuă drumul, împleticindu-se, ținându-se de balustrada de marmură ajurată. În creier, parcă, îi zvâcnea un mic soare ce i se lichefia în artere. Nu-și punea nici o întrebare. Mergea înainte, cu un fel de înverșunare tâmpă, îngăimând sunete poate numai pentru el cu înțeles. Când ajunse în fața Lojei stohastice, era la capătul puterilor. Intră ca într-un azil. Uitase cu totul de ironiile pe care nu le precupețise la adresa zeilor acelor altare cibernetico-statistice. Tinerii turbați scorniseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
ei prea decoltați. când treci când treci verde peste ochi lași mirosul tău în aer ca o undă trecătoare peste-o frunte în amurg. ești minune și văpaie, ploaie dulce peste câmp te ascunzi ca o morgană după sufletul meu tâmp. îți sap groapa ta în suflet ca să ai unde să mori, sufletului hrană fină ca o dulce crinolină, aripile ți doar zburând pe columna ta latină. spală-mi inima nătângă cu apă din mâna stângă adă-mi liniștea de veci
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]