509 matches
-
În fața camerei aceleia, prins de perete, ardea un bec în jurul căruia încremeniseră câțiva fluturi de noapte minusculi. Petru zăcea ghemuit în dreptul becului, lângă ușă, pe un covoraș cât palma, un preș de șters picioarele adus, pesemne, de el. Își respira tânguirea, zgâria cu unghia panoul ocru al ușii. * Pedro Miguel da Silva, dintr-un sat de la nord de Bahia, a trăit 40 de ani înlănțuit de trunchiul unui copac, într-o peșteră. La vârsta de 21 de ani, din cauza unei probabile
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Nu vrea să-ți deschidă.“ El s-a uitat la mine, avea o ceață pe ochi, nu știu dacă mă vedea, părea surprins. După un timp, a clătinat din cap. „A, tu erai“, a șoptit. Pe urmă și-a reluat tânguirea : „Nathalia ! Deschide, Nathalia !...“. „Nu vrea să-ți deschidă“, am repetat. Petru și-a răsucit iar capul spre mine. Întinsese o mână, râcâia în aer. „Tu nu înțelegi, Laurențiu“, mi-a spus (am acceptat cu oarecare neplăcere numele care nu era
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
De ce mă bați ?“ „Taci dracului din gură“, i-am spus, „că doarme lumea...“. Mă temeam să n-o trezească pe Zenobia (era atât de obosită !), dar el a tăcut brusc, s-a chircit din nou pe covoraș, și-a reluat tânguirea: „Nathalia ! Deschide, Nathalia...“. M-am uitat spre odaia noastră. Zenobia se afla în prag, mi-a făcut semn : „Lasă-l în pace“, l-am lăsat în pace, am intrat la noi, am închis ușa, era foarte cald. * Douăsprezece tablouri din
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de aburi. Dincolo de ea, bezna părea și mai neagră. Întors în cameră, m-am întins iar lângă Zenobia. Simțeam cum mă învăluie liniștea ei adâncă și încercam eu însumi să mă liniștesc. M-am zvârcolit multă vreme, până am auzit tânguirea lui Petru. Atunci mi s-a ridicat o piatră de pe inimă : așadar, trăia... Acolo, jos, dacă văzusem cu adevărat, zăcea altcineva... În amorțeala care mă cuprinsese, mi-am dat totuși seama că lamentațiile lui au durat mai puțin decât în
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
scoici pe care le înșira pe o ață, ca pe mărgele, și uneori cânta. Era un cântec sfâșietor, care-ți rupea inima ascultîndu-l. Vorbele nu le înțelegeam niciodată, pentru că Mefista nu le pronunța clar. Era mai curând un fel de tânguire animalică în care cuvintele ieșeau la suprafață stâlcite, bolborosite, tulburi, de neînțeles, învăluite într-o tristețe care îți ardea sufletul ca un acid. Aflasem de la Domnul Andrei povestea acelui cântec nefericit, pe care Mefista îl cânta calmă, absentă. Era o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
era vorba de un accident fără îndoială supărător, dar la urma urmelor temporar. Astfel continuau să circule pe străzi și să se așeze la mese pe terasele cafenelelor. În ansamblu, nu erau lași, schimbau între ei mai multe glume decât tânguiri și aveau aerul că acceptă cu bună dispoziție niște inconveniente evident trecătoare. Aparențele erau salvate. Totuși, către sfârșitul lunii și aproximativ în săptămâna de rugăciuni de care va fi vorba mai departe, transformări mai grave au modificat aspectul orașului nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fi trebuit să transcriu pagina aia și să i-o trimit. Trebuia să vorbesc despre toate astea cu cineva. Nu mai puteam s-o copleșesc iarăși pe Delphine cu lamentările mele care aduceau cu plîngerile prorocului Ieremia, și nici cu tînguirile mele de erou tragic abandonat de zeii Olimpului! Știind că citise și apreciase romanul meu, i-am telefonat lui Zscharnack, pe care nu-l mai văzusem de zece ani. I-am expus problema mea: — Tatăl meu a primit cartea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pe care le înșira pe o ață, ca pe mărgele, și uneori cânta. Era un cântec sfâșietor, care-ți rupea inima ascultându-l. Vorbele nu le înțelegeam niciodată, pentru că Mefista nu le pronunța clar. Era mai curând un fel de tânguire animalică în care cuvintele ieșeau la suprafață stâlcite, bolborosite, tulburi, de neînțeles, învăluite într-o tristețe care îți ardea sufletul ca un acid. Aflasem de la Domnul Andrei povestea acelui cântec nefericit, pe care Mefista îl cânta calmă, absentă. Era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
limbile și la toate rasele. În colibele lor fără pereți, în lumina palidă a focurilor ce se stingeau încet, yubani-i se iubeau, așa cum s-au iubit bărbații și femeile de când lumea și pământul. Erau râsete, și oftaturi, și gâfâituri, și tânguiri... Erau perechi normale și altele care adoptau poziții ciudate și chiar unele care intrau clar în ceea ce s-ar putea considera drept perversiune. Și descoperi, ușor uimit că, în pofida a tot ceea ce crezuse mereu, „rafinamentele“ nu erau rodul progreselor unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sau trei războinici a căror cruzime probabil că lăsa mult de dorit. Cu părul lăsat liber până la umeri, cu silueta mlădioasă și penisul legat între fese, îi aruncaseră priviri galeșe în timpul cinei. O femeie miorlăi în depărtare. A fost o tânguire îndelungată și profundă, de infinită plăcere, și îi veniră în minte acele lungi nopți de încordare, când se străduia ore întregi să o facă pe Lola să scoată un geamăt asemănător și deodată, din apartamentul vecin, se auzea acel „maing-maing
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
spectacolul în tăcere. Un războinic înaintă foarte încet, cu ochii ațintiți asupra colibei sale, se opri în fața cadavrelor fiilor lui de doar cinci și șapte ani și se aruncă pe pământ să se tăvălească în jarul fumegând. Nu scoase nici o tânguire, nici măcar atunci când trupul lui deveni în curând o imensă bășică, și nu privi pe nimeni - nici pe fiii săi - când se întoarse pe jumătate și se pierdu în bezna selvei. A fost o noapte de plânsete și temeri. O noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu poată trece de sorocul ce i-a fost ursit. ”pulbis et umbra sumus!” nu suntem decât țărână și umbră...asta suntem!” a mai adăugat gândul. Clopotul bătea, bătea întruna... Glasul lui de bronz părea un fior, o chemare... o tânguire înălțătoare spre Cer, ingânând un psalm care nu mai era vibrație de metal, ci o înfiorare cutremurată în carne... Cimitirul își are rostul lui...își are viață proprie, aproape în uitare între cer și pământ. Doar, la câte o inmormântare
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Câinii stăpânului meu umplu furtuna cu urlete... ” ” Cu inima înlăcrimată Porni departe srepre câmpie; Cu fluieru-i legat de gât El își începe jeluierea... Să cânți un bocet să cânți un bocet, O, câmp, să cânți un bocet, să zici o tânguire Rostească a mea mamă cuvinte de tângă...!” - Hm?! Murmură Iorgu. Acestea au fost scrise acum șase mii de ani... De necrezut, de necrezut! Și, ochii îi alunecă pe niște versuri... de Avicena: Din pulbere, până la cer cu stele Știu taina
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Biserică. Luna palida, plutea printre scame de neguri, ca un talger de argint. O tăcere blajină stăpânea întreaga Fire. Stelele sclipeau pe cer ca niște felinare. Clopotele mari de la Mitropolie sparseră tăcerea nopții, ca un fior, ca o chemare și tânguire înălțată peste ziduri, plutind peste oraș, sus în noaptea albastră, dincolo de văzduhuri... ... Si de la Barnovschi, de la Bărboi și Golia și altele și altele din apropiere, porniră chemânduse în noapte, căutându-se, murmurând un singur Psalm, cel al Învierii... care nu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
tot la ea, se pomeni acasă în fața ușii. Din casă, un cântec dulce, un cântec de jale se ridica din pieptul ei, venind de departe, parcă din alte lumi... Vasilica cânta ca o vioară vrăjită, cânta și plângea... Era plânsul tânguirilor unei inimi omenești sfâșiată de durere... Iorgu, auzind-o începu să plângă de mila ei... S-a trezit din vis, plângând încet-încet, cu suspine. Ceasul arăta orele patru și treizeci de minute... dimineața. Afară, zorile își făceau loc să vină
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
boala e vulgar și ce nu adie moartea e lipsit de taină. Cântec surd în străfunduri: se roagă boala în oase. Viața nu merită să fie trăită decât pentru deliciile înflorite pe ruinele ei. Când găsești o anumită noblețe în tânguire, paradoxul e forma prin care inteligența înăbușă plânsul. Ce zori îmi vor trezi cugetul îmbătat de ireparabil? Oare când voi înceta să mor? Sânt răni care cer intervenția Paradisului. Cu toate păcatele și cu nici unul, mintea s-a așezat pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
într-un moment de mare oboseală Ofranda muzicală a lui Bach - n-a putut să nu aibă senzația că este îngropat în cer. Oboseala te face prizonier ultimelor intenții ale muzicii, iar tristețea te face muzică. Ascultați în clipe asemănătoare tânguirile maghiare, urmăriți numai adierile lor melancolice, fără corectivul frenetic al ceardașului, și veți simți că n-are rost altă moarte decât sub sălcii plângătoare. Cred că există în fiecare om o nevoie de tristețe, pe care nu și-o satisface
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
casele păreau uniforme. În mijlocul mahalalei adormite, templul sur - Sionul ruinat - de jur împrejur proptit de bârne de stejar și, înaintea casei cahalului, un bou jungheat ca spre jertfă. Era un aspect trist ca o viziune a lui Isaia, ca o tânguire a lui Iezechil. Sur era templul pe dinafară, tăcut înăuntru, legea pe balustrada de mijloc, hainele albe pe bănci. Grilagiul de la corul femeilor zugrăvea în părete o mreajă de umbră. Eloimii asupra intrărilor străluceau ca scriși cu stele... Nu era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
tristă, evanescentă (ruinurile, păstorul Întristat, filomila), supusă unei legi aspre: soarta: „Vin lîngă dînsul, pătruns de milă, Și cu blîndețe Îl Întrebai...”, Poezia nu este, În aceste condiții, o cuprindere, o asumare (ceea ce ar presupune o modificare), ci doar o tînguire. A scrie este pentru CÎrlova a plînge: „Ființă naltă, lungă vedere Dă ascultare, nu-și fie silă, Unui glas jalnic ce cere milă, Ce a se plînge are cuvînt”, iar glasul este dinainte pregătit pentru jeluire. Nu contactul cu universul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trecut glorios șl griului se uimește În fața acestor ruine scumpe. Minutul prielnic nu ține mult, noaptea pătrunde repede și acoperă peisajul, mărind, În același timp, misterul lui. Întunericul este stimulator: „jalnicul glas” al zidurilor se aude mai clar, tot astfel tînguirea lucrurilor omenești. O Întunecare progresivă, corespunzînd accelerării reflecției, poate fi percepută În versurile din Rumurile TÎrgoviștei. Cu cît obiectele Își pierd contururile reale și plonjează Într-un mister grav, cu atît meditația merge mai adînc și jalea devine mai puternică
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bouffée d’annéantissement qui vient au sujet amoureux, par désespoir ou par comblement”. Suflul neantului este la Conachi mai potolit. El simte mai ales dulceața abisului și expresia ei este ceea ce poetul numește, Într-un chip fericit, „un potop de tînguire”. Formulă oximoronică pentru că potopul presupune o dizlocare violentă, o agresiune fără margini, În timp ce tînguirea implică o oboseală, o ritmicitate potolită, o Împăcare, În fine, cu ordinea dezastrului interior. Asta și vrea să sugereze Conachi: resemnarea În delirul (potopul) nenorocirii, plăcerea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
neantului este la Conachi mai potolit. El simte mai ales dulceața abisului și expresia ei este ceea ce poetul numește, Într-un chip fericit, „un potop de tînguire”. Formulă oximoronică pentru că potopul presupune o dizlocare violentă, o agresiune fără margini, În timp ce tînguirea implică o oboseală, o ritmicitate potolită, o Împăcare, În fine, cu ordinea dezastrului interior. Asta și vrea să sugereze Conachi: resemnarea În delirul (potopul) nenorocirii, plăcerea de a trăi pe buza prăpastiei. Toate versurile sînt jeluitoare, toate vorbesc de un
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
la Conachi. A suspina este la el totuna cu a respira. Viața e un lung suspin, toate evenimentele importante ale erosului sînt anticipate sau urmate de un mare, adînc suspin. CÎnd se deșteaptă la miezul nopții să-și tînguiască nenorocirile, tînguirea Începe „cu lacrimi și cu suspin”. Poetul se gîndește să facă ibovnicei un plocon și-i dăruiește un stih „făcut din suspin”. Avînd insomnii atroce din cauza dragostei, Conachi Își petrece noaptea plîngînd și suspinînd: „Amar mie, că nu trece noaptea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
erosului și să vedem armele lui de represiune. Am citat deja cuțîtul care pare a fi, dintre instrumentele sîngeroase, acela pentru care Conachi are predilecție. Amorul umblă, așadar, cu un cuțît În mină și Înjunghie, despică, „dă În inimă”... În TÎnguirea dăm peste sugestia unui repetat asasinat: „Săraca [inima] cît oi trăi Nu s-a mai tămădui, Pentru c-are rămas Înfipt Fierul tău cel otrăvit”. Nu lipsește, se Înțelege, arma tradițională; săgeata. Conachi o Înfățișează de mai multe ori numind
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
durerile”... este umorescă. Miturile iubirii tristaniene apar aici Într-o formă comică; „Domnilor! Socotesc că nu fără cuviință am intitulat această ediție «Spitalul Amoruluiă, căci În coprinderea-i nu veți vedea decît plîngeri de inimi rănite, suspinuri de piepturi săgetate, tînguiri de dureri cumplite, ohtări și tot felul de văilări din pricina Amorului: Întocmai ca Într-un spital În care se află mulțime de ostași loviți În bătaie și răniți de tot felul de arme, carii Își arăt ranele și Își spun
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]