355 matches
-
clerului, dar și din exemplele de viață concrete 886, fie de a o privi într-o lumină favorabilă, ca pe o taină instituită de Biserică și binecuvântată. Tendința împotriva căsătoriei, susținută de Justin, nu face decât să completeze ceea ce afirmase târgoveața din Bath în prologul ei atât de sugestiv și de edificator: „Să tragi nădejde, cugetând că ție/ Chiar soața poate purgator să-ți fie!/ Ea-i canon, și drum spre slăvi cerești;/ și-atunci către rai ai să zvâcnești/ Mai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nevasta,/ I-atâta haz cât nu se poate scrie.”891 Imaginea miresei este discretă, Mai nu se face auzită cu nimic, povestirea este relatată din perspectiva lui Ianuarie, cu toate acestea gândurile ei se pot asemăna probabil cu cele ale târgoveței din Bath, ea impresionează doar prin frumusețea fizică ce îi dă fiori proaspătului soț. Grotescul este prezent și în descrierea primei nopți împreună a celor doi proaspăt căsătoriți, decrepitudinea lui Ianuarie și exacerbarea propriilor performanțe sexuale, de care este mult
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
acțiune, nu trebuie să ne surprindă, deoarece o femeie puternică, cum este această donna demonicata, dobândește trăsături masculine doar pentru a se impune mai decisiv în planul acțiunii și al operei în general.913 Alison personifică rebeliunea și independența, asemenea târgoveței din Bath, ambele personaje împart nu doar trăsături comune de caracter, ci și același nume. John, mereu păcălit, devine un fel de Calandrino boccaccesc, își idealizează prea mult soția, reprezintă tipul de senex amans. Nu este așa de gelos și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Dialogul dintre soție și călugărul John trădează șiretenia amândurora, concupiscența, minciuna și ipocrizia. Confesiunile femeii nu sunt sincere, cum nu este onestă nici compasiunea slujitorului Bisericii. Interesant de observat că ceea ce pretinde soția de la negustor seamănă izbitor cu ceea ce proclamase târgoveața din Bath în Prologul ei: „și bine știi că orișice muiere,/ Tot ca și mine șase lucruri cere/ De la bărbat: să fie zdravăn, harnic/ La minte, cu parale multe, darnic,/ Focos în pat și soaței preasupus.”941 Dar pentru obținerea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
groază de cusururi... Ce să-i fac?/ Nu-i bai de-atâta și mai bine tac./ Dar știți - în taină spus - pre legea mea,/ Îmi pare rău că m-am luat cu ea...” 1019 ), dar dezinvolte și sincere (slujnica Licisca, târgoveața din Bath, Sismonda și mama ei din nuvela a opta a zilei a șaptea) sau rudimentare și urâte (slujnica Cintazza, din povestirea a patra a zilei a opta, are un portret grotesc și acceptă să-și cedeze trupul în schimbul unor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
a scriitorului italian. Personaje negative aparent, aceste donne demonicate apar într-o lumină cu totul favorabilă atunci când adevărata lor natură este descoperită sau când dorințele ascunse sunt reperate de cei din jur sau de către cititor. Cel mai concludent devine exemplul târgoveței din Bath, care în basmul pe care îl istorisește tovarășilor de drum evidențiază dorința femeii de a se căsători, căutarea permanentă a dragostei și a protecției masculine. Basmul pleacă de la un viol, pentru a dezbate apoi problema căsătoriei și a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de „căutare a iubirii”1036, fiindcă cererea bătrânei, care i-a oferit sprijin cavalerului, dezvăluie nu dorința de a deține autoritatea în cadrul menajului asupra soțului, ci de a avea alături un bărbat capabil să o respecte și să o iubească. Târgoveața ar putea fi privită într-o lumină cu totul nouă, favorabilă, pozitivă: cu siguranță că tot ce și-a dorit în viață a fost iubirea autentică, pe care din păcate nu a găsit-o de la început, de aici și „tirania
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
trei soți. De data aceasta femeia avea de două ori vârsta tânărului, și a fost forțată să-și cedeze avutul înaintea ceremoniei nupțiale. Asemenea bătrânei din povestea rostită, a trebuit să câștige dragostea bărbatului.” 1037. În teoria ei din Prolog, târgoveața părea că susține, cu orice preț, o dominare totală a femeilor în spațiul intim al mariajului, în realitate ea tânjea după gingășia unei povești de dragoste care să-i evidențieze atributele deosebite, ascunse.1038 Căutarea dragostei i-a dominat viața
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sînt bunuri ale epocii. Poeziile par Împrumutate de la alții, cu ușoare modificări pentru ca numele vizat să iasă bine În acrostih. PÎnă cînd nu te iubeam pare opera lui Alecu Văcărescu, numai numele muzei e, aici, altul: Paraschiva. Numele arată originea tîrgoveață a femeii. În rest, același foc, aceeași neodihnă a sufletului și trupului. Femeia este, evident, o Afrodită, merită să poarte coroana frumuseții, ochii ei sînt „rânitori”, Însă privirea seducătorului nu se mulțumește cu atît. Poetul fixează un model de frumusețe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
românească, sunt... sublime, dar lipsesc cu desăvârșire. Pentru cel de-al doilea autor, a existat pe de o parte o „bucătărie aborigenă spectaculoasă, cu măduvă tracică“, păstrată parțial sub forma „marii bucătării țărănești“, și, pe de alta, o cultură culinară târgoveață (adică burgheză), a preluării influențelor (turcești, grecești, franceze, dar și maghiare, ruse sau germane) și a metamorfozării lor în ceva specific românesc, trăsătură care ar asigura originalitatea bucătăriei noastre. Prima, afirmă Radu Anton Roman, este autentică, iar cea de-a
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
din urmă trăsătură, afirmă autorul, este cea din pricina căreia în mod eronat s-a afirmat „că nu există o bucătărie românească, că totul este împrumutat și furat“. Între aceste două straturi, ca un fel de tampon, s-ar afla bucătăria „târgoveață“, cosmopolită și ea, dar izbutind să depășească importurile culturale prin inventivitate gastronomică, românizând astfel tot ceea ce a preluat de aiurea. Ea este mai veche decât modernitatea franțuzită a adstratului celui mai recent și pare a fi beneficiat de suficient timp
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
să devii mare plăcintar în Valahia“) este o dovadă în acest sens. Din această cauză afirmă Dimitrie Papazoglu, în Istoria fondărei orașului București, că „la ivirea grecilor s-au ivit plăcintele“, dar acest lucru nu este valabil decât pentru bucătăria târgoveață, nu și pentru cea țărănească. Este la fel de adevărat că și ei, grecii, fac în Ellada preparate similare alor noastre (dacă nu chiar identice, și aici ne gândim la kreatopita - plăcinta cu carne, spanakopita - cu spanac sau tiropita - cu brânză), dar
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
unt, o oală de chișleag scopt sau brânză, se pune mărunt tocat: marari, harpacică și știr roșu și se amestecă înlăuntru să dea gust; se toarnă cu lingura pe frunze și se coc în cuptor“ (E. Niculiță-Voronca). Promovate în bucătăria târgoveață grație grecilor, plăcintele au trecut printr-un permanent proces de „democratizare“, ajungând un fel de mâncare accesibil, ieftin. Din nefericire, acest proces a dus și la apariția unor monștri culinari precum „bogacii“, descriși de I.A. Bassarabescu ca „respingătoare prăjituri
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de lămâie și puțin mărar tocat. În acest context, ciorba noastră pescărească este, așa cum afirmă Radu Anton Roman, un unicat, iar aceasta nu se datorează numai specificității peștilor folosiți sau faptului că se acrește (cu oțet sau, într-o variantă „târgoveață“ deosebit de interesantă, cu zeamă de varză), ci mai ales simplității sale: este cea mai austeră zeamă de acest fel, una în care esențele de pește nu sunt afectate de gustul altor ingrediente. Iată un exemplu de preparat culinar în care
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
musai cu orez, crupe sau păsat („pilaful e o plachie făcută numai din orez“); mai cunoșteau (de la turci) românii și iahniile, preparate „din carne, pește ori legume, mai ales ceapă multă“. Ambele au ajuns pe mesele țăranilor grație influenței bucătăriei târgovețe - cum o numește Radu Anton Roman -, care a preluat intens din cultura culinară grecească sau din cea turcească, acestea, de altfel, fiind o parte importantă a meniurilor boierești și domnești încă dinainte de epoca fanariotă: Negruzzi scrie, în Alexandru Lăpușneanu, că
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
n.n.], nu se introdusese încă moda mâncărilor alese. Cel mai mare ospăț se cuprindea în câteva feluri de bucate. [...] Mâncări grecești fierte cu verdețuri care pluteau în unt, apoi pilaful turcesc și, în sfârșit, fripturile cosmopolite.“ Aceeași influență a bucătăriei târgovețe (în acest caz, de inspirație turcească) a dus și la larga răspândire (inclusiv în mediul rural) a sarmalelor, „mâncarea națională a românilor“ (E. Niculiță Voronca), preparate de secole așa cum o facem și astăzi. Bineînțeles că exista un soi de sarmale
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
dacă e să-i dăm crezare lui Sevastos, are o origine grecească. Odată cu menționarea ciorbei de burtă și a celei de potroace, am trecut deja la cel de-al doilea „strat“ al gastronomiei românești, denumit de Radu Anton Roman „bucătăria târgoveață“, aceea care a avut suficient timp pentru a asimila creativ influențele străine. Înainte de a da câteva exemple de preparate culinare aparținând acesteia, de a încerca să le depistăm originea și să le urmărim românizarea, vom aborda un domeniu în care
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
sens este că la noi nu și-au păstrat nimic din numele turcesc (deoarece în România nu au avut suficient timp să se implanteze și pe plan lingvistic), în timp ce denumirile lor în bulgară și sârbă provin din cuvântul kebab. Bucătăria târgoveață, cea pomenită de Radu Anton Roman, nu se mărginește însă la mititei și alte produse ale grătarului. Există o mulțime de alte feluri de mâncare, pe care le putem grupa în „familii“: am menționat deja iahniile și plachiile, intrate în
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
se mărginește însă la mititei și alte produse ale grătarului. Există o mulțime de alte feluri de mâncare, pe care le putem grupa în „familii“: am menționat deja iahniile și plachiile, intrate în bucătăria țărănească printr o influență a gastronomiei târgovețe. Mai avem tocanele („tocănițele“), ghiveciurile, musacalele, ostropelurile, ciulamalele, rasolurile, pilafurile... Mai sunt felurite legume (mai ales ardei și dovlecei) umplute după tipicul „dolma“. Apoi mai avem chiftelele (pârjoale, la moldoveni), tuslamaua, zacusca... Plachiile se întâlnesc atât în farfuriile grecilor, cât
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
masa ciocoiului, mai împodobită chiar decât a stăpânului său“ (Nicolae Filimon, Ciocoii vechi și noi). În Moldova, cândva pe la finalul secolului al XIX lea, atunci când zacusca, în sensul de colecție rusească de aperitive, a migrat dinspre bucătăria boierească spre cea târgoveață, înțelesul termenului s-a modificat reducționist, o parte a zacuscăi, și anume amestecul de vinete coapte, gogoșari, ceapă, roșii, usturoi etc., ajungând să monopolizeze sensul cuvântului, excluzând semantic toate celelalte bunătăți pomenite de Mihail Sadoveanu în pasajul prezentat anterior. Zacusca
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
capere etc., are un aspect foarte plăcut. Deasupra se toarnă oțet și untdelemn și se servește înaintea mesei.“ Dacă amestecul ar fi fost plasat într-o lipie, rețeta n-ar fi fost foarte diferită de o shaorma. În concluzie, bucătăria târgoveață, cea mai răspândită în epoca modernă și contemporană și deseori considerată autentic românească, este împrumutată de la vecini, în special de la turci. Această observație ne permite să afirmăm că ea s-a cristalizat pe parcursul secolului al XVIII lea, mai ales spre
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
se românizeze într-o oarecare măsură. La curți domnești, boierești sau ciocoiești Așa cum am amintit mai sus, Radu Anton Roman face referire la mai multe „straturi“ ale bucătăriei românești: un substrat, „marea bucătărie țărănească“, un fel de nivel intermediar, bucătăria „târgoveață“, și adstratul cel mai recent, o bucătărie cosmopolită, modernă și citadină, din care citează doar ocazional. Volumul său nu cuprinde nici o rețetă din meniurile meselor boierești sau domnești. De ce? Pentru că în acest domeniu originalitatea nu există, totul este împrumut. Dar
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
-o pe cealaltă. Spre deosebire de acest univers gastronomic polarizat, merită să amintim exemplul contrar al bucătăriei franceze, în care la haute cuisine, cea aristocratică, s-a democratizat după revoluția din 1789 și a preluat intens din patrimoniul rețetelor regionale, țărănești sau târgovețe. O astfel de sinteză nu s-a produs în bucătăria românească. Cea dintâi problemă în creionarea bucătăriei aristocratice românești o constituie sărăcia izvoarelor. Prima noastră carte de bucate datează de la începutul secolului al XVIII-lea („Manuscrisul brâncovenesc“). Pentru comparație, precizăm
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
putea să nu fi avut și reflexe în plan gastronomic. Dar, pe parcursul a aproape un secol, influența turcească a fost precumpănitoare și, în scurt timp, ea a depășit nucleul elitist al sufrageriilor boierești și a descins în stradă, în lumea târgoveață, de unde a ajuns să lase urme chiar și în bucătăria țărănească, mult mai conservatoare (și, mai ales, atât de săracă, încât acestei influențe i-au lipsit multă vreme ingredientele necesare răspândirii sale). Depărtarea de influența culinară turcească nu s-a
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
nivelul bucătăriei înalte, acolo unde maeștrii artei culinare au atât priceperea, talentul, cât și mijloacele de a exploata creativ resursele gastronomice ale regiunilor. Dar bucătăria noastră aristocratică nu s-a arătat deloc interesată de patrimoniul reprezentat de gătelile țărănești ori târgovețe. Între ele, fractura a fost iremediabilă: nici un punct de convergență nu se poate găsi între mămăliga plus „udătura“ țăranului și felurile somptuoase de la mesele domnești și boierești, nici între ciorba de burtă târgoveață și consommé-urile aristocraților. Această ruptură este permanentă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]