628 matches
-
metalică. — Te rog, dechide. Mă numesc Lanark, spuse el posac. — Doctor Lanark? întrebă ușa. O secțiune circulară se rabată spre interior din balamale. Trecu prin ea, își ridică fruntea, se lovi cu capul de tavan și se așeză pe un taburet lîngă masă. Ușa se închise fără zgomot, fără să lase nici un semn pe perete. Stătu mai mult de un minut, mușcîndu-și buricul degetului mare și încercînd să se abțină să strige să i se dea drumul, căci lentila de observație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
una dintre partiții și se ciuci pe covor. Dormitorul avea un aspect prietenos, diminuat de mirosul de dezinfectant. Era luminat de o veioză cu abajur din mătase roz, plasată deasupra unui pat jos care ocupa o treime din podea. Erau taburete și perne pe post de scaune, dar mai erau și o masă scundă, un dulap și o chiuvetă minusculă. Lemnăria dintre plafon și grinzile podelei era acoperită de un tapet cu model de nu-mă-uita, iar pe unul din cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu apă fierbinte acolo), iar tu să te îmbraci. Apoi Jack o să ne aducă prînzul, și apoi va sosi o însoțitoare pentru doamna dumneavoastră, iar noi doi vom putea participa la întîlnirea din sala canonicilor. Lanark se lăsă pe un taburet cu coatele pe genunchi și bărbia în mîini. — Tot mă mutați dintr-un loc în altul și nu știu de ce, zise el. — Da, e dificil. în starea actuală a confuziei cronologice, e imposibil să definim lucrurile cu claritate. în calitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
slinos. Se uită o vreme la Lanark, apoi extrase o sticlă cafenie din buzunar și zise: — Laptele e inutil. Dă-i o gură din asta... liniștește formidabil. Nu. — Atunci ia tu o dușcă. — Nu. Bărbatul oftă, se ciuci pe un taburet și zise: — Spune-mi ce te supără. Nu mă supără nimic! țipă Lanark, care se simțea mult prea năpăstuit ca să mai gîndească. Alexander urla: Mamimamimamimamimami! Dacă ai necazuri cu femeile, continuă omul, îți pot da sfaturi, pentru că am fost însurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fi...“. Se dusese spre casă metehăind, căci dosarul Shahlei Jahed, pe care nimeni vreodată nu îl cercetase corect până la capăt, era pentru ea cea mai mare înfrângere. Pe culoarul celulelor pentru femei, la Evin, târâseră cu o seară în urmă taburetul de lemn al morții, dar nimeni nu bănuia că ar fi pentru Shahla. Nici măcar ea nu crezuse până atunci, când o aduseseră în curte, sub un cer rozaliu ca miezul de piersică, de pe care dispărea noaptea. În lumina din zori
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
bibliotecă de cărți legate în piele și coniac fin... Altceva nu-mi doresc. Măcar doi-trei ani buni. Dacă mi-ar fi zis cineva acum câteva zile... Niciodată nu trebuie să încetezi să speri... Londra... Hotărât, e uluitor!" Panaitescu, așezat pe taburet, privea covorul. Mâinile îi atârnau. Izbutise să convertească suma în toate monedele posibile. Franci elvețieni, francezi, mărci vest-germane, yeni, dolari canadieni și așa, ca amuzament, în yoni chinezești. " Am să plec cu Coca în nordul Italiei. Visează voiajul ăsta de când
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
De când tot așteaptă un mascul, s-a sonat complet! ― N-aș fi zis că pereții sânt atât de subțiri, observă maiorul zâmbind. ― Foiță de țigară! Nu vă uitați că e casă veche. Dar luați loc, vă rog! Îi împinse un taburet mic de lemn cu trei picioare. Într-un colț, erau înghesuiți mai mulți saci de ghips. Siluete ciudate, obiecte sferoide și ovoidale, din care răsărea pe neașteptate câte un ciot lung și contorsionat, stăteau pe niște postamente rudimentare. Divanul, foarte
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și vorbeau foarte tare. Veniți din liniștea orașului ciumat, cei doi s-au oprit, puțin zăpăciți. Au înțeles această gălăgie văzând că se mai serveau încă băuturi alcoolice. Rambert stătea la una din marginile tejghelei și le făcea semn de pe taburetul lui înalt. S-au așezat alături de el, Tarrou împingând liniștit un vecin zgomotos. Alcoolul nu vă sperie? \ Nu, spune Tarrou, dimpotrivă. RIEUX ASPIRĂ MIROSUL DE IERBURI AMARE DIN PAHARUL SĂU. ERA GREU DE VORBIT ÎN ACEST TUMULT, DAR RAMBERT PĂREA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
la Rieux. \ O! spune acesta, Tarrou spune asta pentru că se gândește că ne-ați fi putut fi de folos aici. Dar eu, înțeleg prea bine dorința dumneavoastră de a pleca. Tarrou a mai oferit un rând. Rambert a coborât de pe taburet și l-a privit în față pentru întâia oară: \ La ce v-aș fi de folos ? Păi, spune Tarrou, întinzând mâna spre pahar fără să se grăbească, la formațiile noastre sanitare. Rambert își luă acel aer de reflecție încăpățînată care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
v-aș fi de folos ? Păi, spune Tarrou, întinzând mâna spre pahar fără să se grăbească, la formațiile noastre sanitare. Rambert își luă acel aer de reflecție încăpățînată care îi era obișnuit și s-a cățărat la locul lui pe taburet. Nu vi se par folositoare aceste formații ? spune Tarrou care tocmai băuse și îl privea cu atenție pe Rambert. Foarte folositoare, spune ziaristul, și soarbe din nou. Rieux observă că-i tremură mâna. Se gândi că da, hotărât, era complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ca să ajung la sertarele de jos. — Am exact ceea ce trebuie pentru așa ceva, spuse domnul Gonzalez și se duse spre o mică boxă de lângă birou să aducă, își imagină Ignatius, vreun medicament. Dar se reîntoarse cu unul dintre cele mai mici taburete de metal pe care le văzuse Ignatius vreodată. Uite. Persoana care lucra mai înainte la registre obișnuia să se deplaseze pe taburetul acesta cu rotițe ca să umble la sertarele de jos. Încearcă-l. — Nu cred că structura trupului meu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de lângă birou să aducă, își imagină Ignatius, vreun medicament. Dar se reîntoarse cu unul dintre cele mai mici taburete de metal pe care le văzuse Ignatius vreodată. Uite. Persoana care lucra mai înainte la registre obișnuia să se deplaseze pe taburetul acesta cu rotițe ca să umble la sertarele de jos. Încearcă-l. — Nu cred că structura trupului meu se poate adapta cu ușurință acestui tip de dispozitiv. Ignatius aruncă o privire sfredelitoare spre scăunelul ruginit. Avusese întotdeauna un simț al echilibrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
echilibru pe o pioneză. — Nu va merge. Nu stau comod deloc. — Încearcă, îl încurajă voios domnul Gonzalez. Sprijinindu-se bine în picioare, Ignatius se mișcă îngrijorat de-a lungul fișierelor până când una dintre roțile minuscule se înțepeni într-o crăpătură. Taburetul se clătină ușor și apoi se răsturnă, aruncându-l pe Ignatius cu toată greutatea lui pe podea. — O, Doamne! urlă el. Cred că mi-am rupt coloana vertebrală. — Dă-mi mâna, strigă domnul Gonzalez, cu teroare în vocea lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
așa ai rămas în urmă cu lucrările. — Vorbești despre înregistrări într-un moment ca acesta? Sunt gata să iau legătura cu avocații mei și să le cer să te dea în judecată pentru că m-ai făcut să mă așez pe taburetul acela obscen. — Te ajutăm să te ridici, Gloria. Domnișoara Trixie luă ceea ce părea să fie poziția ei când urma să se opintească. Desfăcu mult picioarele încălțate în tenișii îndreptați cu vârfurile spre exterior și se lăsă pe vine, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
chiria pe prima lună la noul apartament ale cărui Încăperi Delphine a vrut să le zugrăvească imediat. Delphine este o emotivă activă. Eu sînt mai degrabă un inactiv. Lucrările Începuseră - cu ziare pe jos și cu Delphine cocoțată pe un taburet, văruind tavanul dormitorului după ce Îmi spusese mai Înainte: „o să zugrăvesc Încăperea asta, o să-mi facă bine, și ei de asemenea“ -, dar chiria trebuia plătită din nou. Un tip oarecare nu se vindea așa cum sperasem. Am acceptat să fac un film
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
înfășurat în jurul umerilor. Avea o constituție firavă. Atât Salitov cât și polizyeisky-ul erau mai înalți decât ea, și doar Porfiri îi era mai apropiat în înălțime. Funcționarul șef, tipul superior cu pomeți înalți, era de asemenea prezent, așezat pe un taburet la masa de recepție. Era clar că fata era ostenită. Își ținea ochii albaștri deshiși într-un efort de a rămâne trează. Umerii îi cădeau însă în continuu. O dată sau de două ori se aplecă înainte pe birou, făcându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
anonim Plicul, adresat simplu lui Porfiri Petrovici, ajunsese pe biroul său de dimineață cu primă tură de corespondență. Conținutul lui îl scoase pe Porfiri din apartamentul său. ă Alexander Grigorevici, nu ai văzut cine mi-a lăsat asta? Așezat pe taburetul său înalt de la birou, funcționarul șef abia de-și îndreptă privirea înspre Profiri, fiind reținut de lamentările lăcrimoase și incoerente ale unei femei slabe și agitate. Deși pălăvrăgeala ei produse pe fața funcționarului o expresie de dezgust profound, acesta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
se aștepte? ă I-am spus tot ce era necesar, răspunse Porfiri fluturând din gene. Doctorul se uită cu insistență în ochii lui Virginski. ă Îți voi aduce un scaun. Este mai bine pentru dumneata să stai jos. Trase un taburet lângă ei. Mă tem că Laboratorul de Patologie nu este mobilat pentru comfort. Porfiri îl luă pe doctorul Pervoiedov deoparte. ă Crezi că este pregătit pentru asta? ă Ar avea vreo importanță pentru dumneata, Porfiri Petrovici, dacă aș spune nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
este pregătit pentru asta? ă Ar avea vreo importanță pentru dumneata, Porfiri Petrovici, dacă aș spune nu? ă Desigur. Atunci voi amâna identificarea. ă Scuză-mă pentru o clipă. Doctorul Pervoiedov se întoarse către Virginski care era acum cocoțat pe taburet. Își trecu mâna prin fața studentului. Apoi spuse: ă Deschide, te rog, gura. Cu o spatulă de lemn, acesta desfăcu buzele lui Virginski și îi examină dinții și gingiile. Ridică, te rog, brațele. După un moment de întârziere, Virginski se conformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
i-am omorât. ă Ce-i asta? O confesiune? ă știu cum stau lucrurile cu voi. Faptul că i-am cunoascut pe amândoi mă face suspect. ă Ești bolanv. Voi avea grijă să ajungi cu bine acasă. Virginski căzu de pe taburet și se avântă înainte, prinzându-se de cărucior pentru sprijin. ă Pot să merg acasă și singur. Nu am nevoie de niciun ajutor din partea voastră. Dădu căruciorului o împinsătură. Pe cărucior, cele două capete lunecară, se învârtiră și apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
se potrivi tavanului înclinat. Lumânarea lui Dmitri dezvălui murdăria de peste tot. Tapetul gălbui își datora culoare mai degrabă vechimii decât unui design inițial și părea că odată avusese un anumit model. Patul singur acoperea aproape tot spațiul. Lâgă el, un taburet funcționa pe post de noptieră. Câteva lumânări, pe care Dmitri le aprinse cu lumânarea lui, erau aruncate pe un scrin închis la culoare și supradimensionat. ă Cine va plăti pentru ele? întrebă portarul. ă Poți să îmi trimiți mie factura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
rampa următoare, altă platformă, aici se opri. În față, două reflectoare așezate la extremități ca să nu lumineze direct interiorul, dezvăluiau forma ovală a intrării unei peșteri. Pe o terasă la dreapta se aflau două excavatoare mici. Marçal stătea pe un taburet, lângă el era o masă unde se afla o lanternă. Încă nu-și văzuse socrul. Cipriano Algor ieși din penumbra ultimei paltforme și rosti cu voce tare, Nu te speria, eu sunt. Marçal se ridică grăbit, vru să vorbească, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
calvar înainte, urcușul a fost lent și dureros. Marçal coborâse să-l întâmpine, îi întinse mâna ca să-l ajute, ieșind din întuneric în lumină erau îmbrățișați și nu știau de când. Secătuit de putere, Cipriano Algor se lăsă să cadă pe taburet, își înclină capul deasupra mesei și, fără zgomot, abia se observa tremurul umerilor, începu să plângă, Lasă, tată, și eu am plâns, spuse Marçal. În curând, revenindu-și întrucâtva din emoție, Cipriano Algor își privi în tăcere ginerele, ca și cum, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ca un fulg, Îi luminează fața. Scoate-ți pantofii și așează-te pe sofa. Wakefield se supune. O simte pe Zelda urmărindu-l din priviri În timp ce-și scoate pantofii și șosetele. Cel puțin sînt curate. Reverendul trage un taburet și Îi prinde În palme piciorul drept; Îl uimește atingerea ei ușoară, caldă. Piciorul are bătături; a urcat munți, a bătut caldarîmul orașelor, a supraviețuit spinilor și mușcăturilor și scîrnei tropicale și iată-l acum ținut În mîinile moi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
putut scuti de obligația de a se mai întoarce vreodată acolo. Dar mai ales, îi amintea de câteva dintre momentele cele mai speciale pe care le petrecuse împreună cu tatăl ei, uitându-se la curse la televizor, ea așezată pe un taburet de piele între genunchii lui, Ralph cu pachetul de Players’ Navy Cut mediu, de 20, lângă el. Chiar și acum, amestecul amețitor alcătuit din mirosul de tutun tare și de piele și din sunetul comentariilor la curse, cu crescendoul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]