670 matches
-
metalică. — Te rog, dechide. Mă numesc Lanark, spuse el posac. — Doctor Lanark? întrebă ușa. O secțiune circulară se rabată spre interior din balamale. Trecu prin ea, își ridică fruntea, se lovi cu capul de tavan și se așeză pe un taburet lîngă masă. Ușa se închise fără zgomot, fără să lase nici un semn pe perete. Stătu mai mult de un minut, mușcîndu-și buricul degetului mare și încercînd să se abțină să strige să i se dea drumul, căci lentila de observație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
una dintre partiții și se ciuci pe covor. Dormitorul avea un aspect prietenos, diminuat de mirosul de dezinfectant. Era luminat de o veioză cu abajur din mătase roz, plasată deasupra unui pat jos care ocupa o treime din podea. Erau taburete și perne pe post de scaune, dar mai erau și o masă scundă, un dulap și o chiuvetă minusculă. Lemnăria dintre plafon și grinzile podelei era acoperită de un tapet cu model de nu-mă-uita, iar pe unul din cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu apă fierbinte acolo), iar tu să te îmbraci. Apoi Jack o să ne aducă prînzul, și apoi va sosi o însoțitoare pentru doamna dumneavoastră, iar noi doi vom putea participa la întîlnirea din sala canonicilor. Lanark se lăsă pe un taburet cu coatele pe genunchi și bărbia în mîini. — Tot mă mutați dintr-un loc în altul și nu știu de ce, zise el. — Da, e dificil. în starea actuală a confuziei cronologice, e imposibil să definim lucrurile cu claritate. în calitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
slinos. Se uită o vreme la Lanark, apoi extrase o sticlă cafenie din buzunar și zise: — Laptele e inutil. Dă-i o gură din asta... liniștește formidabil. Nu. — Atunci ia tu o dușcă. — Nu. Bărbatul oftă, se ciuci pe un taburet și zise: — Spune-mi ce te supără. Nu mă supără nimic! țipă Lanark, care se simțea mult prea năpăstuit ca să mai gîndească. Alexander urla: Mamimamimamimamimami! Dacă ai necazuri cu femeile, continuă omul, îți pot da sfaturi, pentru că am fost însurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vorbi despre un șir lung, neîntrerupt de morți, un tunel de corpuri murind unul într-altul. Acum o clipă, cel care scrisese aici, reflectat de lacul întunecat al ceștii de cafea, cuvintele "murind unul într-altul" s-a prăbușit de pe taburet, pielea i-a crăpat, oasele feței i-au devenit aparente, ochii s-au scurs mustind de un sânge negru. Peste o clipă, cel care va scrie "cel care va scrie" se va prăbuși și el peste pulberea celuilalt. Cum să
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
atunci trebuia să fie liniște, pentru că, înfulecînd sub cerul liber, Ma'am Catana se gândea la socotelile casei. Curtea fiind însă plină de puradei jegosi, doar în chiloți tetra, negri de atâta tăvăleală, ea se scula de zece ori de pe taburet și se repezea la ei blestemîndu-i "cu ta-su și cu mă-sa". Pe cât era Ma'am Catana de cățea, pe atât era bărbată-su de blajin, un bătrânel cu figura bunului Dumnezeu, lălăind-o toată ziua prin curte și
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
unei cești de cafea, fu, bineînțeles, mai rapid și mai ales "mai pur". Mintea îi strălucea ca un cristal. Deveni mai inteligent și mai comunicativ. Se strădui să-l convingă pe ofițerul superior care-i stătea alături de pat, pe un taburet, că viziunea sa de la Moși fusese reală în fiecare detaliu. Descrise cu o precizie de decupaj desenele și nuanțele de pe aripile fluturelui. Arătă pe ce se baza când afirma că fluturele fusese mesajul. Reproduse din memorie, verbal, traseele trupelor ambulante
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o imagine, un obiect, un peisaj, o figură umană din toate locurile și toate timpurile, un spermatozoid în fluidul sidefiu de pe lamela microscopului, un scolex de tenie prins de un perete intestinal, un împărat roman ținîndu-și picioarele varicoase pe-un taburet de purpură, o bătălie de Altdorfer, un film de Jodorovski, o fotografie mărită a suprafeței satelitului Calisto, un miros puternic și neplăcut de hipermanganat. Era un codex al lumilor, un demon al lui Maxwell, dar mai presus de orice covorul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ghirlandă de flori, femure verzi pal, craniul bălțat ca o hartă politică și doar hioidul, singurul os nelegat de celelalte, transparent ca o agrafă de sticlă..." Mai povestea cum la sfârșitul consultației ea ieșea pe culoar, unde aștepta pe un taburet cu perniță moale. Atunci auzea-ntotdeauna, după o vreme, zgomote nedeslușite din cabinet, ce culminau cu suspinele și apoi gemetele adânci ale mamei, strigăte răgușite pe care Soile nu le-nțelegea și care-o speriau de moarte. Dar mama apărea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
obloane închise ermetic, același vernil uleios pe pereți, în plus cu un damf de mosc aproape irespirabil. Patul dublu, cu tăblii grele la capete, o masă de toaletă cu oglindă gălbuie, ușor vălurită și un mare șifonier erau întreaga mobilă. Taburetul din fața toaletei avea tapițeria roasă complet, ținîndu-se doar în câteva ațe. Pe măsuță, multiplicate de oglindă, o vază cu câțiva trandafiri de pânză neagră, o mulțime de sticluțe cu parfum și-o lumânare groasă, roșie, aproape complet consumată, de la care
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
că această licoare fusese preparată cu ocazia nașterii mele. Sticla era sus pe raft; nu mă gândisem niciodată la ea, uitasem cu desăvârșire că la mine ar putea exista așa ceva. Ca să ajung la raftul superior, m-am urcat pe un taburet ce se găsea în preajmă. În timp ce mă întindeam să iau sticla, am privit deodată lucarna de aerisire. Pe câmpul din spatele casei, am văzut un bătrân cocoșat, așezat sub un chiparos, și o fată tânără, nu, mai degrabă un înger din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
dus în alcov să caut ceva pentru ea, deși știam bine că nu se găsea nimic în casă. Totuși am avut o revelație: deasupra raftului se afla o sticlă de vin vechi pe care o moștenisem de la tata. Am pus taburetul și am luat-o. Cu pași de lup m-am apropiat de pat. Am găsit-O adormită, ca un copil obosit. Dormea profund, iar genele Ei lungi se întrețeseau asemenea firelor de catifea. Am desfundat sticla și, încet, I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
ei umplea camera cu minarete și palate în dosul zidurilor înalte. De cele mai multe ori rămâneam și eu exclus, o priveam, fără să fiu observat de ea, din hol sau din sufragerie, pe acea străină care era mama mea, stând pe taburetul îmbrăcat în catifea, înconjurată de toate cutiile cu comorile trecutului ei, împrăștiate pe jos. Mâna ei mângâia duios penele colorate din atelierul vienez al lui Onkel Alfred, aluneca peste altița brodată cu motive românești, netezea pânza țesută din bumbac, „pânza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fotoliu, își va lua pălăria și se va urca în Studebaker-ul său. Dar el stătea aici fără să se urnească din fotoliu, fără să ne adreseze un salut sau o vorbă și, când plecam de acasă, mama se așeza pe taburetul verde alături de el, asculta propozițiile tatei, pe care le cunoștea fiindcă le auzise încă de pe vremuri de la tatăl ei, după ce poarta de fier s-a trântit la pupa vaporului și mama a simțit că iar a ajuns la punctul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
programelor matinale duminicale de schi și fotbal, până la serialele americane în care tata era cel mai bun și mama super bună - ne făceau să lenevim în fotolii, sau să stăm tolăniți pe pernele canapelei, tata își întindea picioarele sus pe taburet și abia de mai priveam pe fereastră, din moment ce acolo nu puteai vedea decât blocurile din „Frohdörfchen“, un chioșc și strada pe care se îmbulzeau permanent mașinile între arbuștii de tuia și piața din fața halelor de depozitare, unde stăteau înșirate camioanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
o să vi le înfund pe gît la amîndoi, prea v-ați făcut de cap, încearcă să-i sperie, fluturîndu-le cele două coli de hîrtie pe la nas. Delfina moare de nerăbdare să treacă ziua, nu mai are stare, se fîțîie pe taburet, lustruiește de cîteva ori bancul de lucru cu coatele pînă se hotărăște să apuce una din fîșiile de stofă care așteaptă alături gata croite, să o vîre sub brațul mașinii de cusut și să coboare talpa. Zbîîîrrrr, apasă mecanic pedala
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
în direcția holului spre Roja care așteaptă țeapăn în poziție de drepți, cu receptorul telefonului la ureche, și firul răsucit atîrnînd în aer. Gulie și Tîrnăcop se trîntesc de-o parte și de alta a mesei de bucătărie pe două taburete șubrede, frînți de oboseală. — Tot nu vrei să te lași păgubaș, se aude vocea Bătrînului răzbătînd prin peretele sufrageriei. — Cum de nu v-ați culcat pînă acum? spune Gulie, privind la pachețelul de ceai verde Terapia, pe care Dendé se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
în jur de parcă s-ar fi temut să nu-l vadă cineva, îi făcea vînt în coșul de gunoi. — Cînd pot să arunc și eu o privire? se impacienta de fiecare dată Angelina și începea să se fîțîie nervoasă pe taburetul său. — Nu mai aveți puțină răbdare? zicea Poștășică sorbindu-și cafeaua pe îndelete, manevrînd cu atenție ceșcuța rotundă, așezînd-o după fiecare înghițitură la locul ei pe farfurioara de porțelan. — Nu-mi place să mă fierbi așa de fiecare dată, începea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ne cunoaștem de undeva? — Un demon m-a călăuzit la dumneata, îi răspunde Roja plin de seriozitate. — Dacă îți bați joc de mine, vezi că te scot imediat afară, încearcă Părințelul să-și adune țoalele și să se ridice de pe taburetul lui catifelat, dar se răzgîndește brusc. Oare unde mai auzise el glăsciorul ăsta de Aghiuță? — Știam eu că nu te-ai lăsat încă de prostii, auzi din nou vocea lui Roja ca prin vis, uite cum îndrăznea să-i vorbească
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
toată pînă la urmă, uite pe ce-ți consumi tu energia, o înțepa Părințelul, la ora asta ar trebui să fii deja în pat, lasă, că ai timp și mîine dimineață să pui totul la punct, îi recomanda ridicîndu-se de pe taburetul său, pornind spre baie ca să urineze. Nu îl privea pe el, i-o întorcea, era treaba ei la ce oră se culca și cîte calcule avea de făcut, punct. Părințelul se ridica din nou din fotoliu, de data asta ca să
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
uși și pardoseala din lemn lucios acoperită cu covoare orientale groase. Totul era ordonat și bine lustruit Într-o asemenea măsură, Încât apartamentul nici nu părea locuit. În dormitor erau două paturi mari identice, o măsuță de toaletă și un taburet. Schema coloristică era alcătuită din culoarea piersicii, verde-jad și crem, prima dintre ele fiind predominantă. Nu mi-a plăcut. În fiecare dintre paturi se afla câte o valiză deschisă, iar pe podea erau pungi goale de la câteva magazine cunoscute, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
pălării, numai că nimeni nu se deranjase să-și lase pălăria acolo. Dincolo de el era o Încăpere mică, unde cineva cânta la pian de parcă avea niște degete lipsă. În capătul cel mai Îndepărtat era un bar rotund, Înconjurat de niște taburete. În spatele lui se aflau o grămadă de trofee sportive și m-am Întrebat cine le câștigase și pentru ce. Poate pentru „Cele Mai Multe Crime Într-un An“ sau „Cea Mai Curată Lovitură Cu Un Baston De Cauciuc“ - aveam eu Însumi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
alt dar, care decurge din prezența reală a sufletului: sensibilitatea. Printre cărțile de proză din anii aceștia, a Dumneavoastră e vie prin sensibilitatea ei. Vă numărați printre puținii prozatori În stare să scrie o frază ca „Mina maura cocoțată pe taburetul Înalt rotitor vântura piciorușele mentolate privind fix În ochelarii nesiguri ai lui Braun, zâmbindu-i, fără ca rotofeiul Robert să observe”. Am subliniat În exemplarul meu cuvântul „mentolate”. Admirabil! Prezența și traiectoria În carte a Verei sunt, am impresia, triumful artei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
familie bogată, unde nu va trebui să meargă pe jos, ci va fi purtată într-o lectică. Picoarele cât un lotus de șapte centimetri și jumătate sunt un simbol al prestigiului și clasei. Fata e curioasă. Stă desculță pe un taburet. Se joacă cu degetele de la picioare în grămada de cârpe, ia o fâșie, apoi îi dă drumul jos. Mama amestecă într-un borcan cu terci lipicios de orez. Fata află că terciul va fi folosit ca lipici. Lipici bun, puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
iasă nimic altceva, va face impresie. Va ajunge să-l cunoască pe regizorul Zhang Min. Se înscrie pentru audiție și începe să pregătească rolul. Își invită vecinele s-o asculte, cât au supele la fiert pe plită. Le aduce femeilor taburete pe care să se așeze, ca să o poată asculta în timp ce taie fasole și morcovi. În ziua audiției se trezește devreme și se machiază ușor. Se simte încrezătoare și în largul ei. Ajunsă prima în locul unde urmează să se țină audiția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]