363 matches
-
viteza” de variație a vectorului viteză. Rezultatul raportării este vectorul "accelerație liniară", corespunzător intervalului de timp formula 27. Suportul vectorului accelerație la un moment dat se află în planul osculator la traiectorie; în același plan, aflându-se de aceeași parte a tangentei ca și versorul normalei principale. Componentele accelerației sunt: unde formula 32 este raza de curbură. Avem una din formulele lui Frenet: unde: De aici deducem: și obținem relațiile pentru accelerațiile tangențială și normală: În mișcarea plană, utilizând coordonatele polare formula 42 și
Accelerație liniară () [Corola-website/Science/302393_a_303722]
-
Asemenea forțe acționează perpendicular pe vectorul viteză asociat cu mișcarea unui corp, și deci nu modifică modulul vitezei obiectului, ci doar direcția acesteia. Forța neechilibrată ce accelerează un corp poate fi rezolvată într-o componentă perpendiculară pe traiectorie și una tangentă la traiectorie. Astfel se obține forța tangențială ce accelerează obiectul fie mărindu-i viteza, fie micșorându-i-o, și forța radială (centripetă), care îi modifică direcția. Există forțe care depind de sistemul de referință, adică apar din cauza adoptării unor sisteme
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
geometrică simplă. Din formula 47 rezultă că tangenta la graficul funcției formula 36 în punctul formula 52 este paralelă cu axa Ox. Deci dacă cerințele Teoremei lui Rolle sunt îndeplinite, atunci pe graficul funcției formula 36 există (cel puțin) un punct formula 52 în care tangenta este paralelă cu axa Ox. Presupunem că formula 55 este timpul și formula 56 este coordonata unui punct, care se mișcă pe o dreaptă, la momentul formula 55. La momentul formula 58 punctul are coordonata formula 59, apoi se mișcă într-un anumit mod cu
Teorema lui Rolle () [Corola-website/Science/312795_a_314124]
-
și că, dacă DQ nu este integrabilă, valorile soluțiilor care pleacă din P umplu un domeniu "(n+1)"-dimensional. În fiecare punct P ecuația DQ = 0 definește un (hiper)plan. Daca DQ admite un factor integrant, aceste (hiper)plane sunt tangente la suprafețele "F = const"; normala ("Y, Y ... Y") la hiperplan este proporțională cu vectorul (∂"F"/∂"x", ∂"F"/∂"x" ... ∂"F"/∂"x") iar factorul de proporționalitate este factorul integrant al formei. Dacă DQ nu este integrabilă, familia de hiperplane DQ = 0 nu
Entropia termodinamică (după Carathéodory) () [Corola-website/Science/311117_a_312446]
-
obiectiv distrugerile ligamentare. Trebuie făcute bilateral. Pe radiografia AP în stress a gleznei, măsurarea unui spațiu clar > 6 mm este un indiciu de ruptură a mortezei. Tot pe aceasta radiografie se măsoară unghiul de înclinare talară. El este unghiul dintre tangentele la suprafețele articulare tibială și talară. În mod normal, unghiul de înclinare talară trebuie să fie < 10 grade. Vorbim de instabilitate atunci când înclinarea talară este cu 5 grade mai mare comparativ cu partea contralaterală, sănătoasă, sau când valoarea acestui unghi
Entorsă acută a gleznei () [Corola-website/Science/311799_a_313128]
-
2(f1+f2) (condiția ocularilor) În fig 11, abscisa este formată din distanțele focale, iar ordonata reprezintă lungimile de undă. Sunt folosite liniile Fraunhofer și distanțele focale sunt egalate pentru liniile C și F. În vecinătate valorii de 550 mm tangenta la curbă este paralelă cu axa lungimilor de undă, iar distanța focală variază pe domeniul destul de larg al spectrului de culori, deci această vecinătate uniunea culorilor este la nivel maxim. Mai mult, această zonă a spectrului este cea care apare
Aberație cromatică () [Corola-website/Science/309027_a_310356]
-
Cupa Mondială și a învins la Campionatul mondial de schi nordic, din 1999 de la Ramsau pe trambulina mare, atât la individual cât și în concursul pe echipe. El și-a apărat titlul mondial și în sezonul următor. Datorită acestui succes tangenta sudică a orașului Furtwangen din Schwarzwald a primit numele "Martin-Schmitt-Straße" (str. Martin Schmitt). În sezonul 2000/01, deși a înregistrat din nou rezultate foarte bune a fost întrecut de polonezul Adam Małysz. La Campionatul mondial de schi nordic din 2001
Martin Schmitt () [Corola-website/Science/309168_a_310497]
-
centrul ("a", "b") și raza "r", atunci linia tangentă este perpendiculară la linia care unește ("a", "b") cu ("x", "y"), astfel are forma ("x"−"a")x+("y"−"b")y = "c". Evaluând la ("x", "y") determină valoarea lui "c" și ecuația tangentei este sau Daca "y"≠b atunci panta acestei drepte va fi Aceasta poate fi aflată și folosind diferențierea. Când centrul cercului este la origine atunci ecuația liniei tangente devine și panta ei va fi Un unghi înscris este jumătate din
Cerc () [Corola-website/Science/305830_a_307159]
-
matematician francez, cunoscut pentru contribuțiile sale vaste în diferite domenii ale matematicii, precursor al calculului diferențial, geometriei analitice și calculului probabilităților. Lui Fermat îi este atribuit într-o măsură mai mică calculul modern, în special, pentru contribuția sa referitoare la tangente și punctele staționare. Fermat este considerat de unii autori "părinte" al calculului diferențial "și" al teoriei numerelor. A avut contribuții și în geometria analitică și probabilitate. S-a născut în orașul Beaumont-de-Lomagne din Occitania. Tatăl său, Dominic Fermat, era un
Pierre de Fermat () [Corola-website/Science/296852_a_298181]
-
fost un autodidact, dar și un matematician diletant. Cu toatea acestea, a adus contribuții deosebite în domeniul teoriei numerelor, geometriei analitice (alături de René Descartes) și a fost creator al calculului probabilităților (alături de Blaise Pascal). A aplicat calculul diferențial pentru aflarea tangentei la o curbă. În 1639 a stabilit o metodă generală pentru rezolvarea problemelor de maxim și de minim, metodă care ulterior a devenit celebră. A descoperit derivata funcției putere. A rezolvat cuadratura parabolei și a hiperbolei. A calculat aria foliului
Pierre de Fermat () [Corola-website/Science/296852_a_298181]
-
funcției putere. A rezolvat cuadratura parabolei și a hiperbolei. A calculat aria foliului lui Descartes și a buclei lui Agnesi. A stabilit că subtangenta la cisoidă este proporțională între cele trei segmente cunoscute și pe baza acesteia a executat construcția tangentei la cisoidă. A descoperit și a studiat spirala care îi poartă numele (spirala lui Fermat). Între 1636 și 1658 a creat teoria numerelor: s-a ocupat de divizibilitatea numerelor și a stabilit un procedeu pentru aflarea sistematică a tuturor divizorilor
Pierre de Fermat () [Corola-website/Science/296852_a_298181]
-
este o formulare matematică a noțiunii de rată de variație. Derivata este un concept foarte versatil, care poate fi privit în multe feluri. De exemplu, referindu-ne la graficul bidimensional al funcției "f", derivata într-un punct "x" reprezintă panta tangentei la grafic în punctul "x". Panta tangentei se poate aproxima printr-o secantă. Cu această interpretare geometrică, nu este surprinzător faptul că derivatele pot fi folosite pentru a descrie multe proprietăți geometrice ale graficelor de funcții, cum ar fi concavitatea
Derivată () [Corola-website/Science/298215_a_299544]
-
rată de variație. Derivata este un concept foarte versatil, care poate fi privit în multe feluri. De exemplu, referindu-ne la graficul bidimensional al funcției "f", derivata într-un punct "x" reprezintă panta tangentei la grafic în punctul "x". Panta tangentei se poate aproxima printr-o secantă. Cu această interpretare geometrică, nu este surprinzător faptul că derivatele pot fi folosite pentru a descrie multe proprietăți geometrice ale graficelor de funcții, cum ar fi concavitatea și convexitatea. Trebuie menționat că nu toate
Derivată () [Corola-website/Science/298215_a_299544]
-
derivatele pot fi folosite pentru a descrie multe proprietăți geometrice ale graficelor de funcții, cum ar fi concavitatea și convexitatea. Trebuie menționat că nu toate funcțiile admit derivate. De exemplu, funcțiile nu au derivate în punctele în care au o tangentă verticală, în punctele de discontinuitate și în punctele de întoarcere. Calculul diferențial și integral au fost inventate practic simultan, dar independent unul de celălalt, de către englezul Isaac Newton (1643-1727), respectiv de către matematicianul german Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646-1716). Se poate
Derivată () [Corola-website/Science/298215_a_299544]
-
dat de derivata de cel mai mare ordin a funcției necunoscute. Odată cu apariția calculului diferențial și integral a început și studiul ecuațiilor diferențiale, necesitatea lor apărând clar din modelele care au dus la construirea conceptelor de bază ale analizei matematice: tangenta la o curbă și viteza mișcării unui corp. Teoria ecuațiilor diferențiale ordinare studiază procesele de evoluție care sunt deterministe, finit-dimensionale și diferențiabile. Dacă evoluția ulterioară și trecutul unui proces sunt determinate univoc de starea sa prezentă, acest proces se numește
Ecuație diferențială ordinară () [Corola-website/Science/298220_a_299549]
-
un dezavantaj: particulele emit radiații ale sincrotronilor. Când o particulă încărcată este accelerată, ea emite radiații electromagnetice și emisii secundare. Așa cum o particulă, care se deplasează în cerc, accelerează tot timpul către centrul cercului, ea emite în continuu radiații către tangenta la cerc. Această radiație se numește „lumina sincroton” și depinde în mare parte, de masa particulei. De aceea, multe acceleratoare de electroni cu putere mare sunt liniare. Unele acceleratoare, precum sincrotonul sunt create special pentru a produce acea lumină sincroton
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
aducând-o la forma ei actuală. El a arătat că există șase cazuri distincte ale triunghiurilor dreptunghice în trigonometria sferică. De asemenea, în capitolul "On the Sector Figure", a enunțat teorema sinusului pentru triunghiuri plane și sferice, descoperind și teorema tangentei pentru triunghiurile sferice. Pe suprafața unei sfere, cel mai apropiat analog al dreptelor sunt cercurile mari, adică cercurile ale căror centre coincid cu centrul sferei. De exemplu, considerând Pământul o sferă (în realitare este un geoid), meridianele și ecuatorul sunt
Trigonometrie sferică () [Corola-website/Science/320035_a_321364]
-
în grade sexagesimale. Funcțiile trigonometrice primare sunt sinusul și cosinusul unui unghi. Acestea sunt câteodată abreviate sin("θ") și cos("θ"), "θ" fiind unghiul, dar de multe ori parantezele din jurul unghiului sunt omise, scriindu-se sin "θ" și cos "θ". Tangenta, notată tg sau tan, unui unghi este raportul dintre sinus și cosinus: În final putem defini funcțiile reciproce, respectiv, secanta (sec) pentru cosinus, cosecanta (cosec sau csc) pentru sinus și cotangenta (ctg sau cot) pentru tangentă: Funcțiile trigonometrice inverse sunt
Identități trigonometrice () [Corola-website/Science/320154_a_321483]
-
θ" și cos "θ". Tangenta, notată tg sau tan, unui unghi este raportul dintre sinus și cosinus: În final putem defini funcțiile reciproce, respectiv, secanta (sec) pentru cosinus, cosecanta (cosec sau csc) pentru sinus și cotangenta (ctg sau cot) pentru tangentă: Funcțiile trigonometrice inverse sunt funcții inverse parțiale ale funcțiilor trigonometrice. De exemplu, inversa funcției sinus, cunoscută ca inverse sine (sin) sau arcsine (arcsin or asin), satisface formula: iar În acest articol sunt folosite următoarele notații pentru funcțiile trigonometrice inverse: Relația
Identități trigonometrice () [Corola-website/Science/320154_a_321483]
-
formulele pentru("n" − 1) și ("n" − 2). Cosinusul pentru "nx" poate fi calculat din cosinusul pentru ("n" − 1) și ("n" − 2) după cum urmează: Similar sin("nx") poate fi calculat din sinusul pentru ("n" − 1)"x" și ("n" − 2)"x": Pentru tangentă este valabilă relația: Setând "α" sau "β" cu 0 găsim formula uzuală a tangentei unghiului pe jumătate. Se obțin rezolvând versiunile a doua și a treia a formulelor cosinusului unghiului dublu. iar termenii generali al puterilor funcțiilor sau sunt (pot
Identități trigonometrice () [Corola-website/Science/320154_a_321483]
-
cosinusul pentru ("n" − 1) și ("n" − 2) după cum urmează: Similar sin("nx") poate fi calculat din sinusul pentru ("n" − 1)"x" și ("n" − 2)"x": Pentru tangentă este valabilă relația: Setând "α" sau "β" cu 0 găsim formula uzuală a tangentei unghiului pe jumătate. Se obțin rezolvând versiunile a doua și a treia a formulelor cosinusului unghiului dublu. iar termenii generali al puterilor funcțiilor sau sunt (pot fi deduși din formula lui Moivre, formula lui Euler sau binomul lui Newton). Indentitățile
Identități trigonometrice () [Corola-website/Science/320154_a_321483]
-
1429) a enunțat și demonstrat ceea ce astăzi numim teorema cosinusului, teoremă care mult timp i-a purtat numele în acea regiune. De asemenea, a calculat sin 1° cu o foarte mare precizie. Ibrahim ibn Sinan a studiat chestiuni referitoare la tangenta la cerc. Alhazen este unul dintre precursorii geometriei analitice. A încercat să demonstreze axioma paralelelor prin reducere la absurd. În Renaștere, în locul "Elementelor" lui Euclid, au fost publicate lucrări mai accesibile pentru învățământ, datorate diverșilor pedagogi. René Descartes (1596 - 1650
Istoria geometriei () [Corola-website/Science/320590_a_321919]
-
geometriei analitice. Calculul diferențial și integral dezvoltat de Isaac Newton (1642-1727) și Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646 - 1716) își găsește aplicație în domeniul geometriei analitice la studiul curbelor, suprafețelor și al corpurilor cu forme complexe, rezolvând probleme de tipul determinării tangentei la o curbă, ariei suprafețelor mărginite de anumite curbe sau volumul corpurilor generate prin rotația unor astfel de linii. În secolul al XVIII-lea, Johann Heinrich Lambert (1728 - 1777) a arătat că o geometrie în care axioma paralelelor nu este
Istoria geometriei () [Corola-website/Science/320590_a_321919]
-
Riegler, Ion Atanasiu, C. S. Motas, Ion Poenaru, Alexandru Ciucă, G. K. Constantinescu, I. Curea precum și toți ceilalți care prin munca și aportul lor au pus temelia și au dat impuls științei veterinare în România și în lume...” (citat din „Tangente în viață și profesiune - despre prof. Dr. Alexandru Vechiu” de prof. dr. Doc. Fr. Popescu, cuvântare ținută cu ocazia omagierii la 27 iunie 1985 a prof. Dr. Alexandru Gh. Vechiu în cadrul unei ședințe festive organizată de Societatea de Medicină Veterinară din
Alexandru Vechiu () [Corola-website/Science/323189_a_324518]
-
b) O dreaptă este tangenta într-un punct la sfera dacă și numai dacă ea este tangenta la un cerc mare al sferei, în punctul respectiv. c) Fiecare punct al sferei este centrul unui fascicul de drepte coplanare, care sunt tangente la sfera în acel punct. Există, de asemenea, trei poziții posibile ale unui plan în raport cu o sferă. Fie sfera S(o,r) și planul α Є "P", α se numește plan tangent, respectiv plan secant, respectiv plan exterior la S
Topologia sferei () [Corola-website/Science/326650_a_327979]