440 matches
-
ființei umane? La asta m-am referit, doctore Lal, când am vorbit de Încântarea ucigașului față de Înjosirea prin parodie - prin Rumkowski, rege al zdrențelor și al rahatului, Rumkowski, conducător peste hoituri. Și asta este ce mă preocupă pe mine la teatralitatea episodului Rumkowski. Desigur că actorul era sortit pieirii. Mulți alți actori, cu mai puțină agonie, au și ei un simț al sortirii la pieire. Cât despre ceilalți, marea masă a condamnaților, presupun, pe măsură ce se stingeau de foame, că simțeau din ce În ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
alienare năucitoare încât nu știi de unde s-o apuci. Vera Mantero îți scapă printre senzații blurate, printre cuvinte, printre încercări de a-i prinde și de a-i scrie urma pe care o lasă în tine. Cum să-i analizezi teatralitatea săpată în apariția decadentă de cabaret din - Un lucru misterios, a spus e.e. Cummings și zvăpăiala plină de umor, total dezinhibată din Poate că ar trebui să danseze întâi și să gândească apoi? Cele două solo-uri cu care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
București în cadrul Festivalului Național de Teatru au definit o prezență unitară și scindată, consecventă cu propunerea fiecărui performance în sine și în același timp diferită substanțial de la un performance la altul. În Un lucru misterios, a spus e.e. Cummings, teatralitatea e îmbibată în pielea-sugativă a Verei Mantero, o piele care absoarbe afectiv cuvintele și le trăiește cu o intensitate extremă. Ca și cum fiecare cuvânt e o contorsionare interioară. Ca și cum fiecare consoană tare, repetată la nesfârșit, cere eforturi supraumane de verbalizare. Cuvintele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
de verbalizare. Cuvintele recitate, cu pauze implozive, sincope și explozii sonore, corpul maroniu și fața intenționat excesiv de machiată, încălțările de lemn în formă de copite, care dezechilibrează trupul, lumina care-i descoperă încet, încet carnalitatea fragilă compun un cod de teatralitate corporală stăpânit impecabil. E uluitor să vezi cu câtă impulsivitate primitivă și cu cât rafinament își însușește Vera Mantero starea de criză. Cum lucrează cu neputința, cu acumularea semantică de particule negativ-active: „non-vivre, non-vouloir, non-pouvoir, non-possibilité“. Vera Mantero construiește o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
cu acumularea semantică de particule negativ-active: „non-vivre, non-vouloir, non-pouvoir, non-possibilité“. Vera Mantero construiește o semiotică negativă, spartă, în final, de un cuvânt eliberator: joie. Silabele sunt cântate, interiorizate și scuipate, lăsate să doară. Vera Mantero e o prezență de o teatralitate halucinantă, vulnerabilă, sfâșiată de tristețe, sfârșită de blocaje paralizante, jucându-se cu sunete rostogolite ca și cum ar avea niște mingiuțe în gât. Animalic, violent și inocent, de un grotesc poetic care-ți dă frisoane, performance-ul Verei Mantero te scurtcircuitează. Te lovește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
vuvoaiala este abandonată în favoarea tutuielii, cam forțate, uneori). În care diferențele de civilizație ori chiar gender nu mai contează. În care, la urma urmei, poate fi practicat inclusiv un soi de amoralism. De ce? Fiindcă lumea e dornică de show, de teatralitate, de spectaculos, de extravaganță, de altceva. Fiindcă lumea vrea orice, dar în niciun caz să se plictisească. De aceea, măștile de blog sunt schimbate cu voluptate de seducători și seduși. Iar uneori, să nu uităm, este ales chiar și un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2195_a_3520]
-
pagină din Der Stürmer: Asta ilustrează exact felul în care cinci fete au fost omorâte. Cu excepția evreului care așteaptă să picure sângele în farfurie, desigur. — Desigur, zise Martin. Dar nu ați eliminat evreii ca posibilitate. Nu, dar... — Dar tocmai această teatralitate a aceluiași mod de omorâre vă face să vă îndoiți că ar fi ei. Am dreptate? — Asta, și faptul că nici una dintre victime nu era evreică. — Poate că doar preferă fete mai atrăgătoare, rânji Martin. Poate că pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
viril”, vervos și extravertit, care îi plăcuse lui Caragiale, este o marcă temperamentală, un indice de mentalitate și o punte de legătură între un anume „muntenism” activ și plebeu (propriu inclusiv lui Arghezi) și fervoarea polemică a futurismului. La fel - teatralitatea cabotină (futuriștii erau mari admiratori ai teatrului de varietăți), aerul de Charlot (figură mitică a primei avangarde istorice), prozaismul căutat, jovialitatea iconoclastă și spiritul „goliardic”, villonesc. Poemele publicate în anii ’20 în Contimporanul lui Vinea („Dragoste falită“, „Idilă“ ș.a.) confirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fii futurist decît romantic întîrziat” (v. și Geo Șerban, „Preludes a l’Avant-garde chez les Roumains“, în Euresis, ed. cit.). A fost oare „simbolistul” Ion Minulescu - cel în care integraliștii anilor ’20 recunoșteau un precursor analog lui Apollinaire - un pre-futurist? Teatralitatea retorică, extravertirea vitalistă, poza „blasfemiatorie”, anumite elemente de recuzită tehnică reprezintă totuși mult prea puțin; nimic din extravaganțele sintactice și din experimentele de limbaj futuriste, nici vorbă de parole in libertá sau de tehnolatrie agresivă, iconoclastă. Admirația poetului român pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expresionismului; înaintea „autentiștilor” autohtoni (Camil Petrescu, Eliade, Sebastian). Paradisul suspinelor preia de la Gide convenția jurnalului găsit și comentat. Aceasta este însă parodiată, de fapt, răsturnată în ideea - antimimetică, manieristă... - potrivit căreia „minciuna” ficțiunii e mai prețioasă decît orice „adevăr” documental. Teatralitatea și stilizarea expresionistă caracterizează - nu mai puțin - nuvelele „Luntre și punte“ și „Cu inima’n cap“ (v. și analizele lui Ov.S. Crohmălniceanu din Literatura română și expresionismul), iar elementele de „magie erotică” și de obsesie sexuală dilatorie bîntuie și prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
consecințe asupra textului dramatic. Potrivit folclorului avangardist, textele lui Urmuz ar fi fost „interpretate” încă din anii neutralității prin cafenele de actori nonconformiști (în frunte cu George Ciprian). Happening-urile sincretice ale grupării Contimporanul au avut, la rîndul lor, o teatralitate specifică; în paranteză fie spus, programul demonstrațiilor de artă nouă din 28 și 29 mai 1925, de la Teatrul Popular, a inclus și reprezentarea piesei Moartea veselă, commedia del l’arte de N. Evreinoff. Pe lîngă cronici polemice și articole de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din plin cu programul Contimporanului... Futurismul italian nu va avea însă nici o influență asupra teatrului românesc interbelic... Lipsa unei mari tradiții scenice - ca în Italia și Franța - și precaritatea mijloacelor tehnice nu sînt, desigur, singurele explicații. Există în schimb o „teatralitate” vădită în literatura avangardei noastre interbelice, cu deosebire în proclamații și manifeste: stilul retoric, exclamativ, maximalist-bombastic al futurismului se combină adesea cu (auto)deriziunea relativistă și bufă a dadaismului. Considerații pătrunzătoare pe această linie găsim la Ion Pop în capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ion Pop în capitolul „Literatura manifestelor” din volumul Avangardismul poetic românesc, Editura pentru Literatură, București, 1969, pp. 40-51 (reluat cu modificări în Avangarda în literatura română, Ed. Minerva, București, pp. 397-407): „Ceea ce izbește în manifestele avangardiste, indiferent de nuanță, e teatralitatea lor. Militantul avangardei își compune cel mai adeseori o postură dramatică, monologînd cam pe aceleași teme (...) trecînd de la filipica tunătoare la entuziasmul ardent, de la clovneria studiată la mina ursuză și chiar tragică a celui neînțeles și înfrînt. (...) Se joacă, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sfidătoare ale autorilor avangardiști (Geo Bogza, Stephan Roll, Virgil Gheorghiu) au caracterul unor happening-uri, performanțe sau „acțiuni”. Măștile, pozele, clovneriile și arlechinadele vin către avangardă pe filiera decadentismului ironic (Jules Laforgue, Charles Cros, Tristan Corbière, Ion Minulescu) sau a teatralității flamboaiante (D’Annunzio). Observații pertinente despre caracterul scenic al poemelor lui Stephan Roll și legătura lor cu poetica teatrului futurist italian întîlnim în lucrarea Emiliei Drogoreanu (op. cit., cap. „O poetică a spectacularului și poetica teatrului futurist”). Autorul Poemelor în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
marilor puteri culturale. Primele grupări teatrale cu un program de „avangardă” în contextul epocii („Poesis”, „Insula”, „Dramă și Comedie”), ca și ecourile - puține, precare... - ale teatrului futurist în revistele avangardiste din România, au fost, de asemenea, examinate în relație cu „teatralitatea” manifestelor și poemelor avangardiste. La fel, preocupările de estetică cinematografică din paginile revistelor Contimporanul și - mai ales - Integral, discutate îndeosebi prin prisma poeticii imagiste a liderilor grupării. O secțiune distinctă se ocupă de procesul asimilării avangardismului de către instituția critică interbelică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
am spus poveștile în fața familiei și prietenilor, iar ei ne-au ascultat cu răbdare și au încercat să ne înțeleagă. Dar nu pot. Trebuie să trăiești asemenea povești pe pielea ta ca să le înțelegi. Phil nu-și pierduse apetitul pentru teatralitate. Asta era sigur. Într-un final, am acceptat să trec pe-acolo. și privind prin cameră, mi-am dat seama că aveam un sentiment straniu de bine, știind că toți oamenii ăia ispășiseră la Grant Books și reușiseră să supraviețuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să spună de fapt admiratorul marelui dandy englez prin acel saine, cuvânt lăsat deliberat În franceză? Ce s-ar Înțelege prin „sănătatea” dandysmului pe care Îl propune Beerbohm? Un tip aparte de civilitate, o ostentație temperată, fără exhibiționism excesiv, fără teatralitatea unui d’Orsay, de pildă. Sau, am adăuga noi, a unui Wilde. „Dandysmul său e intrinsec: o stare a propriei făpturi, și nu ceva dobândit. E un dandysm psihologic, ce se manifestă mai degrabă În spirit decât În veșminte; e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
se desfășoară Întregul spectacol al fiecărui fragment de viață cotidiană. O punere În scenă de care dandy-ul e răspunzător, ca un demiurg. El joacă și Își joacă propria viață, dereglând norme și propunând altele noi, cu un gust al teatralității care Îl Împinge, mai ales atunci când se proiectează - scriind - În personajele sale, spre o ciudată, maladivă voluptate a travestiului (Baudelaire, Barbey, Wilde, La Rochelle, D’Annunzio, Între alții). Am obținut, iată, portretul unei specii rasate, ușor efeminată, obsolescentă, ca tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Plămădea ținuturi, urși, Yoknapatawpha, sanctuare, nu doar terase pe munți vrăjiți În care să-și expună părerile În privința tuberculozei ca să cadă-n transă tuberculoșii. În ultimă instanță, William crea timp. Am avut norocul să mă nasc cu Înclinare spre muzică, teatralitate și tenacitatea de Învăța să ascult. Am cîntat prin restaurante, cum era moda În anii ’70, pînă la ora zece seara cînd se-nchidea stabilimentul, la petreceri, În subsoluri, pe plajă. Am simțit acea nevoie lăuntrică pentru muzică pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de aur primită de actor doi ani mai tîrziu față de anul În care scriu aceste rînduri, Îl plouă cu premii de cînd nu mai vede, prilej cu care a ținut un discurs semilunar de mulțumire de unde s-a-nțeles că teatralitatea fără motiv și În direct se poate Înălța la un penibil de neegalat, s-a prefăcut că e emoționat, s-a prefăcut că-i dau lacrimile, s-a prefăcut că le mulțumește cameramanilor din sală, copiilor din fața televizoarelor, bătrînilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pentru ca, peste câteva zile să dispară fără urmă, e o prezență sugestivă pentru iminența dezastrului final. Pegeen pleacă brutal, tocmai când Axler încearcă să-și contureze un rol mai bun într-o viață deja compromisă de un permanent surplus de teatralitate. Într-un ultim delir fantasmatic, își imaginează că poate avea un copil cu Pegeen, vizitează un specialist în fertilizare, e întremat de halucinația perversă a unei vieți normale și senine. Totul în contradicție cu practicile sexuale tot mai expansive ale
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
întregii armate, iar pe de alta, datorită subiectivismului său filozofic, le lăuda buna intenție și simultan îi compătimea ironizând gesturile care aveau, în viziunea sa, expresivitatea unui pietism resemnat și a unui fanatism vulgar. Acele gesturi creștine, considerate parte a teatralității și dulcegăriilor, condamnate în Memorii, erau interpretate drept vicii ale sufletelor fără demnitate, atitudini ce îi ostraciza de stoici, bărbații cu adevărat virili. Contrar acestei atitudini, a fost impresionat de rugăciunea profundă a soldaților creștini, astfel încât, atunci când îi sfătuia și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
se răstoarnă, însă. Există mereu în noi, încă un om, un fel de Gheorghe Popescu, un individ nevăzut care s-a ridicat în picioare cînd a fost întrebat, chiar dacă în aria vizibilului, gestul nu a fost dus pînă la capăt. Teatralitatea se regăsește și în detalii. De multe ori se face referire la motivul măștii, de această dată alegîndu-se din polisemia termenului sensul de disimulare, de tăinuire. Minciuna pornește de la fiecare devenind universală. Comunismul a format un popor de mascați, de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
unde, a priori, întotdeauna există cel puțin unul, postura lui se schimbă când asistă la o supraveghere. El privește și ascultă altfel. Atunci, sub impactul scenei-matrice din Britannicus, care redeschisese răni vechi, s-a născut această reflecție asupra excesului de teatralitate pe care îl generează supravegherea, asupra plăcerii perverse și suspecte pe care o produce, asupra privirii de o acuitate ieșită din comun pe care aceasta o provoacă. O privire ce-și are originea în surplusul de putere acordat spectatorului, plusvaloare
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
brechtiene: nimic nu vizează aici surpriza, totul se concentrează asupra procesului în sine. Ceea ce, la Shakespeare sau la Marivaux, reprezintă un început, ia amploare la Brecht, de pildă în Omul cel bun din Sâciuan, unde travestirea se afirmă în toată teatralitatea ei exacerbată. Da, travestirea este brechtiană. Și face posibilă supravegherea. Travestirea ține, cel mai adesea, de strategie. Dacă vrei să supraveghezi, să spionezi, să cercetezi în voie, trebuie să-ți schimbi înfățișarea, uneori și sexul, să accepți roluri subalterne - proceduri
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]