714 matches
-
mereu identică și suficientă sieși. S-ar părea însă, așa cum vom vedea, că numai modernitatea reflexivă o va determina să-și schimbe termenii, opțiunile și rezultatele, împiedicând-o să gliseze când într-un trecut idilic, când într-un viitor proiectat teleologic, pentru a deveni realistă și constructivă. Dincolo de o asemenea dispută, Iluminismul poate fi considerat drept laboratorul ideilor și opțiunilor fundamentale ale modernității inițiatoare. Iar aceasta este modernitatea care o anticipează pe cea a consacrării din timpul și de după secolul al
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
aplicare a științei pentru realizarea progresului tehnologic și a creșterii economice („generarea bunăstării” la Pareto). Critica făcută de Lyotard „proiectului iluminist” vine, evident, dintr-o altă epocă a modernității și intenționează să marcheze ruptura acestuia în raport cu precedentele. Evoluția sau progresul teleologic, imaginate de iluminiști și afirmate cu consecvență de-a lungul modernității consacrării, își pierd aproape complet atractivitatea în prezent. În locul unui progres presupus, asumat, legitimat din afară și proiectat într-un viitor imprevizibil sau în speranțe mereu amânate, modernitatea noastră
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
propun sau impun o linearitate ordonată a întâmplărilor care se succed în devenirea istorică. Postmodernismul filosofic al lui Lyotard sau Derrida, inițiat în altă formă încă de Nietzsche în secolul al XIX-lea, susține tocmai deconstrucția evoluționismului istoric „totalizant” și teleologic, ce privește istoria ca unică și unitară, conformă cu realizarea unui principiu unificator al organizării și transformării evolutive. Întrebarea care s-ar pune astăzi devine astfel mai clară și solicită sociologii să-și formuleze opțiunea: concentrare asupra discontinuității istorice sau
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
de explicare adoptat de sociologii iluminiști și clasici cu referire la tranziția de la societatea tradițională la cea modernă pentru aproprierea conceptual-explicativă a unei tranziții specifice modernității deja consacrate și intrate într-un nou stadiu constitutiv. Inevitabil, ajunge să fie când teleologic, când apocaliptic, când imitativ cu distanțarea (față de Marx sau față de Durkheim), când pragmatic și constructivist (ca Tocqueville sau Weber), dar cu o puternică notă mesianică. Sigur că putem menționa încă o dată că abordarea dialectică a contradicțiilor între varii componente ale
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
inevitabil nu poate da seamă de transformările de anvergură ce se înscriu pe o anumită traiectorie a dezvoltării. O astfel de distincție și necesara corelație dintre tranziția globală tendențială și cea societală a configurării nu se vor nici etnocentrice, nici teleologice. Vizează doar un fapt istoric al dezvoltării stadiale. Distincția ar fi etnocentrică în măsura în care diferențele dintre stadiile de configurare a lumii postindustriale din două țări sau grupuri de țări s-ar asocia cu judecăți de valoare privind superioritatea unei societăți și
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
stadiale. Distincția ar fi etnocentrică în măsura în care diferențele dintre stadiile de configurare a lumii postindustriale din două țări sau grupuri de țări s-ar asocia cu judecăți de valoare privind superioritatea unei societăți și a cetățenilor săi asupra altora. Ar fi teleologică în măsura în care ar specula asupra unor stadii predeterminate de dezvoltare pe care apoi le-ar postula ca fiind necesități istorice de urmat (așa cum a făcut K. Marx atunci când s-a referit la trecerea de la capitalism la socialism și apoi la comunism
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
distincții se referă la modul în care autorii circumscriși mai înainte celor două paradigme de explicare a tranziției de la modernitate la postmodernitate au prezentat teoriile lor. Îndrăznesc astfel să inferez că teoriile respective sunt pe cât de etnocentrice, pe atât de teleologice, rămânând astfel încă ancorate în „proiectul iluminist” de știință socială, adică de concepere a societății. Referințele lor sunt eminamente macrosociale, nu prezintă mecanismele sociale propriu-zise ale dezvoltării, sunt cantonate într-un holism metodologic ce ignoră actorii sociali individuali și modul
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ale dezvoltării, sunt cantonate într-un holism metodologic ce ignoră actorii sociali individuali și modul de agregare a acțiunilor lor pe calea generării sau construcției de acțiuni colective ce configurează un anumit model al dezvoltării și mai ales se raportează teleologic la o „metanarațiune” ideologică sau filosofică justificativă a unui model de dezvoltare socială. Astfel fiind, paradigmele respective sunt consonante cu teoriile sociologice clasice, de sorginte iluministă, despre tranziția de la societatea tradițională la cea modernă și se reduc la simpla descriere
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
ar fi urmată de o stare superioară B, căreia i-am cunoaște dinainte constituirea și nu ne-ar rămâne decât să orientăm, chiar să forțăm, acele evenimente și procese ce ar configura-o. Varianta aceasta de inginerie socială, care-i teleologică în orientare și pretins omniscientă în abordare și acțiune, s-a dovedit deja a fi falimentară în perioada societății industriale și numai în virtutea unei naivități sau a unei noi „utopii realiste” ar mai fi de susținut astăzi. Prin a treia
Sociologie și modernitate. Tranziții spre modernitatea reflexivă by Lazăr Vlăsceanu () [Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
iubirea, atunci când cunoașterea privește destinul umanității - oricât de precară -, avem deja începutul unei aventuri spirituale. Un destin comuntc " Un destin comun" Printr-un consens spontan, admitem astăzi că prezentul umanității are o pe cât de evidentă, pe atât de enigmatică determinare teleologică. Fie că ne place, fie că nu, masivele migrații etnice transfrontaliere din ultimele decenii, afectând absolut toate continentele lumii, ne-au făcut dintr-odată părtași celui mai radical experiment de coabitare interetnică și intrareligioasă din istorie. Până de curând, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în acest sens. Pentru orice creștin, întâlnirea cu Hristos se transformase într-o judecată de apoi a istoriei umanității și în apocalipsa unei biografii personale. Toată biografia creștinului capătă un sens din perspectiva botezului întru Hristos. Acest tip de hermeneutică teleologică va fi proiectată asupra istoriei vechiului Israel sau a întregii umanități căzute. Părinții Bisericii vor aplica o lectură spirituală (anagogică) memorialului iudaic al izbăvirii. „Egiptul” devine metafora captivității idolatre, „exodul” reprezintă eliberarea de patimi și botezul curățitor, iar „Canaanul” este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este organizată pentru a comunica elevilor cunoștințele și tehnicile prevăzute de programele speciale ale fiecărui obiect de învățământ”. Separarea și gruparea materiilor de studiu îi obligă pe profesori să se specializeze pe anumite discipline și să piardă din vedere unitatea teleologică a educației. Actul educativ este orientat, în funcție de exigențele societății, către un anumit tip de personalitate umană, de aceea integrarea aporturilor științifice ale psihologiei și sociologiei în practicile de predare-învățare este una dintre chestiunile cele mai importante care stau la baza
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
speculativ al rațiunii face necesar să considerăm toată ordinea din lume ca și cum ar rezulta din intenția unei rațiuni supreme. Un astfel de principiu deschide perspective cu totul noi rațiunii noastre aplicate la câmpul experiențelor, în legarea lucrurilor lumii după legi teleologice, pentru a ajunge astfel la unitatea ei sistematică cea mai mare. Ipoteza unei inteligențe supreme, ca singură cauză a universului, dar desigur numai în idee, poate fi deci totdeauna de folos rațiunii și în același timp nu-i poate dăuna
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fie înfățișată drept antiteza directă a filosofiei morale utilitariste. De regulă, se vorbește despre opoziția dintre o teorie morală centrată pe conceptul datoriei și o alta în centrul căreia stă conceptul fericirii. Ni se spune că abordarea deontologică și abordarea teleologică ar fi, până la urmă, cele două perspective fundamentale, singurele posibile, asupra moralității și ni se sugerează că opoziția dintre ele este una absolutăl. Putem avea însă îndoieli în această privință. Există, cred, cel puțin o rațiune care susține asemenea îndoieli
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a cercetărilor lui Pierre Bourdieu. Definitoriu pentru poziția adoptată de către M. D.Gheorghiu este adoptarea sensului dat de Bourdieu noțiunii de „câmp” (p.22). Astfel, „câmpul” este caracterizat de dinamism, de „lupte și istorie”, negăsindu-și locul Într-o viziune teleologică a interacțiunii sociale, văzută ca „mașină infernală, programată pentru atingerea anumitor scopuri” (p.22). Volumul lui M. D. Gheorghiu, structurat În două părți bine definite și Închegate (prima parte - În care se analizează instituția școlilor de partid până În 1989, și
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
păstreze iluzia „mișcării” revoluționare din care provin. Terorii din prima fază a tranformării mișcării În regim, așa cum este ea descrisă de către H. Arendt, Îi corespunde violența simbolică din perioada stabilizării regimului. Autorul ajunge la aceste concluzii reușind să reziste tentației teleologice prin transpunerea În analiză a dinamicii „câmpului”, a diferențierii și concurenței ce Îl caracterizează, cu alte cuvinte a unei analize sociologice relaționale care acordă importanță actorilor și poziționărilor lor particulare În structurile câmpului. S-ar putea reproșa autorului lipsa de
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
să înveți, a învăța să selectezi, a învăța să gestionezi, a învăța să planifici, a învăța să ierarhizezi, a învăța să nu iei în seamă informația, a învăța să uiți ce-ai învățată Demersul educațional este prin excelență un act teleologic, finalist, ce își propune să transmită cunoașterea explicită, de natură, cum ar spune cognitiviștii, declarativă și procedurală. Cunoștințele declarative sunt de ordin descriptiv, enumerativ, ilustrativ etc. și presupun informații „de-a gata”, preluate din imensul bagaj cognitiv al omenirii. Cunoștințele
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
seama de: - complexitatea procesului educațional, caracterizat de prezența unui număr foarte mare de variabile, a căror acțiune este imposibil de controlat și prevăzut în totalitate; - actul liber, spontan, nedeterminat de precedente cauzale, ce apare în procesul educațional și afirmă caracterul teleologic al acestuia; - posibilitatea/necesitatea unei didactici situaționale, care depășește caracterul rigid al rețetelor în favoarea unei abordări în situație, mai aproape de multitudinea factorilor care pot interveni în procesul educațional; - riscul conceperii elevului, dar și a sistemului de învățământ în ansamblu ca
Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar by Lucian Ciolan () [Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
niște bariere lungi, gen acordeon, făcute din sisal, care erau acționate de niște pompe pneumatice aflate jos, la subsol. Conceptul de scări În sensul tradițional era, de asemenea, ceva de care lumea nu mai avea nevoie. Scările reprezentau o viziune teleologică a universului, unde fiecare lucru are o finalitate, În timp ce acum toată lumea știa că un lucru nu ducea la altul, ci de multe ori nu ducea nicăieri. Ca și scările noastre. A, până la urmă urcau! Îl duceau pe cățărătorul perseverent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
frații” bunicii mele din Oastea Domnului. Nu știam că avem de ce să fim fundamental supărați. Pentru noi, porcăria a început după ’71, când bestia din Împușcatul a prins o bucată zdravănă de paranoia. Atunci, istoria a devenit esențial ancilară și teleologică. Toată trebuia să curgă într-o finalitate care era tiranul devenit extract total de ființă națională. Vezi, poate de aceea este bine că noi doi avem vârste diferite și percepții diferite ca „martori”. Problema mea este să reconstruim, cât putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
între individ și societate”, în sensul că scriitorul încetează de a mai fi avocatul ordinii existente, el îmbrățișează cauza popoarelor, a claselor sau păturilor oprimate, e un militant și un răzvrătit . În acest context, romantismul provoacă translarea răului din spațiul teleologic în cel estetic, altfel spus profită estetic de “caracterul crepuscular” al răului. Dar pe de altă parte, cade în primejdia de a angaja fascinația răului într-o depășire a demersului estetic drept critică a contemporaneității. Pentru demersul noastru, romantismul este
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
nimic să ne revoltăm contra a ceea ce este ineluctabil. Desigur, o putem regreta, dar spiritul de corp (triburi), spiritul corpului (hedonism) tind să predomine. Toate marcând sfârșitul unei concepții morale și/sau politice despre lume. Sau, mai degrabă, împotriva "idolilor teleologici" pe care morala i-a înălțat se afirmă acest drept imprescriptibil la luxul nocturn al pasiunii. "Arhaismele" pe care diversele dresaje ale modernității nu au reușit să le elimine constituie teatralitatea cotidiană. Străzile megalopolisurilor postmoderne, unde se exprimă fantezia dezlănțuită
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
părțile unui întreg, obiectele unui sistem, relațiile, fenomenele sau procesele inerente lui și implică coerență sau o unitate internă, concordanță între obiectele și relațiile care aparțin unui sistem, ordine, adică o legătură bazată pe un raport cantitativ, calitativ, mecanic sau teleologic, o structură, adică o unitate având o lege imanentă de acțiune și dezvoltare, o cauzalitate proprie dezvăluind o individualitate funcțională. Armonia poate fi rezultatul: 1 absenței opoziției dintre tendințele sau funcțiile inerente părților, fenomenelor sau proceselor; 2 este constituită în
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
Dumnezeu, care îl însoțește și cu care rămâne în comuniune atâta timp cât se va menține în starea de har sfințitor, pe care a primit-o prin reconciliere. Acest fapt îi va caracteriza întreaga existență și îl va orienta către o conștientizare teleologică a vieții sale; e) o dimensiune misionară, pe care penitentul o trăiește întâlnindu-se cu divinitatea și în fața căreia nu poate rămâne pasiv. Această experiență îl determină să se angajeze într-o dinamică de comunicare către ceilalți, atât a bucuriei
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
artele plastice ale Vienei fin de siecle: Secesionismul (v. „Secesionismul în literatura română“, în vol. Honeste scribere, Ed. Național, București, 2002). Arderea etapelor și impuritatea eclectică a „importurilor” artistice (fenomene specifice unei culturi de sincronizare periferică) fac irelevantă viziunea progresivă, teleologică asupra evoluției formelor și a succesiunii școlilor artistice din Occident (mai ales a celor din Franța, cu tradiția ei „revoluționară”). Doctrinele estetismului postromantic apărute între 1870-1890 au, în general, denominații „retro” sau neutre: Prerafaelitismul englez al lui John Ruskin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]