1,062 matches
-
la a fost, la trecut, cât și la va fi la viitor. Fără personajul care a fost, persoana actuală nu ar avea o istorie psiho-biografică. Personajul este depozitarul și martorul existenței individului. În personaj este concentrată Întreaga istorie a persoanei. Temporalitatea este fundalul pe care se derulează existența umană, viața sau psihobiografia persoanei. Trecutul, prezentul și viitorul sunt etape sau perioade ale individului și ale vieții acestuia, ale evoluției și devenirii sale. Fiecare om, În decursul vieții sale, este personaj (trecută
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
duratei sufletești a Persoanei, Într-o dublă situare: ca „ființă-În-lume” și ca „subiect-sufletesc-pur-În-sine-cu-și-pentru-sine”. Această ființare presupune „a fi În timp”, existența apărând În cazul acesta ca durată. Acest fapt de „a-fi-În-timp” deschide perspectiva semnificației ultime (la capătul acestei durateă, ca temporalitate a ființei. Aceasta presupune faptul că „a fi” reprezintă condiția autoîmplinirii Persoanei. Sensul existenței ne apare ca o Împlinire de sine, iar această Împlinire de sine reprezintă destinul personal. Dacă fiecare persoană este unică și irepetibilă, rezultă În mod clar
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
de „aici” și să trec „dincolo”. Prin iubire eu mă valorizez, la fel cum te valorizezi și tu. Este o Întâlnire care ne pune În valoare unul pe celălalt, completându-ne. Speranța, credința și iubirea sunt condițiile transcendenței, ale depășirii temporalității perisabile. Acestea se regăsesc toate În planul organizării Supra-Eului moral. Ele sunt sentimente și aptitudini morale și sufletești către care persoana tinde și pe care le pune În valoare pentru a-și realiza plenitudinea ființei sale. Ca instanță de cenzură
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Eul personal și pe care Eul nu și-l poate reprezenta În planul conștiinței sale și nici prin acțiunile sale. Din acest motiv, trebuie să admitem că sufletul are un caracter pur escatologic. Corpul rămâne spațiul ființei mele, Eul este temporalitatea persoanei, iar sufletul, scăpând acestor două dimensiuni limitative, se proiectează În eternitate, având prin aceasta o semnificație transcendentă. De suflet se leagă destinul. Destinul sufletului se proiectează În viitor, Într-un viitor În care timpul Își pierde acțiunea sa distructivă
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
sublimată și făcând-o astfel mai puțin brutală ca ruptură, mai suportabilă. Interesant este faptul că atât reparația, cât și doliul sunt acte morale compensatorii, care au ca efect terapeutic sublimat restaurarea echilibrului sufletesc și moral, printr-un apel la temporalitate. În ambele situații se face apel la momentul comiterii actului, În cazul culpabilității, sau la momentul rupturii de celălalt, În cazul doliului. Ambele rezolvă, simbolic, situația de Întoarcere În timp prin revenirea la starea anterioară acestor evenimente. Este un act
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În viață. Aceasta este situația de separare. Despărțirea este Însă ruptură, o ruptură interioară pe care o realizează, În modul cel mai brutal și total, moartea celuilalt. Eu voi resimți ruptura celuilalt de mine și ca o Întrerupere a unei temporalități comune nouă. Eu rămân aici, În timpul vieții acesteia, pe când el pleacă dincolo, În timpul de după moarte. Natural că aceasta este o reprezentare simbolică, dar ea este o experiență sufletească interioară, pe care eu o resimt În mod dureros, ca pe o
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este esențială pentru destinul de după moarte al sufletului. În perspectiva acestei concepții morale, moartea persoanei capătă o altă semnificație, diferită de cea biologică și având un rol esențial. Morala și escatologia postulează faptul că momentul morții reprezintă ieșirea omului din temporalitatea existenței sale trupești și intrarea sufletului acestuia În eternitate. Este o morală atât a consolării prin recompensă, cât și o morală a răspunderii prin pedeapsă. Ce trebuie să vedem și să Înțelegem din aceste dogme pentru o psihologie morală? În
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Ca artă temporală, dimensiunea sa specifică este succesiunea întîmplărilor. Prezentarea vie a spațiului, adică juxtapunerea spațială a lucrurilor într-o narațiune, necesită un efort suplimentar, de care nu este nevoie în narațiunea acțiunilor succesive, pentru a depăși înclinația inerentă către temporalitate a narațiunii 271. În timp ce ordonarea temporală a întîmplărilor este o condiție necesară a actului narației, perspectivizarea unui spațiu ficțional nu are loc după legile proprii aceasta necesită un efort suplimentar. Reprezentarea narativă a spațiului are într-adevăr tendință "naturală", altfel
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
din dăruire firească și elan irezistibil, din umanism, poate comunica o intimitate caldă și senina: Fericiți sunt aceia care pot trăi în moment, care pot trăi prezentul absolut (...). Și nu se atinge în iubire absolutul momentului? Nu depășește adevărată iubire temporalitatea? Acei care nu pot iubi într-o abandonare spontană o fac nu numai din tristețe și angoasa, dar și din cauza luptei dramatice cu timpul (...)"94. Într-o lume dominată de cultul lucrurilor materiale, în care mașina, după ce fusese în simbioza
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
lor constelația simbolică a memoriei. În urma crizei traversate de cetatea greacă în secolul VII, resimțite și în credințele comune, se configurează o nouă interpretare a relației dintre timpul uman și cel cosmic: existența divină este purificată de semnele greșelii, de temporalitate, pentru a o transforma într-un reper imobil și pentru ca sufletul uman să nu mai fie nevoit să reia ciclul revenirilor, ci să iasă definitiv din timp și să tindă către eternitate. Pentru a se salva, individul "trebuie să se
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
termenului în literatura patristică este relevată mai ales de procesele de "istoricizare" a divinului, prin diseminarea sa în umanitatea creștină, dar și de planul de guvernare (transmis în lumea pre- și post-bizantină și reflectat în imaginarul politic al comunității medievale). Temporalitatea ajunge să fie înțeleasă ca manifestarea istorică și imanentă a modelului divin, etern și transcendental. Oíkonomía a permis formularea laolaltă a unității și a pluralității divinului, mai întâi prin doctrina Treimii și prin cea christologică (reluate
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
subdomeniu construit pe "imaginea- schemă" -pneuma- ce dă numele disciplinei. Modelul metaforic pe care se întemeiază denumirea de anatomie este "disecție" (cf. gr. άνατομή, - ñς). Față de limbajul științelor socio-umane, unde titlul/ denumirea indică parametrii estetici (Expresionismul, Impresionismul), curentul (Realismul, Romantismul), temporalitatea, în sens istoric (Istoria Evului Mediu), orientarea filozofică (Idealism, Nihilism), științele exacte, medicina, economia etc. au o situație aparte, prin faptul că numele subdomeniului/ al ramurii este în general, o metaforă formată în baza unor tipare preconceptuale asociate. De aici
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
305-308; Nicolae Mohorea-Corni, Amintiri cu Nichita Stănescu, pref. Eugen Simion, București, 1999; Doina Uricariu, Nichita Stănescu. Lirismul paradoxal, București, 1999; Adrian Bucurescu, Nichita Stănescu în Evul astral, Târgoviște, 2000; Oana Chelaru-Murăruș, Nichita Stănescu. Subiectivitatea lirică, București, 2000; Dumitru Chioaru, Poetica temporalității, Cluj-Napoca, 2000, 188-211; Dicț. esențial, 787-792; Dimisianu, Lumea, 456-460; Micu, Ist. lit., 405-408; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000, 147-165; Ion Pachia Tatomirescu, Nichita Stănescu și paradoxismul, Timișoara, 2000; Manolescu, Lista, I, 110-140; Mircea Bârsilă, Dimensiunea ludică a poeziei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
sunt sisteme homeostatice; • sistemele biologice evoluează ireversibil; • orice sistem biologic se află în relație de interdependență cu alte sisteme. Toate aceste aspecte au determinat regândirea unor concepte științifice tradiționale. De exemplu, specificitatea sistemelor biologice a determinat o altă abordare a temporalității, dat fiind faptul că proprietățile enumerate mai sus, mai cu seamă ultimele două, se referă la procese în care acțiunile din prezent au efecte în viitor. Această concluzie vine împotriva argumentului utilitarist construit de G.E. Moore și J.J.C. Smart după
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
drepturi și datorii. În al doilea rând, problemele formulate în acest cadru teoretic specific eticii mediului nu vizează doar prezentul, ci și viitorul pe termen lung (în primul rând, generațiile viitoare). De aceea, etica mediului presupune o nouă înțelegere a temporalității care vizează efectele pe termen lung ale acțiunilor umane, politicile de mediu și modurile de viață care influențează mediul. Prin luarea în considerare a dimensiunii temporalității este elaborat conceptual de dezvoltare durabilă bazat și pe ideea de dreptate între generații
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
în primul rând, generațiile viitoare). De aceea, etica mediului presupune o nouă înțelegere a temporalității care vizează efectele pe termen lung ale acțiunilor umane, politicile de mediu și modurile de viață care influențează mediul. Prin luarea în considerare a dimensiunii temporalității este elaborat conceptual de dezvoltare durabilă bazat și pe ideea de dreptate între generații. În al treilea rând, etica mediului ia în considerare diverse domenii, de mărimi diferite, de la o nișă ecologică oarecare la un ecosistem, apoi la ansamblul autoreglat
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
de personalitate/de caracter ale unor personaje literare sau ale unor persoane reale/ale unor personalități. Textul descriptiv are ca marcă definitorie capacitatea de reprezentare a unor aspecte simultane, coexistente în spațiu. Prin predominanța organizării spațiale și, implicit, prin suspendarea temporalității, discursul descriptiv se diferențiază de textul narativ. Alt element de contrast este opțiunea demersului narativ pentru diegesis (relatare), în timp ce textul descriptiv apelează frecvent la mimesis (reprezentare). Un model reductiv al textelor descriptive diferențiază două tipuri: - descrierea obiectivă, specifică textel or
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
parabola, fabula, balada, poemul, epopeea; apare și în scrieri de graniță de tip memorialistic). Narațiunea este esențială în operele epice tradiționale, dar își pierde relevanța în epica modernă, devenind adesea un pretext. - Seria de evenimente (fabula, istoria) este definită prin temporalitate, fiindcă întâmplările au caracter durativ și se succed pe o axă temporală. Reperele temporale multiple sunt, așadar, un indice al narativității; lor li se asociază repere spațiale unice sau multiple. - Discursul narativ se organizează ca structură sintagmatică, cuprinzând: nucleele narative
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
prin reliefarea elementelor definitorii, de ordin fizic, moral și/sau psihic) se concretizează printrun sistem de semne stilistice cu rol de identificare, individualizare și diferențiere. În ansamblul textului epic, secvența portretistică are rolul unei pauze descriptive, determinând un „decupaj“ în temporalitatea evenimentelor și în discursul narativ. Ea poate fi plasată în expozițiune (portret inițial, ca în romanul călinescian Enigma Otiliei, de pildă) sau „pulverizată“ în tot spațiul diegetic și în discursul mai multor instanțe descriptor (narator și personaje, precum în Moromeții
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ori evenimente), prin elipse temporale (suprimarea unor durate intermediare între evenimente) ori prin fragmentarismul discursului. Categorie prin excelență narativă, timpul este desemnat prin repere multiple, chiar și în poezia epică sau în proza scurtă. - Genul dramatic este caracterizat printro dublă temporalitate: timpul ca moment obiectiv/ca durată a acțiunii scenice (un prezent al timpului dramatic, dând impresia de viață în plină desfășurare) este precizat în didascalii și reprezentat prin limbaje scenice (decoruri: seară/dimineață, vară/toamnă; „îmbătrânirea“ personajelor etc.), iar timpul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ordinea narativă și modalitățile narative (apud G. Genette). Perspectivele temporale care structurează textul narativ sunt determinate de relația instituită între timpul narat (durata ficțională a evenimentelor care alcătuiesc trama) și timpul narării, al istorisirii. Ca element constitutiv specific discursului epic, temporalitatea generează trei modele narative principale, din combinarea cărora rezultă mai multe formule narative (narațiunea în ramă, povestirea în povestire, jurnalul comentat etc.): Narațiunea ulterioară, în care evenimentele sunt relatate din perspectiva faptelor petrecute deja, orientează axa temporală spre trecut (momentul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
nuvela Două loturi de I.L. Caragiale, care începe cu intriga, fixând situația inițială doar în secvența a doua) sau absența expozițiunii, suprimarea unor momente sau multiplicarea lor etc. Deconstrucția postmo dernă a schemei narative clasice anulează indicii de coerență textuală: temporalitatea lineară, raportul stabil între instanțele narative, organizarea paradigmatică a momentelor subiectului. 3.2.8. Specii ale genului epic Specia literară desemnează, în cadrul fiecărui gen (epic, liric și dramatic), o categorie de opere literare reunite pe baza unor criterii diverse. Pentru
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
epicul și dramaticul se scaldă în lirism“. Poeții neomoderniști și postmoderniști (Marin Sorescu, Mircea Ivănescu, Emil Brumaru, Leonid Dimov, Mircea Cărtărescu etc.) exploateză maximal resursele lirismului narativ, fiindcă „narativul poate configura o experiență subiectivă (lirică), construiește lumi imaginare dependente de temporalitate, oferă posibilități specifice de ambiguizare și simbolizare“ (Rodica Zafiu, Narațiune și poezie). Indici textuali ai acestui tip de lirism sunt: prezența unui „nucleu“ na rativ, a unui „scenariu“ mitic, inițiatic sau ludic/parodic, frecvența verbelor, a indicilor temporalității (adverbe de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
dependente de temporalitate, oferă posibilități specifice de ambiguizare și simbolizare“ (Rodica Zafiu, Narațiune și poezie). Indici textuali ai acestui tip de lirism sunt: prezența unui „nucleu“ na rativ, a unui „scenariu“ mitic, inițiatic sau ludic/parodic, frecvența verbelor, a indicilor temporalității (adverbe de timp sugerând o succesiune de stări, de situații sau evenimente, timpuri verbale etc.), ai procesualității, ai schimbării etc. Urmărind evoluția poeziei în veacul XX, teoriile moderne au constatat că exigența primară a lirismului - explorarea unui teritoriu al interiorității
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Otilia este o prezență contrastivă în raport cu mulțimea parveniților ce ilustrează tema existenței burgheziei bucureștene la început de secol XX și tema parvenirii. Dincolo de ariile tematice însă, eroina reprezintă eternul mister feminin. Un prim argument este faptul că Otilia ilustrează, simultan, temporalitatea (statutul social al femeii în lumea începutului de veac XX) și atemporalul (eternul mister feminin), realitatea psihologiei adolescentine și ficționalitatea („dublul“ feminin al autorului). Astfel, titlul romanului, focalizat exclusiv asupra eroinei, reliefează misterul feminin, enigma unei vârste și a vieții
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]