1,083 matches
-
sublimată și făcând-o astfel mai puțin brutală ca ruptură, mai suportabilă. Interesant este faptul că atât reparația, cât și doliul sunt acte morale compensatorii, care au ca efect terapeutic sublimat restaurarea echilibrului sufletesc și moral, printr-un apel la temporalitate. În ambele situații se face apel la momentul comiterii actului, În cazul culpabilității, sau la momentul rupturii de celălalt, În cazul doliului. Ambele rezolvă, simbolic, situația de Întoarcere În timp prin revenirea la starea anterioară acestor evenimente. Este un act
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În viață. Aceasta este situația de separare. Despărțirea este Însă ruptură, o ruptură interioară pe care o realizează, În modul cel mai brutal și total, moartea celuilalt. Eu voi resimți ruptura celuilalt de mine și ca o Întrerupere a unei temporalități comune nouă. Eu rămân aici, În timpul vieții acesteia, pe când el pleacă dincolo, În timpul de după moarte. Natural că aceasta este o reprezentare simbolică, dar ea este o experiență sufletească interioară, pe care eu o resimt În mod dureros, ca pe o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
este esențială pentru destinul de după moarte al sufletului. În perspectiva acestei concepții morale, moartea persoanei capătă o altă semnificație, diferită de cea biologică și având un rol esențial. Morala și escatologia postulează faptul că momentul morții reprezintă ieșirea omului din temporalitatea existenței sale trupești și intrarea sufletului acestuia În eternitate. Este o morală atât a consolării prin recompensă, cât și o morală a răspunderii prin pedeapsă. Ce trebuie să vedem și să Înțelegem din aceste dogme pentru o psihologie morală? În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
verificări sistematice în rândul tuturor elevilor din toată materia; ""-" evaluarea sumativă, care se realizează de obicei, la sfârșitul unei perioade mai lungi de instruire; Prezentăm în continuare a analiză comparativă a celor trei strategii de evaluare, urmărind criteriile: scopul, principiul temporalității, obiectul, funcțiile, modalitățile de realizare, avantajele, dezavantajele și notarea: SCOPUL URMARIT "-" Evaluarea inițială: o identifică nivelul achizițiilor inițiale ale elevilor în termeni de cunoștințe, competențe și abilități, în scopul asigurării premiselor atingerii obiectivelor propuse pentru etapa imediat următoare; o “este
Evaluarea-între tradiţional şi modern. In: SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Cazacu Petronela () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1138]
-
305-308; Nicolae Mohorea-Corni, Amintiri cu Nichita Stănescu, pref. Eugen Simion, București, 1999; Doina Uricariu, Nichita Stănescu. Lirismul paradoxal, București, 1999; Adrian Bucurescu, Nichita Stănescu în Evul astral, Târgoviște, 2000; Oana Chelaru-Murăruș, Nichita Stănescu. Subiectivitatea lirică, București, 2000; Dumitru Chioaru, Poetica temporalității, Cluj-Napoca, 2000, 188-211; Dicț. esențial, 787-792; Dimisianu, Lumea, 456-460; Micu, Ist. lit., 405-408; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000, 147-165; Ion Pachia Tatomirescu, Nichita Stănescu și paradoxismul, Timișoara, 2000; Manolescu, Lista, I, 110-140; Mircea Bârsilă, Dimensiunea ludică a poeziei
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
al electroencefalogramei// sunt eu sunt eu sunt eu/ și gândul despre asta deja gândit/ mototolit aruncat undeva...” (Kant Orient-Expres). Apar procedee textualiste de tipul „eu acum scriu acest poem/ despre acest poem pe care îl scriu”, dar din perspectiva unei temporalități ambigue: „Poemul se va termina și nu apuc să spun nimic” (Cartagina), „Numai eu și poemul acesta nu avem amintiri” (Pământ roșu). Dacă în Dueliștii S. propune o „încartiruire în simțuri” (o autoimpusă limitare la real, „abdicarea” de la viziune), în
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
b) proprietatea; c) veniturile; d) clasele de bază (seniorii, țăranii și funcționarii, comercianții, militarii); e) statul și imperiile; f) lumile (chineză, mediteraneeană, nordică etc); g) economiile mondiale; h) tehnologiile; i) procesele (expansiune, contracție, creșteri, declin, inflații, dezertificare, pustiire etc.); j) temporalitățile (cicluri, durate, timpi scurți); k) structurile; l) conjuncturile; m) mecanismele (taxe, confiscări, profituri ocazionale, prăzi, îngrădiri, dări), etc. Școala de la Binghamton și grupul de la CEPAL: Immanuel Wallerstein, A.G. Frank, S. Amin în chestiunea posibilității unei dezvoltări globale. Teoria „elevatoarelor”: M.
O nouă provocare: dezvoltarea socială by Cătălin Zamfir [Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
tensiune între „mine” și „lume”, între „imaginea” mea despre lume și „realitatea” acesteia în raport cu propria mea ființă. Conflictul dintre „imagine” și „realitate” este un conflict permanent, omul căutând ca să impună „realității” lumii o „imagine” conformă aspirațiilor și tendințelor sale. 3) Temporalitatea (Zeitlichkeit) Existența noastră nu se limitează la prezent. Ea implică atât acumulările trecutului, cât și perspectiva viitorului. Existența trecută, precum și cea viitoare, fac parte din realitatea psihică, la fel ca și prezentul. Se pune problema dacă „viitorul” și „trecutul” sunt
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și „trecutul” sunt reale în raport cu „prezentul”; se pare că numai acesta este o realitate autentică. Dar prezentul este „durata” care desparte „ceea ce a fost” (trecutul) de „ceea ce va fi” (viitorul). Existența psihică este temporală, dar ea se supune unei duble temporalități (P. Janet). Pe de o parte „timpul exterior” persoanei sau „timpul psihic” care este perceput de aceasta în câmpul conștiinței sale, ca durată, ca derulare sau ca desfășurare internă a propriei mele ființe. Aceste aspecte ale „perceperii” și ale „trăirii
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acestuia. Existența va fi reprezentată în planul conștiinței ca o „corporalitate” aflată într-o continuă schimbare. Prezența corporală a individului se modifică în timp, atrăgând după sine și schimbarea impresiei actuale pe care o produce persoana respectivă. Acesta este efectul temporalității asupra individului, în primul rând ca trup, iar în al doilea rând ca relație sufletească. Orice individ se recunoaște și se percepe pe sine, în primul rând ca pe un Eu corporal. Acesta este un „subiect empiric specific, cu un
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care, în final, va rezulta diagnosticul clinic. Reducția polisemiei semnelor clinice reprezintă momentul final al gândirii clinice, respectiv „diagnosticul”. Diagnosticul psihiatric va concentra în „enunțul” său o suită de ansambluri semiotice, reprezentate prin semne, sindroame etc. Semiologia diacronică pune problema temporalității în psihopatologie. Această temporalitate se poate prezenta sub mai multe aspecte: - temporalitatea tulburărilor; - temporalitatea bolnavului; - temporalitatea examinării; - temporalitatea clinicianului/psihologului. Fiecare bolnav se reprezintă pe sine, în fiecare moment ca fiind plasat în „lumea propriilor sale amintiri” (sub formă de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
rezulta diagnosticul clinic. Reducția polisemiei semnelor clinice reprezintă momentul final al gândirii clinice, respectiv „diagnosticul”. Diagnosticul psihiatric va concentra în „enunțul” său o suită de ansambluri semiotice, reprezentate prin semne, sindroame etc. Semiologia diacronică pune problema temporalității în psihopatologie. Această temporalitate se poate prezenta sub mai multe aspecte: - temporalitatea tulburărilor; - temporalitatea bolnavului; - temporalitatea examinării; - temporalitatea clinicianului/psihologului. Fiecare bolnav se reprezintă pe sine, în fiecare moment ca fiind plasat în „lumea propriilor sale amintiri” (sub formă de propriul său „personaj” la
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
momentul final al gândirii clinice, respectiv „diagnosticul”. Diagnosticul psihiatric va concentra în „enunțul” său o suită de ansambluri semiotice, reprezentate prin semne, sindroame etc. Semiologia diacronică pune problema temporalității în psihopatologie. Această temporalitate se poate prezenta sub mai multe aspecte: - temporalitatea tulburărilor; - temporalitatea bolnavului; - temporalitatea examinării; - temporalitatea clinicianului/psihologului. Fiecare bolnav se reprezintă pe sine, în fiecare moment ca fiind plasat în „lumea propriilor sale amintiri” (sub formă de propriul său „personaj” la care face în mod permanent referință), pe care
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
al gândirii clinice, respectiv „diagnosticul”. Diagnosticul psihiatric va concentra în „enunțul” său o suită de ansambluri semiotice, reprezentate prin semne, sindroame etc. Semiologia diacronică pune problema temporalității în psihopatologie. Această temporalitate se poate prezenta sub mai multe aspecte: - temporalitatea tulburărilor; - temporalitatea bolnavului; - temporalitatea examinării; - temporalitatea clinicianului/psihologului. Fiecare bolnav se reprezintă pe sine, în fiecare moment ca fiind plasat în „lumea propriilor sale amintiri” (sub formă de propriul său „personaj” la care face în mod permanent referință), pe care le relatează
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
clinice, respectiv „diagnosticul”. Diagnosticul psihiatric va concentra în „enunțul” său o suită de ansambluri semiotice, reprezentate prin semne, sindroame etc. Semiologia diacronică pune problema temporalității în psihopatologie. Această temporalitate se poate prezenta sub mai multe aspecte: - temporalitatea tulburărilor; - temporalitatea bolnavului; - temporalitatea examinării; - temporalitatea clinicianului/psihologului. Fiecare bolnav se reprezintă pe sine, în fiecare moment ca fiind plasat în „lumea propriilor sale amintiri” (sub formă de propriul său „personaj” la care face în mod permanent referință), pe care le relatează, aducându-le
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
diagnosticul”. Diagnosticul psihiatric va concentra în „enunțul” său o suită de ansambluri semiotice, reprezentate prin semne, sindroame etc. Semiologia diacronică pune problema temporalității în psihopatologie. Această temporalitate se poate prezenta sub mai multe aspecte: - temporalitatea tulburărilor; - temporalitatea bolnavului; - temporalitatea examinării; - temporalitatea clinicianului/psihologului. Fiecare bolnav se reprezintă pe sine, în fiecare moment ca fiind plasat în „lumea propriilor sale amintiri” (sub formă de propriul său „personaj” la care face în mod permanent referință), pe care le relatează, aducându-le din trecut
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bio-psihologică, sau trupul (soma) și viața psihică (psyché); b) ființa umană, reprezentată prin Supra-Eu și conștiință morală; c) individul social, sau persoana umană ca instituție socio-juridică (responsabilitate, libertate, voință, acțiune, relații, statut și rol); d) ființa istorică, sau persoana ca temporalitate, ca existență, în sens psiho-biografic sau ca „istorie a vieții individuale”, dar integrată lumii și epocii sale istorice; e) ființa metafizică, sau persoana ca proiecție, sau ca „trans-subiectivitate” a individului. Boala psihică, în sfera psihopatologiei, trebuie considerată ca o stare
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ale clinicii medicale generale. Simptomul psihiatric, spre deosebire de simptomul somatic, nu face trimitere la „organ”, ca în medicina internă sau în chirurgie, ci depinde mai mult de „ritmurile omului” (L. Daudet). Simptomul nu este tributar relației anatomo-clinice, ci se integrează în temporalitatea diadei observator/observat, precum și în dinamica procesului patologic. Importanța cunoașterii semnificației simptomului în sfera psihopatologiei este absolut esențială pentru cunoașterea și înțelegerea naturii tulburărilor psihiatrice, considerate ca fenomene psihice morbide. Aceasta dovedește încă odată, relația strânsă dintre psihopatologie și clinica
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vedere fonematic și semantic de in-der-Welt-Sein. 113. Van Manen, „«Doing» Phenomenological Research...”, ed. cit. 114. Ibidem. 115. Apud Pinar et al., op. cit., p. 407. 116. Vezi la Heidegger, Ființă și timp (ed. cit.), capitolele 64 („Grijă și sineitate”) și 65 („Temporalitatea ca sens ontologic al Grijii”). Atât „grija” (Sorge), cât și „preocuparea” (Besorgen) sunt stări de conștiință și atribute ale Dasein-ului care se știe „a-fi-întru-sfârșit” (das Sein zum Ende) și „a-fi-întru-moarte” (das Sein zum Tode). 117. Heidegger consideră curiozitatea (die Neugier
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
la faptul că el e ordonat, organizat de către un sistem de control social. Important de subliniat este faptul că un proces de instituționalizare socială, născut într-o situație socială anume, se prelungește în timp, exercițiile repetate îl consolidează, iar această temporalitate are o influență majoră în ancorarea instituțională (Costalat-Founeau, 1997). Cu alte cuvinte, obișnuit să se miște într-un anumit context, după anumite reguli, utilizând un anumit limbaj, însușindu-și sistemul normativ al organizației sau organizațiilor pe care o/le frecventează
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
de alte două particularități de metodă ale microistoriei (sau, mai complet spus, ale „microistoriei de zi cu zi”), sesizabile în toate anchetele de gen: reinterpretarea mai flexibilă a duratei și însemnătatea contextelor. Dacă în domeniul de cercetare al antropologiei istorice temporalitatea lungă și medie avuseseră funcția unui cadru privilegiat de referință (anchetele de acest tip juxtapunând, de obicei, secțiuni cronologice de mărime egală, pentru a face, apoi, inventarul asemănărilor și al deosebirilor dintre ele și a deduce o anumită procesualitate), în
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
socială; - prognoză. Prognoza trebuie să creeze posibilitatea ca persoana cu deficiențe să depășească starea prezentă și să fie proiectată în viitor prin: oferirea de modele pozitive de viață, crearea unei motivații puternice, organizarea intereselor și menținerea confortului psihic. După criteriul temporalității, putem vorbi despre: - prognoza de scurtă durată - se referă la un interval de maximum 10‑12 luni (la copiii fără deficiențe se stabilește pentru o perioadă de peste un an și jumătate) și implică stabilirea rolului factorilor evocați în intervențiile de
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
a-și micșora cu nimic intensitatea, este formalizată în spirit expresionist. Ceva transcende în permanență elementele alcătuitoare ale lumii celeste și terestre, punându-le pe toate sub semnul fiorului metafizic, dar și al unei spaime existențiale nelămurite. Mineralitatea, infinitul cosmic, temporalitatea și spiritul se contopesc într-un tot care poartă dureros în sine nostalgia vidului originar. Mai dispersat în fragmentele universului și ale timpului decât la romantici, sufletul nu încetează totuși să aspire la un punct de idealitate, îndepărtat de contingent
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
își diversifică orizontul referințelor, „mainimicul” devine terorizant, „scurtele proze” nu mai au aura oniricului, o mecanică absurdă se instalează în ritmul curgerii cotidiene. Himera poemului hrănește textul cu virtualitatea sa perpetuă, un jurnal face inventarul iluziilor spulberate, iar accentul pe temporalitate (chiar din titluri: Sâmbătă de februarie, Duminică de ianuarie, Joi de februarie, Luni de noiembrie ș.a.) intensifică concretețea stării agonice. Coerența universului poetic și solidaritatea autorului cu ipostazele sale anterioare sunt confirmate de antologiile Avantajele insomniei (1997) și O uitare
MOLDOVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288227_a_289556]
-
Vattimo. Ideea centrală, potrivit căreia corpusul mioritic ar abrevia o concepție ontologică similară celei heideggeriene, e plauzibilă, chiar dacă indică o anumită predispoziție către suprainterpretare. Eseul cuprinde și o serie de precizări substanțiale cu privire la dimensiunea inițiatică a baladei, fenomenologia morții, experiența temporalității, conceperea Mioriței ca răscruce intertextuală (și nu ca simplu evantai de variante dezvoltate în jurul unui text-cadru), structura actanțială a discursului, „pasivitatea” ciobanului, componenta orfică ș.a. În ultimele două decenii P. a realizat și numeroase traduceri, având un rol considerabil în
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]