496 matches
-
instituții sacre: familia. Se va vedea atunci cînd vom analiza poezia dedicată erosului că Heliade pune la baza sistemului său de valori morale celula familiei, elogiază virtuțile conjugale și bucuria de a fi tată. Căminul este un loc de petrecere tihnită, de retragere fecundă: spațiul datoriei Împlinite și al unei sărbători sacre. Mai puternice literar, mai individualizate sînt peisajele celeste, mai statornică este dragostea lui Heliade pentru „aflările ingenioase”, „ființele aeriene”. În raport cu ele, demersul liric capătă o anumită precizie. Este, Întîi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Fantezia depășește, aici, hotarele și Înfrînge teama de nemărginit. Reveria pietrificantă și reveria cristalizantă se unesc Într-o reverie a monumentalului strălucitor cu vaste deschideri spre universul mare. Frigul provoacă, În planul imaginarului, două figuri: una a retragerii, a solitudinii tihnite, alta a plutirii, evaziunii sub forma plimbării. Pentru cea dintîi caracteristică este imaginea cabinetului (iar În interiorul cabinetului imaginea ocrotitoare, stimulativă a focului), pentru cea de a doua este imaginea saniei ușoare. Cabinetul este, cum am discutat deja, un spațiu ocrotitor
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu a patriei iubire.” În altă parte, Alecsandri condamnă celibatul, deși biografii lui semnalează faptul că poetul a trăit pînă spre bătrînețe Într-o conviețuire liberă. Este una dintre figurile sociabilității, frecvente În erotica alecsandriană. Iubirea tinde spre o conjugalitate tihnită și ocrotitoare: „Nemernic este omul ce n-a-ntîlnit pe cale O gingașă păreche În cursul vieții sale! Pe inima lui seacă, ruină părăsită, Paingănul urzește o pînză Încîlcită, Prin care nu răzbate nici o simțire bună... Ca racla ce-i deșartă, lăuntrul ei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lase pradă pornirilor, să nu-și Întineze Încai „scumpa comoară a feciorii lor”, să aștepte pînă ce vremea și virtutea vor aranja lucrurile așa cum se cuvine! Formula ideală a iubirii este, după Pann, aceea ce se deschide spre o căsnicie tihnită, cu roade dulci. Numai firea lui cusurgie, cîrtitoare de moralist Îl Împiedică să fie un filozof al amorului conjugal, ca Aristot sau Plutarc. Familia este, și pentru el, o uniune În care utilul Întîlnește agreabilul. Amorul este philia și philia
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
detestabilă. Unul din ei îi aruncase o privire cinică din niște ochi spălăciți, agravați de o despicare a buzei de sus. Arhitectul intră în curte și urmări de acolo pe suspecți, care merseră până la capătul celălalt al străzii, apoi, foarte tihniți, se întoarseră înapoi, astfel încît Ioanide, intrat acum în birou, îi putea vedea de la fereastră cum treceau nepăsător, fără a arunca vreo uitătură în dreapta sau în stânga. Ioanide avu impresia că ipochimenii filau pe cineva între două puncte apropiate ale străzii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
titlul de consilier, nefiind totuși obligat de a presta ore de serviciu, întrucît fusese delegat să întocmească un corp de inscripții latine din Dacia și referitor la Dacia și o culegere de documente medievale în limba latină. Suflețel lucra acasă, tihnit și fără grabă. E adevărat că era foarte priceput și că munca lui lentă era știintificește ireproșabilă. Lucra cel mult două ore zilnic și nu întocmise în doi ani mai mult de două coale, de care autoritatea era foarte mulțumită
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se așeza pe bancă lângă copil și-l sfătuia râzând încet, pînă-l făcea să priceapă. Eu cred că, dacă ar fi avut mijloace să continue studiile, ambițios cum e, putea să ajungă profesor de universitate. El e făcut pentru viața tihnită, învălmășeala asta în care trăiește acum nu i se potrivește, îl silește ceva să meargă pe drumul ăsta. "Ce este adevărul? se întrebă Ioanide mergând prin birou cu mâinile în buzunar după ieșirea lui Botticelli. Sau, în sfârșit, G. Călinescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o fată, lua parte la acest eveniment de aproape sau de departe cu cea mai deplină satisfacție. O fată măritată era, după ea, salvată de oprobriu, intrată în rândul lumii. . - E frumoasă viața unei fete bătrâne ca mine, explica ea,tihnită și fără complicații. Cu toate astea, am adesea sentimentul că sunt o infirmă. Pe urmă, trebuie să recunosc, o fată bătrână cade la manii, vede lumea sucit. Sunt mulțumită cum sunt, dar nu sfătuiesc pe o fată să nu se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sinecure pe care o agonisise. Grupul său (Hagienuș, Suflețel etc.) era în tratative cu Sultana spre a relua reuniunile la Saferian. Ion Munteanu fu acela care puse pe Gaittany într-o încurcătură gravă. Fostul șofer, găsind că Pomponescu trăiește prea tihnit după trădarea pe care o făptuise, ca să atragă atenția opiniei publice că e cazul să se gândească la administrarea unei exemplare pedepse, organiză o demonstrație. Legă portretele victimelor Hangerliu, Tudorel, Pica, Cioarec de automobil, scoțând și pe cele două din
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a cheilor. După ce poarta este descuiată, ne întîmpină, nebănuit, un spațiu modelat după alte legi. Vila albă, cu olane cărămizii și acoperișul rotunjit în cele patru colțuri, are eleganța plăcută a caselor de dinainte de război. Se desprinde, cu luxul ei tihnit și cu un aer de vacanță eternă, din marginea unei pajiști căreia nu-i zăresc capătul. În prim plan, în stânga, se ridică o salcie uriaș despletită, care rimează teribil cu mica senzație de părăsire a locului, cu voleurile trase și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
sutele de petrecăreți liniștiți ― aproape interiorizați, respirând un aer de fericire calmă, de loisir transcendental ― în jurul meselor lor. Par că au fost programați acolo pentru a ilustra, printr-o scenă vivantă, paradisul terestru, otium-ul rafinat al unei populații care beneficiază tihnit, la capătul istoriei, de bogățiile fabuloase adunate aici de regi cuceritori, de cardinali, de latifundiari, de briganzi înnobilați, de producători de brânzeturi, vin și parfum. Și deodată, în timp ce trec printre coloanele din Place des Vosges, mi se face dor de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dialogul de tip socratic este sacru, pentru că are loc în vederea defrișării unui teren pe care îndeobște numai zeii și sufletele nemuritoare se pot mișca liber. 10 iunie Lângă mine, într-o casă boierească de la începutul secolului trecut, cu o curte tihnită, care trimite la o altă vârstă a Bucureștiului, stă o familie de muzicieni. Trei generații, distribuite pe câte un instrument: pianul, pentru generația cea mai vârstnică; violoncelul, pentru cea mijlocie; pentru cea de a treia, reprezentată de o fetiță de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe care, În ochii lui Drieu, acesta ar trebui să-l aibă. În schimb, capricios și insensibil la marele său rol istoric, el nu e decât cutia de rezonanță a unui destin pitic: Francezul, așa cum l-au făcut Îmbelșugatul și tihnitul pământ al Franței, raționalismul sceptic și demisionar al lui Voltaire și al ultimului institutor, Își revine din război, unde s-a dus din indiferență și unde s-a derobat printr-o nepăsare totală după ce a fost pus la Încercare. (...) Francezul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Acest moment este unul dintre cele mai frumoase texte al unei poezii de dragoste din toate timpurile. Vă aduceți aminte?". Și aici profesorul recită într-o italiană perfectă, cu o ușoară inflexiune românească și cu o emoție vizibilă: "Pe cînd tihniți citeam, ca-în alte rînduri" până la încheierea strofei: "de freamăt plin, mă sărută pe gură." Urmează un moment de tăcere. " Deci reia profesorul- Eminescu îi citește aceste rânduri lui Mite Kremnitz, folosind cartea ca sol, îi prinde fața între mâni și
Românii. Minoritatea comunitară decisivă pentru Italia de mâine by Alina Harja şi Guido Melis () [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
care nu s-a mai întors Efim. După aceea, s-au înmulțit represiunile, cunoscute mai ales de Ignatici. Dezghețul hrușciovist aduce cu sine noua lege a pensiilor și vizite ale delegațiilor străine în URSS. Apariția lui Faddei strică echilibrul vieții tihnite a celor doi, gazdă și chiriaș. Faddei îi vizitează cu scopul de a interveni pentru fiul său corigent la matematică, Antoșka. Pe Matriona o tulbură vizita lui Faddei, deoarece îi răscolește amintirile. Influența negativă a "bătrânului întunecat" constituie o anticipare
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
contactat în orice loc și în orice clipă. În timp ce tot mai multe produse circulă sub formă de biți, și nu ca produse manufacturate, plăcerea provocată de posesia lucrurilor se dublează acum cu beția telecomunicațiilor și cu abundența digitală. Modelul confortului tihnit bate în retragere, concurat de bunăstarea branșată sau conectică, ce procură satisfacția de a nu te mai simți izolat de lume, de a fi în permanență conectat cu exteriorul, de a avea un acces imediat, nelimitat la informație, la imagini
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
omului în fața destinului. Piesa este construită în întregime în jurul unei case în care trăiesc oameni obișnuiți, supravegheați fără încetare de undeva din afară, dintr-un loc căruia moartea îi este bine cunoscută. În interiorul casei - o scenă de familie, o atmosferă tihnită, lipsită de griji, pe care locatarii cred că nimic nu o va tulbura, căci ușa e închisă. În exterior, Bătrânul, însoțit de Străin, se uită înduioșat la ființele apărate de „dușmanul nevăzut” doar de niște biete ferestre. În partea mai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pot fi întâlniți pe „drumul cel mare” (piesa se numește, de altfel, Marele drum). Mai întâi Vânătorul, cel ce a vrut să părăsească lumea „de la poalele muntelui” pentru a urca pe culmile înzăpezite, în încercarea de a găsi un refugiu tihnit, o oază de puritate și de liniște. Totuși, deși în singurătatea lui vorbește cu infinitul, cu invizibilul, el continuă să fie atras de lumea la care renunțase, de universul grotei. Pe munte, Vânătorul se întâlnește cu Călătorul necunoscut, care, în fața
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
care orice om are parte, indiferent de condițiile în care trăiește: bucuria dragostei, a prieteniei, a creativității. Dar, obligându-ne să ne concentrăm asupra bucuriilor minimale, ne-a văduvit de bucuriile simple. Nu luxul ne era interzis, ci firescul, traiul tihnit, noblețea calmă a omenescului. Trebuie să adaug că unul din efectele paradoxale ale penuriei era monumentalizarea bucuriilor minimale. Bucuria achiziției clandestine, a mobilizării supraomenești pentru obținerea unei mese bune ajunsese un adevărat sport național. Una din formele rezistenței la dictatură
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
morți, astfel că moartea este privită cu seninătate. Îi lipsește poetului credința în superioritatea acestei lumi în care se refugiază, de aici sentimentul de groază generat de ferocitatea secolului, apocalipsa nopților ne trimit la Trakl: "Edict cu animale care dorm tihnite/ în câmpuri cu ovăz și mentă ninsă/ La gât ființele au clopote care ascut cuțite/ și mâini în care viața se-ncumetă prelinsă" și sfârșitul este inevitabil: Cine va rămâne părinte,/ Peste nimic, peste toate?" Universul întreg se va transforma
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu era nicio trenă. (H. C. Andersen, Hainele cele noi ale împăratului) "Lumea se potolise de mult. Sub suprema oblăduire a perfectului Prezidiu Permanent al Popoarelor Păcii [sau cei cinci P (P.P.P.P.P) ] viața curgea pentru toți și pentru totdeauna tihnită. Se făcuseră progrese tehnice uimitoare. Și fiecare ins, din locul unde era așezat chiar de la naștere de către comitetul respectiv, lucra cu zel și recunoștință pentru fericirea obștească. La această eră fericită se ajunsese cu o mulțime de mijloace. Printre ele
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
ca o respirație ținută, în care timpul a-ncetat să curgă. Ca și cum regizorul ar fi îngenuncheat el însuși în scenă în fața unui Dumnezeu întotdeauna prezent, dar mereu pe fugă sau ascuns. Și-așa, cu fruntea sus, cu ochii limpezi, cu gând tihnit și inima bătând intes în pieptul fiecărui spectacol de până acum, și-a spus Mulțumesc-ul și a zâmbit. Ca și cum Alexa Visarion s-ar fi așezat în fața partenerului său de cursă lungă, publicul, cu toate câștigurile, cu toate pierderile, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
la Humărie, Peisaj la Repedea, Pe coasta Runcii, Dealul Humăriei, Peisaj de vară, Lunca Siretului, din colecția Pinacotecii ieșene,ca și altele din diverse colecții particulare - Hortensiu Aldea, Vladimir Sandu, Iulian Ionescu și alții - se disting printr-o asemenea atmosferă tihnită, prielnică meditațiilor poetice. Ca și tablourile executate în ulei, cele mai multe dintre acuarelele sale, înfățișând peisaje naturale, sunt dominate de brunuri și griuri vaporoase, de ocruri nuanțate spre verde, cu reflexe albastre și violete uneori, contaminate de zările adânci în care
Claudiu Paradais by MIHAI CĂMĂRUŢ () [Corola-publishinghouse/Science/1681_a_2948]
-
hedonismul, ce-i este funciar, și trăiește frenetic alături de tânăra lui soție, Louise, undeva la țară, în ținutul Arcis. Conflictul cu Robespierre e însă ireconciliabil, anticipă și acceptă ca o fatalitate cuțitul ghilotinei, singurul regret fiind legat tocmai de existența tihnită, solară: "Danton: Că în clipa când voi pune piciorul pe scara eșafodului, să nu te văd (halucinat) pe tine venind la Arcis pe potecă, (respiră greu) prin soare, să mă chemi la masă..."33 Procesul în desfășurare al desfacerii din
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
al cuminecării, al împărtășirii cu/ din Ființă coagulează, pe spații reduse doar pe orizontala vederii, tensiuni extreme, fulgurații și viziuni, nostalgii, deliruri mistice și cataclisme interioare care își cer o textură poetică pe măsură. O textură adesea oximoronică, alăturând stihialul tihnitului și grandiosul hipocoristicului, într-o veritabilă apoteoză senzorială, al cărui principiu de construcție este, undeva, recunoscut drept o ,"Beție de spații/ nici o-ngrădire atotputință". Față în față cu divinitatea, subiectul poetic se definește practic ca o sumă de energii, de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]