747 matches
-
sau doar mirat: - Da, da... Ne cunoaștem, parcă...?! Am povestit această întâmplare ca să arăt perfecta singurătate în care trăiam atunci, anii cincizeci, ce m-a împins la actul acela cvasi-disperat și cam nesocotit de a pune marele om în fața unui tinerel necunoscut ce-i prezintă niște foi bătute la mașină, perfect plate, cerându-i însă o hotărâre destinală, încărcându-l cu rolul insuportabil chiar și pentru un pedagog versat de a deveni arbitru între părinții și progenitura încă plutind în apele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
căruia merita să ne înjugăm entuziasmul și vocația noastră, încă în curs de formare și legitimare. Eram, de altfel, și atacați în unele reviste și periodice politice ca „estetizanți” și, mi se pare, chiar și azi mai apare câte un tinerel, „inteligent” și... care ne ridiculizează poziția noastră politică de atunci; deoarece era într-adevăr și o opțiune politică. La sfârșitul anilor șaizeci erau ridicoli, pur și simplu, cei ce credeau în „esteticul pur” în anii în care critica oficială și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
această scuză, România literară avea nevoie de un cronicar energic și curajos, și atunci, încă o dată, cred că i-am indispus pe splendizii critici ai revistei, prietenii mei, de altfel, și l-am angajat și i-am dat „cronica” unui tinerel care era redactor la ziarul „sindicatelor”, Munca - Mircea Iorgulescu. (Același Mircea Iorgulescu care s-a grăbit, printre primii, „să arunce piatra” asupra romanului Bunavestire, a doua zi după plenara c.c. care condamnase brutal cartea, prin vocea unui alt fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
face rost de două bilete... - Cum să nu, și iată-ne instalați în greoiul vehicul, printre artiști și artiste, necunoscuți, plasticieni, unele nume nu total străine urechilor noastre. În fața noastră, pe cele două fotolii, se aflau Tita Chiper și un tinerel negricios, necunoscut. Tita, o femeie tânără, negricioasă, vioaie, angajată de Paul Georgescu la Gazetă..., „coborând” de la Șantierul hidrocentralei Bicaz unde, se pare, fusese un fel de activist cultural UTM; i se dăduse un mic birou la secția de proză condusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de Gazeta..., unde, la primul etaj, ocupau un apartament amicii ei literari, Paul Anghel și regizoarea Malvina Urșianu - mi-a oferit ceai și mi-a pus discurile ei preferate. Tita, cum spuneam, se afla în fața noastră în autobuz, alături de un tinerel la fel de negricios care, spre surpriza mea, auzind cele ce discutam noi doi, eu cu Cezar - noi aveam totdeauna una sau două teorii pe care le apăram cu aprindere exagerată! -, s-a întors de vreo două ori spre noi și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
atenția și, voluntar cum eram, l-am întrebat „de unde descinde și... cine e?!”. „Alexandru Ivasiuc”, l-a recomandat Tita și am înțeles că e prietenul ei. În acel moment, Cezar și eu ne-am amintit brusc că-l văzusem pe tinerel vizitând-o, printre alții, pe Tita, la biroul ei de la secția de proză. Văzându-mă interesat de amicul ei care, într-adevăr, câteva ore până am ajuns la „Curtea de Argeș” ne-a uimit cu vocabularul și informațiile sale culturale de excepție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în Vestul cultural, oglinda și mentorul nostru neînduplecat... De aici, probabil, și strigătul de alarmă al lui Lovinescu - și ne imaginăm azi bucuria, dar și stupoarea sa când el însuși a trebuit să descopere și să lanseze manuscrisul voluminos al tinerelului deșirat și blond, care avea deja un prost renume în Capitală, coborât de la Bistrița-Năsăud, dintr-o măruntă familie de intelectuali de țară, ce propunea de fapt primul roman românesc „care stătea”. Așa cum o statuie trebuie în primul rând „să stea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
primul rând „să stea”, într-un echilibru firesc și armonic, dar și „să stea” în timp, să reziste atacurilor modei culturale, mentalităților și școlilor literare diverse. Iată, în mare și puțin caricată, psihologia și „ambiția” care îl posedau pe acel tinerel între 28 și 31 de ani ce se pregătea să scrie nu numai „un roman” - cu ideea capodoperei, foarte răspândită în România și în țările sudului european, latine mai ales! -, ci să creeze un șir de texte epice, ample și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mai ales, apte să absoarbă nu numai marile inovații ale tehnicii și psihologiei genului, dar... și să inoveze! Poate, mai știi, cele peste zece mii de pagini pe care le-am publicat de atunci în proză nu au îndeplinit „ambiția” acelui tinerel, sosit din provincie și prost adaptat limbii și mentalităților sudului țării, balcanului, și, când recitesc capitolașul pe care - cam, în fugă, e drept! - mi-l dedică fostul meu prieten I. Negoițescu și în care îmi reproșează că produc o proză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
care îmi reproșează că produc o proză „imposibilă” la drept vorbind, cu influențe discrepante din Hermann Broch, Dostoievski, Proust, Mann, nu-mi pot stăpâni o undă amară, internă, o îndoială ce nu mă părăsește. Era oare posibil ce voia... acel tinerel?! Nu și-a supraapreciat el capacitățile creatoare sau nu cumva „s-a grăbit”, vrând să intre în polemică creatoare cu prea multe „partide literare”, cu prea diverse și înrădăcinate credințe și tradiții autohtone? Și, mai ales, orgoliul de a vrea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
-șef, mi se pare, era Dan Deșliu, urmând să fie înlocuit nu peste multă vreme de viguroasa stea ce răsărea a prozei - dar și a naționalismului comunist! - Eugen Barbu. Depusesem la Gica Iuteș, responsabila cu proza a revistei și șefa tinerelului, blondului și îndrăcit de talentatului Fănuș Neagu, câteva schițe ce zăceau în sertarele secției când, spre uimirea mea, am fost invitat la nou-numitul redactor-șef adjunct, Al.I. Ștefănescu, un omuleț vioi, extrem de agreabil în mimică și aparentă curtoazie umană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
care lucra, Al cincilea anotimp, și să facă tăieturile de rigoare spre uimirea ușor stupefiată a cercului lor de prieteni, scriitori și pictori cu toții afirmați și celebri, care ridicau din umeri la „fixația” pe care o făcuse Ali la acel tinerel brunet, frumușel, verbios, venit de prin Banat sau Ardeal, stângaci, dar și excesiv de impetuos, dezvoltând uneori teorii abracadabrante, amestecând nume - unele „acceptate de noi, de partid, de marxism” și altele de-a dreptul „revoltătoare” precum Nietzsche sau Blaga... Nina a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
necesități, intime sau sociale, ce-ți promit, dacă nu fericirea, oricum o viață calmă, suportabilă. Uitându-mă azi în urmă și „în jos”, mă îngrozesc de nepăsarea mea sinucigașă, cum i-am spus, de „inconștiența” insistentă, fixă, rigidă a acelui tinerel ce-și închipuia nu numai că poate crea artă majoră, fiind în posesia unor date intelectuale și culturale insuficiente, precar provinciale, dar, mai ales - mai ales! - aflat într-un regim, sistem politic extremist de stânga, dușman tradiției culturale de vârf
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pleiadă de regizori, Pintilie, Esrig, Penciulescu ce, în frunte cu Liviu Ciulei, au dat, de fapt, primul semn al înnoirii și revenirii artei românești la parametri antebelici, obținând formidabile succese și în Vest, oferindu-i rubrica de teatru, permanentă, unui tinerel de la ziarul Munca, George Banu, azi profesor de teatrologie la Paris... De fapt, încheiasem un fel de contract cu secretarul c.c. Dumitru Popescu, admirator total al Animalelor bolnave, și dovada acestui contract mutual a fost faptul că eu l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
cei doi maeștri ai literaturii de mai sus, atunci însă, înainte de ’60 și de fuga lui P. Dumitriu, opiniile mele puteau trece pur și simplu drept teorii antirevoluționare, iar în cercul intelectualilor lugojeni, drept teorii bizare și megalomanice ale unui tinerel care întârzie suspect de mult să urmeze o „carieră onorabilă”. Aveam, în anii aceia, premergători, dar și imediat după debutul editorial, „o fire imposibilă”, trăiam cu o anume frenezie extrem de puțin seductivă - ideile, temperamentul meu sangvino-coleric, ca și o anume
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vina mea, eram nestăpânit, îmi pierdeam ușor răbdarea - se pare că acest lucru se mai întâmplă uneori și azi, nu când sunt contrazis, cum se spune, ci când nu sunt ascultat cu atenție și până la capăt! -, dar e adevărat că tinerelul care eram era nemulțumit profund de întreaga stare a literelor și sinuos cum era cel al unor colegi și chiar prieteni, care se infiltrau răbdător și insistent în „magna socială”, preluând și acceptând în primii timpi, cel puțin, ai afirmării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a lui Ceaușescu, în frunte cu Dumitru Popescu, ideologul și cel care-i făcea discursurile, cel puțin în „perioada cvasi-pozitivă”, lectorul onest, ca și unii dintre puținii prieteni care mi-au mai rămas, îl vor înțelege încă o dată pe acel „tinerel zvăpăiat, idealist” - idealist cu o conotație negativă! - dizgrațios adesea când își susținea o opinie sau o poziție, suspect de-a dreptul pentru cei care nu îndrăzneau să iasă din directivele nespuse, dar cu atât mai tiranice ale unui grup de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
purta numele - de data asta, eu, acum, îi port numele, și eu cred încă o dată, cum am mai scris-o, într-o reală „succesiune de eu-uri” care compun o personalitate, creatoare sau nu, și când „eu” azi vorbesc de tinerelul care am fost și de stângăciile sau de ideile sale, atunci un pic „prea originale”, este pentru că eu însumi, instalat în loja suspect de confortabilă a șapte decenii de existență (în „interiorul propriului meu trup și adesea, din vina mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
o literatură romantică și idealistă!”. Și, oricât le-ar părea unora de neverosimil, nu-mi explic prea bine nici azi tenacitatea „stupidă”, formidabilă, încăpățânarea ridicolă - în ochii multora, dar și în ai mei, adesea - de care a dat dovadă acel „tinerel”. Oare „realizarea”, „cariera” - în sensul ei exemplar! - să aibă nevoie de acest „tip de calități” care se arată, se „prezintă” în primii timpi ca defecte, ca neajunsuri grave în fireasca, „recomandabila” adaptare la normele și valorile (mediiă ale societății?! Oare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
atunci... carieră-muncă-vocație-destin!... Într-adevăr, privind în urmă și „în jos”, în „prăpastia” ce e un destin, acea cale, urcuș dificil pe parcursul căruia, cum se întâmplă în ascensiunile alpine, pierzi din vedere pe lungi porțiuni „vârful”, ținta! - trebuie să accept că tinerelul care am fost era extrem, „revoltător” de ambițios, de „lipsit de simțul realității”: a vrut, „deodată”, o carieră care să împletească, să confunde chiar cariera cu munca, iar acestea „două” să-i justifice, poate chiar să-i „lumineze”!, vocația, iar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Nietzsche, că orice om, orice individ are, posedă sau, dacă vreți, are acces la o „trăire-tip” - și poate în asta rezidă și explicația noțiunii de „muncă” din esența lui Goethe, dincolo de coloratura ei severă, protestantă. Și, de fapt, ambiția tinerelului zăpăcit care eram înainte de debutul târziu editorial a fost aceea de a refuza orice „muncă” în afara celei care „îmi era destinată”, un orgoliu în discrepanță aproape totală cu o vreme socială în care străduința milioanelor este de a-și găsi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
filonul”, oricum una dintre direcțiile și tonalitățile liricii blagiene. Ambii ne-au cucerit nu numai pe noi, dar și grupul, elitist și el și extrem de exigent, al lui Doinaș și Negoițescu! Ruptura, dezamăgirea de „trădarea lui Adrian”, dar și, probabil, tinerel și sangvin, ușor inflamabil cum eram în acei ani, sau, mai știi, poate și „ideea răzbunării”, dezamăgit de amicii mei până mai ieri, Geo și noul său „scutier” (ce a devenit apoi, destul de repede, „scutierul” președintelui Stancu și apoi, ați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în ciuda prezentului ostil și opac, ne-a „calmat”, ne-a „otrăvit” și ne-a amorțit iremediabil energia luptătoare, speranța într-o altă patrie, mai încăpătoare, mai demnă, mai „reală”! Adularea excesivă și insistentă a acestei balade mi se părea, pentru tinerelul care eram, un semn, încă o dată în istorie, al unei „hrane otrăvite” tocmai prin frumusețea metaforei și a limbii, o diversiune de la necesitatea luptei și a speranței, fără de care nici indivizii și nici popoarele nu pot dăinui. Amicii mei, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
să așeze această piesă și pe autorul ei pe soclul absolut valoric pe care se află și azi! Or, nu vi se pare că Titu Maiorescu al nostru a creat aceeași „ruptură” de direcție în cultura noastră, trimițându-l pe tinerelul Mișu Eminescu la Viena și Berlin și mai ales la textele scriitorilor și filozofilor nemți?!... Întorcând decis spatele franțuzismelor bonjuriștilor și prestigiosului Basil Alecsandri?!... Născându-se astfel nu numai Luceafărul, dar și propensiunea bardului pentru motivul grav și titanic, eliberarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
noastră, un virus (mai vechi) al disoluției, dacă nu stăm sub steaua sumbră a unei ratări istorice, a unei „moșteniri de nenoroc“, cum spune undeva Iorga, într-o pagină de călătorie prin Hațeg. N-am putut deci să-i spun tinerei juriste decât atât: feriți-vă de tonul mesianic. Lucrați conștiincios în ograda priceperii dumneavoastră, fără planuri de mântuire universală, fără așteptări nerealiste. Mă tem că, la această oră, soluția nu poate veni de la mari aglutinări de energie, de la organizații militante
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]