456 matches
-
bisericei, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii cari se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult îmblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirei se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bisericei, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii cari se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult îmblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. In dreapta mănăstirei se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca emblematică pentru orice tip de reprezentare a raporturilor noastre cu lumea. Într-o manieră mai puțin radicală, postularea unor similitudini între arta interpretului de literatură și cea a ghicitorului/vânătorului, reintroduce o doză de irațional în semnele deja prea tocite și restabilește, indirect, o legătură între mimesis, anagnorisis, istorie și mit. Obiecția principală care se ivește este dacă într-adevăr, în acest caz, se evită - așa cum susține Compagnon - confuzia dintre recunoașterea internă și cea externă. Altfel spus, putem oare vorbi
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
aproape pretutindeni la Geo Dumitrescu, ghicim o învederată aplecare către tot ceea ce poate fi etichetat drept antipoetic sau prozaic, un instinct sigur al (auto)ironiei, o voință obstinată de a introduce un pic de „realitate” în semnele/convențiile deja prea tocite, dar întrevedem deopotrivă și credința, abil disimulată, în valabilitatea adevărurilor mari. Pe măsură ce „utopia, iluzia, mecanismele de producere a mistificării în general, sunt demise din funcțiile de putere cu ajutorul subtextului ludic și al înscenării”326, devine tot mai evidentă tentația de
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
o deschidere spre ceea ce este vag, contingent, neformat, nedesăvârșit în limbaj și în experiență. Spre ceea ce este, cu alte cuvinte, foarte uman. Într-adevăr, poemele lui Mircea Cărtărescu par să asigure o nouă inducție a umanului în semnele deja prea tocite, redescoperă afectivitatea și, odată cu ea, farmecul prezent în orice lucru, oricât de umil. În acest sens - poate numai în acest sens -, putem vorbi de o anumită putere de seducție a realului, cu tot ceea ce presupune aceasta. Nu întâmplător, poetul alege
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
fiori de gheață”, „al nopții negru sin”, „cuibul graiului”, „Îngerul iubirei”, „genii de spaimă”, „plaiul dulcei tinereți”, „sinul nopței”, „plaiul nemurirei”, „ocean de ninsoare”..., „raiul nălucirii” etc.) sînt din seria metaforelor numite de tropologi În praesentia sau din categoria metaforelor tocite, stereotipe*. Imposibil de determinat o predilecție pentru un spațiu semantic. Imaginile sînt florale, astrale, ornitologice, explicite mai totdeauna, vaporoase, convenționale. Epitetul este apreciativ, personificator, ornant, coloristic, așa cum Îl aflăm și la ceilalți poeți pașoptiști, cu o mai mare, poate, frecvență
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În lumea vorbelor de preț. Adevărul este că tema, de regulă, morală, este pur și simplu copleșită, năucită de aceste propoziții gata făcute. Pann practică fără să știe colajul. Rupe des istoria (demonstrația) pentru a introduce un șir de fraze tocite și pritocite. Discursul liric este În totalitate un discurs moral. Mai este un Pann, cel din Poezii deosebite: un Pann trubadur balcanic, petrecăreț, suspinător, curtenitor, mincinos. Retorica lui folosește, aici, strategia retoricii amoroase, Înviorată din cînd În cînd de o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sat în altul. Geronimo asculta fără să ridice capul de pe căputa de gheață sau de la sfoara unsă cu smoală. Oferea cele două scaune desfundate ce le ținea sprijinite de zid, saluta printr-un muget și continua să vadă de pantofii tociți aduși la reparat. Discuția cel mai adesea se referea la recoltă, dar venea vorba neapărat și de nenorocirile consătenilor, nu fiindcă ar fi avut loc cine știe ce schimbări, ci fiindcă micul teatru al comunității, reprezentat în acel moment de prietenii mai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
lizieră, unde, dincolo de copaci, începea câmpia. Iar acolo, în țarcul lor de sârmă împletită, ghemuiți ca într-o pândă lipsită de țintă, unii cu capetele lăsate într-o rână, cu cozile strânse dedesubt, alții cu elitrele căzute, zăceau cu dinții tociți, cu ghearele trase în teacă, cu articulațiile înțepenite, monștrii de odinioară. Petrache scutură lacătul, care se deschise numaidecât. Iar fiarele nici măcar nu-și ridicară ochii. Când eram copil, mi-era frică de ele, spuse. La toți ne era. Nu le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trăia, acoperit de broboanele plânsului ei. Calu apucă de pe jos un capăt de țeavă și o împunse, dar Magdalena nu dădu niciun semn. Umerii îi săltau totuși când și când, arătând că înlăuntrul ei câteva rotițe, chiar și cu zimții tociți, se învârteau încă. Ca nu cumva vreunul să-i sugereze că mai potrivit ar fi fost s-o ia în spinare, Calu își întoarse spre ceilalți partea omenească. — Luați-o de-acolo, spuse, și hai să mergem ! Lucică se apropie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întâmplat. — A avut dreptate, socoti Jenică. Au murit fără să știe. Au crezut că, murind ei, respectă regula. Tu să-ți îngropi părinții și copiii tăi să te îngroape pe tine. Mă rog, așa vine vorba... Maca strică rânduiala creioanelor tocite și le mătură înapoi cu mâneca în sertar. Privi în jur, pereții aveau o nuanță cenușie și firele de păianjen atârnau zdrențuite prin colțuri. — Până și păianjenii au murit. Poate ar trebui să facem odată curățenie. Ce-ar fi să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai proaste, după care a scotocit prin dulapuri. Vrea, în perfidia lui, să-ți stârnească mila, ca să te bucuri de bucuria lui și să nu-l dușmănești la câștig. Și, de parcă nu ar fi de ajuns, are coatele subțiate, gulerul tocit și un aer de căpătuială, trăsnind a naftalină, își agață pe nas niște ochelari groși, ca două sifoane, tremură de parcă ar dârdâi lângă o plită stinsă și-și târșâie galoșii ca Moș Coprol. Și să-l vezi, pe urmă, când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îl privi, întristată. — Pentru că nu-mi vine, șopti. Nu mai am răbdare, abia aștept să plec. Era neliniștită și ăsta părea singurul lucru neobișnuit. În rest, totul era ca de obicei. Ochii și-i conturase cu un creion cu vârful tocit. Înspre colțuri, acolo unde se adunau ridurile, culoarea începuse să curgă. Pomeții erau tencuiți cu fond de ten, care dădea zâmbetului o înțepeneală nefirească. Buzele, rujate în grabă, lăsaseră pe vârfurile dinților urmele sângerii ale unor cuvinte spuse pe jumătate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Rurik, întemeietorul de state, împrejurul creației căruia s-au grupat slavismul amenințat în neatârnarea sa dinspre apus. Creștinismul nu-l primiră slavii de la Roma, ci de la rivalul Bizanț, și cei doi apostoli slavi Metodiu și Ciril au avut să lupte tocită viața lor cu dorința de predominare și intoleranța germanilor. Socotind preponderanța culturei și civilizației germanice, desigur slavismul și biserica grecească n-ar fi putut să reziste agresorilor lor dacă providența însăși n-ar fi pus o stavilă puternică și neînlăturabilă
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
și în urmă visători. Comedia, drama, opera ne mișcă, căci au în ele expresiuni de ale frumuseții. Operetele nu tinde să exprime nimic, ele sunt curat caricatură în personajele și costumurile sale; nici o tendință estetică. Opereta a născut din sufletul tocit și uzat a Parisianului actual, sceptic, i-a trebuit un teatru care să-i deștepte simțurile enervate. Dar el ne înfățișează spiritul îmbătrînit și ar părea natural să aibă un asemenea teatru. Cu noi însă nu este acelaș lucru. Suntem
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
asumate, i-au determinat pe unii să afirme că identitatea este un termen de care abuzăm, care tinde să însemne când prea mult, când prea puțin; un termen devenit ambiguu, din cauza supraîncărcării sau subîncărcării cu semnificații; un termen târât și tocit prea mult și de prea mulți, un termen ce pare a-și pierde valoarea de categorie analitică. În acest sens Brubaker, și Cooper (2000:1-2) afirmă că "perspectiva constructivistă, dominantă, asupra identității în încercarea de a desubstantiviza termenul, de a
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
înnegrit de fum, un fel de zeamă cu spumă urâtă la vedere, la miros și culoare; cu o linguroaie din lemn, o bătrână pe jumătate goală, pe jumătate învelită în petice; uscată, zbârcită, în gură numai cu doi colți negri, tociți și afumați, amesteca conținutul care bolborosea și se umfla permanent, gata să dea pe dinafară. Ce fierbea acolo bătrâna aceea? l-a întrebat pe Grigore a doua zi. Bătrâna este străbunica mea și e cea mai pricepută doftoroaie din întreaga
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
fără corespondențe în limbaj. Păienjenișul indispune, îndoielile proliferează, tensiunea frizează disperarea: Unde și când găsi-voi singurul cuvânt/ în cercul nopții să te-ncânt?..." Însă nu de singurul cuvânt e vorba aici, ci de cuvântul eminamente propriu, atotcuprinzător, suprapus limbajului tocit, așezat ori copleșit de ambiguități. Ceea ce așteaptă întrebătorul, veghetor descurajat de polivalența sensurilor, e o certitudine ultimă, un suflu inițiind în dialectica internă a realităților, în insolitul cosmo-sacral; din păcate cuvântul nu revelează, ci ascunde sacrul. Vizând esența ultimă, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pe picioare, / cred că am început prin a căuta certitudini, certitudini". Cum rezultatele întârzie, poetul tânăr se întristează: Până astăzi, eu n-am găsit nici o certitudine..." Cuvântul (Singur-lună) e bolnav de "inerție"; fraza se poticnește de "blestemata încremenire a vorbelor tocite, îndobitocite de sensuri"; în replică intervine aspirația de a comunica "cinstit" în "puține cuvinte" un "sentiment simplu, uman". Numai un "nefericit lustragiu de cuvinte", abandonează; un Geo Dumitrescu decis se consideră în perpetuă campanie. Prozaicul, profanul împresoară: "Prea mult pământ
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
să cadă pradă „ispitelor graiului nostru” (15 febr 1974 Ă 235). Tot ceea ce iubește Cioran supune disprețului. E parcă teama de a se recunoaște în propria ființă. Cândva traduce din Oda lui Eminescu, lovindu-se de neputințele unor limbi prea „tocite” (franceza și engleza) „care nu se potrivesc cu dezabuzarea deopotrivă juvenilă și solemnă a poemului” (6 ianuarie 1971 Ă 431). Recitește Luceafărul, care Ă spune el Ă n-ar avea pereche în toată literatura franceză, apoi exclamă: „Ce limbă avem
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
al mâinilor lui Lopahin (o ironie absolută replica lui Petea către acesta, la sfârșitul actului patru: "Nu mai da din mâini."). Toate, puse în mișcare cu gesturi mici aceleași cu care Firs îi aranjează perna stăpânei abia întoarse, încărcând cuvintele tocite ale textului cehovian ("Du-te la mănăstire, Ohmelia". ..) de sevă, de sens, de trăire: nu e înjurătură mai puternică pe lume ca "arendarea" livezii, de care vorbește Lopahin, o întreagă istorie a mentalităților încape între perspectiva entuziastă a celor 15
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
prin ogradă, va vremui. Cînd furnicile ies prin casă, are să vremuiască. Cînd cîntă cucuveicele urît pe vreme frumoasă. Cînd bate vîntul dinspre răsărit, are să fie zloată mare. Cînd la două sau trei zile după luna nouă coarnele lunii sînt cam tocite e semn că va ploua, iar dacă discul lunii e roșu de tot, va fi vreme rea. Căciula, cojocul și cămașa să nu le întorci pe dos, că se întoarce vremea. Se crede că dacă cineva, deși a dormit noaptea
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
puține ori,...ecranarea), răstălmăcirea ei prin exercițiul paricid al regizorului etc. Cațavencu, Farfuridi & comp., Zoe și Trahanache, Jupîn Dumitrache, "bobocul" Conu Leonida, cu Efimița aferentă convoacă o lume "neexistentă", sublimă în cheia comicului. Cațavencu, pentru a lua exemplul cel mai tocit, prin ...uz, va pierde iremediabil în alăturarea cu afinul său, parlamentarul (în carne și oase), "alesul". Dar el, chinuit de țărișoara lui, agresiv și docil, maleabil în mîinile destinului care-i joacă feste, plutește deasupra-ne, în proporția de aur
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
numiți de Pițu "Pretorieni" drept "păzitori ai credinței de partid statal", Patafizicianul intră în pielea balaurului cu o mie de capete, fiecare vorbind pre limba lui, întru zăpăcirea simulacrelor de Sfântul Gheorghe, încălecând mârțoage prost hrănite și echipați cu săbii tocite (deși, din exterior, păreau de mare fală). Dar dacă ne întoarcem la schema comodă din "psihanaliza limitelor" cu al său MOI-PEAU, ni-l putem închipui pe Great Luke în rolul personajului din fresca "Judecata de Apoi" semnată de Michelangelo, capabil
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
a unei poze de vizionar, de profet al unei noi credințe, ce valorizează atât Cuvântul, cât și pe rostitorul lui, un deschizător de drumuri greu de urmat ("Că tu stai/ prăbușit pe propriul maldăr de vorbe/ ca pe-un munte tocit/ înăcrit de tertipuri tehnici de-a fi tu însuți./ Toți îți știu drumurile și nimeni/ nu-ndrăznește a le urma/ și nimeni nu vrea altfel să te nască"Cartea trupului). Cele două cicluri ale volumului, Noi povești despre pasărea oarbă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]