1,118 matches
-
al intervenției cromatice ce apare independent de orice funcție îndeplinită într-un anume sistem armonic, pune în valoare calitatea sa pur sugestivă sau ornamentală (în exemplul anterior s-a putut observa rolul efectiv deținut de elementul cromatic în extinderea spațiului tonal). De-a lungul întregii sale creații, Debussy recurge adesea la limbajul cromatic, ca sursă a comicului sau a ironiei conținute de viziunile sale conceptuale. Noua ipostază a revenirii celui de-al doilea subiect tematic ilustrează acel procedeu caracteristic limbajului debussyst
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
de visare (sau de transă?) ce nu se mai supune controlului dictat de vigilența conștiinței. Motivul tematic de factură cromatică expus în octave și dublat de „comentariul” imaginii sale în „oglindă” asigură dinamismul avansării într-o revenire la același cadru tonal de fa# major, asociat indicației au mouvement (adesea, redată în mod eronat printr-o interpretare nepotrivit de precipitată) ce proiectează, de fapt, revenirea tempo-ului lent al introducerii. Țesătura sonoră a măsurilor 16 - 18 desfășoară simultan șapte planuri de evoluție
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
mică), generează vizualizarea acelor mișcări capricioase și unduitoare ale nimfei ce taie crestele valurilor. Iar surpriza unei dispariții spectaculoase a Ondinei care se retrage pe un arpegiu de re major cu nonă mare și cvartă mărită aduce în premieră spațiul tonal anunțat inițial de armură într-o intervenție dilatată, operată prin schimbarea agogică (Rubato). Servind aceleiași concepții de flexibilitate agogică, trăsătură definitorie la nivelul construcției de ansamblu a preludiului (12 indicații agogice în decursul a 74 de măsuri), revenirea imediată a
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
expus la unison de către vocile extreme și înrudit cu avansarea prin secunde a materialului principal. Acesta înaintează în „pași de dans” pe fondul ostinato-ului ritmico-melodic al sunetului la și al unei pedale armonice ce vine să confirme același spațiu tonal de re major. Proiecția anticipativă a motivului secțiunii secunde plasat în finalul părții introductive va constitui o soluție inspirată în demersul compozițional al realizării unei tranziții coerente spre episodul următor. Scriitura imprimă evidențierea acesteia printr-o țesătură rarefiată a discursului
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
metamorfozată a Ondinei într-o ipostază pământeană, în care vioiciunea afișată nu reușește să camufleze o evidentă nuanță nostalgică. Este glasul „dorinței” ce nu își poate depăși circumstanțele existențiale, este aspirația spre care tindem fără a ne afla fericirea. Cadrul tonal ambiguu cu sonorități stranii difuzate de armonia acordului mărit, atacul non-legato al planului inferior, repetiția ostentativă a sunetului inițial care se retrage apoi într-un mers cromatic descendent, dinamica extrem de redusă (pp) ce implică folosirea surdinei, precum și învăluirea afirmației într-
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
a motivului tematic secund. Funcția sa de liant, îndeplinită la nivelul structurii macroformale a preludiului, contribuie esențial în procesul de unificare a discursului și facilitează receptarea imaginii integrale a acestuia ca un ansamblu sonor unitar și coerent. Într-un cadru tonal inedit evoluției anterioare (si major, în care centrul tonal apare evitat cu insistență, marcând o singură prezență în contextul măsurii 52), „ascultăm” vocea valurilor sugerată prin intermediul aceleiași concepții de asociere a rezonanțelor de cvartă mărită și perfectă, prezente în ipostaza
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
la nivelul structurii macroformale a preludiului, contribuie esențial în procesul de unificare a discursului și facilitează receptarea imaginii integrale a acestuia ca un ansamblu sonor unitar și coerent. Într-un cadru tonal inedit evoluției anterioare (si major, în care centrul tonal apare evitat cu insistență, marcând o singură prezență în contextul măsurii 52), „ascultăm” vocea valurilor sugerată prin intermediul aceleiași concepții de asociere a rezonanțelor de cvartă mărită și perfectă, prezente în ipostaza unui trison desfășurat sub formă de ostinato armonic. Imaginea
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
folosire adecvată a pedalei de rezonanță (efectele acesteia vor însoți fiecare octavă din planul inferior). Traseul armonic predominant diatonic îndeplinește o funcție esențială la nivelul circumscrierii secțiunilor formale constitutive, delimitare generată de fenomenul de „gravitație” a discursului spre diferite centre tonale: A (măsurile 1 - 20) - fa major cu frecvente „reflexe” de re minor; B (măsurile 21 - 40) - do major ce avansează spre ; A’ (măsurile 41 - 54) - re major (evitarea deliberată a sunetului sol împrumută discursului o vădită culoare pentatonică) și fa
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
pentatonice descrise de linia melodică superioară a acordurilor, care avansează în acalmia unei mișcări lente (Très calme et doucement triste - foarte calm și ușor trist cu recomandarea nivelului metronomic de ). Instabilitatea evoluției armonice determinată de frecventa pendulare între modal și tonal (re minor și re dorian) accentuează nuanța misterului și atmosfera ambiguă a acelei lumi pierdute în trecut. Modalismul ce derivă în mod constant din alterarea sunetelor () împrumută muzicii o vădită culoare arhaică. Plasarea pauzei în introducerea preludiului reprezintă un gest
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
viziunea debussystă cu vălul imprecis al plăsmuirilor imaginative. Dacă introducerea necesita efecte distincte ale pedalei de rezonanță pe fiecare dintre acordurile parafoniei inițiale, versiunea acestei repetiții va propune ca noutate mixarea culorii modale a structurii pentatonice la unison cu rezonanța tonală a acordului de re minor ce o anticipează. Ulterior, această combinație sonoră își va afla o surprinzătoare rezolvare pe o pedală prelungită a armoniei de re major, în care incidența lui cu do# (septima mică și mare) confirmă un nou
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
reduse. Acest fragment premergător revenirii secțiunii de început propune o tratare inedită a țesăturii de discurs, prin juxtapunerea spontană a diferitelor registre combinată cu alternarea constantă a două formule ritmice (ritmul punctat și cel ternar) și instalarea unui nou cadru tonal - . La nivelul întregului preludiu, pedala de rezonanță va beneficia de o activare economică, al cărei efect reținut ar trebui să sprijine în exclusivitate contrastele și acumulările dinamice, precum și legatoul secțiunii mediane. Revenirea secțiunii introductive va evolua spre registrul grav al
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
un sens larg, subînțelegându-se nu numai acordajul excepțional al instrumentelor, dar și tehnicile în care acordajul vizează schimbarea subită, neașteptată a unor relații în interiorul discursului sonor. Posibilitățile umorului redat prin astfel de scordaturi sunt multiple. Poate apărea între cadrul tonal imprimat și cadența de virtuozitate concepută în afara tonalității de bază a lucrării, pasajul, cântat oricât de perfect din punct de vedere tehnic, va suna fals ca în Gluma muzicală a lui Mozart. Scrisă pentru a distra și, deliberat, într-un
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
pe zidurile cramei Auerbach din Leipzig sub forma a două fresce; denumit și “bucătăria lui Faust”, laboratorul său s-a aflat într-un turn din mănăstirea Maulbronn. Ceea ce i-a dezamăgit pe istoricii literari a fost latura pestriță, cu inflexiuni tonale de legendă a mărturiilor. Dar ceea ce a contribuit în plus la fabulația din jurul numelui său de rătăcitor nepotolit și de o curiozitate inepuizabilă a fost sfârșitul lui. Dispărut printr-o moarte violentă pe când lucra în laborator, acesta a încurajat credința
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
abia după 18 ani, a ieșit la lumină opera sa fundamentală.-Istoria artei ne oferă exemple asemănătoare. Este cunoscută, astfel, descrierea de către Mozart a felului în care niște motive fredonate la întîmplare, sedeori involuntar, s-au grupat într-un întreg tonal, apărut dintr-o dată ("subit, totul laolaltă"), așa încît l-a putut vedea integral, de parcă ar fi fost un tablou sau o operă de sculptură. Conceperea problemei culturii de către Rousseau prezintă trăsături similare. Un al treilea exemplu: după o îndelungată și
Humorul ca sentiment vital by Harald Hőffding () [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în 5 părți, ca și introducerea corului în finalul simfoniei a IX-a, sau folosirea temelor cu variații în finalul simfoniilor a III-a și a IX-a. Limbajul armonic al lui Beethoven e clar, precis, axat pe un schelet tonal echilibrat; corelația tonală între părțile simfoniei, sau dintre temele aceleiași părți, e foarte logică și unitară. Dacă Mozart s-a rezumat să întreprindă modulații numai în cadrul tonalităților înrudite major-minore, Beethoven depășește acest cadru, înfăptuind incursiuni în tonalități îndepărtate, ca de
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
ca și introducerea corului în finalul simfoniei a IX-a, sau folosirea temelor cu variații în finalul simfoniilor a III-a și a IX-a. Limbajul armonic al lui Beethoven e clar, precis, axat pe un schelet tonal echilibrat; corelația tonală între părțile simfoniei, sau dintre temele aceleiași părți, e foarte logică și unitară. Dacă Mozart s-a rezumat să întreprindă modulații numai în cadrul tonalităților înrudite major-minore, Beethoven depășește acest cadru, înfăptuind incursiuni în tonalități îndepărtate, ca de pildă, în ,,Eroica
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
și fagoți) pe un pisc (forte fortissimo) mai înalt decât toate culmile de forță sonoră de până acum. Această secțiune aduce, ca de obicei în simfonii, schimbări de orchestrație, comprimări ale materialului muzical folosit în expoziție și transformări de ordin tonal. În încheierea mișcării, asistăm la un dialog între corzi - pizzicato - și suflători, iar repetarea la sfârșit a capului temei principale întregește atmosfera de glumă. Partea a doua - Allegretto scherzando - ține loc de parte lentă, care în mod excepțional lipsește în
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
de proteză sau de aparat de amplificare potrivit. Evoluția tehnicii în domeniu a dus la numeroase inovații în ceea ce privește recuperarea copiilor deficienți de auz. Pe de o parte există aparate și tehnici performante de examinare și evaluare a funcției auditive: audiometria tonală, vocală, cu întărire vizuală, timpanometrie, PA, ABR, teste screening neonatale care permit depistarea precoce a acestei deficiențe. Pe de altă parte există în prezent numeroase dispozitive care amplifică sunetele și care-i ajută pe copiii diagnosticați cu deficiență de auz
Rolul antrenamentului auditiv-verbal ?n formarea abilit??ilor de comunicare la copiii deficien?i de auz pre?colari by Dorina Chira () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84072_a_85397]
-
mai mare număr de reducții vocalice în silaba neaccentuata față de portugheză braziliană, care e mai degrabă o limbă silabica. Accentele și tonurile sînt unități discrete de același nivel cu fonemul, dar nu sînt segmentabile că acesta. Unitatea accentuala sau unitatea tonala nu pot fi percepute fără suportul fonemelor și nu există fără acestea, de aceea se numesc unități suprasegmentale. Accentul tonic realizează o mărire a intensității sonore în timpul pronunțării unei silabe pentru a o pune în evidență (de pildă, greacă veche
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
sonore în timpul pronunțării unei silabe pentru a o pune în evidență (de pildă, greacă veche, suedeză, japoneză sînt limbi cu accent de înălțime). Limbile cu accent tonic (accent de intensitate și accent de înălțime) se diferențiază de limbile cu tonuri (tonale). Acestea din urmă sînt cele mai răspîndite din lume, desi limbile indo-europene și majoritatea celor uralo-altaice sînt limbi cu accent tonic. Tonul este o "caracteristică articulatorie, constînd în variații de înălțime în rostirea silabelor dintr-un cuvînt. Aceste variații sînt
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
de contracție a coardelor vocale" (DSL, 544). Se știe că, din perspectiva foneticii acustice, consoanele sînt zgomote, în timp ce vocalele sînt tonuri. Există tonuri punctuale, modulate, tonuri melodice. Tonurile nu trebuie confundate cu accentul tonic și intonația prozodica. Tonemul, ca unitate tonala minimala, este o unitate suprasegmentală, ceea ce înseamnă că, pentru a fi perceput, are nevoie de suportul unui fonem. În limbile tonale pronunțarea silabelor respectă un ton exact, adică o înălțime determinată sau o melodie, o modulație specifică. O modificare a
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Există tonuri punctuale, modulate, tonuri melodice. Tonurile nu trebuie confundate cu accentul tonic și intonația prozodica. Tonemul, ca unitate tonala minimala, este o unitate suprasegmentală, ceea ce înseamnă că, pentru a fi perceput, are nevoie de suportul unui fonem. În limbile tonale pronunțarea silabelor respectă un ton exact, adică o înălțime determinată sau o melodie, o modulație specifică. O modificare a tonului poate aduce cu sine pronunțarea de fapt a unui alt cuvînt cu un sens diferit. Limbile sîrbo-croată, lituaniana și norvegiană
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
ton exact, adică o înălțime determinată sau o melodie, o modulație specifică. O modificare a tonului poate aduce cu sine pronunțarea de fapt a unui alt cuvînt cu un sens diferit. Limbile sîrbo-croată, lituaniana și norvegiană suedeză nu sînt limbi tonale, așa cum se afirma în DSL, ci limbi cu accent de înălțime, ca și japoneză. Dialectul flamand limburghez este tonal (lucru rarisim pentru limbile indo-europene). Sînt limbi tonale limbile chineză, birmaneză, vietnameza, limbile thai, multe limbi din Noua-Guinee, majoritatea limbilor africane
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
sine pronunțarea de fapt a unui alt cuvînt cu un sens diferit. Limbile sîrbo-croată, lituaniana și norvegiană suedeză nu sînt limbi tonale, așa cum se afirma în DSL, ci limbi cu accent de înălțime, ca și japoneză. Dialectul flamand limburghez este tonal (lucru rarisim pentru limbile indo-europene). Sînt limbi tonale limbile chineză, birmaneză, vietnameza, limbile thai, multe limbi din Noua-Guinee, majoritatea limbilor africane subsahariene (excepții: peul, wolof, swahili etc.), multe limbi amerindiene. Unele limbi au dezvoltat sisteme tonale complexe. De pildă, limba
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
cu un sens diferit. Limbile sîrbo-croată, lituaniana și norvegiană suedeză nu sînt limbi tonale, așa cum se afirma în DSL, ci limbi cu accent de înălțime, ca și japoneză. Dialectul flamand limburghez este tonal (lucru rarisim pentru limbile indo-europene). Sînt limbi tonale limbile chineză, birmaneză, vietnameza, limbile thai, multe limbi din Noua-Guinee, majoritatea limbilor africane subsahariene (excepții: peul, wolof, swahili etc.), multe limbi amerindiene. Unele limbi au dezvoltat sisteme tonale complexe. De pildă, limba kam (din familia tai-kadai) are 15 tonuri. Alte
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]