1,607 matches
-
ca urmare a tendinței de ieșire la „Drumul Țării” DN1 spre Teiuș. Având în vedere vechimea așezării centrului de comună, de aproape 700 de ani, pe parcursul istoriei sale a avut mai multe toponime. denumirea străveche a localității a fost "Nucet"—toponim dat de prezența în zonă a întinselor suprafețe de plantații de nuci, toponim tradus apoi în maghiară în "Diod". Stremț - Stremți - maghiară Diod - germană Nusschloss palatul din satul cu nuci raion Alba regiunea Hunedoara. 1332 - sacerdos de Kyod - Dyod 1337
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
în vedere vechimea așezării centrului de comună, de aproape 700 de ani, pe parcursul istoriei sale a avut mai multe toponime. denumirea străveche a localității a fost "Nucet"—toponim dat de prezența în zonă a întinselor suprafețe de plantații de nuci, toponim tradus apoi în maghiară în "Diod". Stremț - Stremți - maghiară Diod - germană Nusschloss palatul din satul cu nuci raion Alba regiunea Hunedoara. 1332 - sacerdos de Kyod - Dyod 1337 - Gyod 1340 - nobiles de Dyod, Hyogh 1349 - Diod Doc.Rom.C.b.III
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
important în viața militară, economică și socială a următoarelor secole de existență. Populația slavă care s-a stabilit în parte pe teritoriul județului Alba fiind minoritară, cu vremea a fost asimilată de populația autohtonă, singurele dovezi ale trecerii lor fiind toponimele de origine slavă, care s-au păstrat până în zilele noastre: Bălgrad („orașul alb”), Țeligrad, cneaz, zapodie, zăvod. Cucerirea Ardealului de către invadatorii maghiari s-a făcut treptat cu prețul unor confruntări sângeroase cu populația băștinașă română. Procesul s-a terminat spre
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
iscat divergente privind hotarele moșiilor și dreptul la zeciuială. În vechile hrisoave medievale apar sporadic și mențiuni privitoare la comuna Stremț: Între anii 1333-1337 Stremțul apare în registrele dijmale papale sub denumirea de Kyod, Kyud sau Hejud corespondentul maghiar al toponimului Nucet. Sunt amintiți aici preoții Domenic și Nicolae care plăteau 53 și respectiv 40 de dinari, sumă aproape egală cu cea plătită de preoții din Teiuș. În anul 1437 în Transivania a avut loc o răscoala antifeudală, unul din lideri
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
de o putere colosală și de proprietăți enorme de pământuri. Atropatena a rămas în componența statului Parția până la începutul sec. III î.e.n., când puterea în Iran a trecut la Sasanizi. Populația Atropatenei era mixtă din punct de vedere etnic. Majoritatea toponimelor și antronimelor sunt legate cu zoroastrismul, dar după convertirea în Islam denumirile arabe au început să fie majoritari. Din această cauză este extrem de greu definirea apărtenența etnică a lui Atropat și apropatenilor. Pe de o altă parte denumirile vechi atropateni
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
-Poporul român s-a format la nordul și sudul Dunării, într-o perioadă îndelungată de timp(sec I î.Hr.-sec IX d.Hr.), prin amestecul daco-romanilor cu migratorii slavi. -Majoritatea hidronomiei și toponimiei de pe teritoriul României este de origine dacă. Toponimele (Apulum, Napoca, Potaissa), hidronimele (Alutus, Samus, Maris), precum și inscripțiile din Dacia în care sunt prezente nume dacice și romane sunt dovada indiscutabilă a prezenței geto-dacilor după cucerirea romană. Se contrazice astfel afirmația lui Eutropius despre „exterminarea geto-dacilor”. -Prezența unor cronici
Teoria lui Roesler () [Corola-website/Science/299612_a_300941]
-
Bukovie". Istoricul Adrian Majuru amintește că în limba albaneză „bukureshti” înseamnă „frumos este”. Prima mențiune scrisă despre Bucur ca întemeietor, figurează în însemnările consulului Angliei la București, Wilkinson, publicate în 1820 la Londra. Prin etimologie populară domnitorii fanarioți au tradus toponimul prin "Hilariopolis", ceea ce, în limba greacă, înseamnă „Orașul Veseliei”. Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești la nord și Giurgiu la sud. Orașul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul
București () [Corola-website/Science/296542_a_297871]
-
coboară la fântânile de lângă primăria Cuca. În această viroaga susura un izvoraș, cu apă cristalina la care veneau cucii să-și ostoiască setea - cum femelă cucului se chema cuca - așa cum ne arata academicianul Iorgu Iordan în Dicționarul Limbii Române, acest toponim a fost preluat și a dat denumirea localității. Această denumire de rediu Cucului este trecută și pe hărțile militare folosite de armată română în 1938-1945. Versiunea cea mai sigură și acceptată de mai mulți cercetători și istorici, ne arată că
Comuna Cuca, Galați () [Corola-website/Science/301209_a_302538]
-
cică, s-ar fi strămutat țărani din satele Danuteni (actualmente Ungheni), Marandeni, Buciumeni, Florești, Slobozia și altele. Cînd cineva era întrebat încotro ține calea, el răspundea: la Chirilă al Ilenei. Cu timpul aceste nume s-au contopit, din ele rezultând toponimul Chirileni. Dar iată ce ne spune "Dicționarul statistic al Basarabiei" (Chișinău, 1923): "Satul este vechi și format în întregime din răzeși moldoveni. După documentele ce le au, sătul există din a doua jumătate a secolului XVIII. În 1864 s-a
Chirileni, Ungheni () [Corola-website/Science/305794_a_307123]
-
liturghie."" Lipsa documentelor legate de această construcție face ca și în prezent dată construcției și numele ctitorului să rămână discutabile. Unii autori atribuie biserică lui Sas Vodă (1354-1358) sprijinindu-și afirmația pe faptul că biserică este situată pe Dealul Sasca, toponim ce derivă de la numele voievodului. Ea se află la circa 300 m nord de locul unde tradiția consemnează existența cetății construite de Sas Vodă și a fost considerată ca fiind capelă Curții Domnești din Siret. Istoricul Nicolae Iorga a atribuit
Biserica Sfânta Treime din Siret () [Corola-website/Science/317054_a_318383]
-
a produs și în cazul numelui localității Merghindeal, care de asemenea se află într-o vale. Anul primei atestări scrise: 1350-1359; "possessio Chekendal". În anul 1350, documentele istorice atestă pentru prima dată existența satului Țichindeal, sub denumirea de Chekendeal. Acest toponim derivă din numele de “Lalle siculorum” adică “Valea secuilor”, - secui așezați aici ca păzitori de graniță (ulterior strămutați în Secuime). Satul Țichindeal este așezat în partea de est a județului Sibiu și este situat la o altitudine de 504 m
Țichindeal, Sibiu () [Corola-website/Science/301750_a_303079]
-
români A. V. Boldur, G. Popa Lisseanu și moldoveanul Ion Țurcanu, îi socotesc români ținând cont de similitudinea numelui cu termenul de "Bолохи" ("Volohi", adică Vlahi în limbile slave de răsărit) atribuit românilor în Evul mediu, și referindu-se la toponimele "Olașnița, Plosca, Satanov" (Satu nou), "Troianov, Voloșcăuți, Volosovți, Volosovka, Voloșkov, Volocisk, Voloșki, Volostok"... ; unii istorici ruși, polonezi sau ucraineni îi consideră probabil slavi ținând cont de denumiri ale localităților bolohovene precum "Bojskai, Derevici, Diadikov, Ghidicev, Gorodeț, Gorodok, Gubin, Kobud, Kudin
Bolohoveni () [Corola-website/Science/329850_a_331179]
-
care era vorbită îndeosebi de burgunzi, provenită din "germanica orientala", iar aceasta din "germanica comună". Există o ezitare în clasificarea acestei limbi între limbile germanice orientale și limbile germanice occidentale. Această limbă este puțin cunoscută, în afară de câteva antroponime și câteva toponime. Termenii dialectali care ar putea să provină din burgunda nu sunt prea diferiți de cei din alte limbi germanice vecine. Influență burgundei asupra evoluției distincte a francoprovensalei din Gallo-Romania este și ea discutată.
Limba burgundă () [Corola-website/Science/332826_a_334155]
-
De la începutul secolului al XIX-lea datele cu privire la Buhăiești se înmulțesc, iar alături de vechile familii ale satului apar noi nume, cum ar fi cel al lui Vasile Pogor, tatăl renumitului junimist cu același nume. De la Vasile Pogor-tatăl dăinuie și azi toponimul "Pogoreni" (în pronunția buhăieșteană, "Pogorăni") pentru fosta denumire Buhăieștii de Sus. Cel mai de seamă buhăieștean al secolului XIX avea să fie Costache Caracaș (1791-1859), fiu al lui Ioniță și al Ilincăi, personaj extrem de activ, convocat printre altele în 1857
Buhăiești, Vaslui () [Corola-website/Science/301867_a_303196]
-
de patriarhia Constantinopolului, în subordinea patriarhiei Moscovei ; șerbia și robia, care fuseseră desființate în 1749 de domnul moldovean Constantin Mavrocordat sunt restabilite (până în 1861), iar limba română este interzisă în administrație. Procesul de deznaționalizare s-a desfășurat și prin rusificarea toponimelor (Chișinău -> Kișiniov, Orhei -> Orgheev, Ciubărciu -> Ciobruci...) sau prin oficializarea sistematică a denumirilor turcești în dauna denumirilor moldovenești, oridecâte ori se putea (Frumoasa -> Kagul, Oblucița -> Ismail, Cetatea Albă -> Akkerman, Tighina -> Bender...). Nu este vorba aici de antiromânism, dat fiind că sentimentul
Basarabia () [Corola-website/Science/296621_a_297950]
-
în secolul XVI), scrisă în latină „danubiană” "vulgata" cu un „alfabet dac”. În traducerea pe care o propune autoarea este descrisă o țară condusă de un domn pe nume Vlad care poartă războaie împotriva uzilor, cumanilor, ungurilor sau goților. Apar toponime și hidronime ca Arad, Dridu, Olbia, Ineu, Rarău, Nistru sau Tisa. Mai sunt amintite și contacte diplomatice între Vlad și Alexie Comnenul, Constantin Dukas sau Robert de Flandra. La câteva luni după editarea cărții (mai 2003), paleograful Dan Ungureanu publică
Codex Rohonczi () [Corola-website/Science/302847_a_304176]
-
Bălan, un cercetător al istoriei localităților dornene, apreciază că acestea datează din anii 1595 - 1600. Printre primele atestări documentare poate fi amintit documentul din 1630 prin care Moise Moghina întărește Mănăstirea Voroneț cu o braniște în Munții Câmpulungului și întâlnim toponimele: Dealul Șarului, Neagră, Ialovița, Muntele Pinului, Colbul, Cotârgași. În perioada 1774 - 1918 locuitorii din Bucovina devin supuși ai coroanei austriece, în timp ce Șaru Dornei și Neagră Șarului au rămas în continuare sub administrație moldoveneasca. La 23 august 1800 slugerul Ion Negrea
Comuna Șaru Dornei, Suceava () [Corola-website/Science/302003_a_303332]
-
le atribuie însă tărcanilor origine kavara. Ca nișă profesională, aceștia au fost inițial „tribul de fierari” kavari ("szakralis kovacsok") zis „tarcanii” (pe ungurește "a kovácsok Tárkány törzse"), care s-a alăturat confederației triburilor maghiare strămutate în Panonia. Nu întâmplător, există toponimul Pârâul Fierarului pe raza comunei Tărcaia Kavarii bihoreni, care erau detașamente de avangardă ale triburilor migratoare maghiare din perioada "honfoglalás"-ului sau chiar o castă militara din care se recruta aristocrația maghiară, s-au suprapus peste "cozari" (hazarii?) o populație
Tarcani () [Corola-website/Science/311377_a_312706]
-
Făgărașului, Bârsei (în Transilvania), Gilortului, Jaleșului, Lotrului, Argeșului, Muscelului (în Țara Românească), Vrancei, Neamțului, Dornei, Strășinețului, Onutului, Sorocăi, Iașilor, Bârladului, Codrului, Ciubărciului (în Moldova istorică), la care se adaugă « Vlăsiile » sau « Vlahiile » din sudul Dunării atestate prin documente sau prin toponime ca Vlasici, Vlahina, Stari Vlah, Romania Planina, Vlașina, Megali Valachia, Vlahoclisura ș. a., și, în răsăritul Cehiei, "Vlahia moravă" (loc de așezare a unor păstori români veniți, după Ioan Skylitzes, din valea Moravei din Sârbia). În momentul constituirii Voievodatelor medievale cu
Regiuni istorice românești () [Corola-website/Science/302832_a_304161]
-
seria I, vol. 1, pag 113, numele comunei este scris cu litera V, adică „Vau” nemțesc -„Veyerd”. În arhiva de stat din Budapesta, sub Nr. 28715 din 1314, se pomenește numele localității Feiurdeni. Naționalitatea locuitorilor este ușor de dedus din toponimele localității din zona intravilană, care sunt de origine română, cum ar fi: Șes, Cot, Subpădure, Ulița Mare, Dâmbul Popii și altele, iar pentru zona extravilană: Țelini, Dos, Față, Deal, Curmătură, Calea Borșii, Calea Giulii, Calea Clujului. În Feiurdeni sunt două
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Feiurdeni () [Corola-website/Science/329628_a_330957]
-
-lea. Aceste structuri forma un complex feudal alcătuit dintr-o locuința și capelă să, complex identificat că ar fi aparținut marelui boier din sfatul domnesc, Bratu Netedu. De la numele acestui sfetnic al lui Petru I, stăpân al satului, provine și toponimul Netezi sub care satul este cunoscut și astăzi. Satele Solomoneți - pe Topolița, Munteni și Pântecești - pe Cracau, sunt pomenite documentar încă din anul 1400. Un document din 7 septembrie 1452 arată că Alexandru Voievod întărește Mănăstirea Neamț cu pământul situat
Netezi, Neamț () [Corola-website/Science/301655_a_302984]
-
înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara. Toponimul Sarmizegetusa a apărut în inscripțiile antice și la autorii antici (până în sec. al VII-lea) și în alte variante (cu inscripționare în elină și latină): "Zarmizeghéthousa", "Sarmireg", "Sarmizge", "(colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica) Zarmitz", "Sarmazege", "Sarmizege" etc. Numele ar putea
Sarmizegetusa Regia () [Corola-website/Science/299029_a_300358]
-
XIX-lea citirea "Zermi-zegétousa", prima parte comparând-o cu "harmyá" din sanscrită „vatră; cămin; familie” și cu cuvântul armenesc "zarm(i)" „familia suboles”, sensul final presupus de Tomaschek fiind „casa națiunii (getice)”. Aceste încercări și altele de a afla semnificația toponimului "Sarmizegetusa" au generat teorii care rămân doar la stadiul de ipoteze. Cetatea de pe Dealul Grădiștei este cea mai mare dintre fortificațiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălțime, fortăreața a fost centrul strategic al sistemului
Sarmizegetusa Regia () [Corola-website/Science/299029_a_300358]
-
tracă. Nu există practic nici un text în limba dacă a cărui autenticitate sau a cărui apartenență la această limbă să fie unanim certificată de specialiști. Există implicit ipoteze și speculații, uneori contradictorii. Izvoarele grecești și latine transmit o serie de toponime și hidronime, precum și nume personale. "Vezi și: Listă de denumiri geografice dacice" Remarcabilă este lista de plante dacice dată de Dioscoride Pedanios . Citând o lucrare a lui Androtion, Claudius Aelianus ("Felurite istorioare", VIII, 6) scrie că „se spune că dintre
Limba dacă () [Corola-website/Science/296677_a_298006]
-
nu era locuită de Sciți, ci de Geți : sunt așadar slabe șanse ca Ioan Casian să fi fost scit, chiar dacă mulți hagiografi și comentatori au dedus asta din numele regiunii, parte din provincia romană Mœsia inferior. Însfârșit, conform studiilor istorice, toponimul Casimcea nu este atestat înaintea sec. XVI și provine din patronimul musulman Kasım (« darnic »). Din punct de vedere arheologic și istoric, nimic nu dovedește legături între persoana lui Ioan Casian și valea Casimcei, nici existența vre-unui „trib scitic al Casienilor
Ioan Casian () [Corola-website/Science/312393_a_313722]