762 matches
-
că numele putea fi dat inițial Văii, care este plină de humă calcaroasă (deci praf) și ulterior trecut prin transfer apei care curge pe această vale, am putea evita complicațiile unei metafore, care e o figură de stil rară în toponimie, unde mult mai obișnuită este observația obiectivă. Prut Este numele unui afluent de stînga al Dunării, lung de 742 de kilometri pe teritoriul Romîniei, și care constituie granița de stat dintre Romînia și Republica Moldova. De la acest hidronim s au format
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
numele apare de opt ori și desemnează patru sate (din județele Bacău, Caraș-Severin, Suceava, Vrancea), trei rîuri (afluenți ai Bistricioarei, Sucevei și Putnei- Putna Întunecoasă) și două rezervații naturale (în județul Vrancea). Forme identice sau foarte asemănătoare se regăsesc în toponimia diferitelor țări de limbă slavă, ceea ce ne indică o sursă etimologică slavă. Într-adevăr, este general acceptată baza apelativă slavă put, „drum“, cu sufixul -în (sensul fiind „vale cu drum“ pe ea). Geograful Ion Conea, care a fost un cercetător
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Sătmar > Săcmar). Etimonul este, fără îndoială, sl. rŭdŭni > rudna (< ruda, „metal“, „pămînt roșu“ + sufixul na), forma germană, Rodenau, fiind o etimologie populară, care o apropie de apelativul Roden, „desțelenire“. Slavul Ruda este prezent, în formă simplă, compusă ori derivată, în toponimia țărilor învecinate: slov. Rudna Gora; srb. Rudno; ucr. Rudno, Porudno; slovac Rudina, Rudna; srb. Rudna; slov. Rudnik; cr. Rudenice, Rudničko; srb. Rudnjak, Rudŭnikŭ, Rudinice, Rudenica, Rudnica; ucr. Rudnyky, Rudenko, Rudenka, Porudenko; pol. Rudnik. Forma romînească Rodna și cea săsească Rodnă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
summus, -a, -um, „ascuțit“ (cu u urmat de nazală > î, ca în aduncus, „adus“ > adînc). Denumiri create după un model similar nu sunt rare pe teritoriul romînesc: Ascuncelul, Delcel, Muncel, Muscel, Săcel etc. Vasile Frățilă, care a cercetat în amănunte toponimia zonei Tîrnavelor, în care se află localitatea Sîncel, precizează că vechea vatră a satului este situată în apropierea a două vîrfuri (denumite Kicui și Kisc, deci Picui și Pisc, în pronunția dialectală) care poartă nume sinonime cu toponimul de care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cursul superior al Streiului, probabil același cu Stroia (1366 Stroyafalva, 1387 Stroya), este pesemne un diminutiv plural (de la vechiul Stroia), după modelul Coziele (Cozyelye, Kozolya) < Cozia. Originea toponimului Strei oferă încă un argument la constatarea lui Ovid Densusianu privind corespondențele toponimiei și onomasticii romînești de origine slavă din Hațeg cu numele de origine slavă din nord-estul Carpaților. Tîmpa Este numele unor vîrfuri din Munții Gurghiului, Ignișului, Postăvarului (deasupra Brașovului), al unei culmi din Podișul Babadagului, al unui deal din Piemontul Cîndeștilor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
non è vero, è ben travato (dacă nu e adevărat, este totuși foarte potrivit), am repovestit pe scurt legenda, care s-ar putea să aibă un sîmbure de realitate, cu mici „înflorituri“ necesare adecvării la mentalitatea celor mici. Revenind la toponimie, trebuie să spunem că în Dobrogea mai sunt cîteva nume de locuri formate de la apelativul ghiol, „lac“, de origine turcească: Agighiol („lacul amar“), Sarighiol („lacul galben“), Siutghiol („lacul lăptos“), Ghiol Punar („Fîntîna Lacului“ sau „Lacul Fîntînii“). Cît privește numele de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ridicătură de teren“), Rucăr („stîncă, piatră“), o parte dintre toponimele romînești cu finala -ui, -lui, -țui etc. (Bahlui, Călmățui, Covurlui, Desnățui, Teslui, Vaslui etc.) Gustav Weigand are meritul de-a fi atras primul atenția asupra influenței turcice, îndeosebi cumano-pecenegă, în toponimia și antroponimia romînească, dar, lăsîndu-se „furat“ de noutatea și interesul stîrnit de această idee, a exagerat cu identificarea, uneori fără criterii prea riguroase, a toponimelor rezultate din această influență, astfel că, într-un studiu de sinteză asupra numelor de rîuri
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Dolj și a unei păduri din Cîmpia Desnățuiului. Prin polarizare, a fost format numele sa tului Vîrvoru de Jos (numit anterior Ruptura, nume care s ar putea să fi părut „nepotrivit“ pentru locuitori). Toponimul este nu numai un unicat în toponimia romînească, dar și un „rebel“ etimologic, care nu se lasă ușor dedus din sau asociat cu alte nume de locuri. Apropo de Ruptura, evident că numele nu are nimic jignitor, ci rezultă din toponimizarea entopicului ruptură „pădure doborîtă de furtună
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
observația lui Calude Lecouteaux, conform căruia literatura de divertisment lasă urme adânci în tradiția populară (dând elocventul exemplu al romanului Alexandria, care în mitologia populară românească este sursa unor imagini puternice precum blajinii, căpcăunii, calul năzdrăvan Ducipal, influențând chiar și toponimia, Cheile Turzii păstrând încă urmele potcoavelor lui Ducipal).349 De asemenea, trebuie să aducem în discuție și personalitățile ridicate la rangul de imagini mitice, fie pe filieră istorico-politică (Che Guevarra, cu viața sa calchiată parcă după o tragedie antică, personajul
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
perioada imediat postbelică. Distrugând din temelii nu doar sistemul de reprezentări sociale ale trecutului consacrat în urma "revoluției naționale", cât și întreaga infrastructură instituțională a ordinii mnemonice (desființarea Academiei Române, închiderea muzeelor existente și deschiderea altora ca de exemplu Muzeul Româno-Rus, schimbarea toponimiei citadine prin rebotezarea numelor străzilor, sau chiar și a unor orașe Brașovul devenind în 1950 "Orașul Stalin" etc.), faza inițială a comunismului românesc a construit în schimb o memorie socialistă sovieto-centrică. Noua formulă a identității românești era complet străină de
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
complexul de practici ritualice prin care anumite aspecte ale trecutului, cu întreaga lor încărcătură simbolică, sunt reproduse în prezent; c) dimensiunea indexată nominal, care cuprinde totalitatea numelor cu rezonanță istorică ancorate spațial. Aceasta se bifurcă în două ramificații: i) sub-dimensiunea toponimiei stradale, exprimată de denumirile străzilor, care, după cum a arătat convingător V. Docea (2010) într-un studiu de caz asupra straturilor nominale ale rețelei stradale a Timișoarei, se supune și ea legii actualizării politice a memoriei colective; și ii) sub-dimensiunea toponimiei
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
toponimiei stradale, exprimată de denumirile străzilor, care, după cum a arătat convingător V. Docea (2010) într-un studiu de caz asupra straturilor nominale ale rețelei stradale a Timișoarei, se supune și ea legii actualizării politice a memoriei colective; și ii) sub-dimensiunea toponimiei instituționale, dată de numele cu relevanță istorică atribuite instituțiilor publice, ca de exemplu muzeelor, teatrelor, școlilor, spitalelor etc. în care este materializat nominal panteonul național al figurilor istorice românești; d) dimensiunea stilizată artistic și imortalizată iconic, dată de totalitatea operelor
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
sau că limba română seamănă mult cu italiana. Jókai introduce În scrierile sale numeroase cuvinte și expresii românești, transcrise În ortografie maghiară, cum ar fi „pópa”, „kalugyer”, „pandur”, „Domnye Zeu”, „dráku”, „multiemescu”, „mulcám, domnule”, „norok bun”, „sze treaszka”, o bogată toponimie românească, a cărei transcriere redă fidel pronunția ardelenească („Valle Drakuluj”, „Csetátye Máre”, „Csetátye Drákuluj” etc.), precum și o onomastică românească nu mai puțin variată, care pleacă de la numele familiilor aristocratice din Principate („Ghika”, „Sturdza”), le Înregistrează pe cele tradiționale În Transilvania
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
este capabilă să convingă ușor, În plan concret ne poate surprinde Însă aria extrem de Întinsă a geografiei etnice și culturale proprii mentalității țărănești de la noi, ale cărei origini se plasează, În timp, În perimetrul epocii medievale. Astfel, numai la nivelul toponimiei tradiționale (zonă de expresie lingvistică preponderent rurală) se păstrează zeci de nume de popoare. Cele mai multe exprimă doar sensul lor principal, de etnonim, În timp ce altele desemnează chiar o trăsătură atribuită etniei respective, printr-o transformare a semanticii lor inițiale (cazul „jidovilor
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
desemnează chiar o trăsătură atribuită etniei respective, printr-o transformare a semanticii lor inițiale (cazul „jidovilor” = uriași, „liftenilor” (lituanieni) = păgâni, „letinilor” = catolici etc.). Pe lângă popoarele vecine (maghiari, secui, sași, sârbi, slovaci, bulgari, turci, ruși, polonezi, ucraineni, tătari, huțuli, lipoveni, țigani), toponimia populară Îi cunoaște pe: abhazi, cerchezi, perși, anatolieni, arabi (În forma „arap”, dar și „sărăcin” = sarazin), greci, armeni, albanezi, evrei, morlaci, bosnieci, croați, cehi, lituanieni, germani, francezi, italieni; posibil pe: flamanzi, frizoni, catalani; mai puțin credibil pe tunguși. Se adaugă
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
francezi, italieni; posibil pe: flamanzi, frizoni, catalani; mai puțin credibil pe tunguși. Se adaugă amintirea unor popoare dispărute (latini, cumani, pecenegi; posibil: alani, cazari; mai controversați: celți, goți, gepizi). Prezența unor astfel de cuvinte la nivelul limbii populare (atestată prin toponimie, onomastică și folclor), În accepțiunea lor de etnonime, atestă indubitabil un minimum de informație cu privire la popoarele respective În imaginarul social țărănesc. Mai mult, În conformitate cu mecanismul caracterizării etnice prin clișeu și stereotip, etnonimul Însuși conține adeseori, În semantica sa, trăsăturile distinctive
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
franc”, dar, potrivit sistemului său ortoepic, pronunția este tot „frânc”, așa cum o dovedesc republicările sau transcrierile de texte latinizante În ortografie chirilică, situație În care „franc” devine „frânc”. „Frânc” este un cuvânt vechi În limba română și prezența sa În toponimie și onomastică Îi dovedește clar circulația populară, chiar dacă atestările scrise pot conduce, În paralel, și spre origini culte, cărturărești. Apare În documente slavone din Moldova și Muntenia Încă Înainte de 1521, Îndeosebi ca antroponim: „anume Frâncu”, la 1468, „Frâncul cu fiii
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
anterior, este aceea de „catolic”. Într-o altă definiție consemnată lexicografic, „frânc” Îi desemnează pe toți cei care sunt catolici și se supun Bisericii latine. Această accepțiune prezintă o puternică sinonimie cu termenul „lătin” sau „letin”, prezent de asemenea În toponimie și mai ales În folclor, deci la nivelul expresiei populare. „Lătin” semnifică În primul rând „catolic”, vizând o entitate confesională, și nu etnică sau lingvistică, termenul fiind legat Îndeosebi de atributul „latin” al ritului catolic, definit În opoziție cu cel
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, Editura Academiei, București, 1979. Hodoș, Nerva; Ionescu, Alexandru Sadi, Publicațiunile periodice românești, Tipografia Carol Göbl, București, 1913. Iordan, Iorgu, Dicționar al numelor de familie românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1983. Iordan, Iorgu, Toponimia românească, Editura Academiei, București, 1963. Kiss, Erzsébet F., Az 1848-1849-es magyar minisztériumok șMinisterele maghiare din 1848-1849ț, Akadémiai Kiadó, Budapesta, 1987. Marica, George Em., Foaie pentru minte, inimă și literatură. Bibliografie analitică, cu un studiu monografic, Editura pentru Literatură, București, 1969
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Bases of Social Behaviour, Rinehart and Winston Ltd., Holt, 1969; George Eaton Simpson, John Milton Yinger, Racial and Cultural Minorities, Plenum Press, New York-Londra, 1985; Serge Moscovici (coord.), Psychologie sociale, Paris, 1990; Ion Radu, Psihologie socială, Cluj-Napoca, 1977. Iorgu Iordan, Toponimia românească, București, 1963, pp. 261-293: „Toponimice formate de la nume de popoare”; Vasile Bogrea, recenzie la Iorgu Iordan, „Nume de localități românești provenite de la nume de popoare”, Anuarul Institutului de istorie națională (Cluj-Napoca), I, 1921-1922, pp. 384-391. Vezi studiul lui Sorin
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
dintre imaginea de sine și hetero-imaginile unei colectivități, vezi și Dionisie Petcu, Conceptul de etnic, e.s.e București, 1980, pp. 182-185. Vezi supra, trimiterile de la notele 989 și 990. Tache Papahagi, loc. cit. (glosă din anul 1588). Iorgu Iordan, Toponimia românească, Editura Academiei, București, 1963, pp. 252-253 și Vasile Bogrea, op. cit., p. 389. Vezi infra, pe larg. Atestat și la aromâni, vezi Tache Papahagi, op. cit., sub voce „lătin”. Vezi Plângerea sfintei mănăstiri a Silvașului sau Petru Maior XE "Maior" , Istoria
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
000 m. Înspre nord-est comuna Vama este străjuită de pintenul Obcinei Feredeului, care se termină în dreptul comunei, între pârâul Hurghiș și Valea Moldoviței, cu denumiri locale „Stigoaia” și „Barbușca”. Spre răsărit este străjuită de culmi ale Obcinei mari, care în toponimia locală poartă numele de „Runcul Focșii”. Înspre sud se întind culmile Buzăului și ascuțitei, iar înspre vest culmea Hasnași și Râpa Roșie. Din punct de vedere geografic, comuna Vama se învecinează la nord cu comuna Frumosu, la nord-est cu Poiana
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]
-
apărare constând din întăriri de lemn ori piatră, locuri de popas, toate acestea neputând exista în absența unor organisme politice, fie și incipiente. Lipsa documentelor scrise este completată, în chip fericit, de alte categorii de izvoare, cum sunt hidronimia și toponimia <footnote Nicolae Grămadă, Toponimia minoră a Bucovinei, vol.II, Ed. Omnia, 1996, p. 449-500. footnote>. Partea superioară a râului Moldovița poartă numele de Argel, vechi cuvânt dacic, din fondul indo-european, cu rădăcina ard-, vehiculat de vechii locuitori carpi și costoboci
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]
-
de lemn ori piatră, locuri de popas, toate acestea neputând exista în absența unor organisme politice, fie și incipiente. Lipsa documentelor scrise este completată, în chip fericit, de alte categorii de izvoare, cum sunt hidronimia și toponimia <footnote Nicolae Grămadă, Toponimia minoră a Bucovinei, vol.II, Ed. Omnia, 1996, p. 449-500. footnote>. Partea superioară a râului Moldovița poartă numele de Argel, vechi cuvânt dacic, din fondul indo-european, cu rădăcina ard-, vehiculat de vechii locuitori carpi și costoboci și de urmașii lor
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]
-
românești, stăpânirea lor a durat aproximativ 100 de ani ( 1241-1359 ), iar incursiunile prădalnice în Țările Române, Ungaria, Polonia și Rusia au continuat în secolele următoare. O dovadă a deselor incursiuni făcute de tătari din Moldova spre Transilvania o avem în toponimia locală: Drumul Tătarilor - o ramificație a acestuia trecea prin Vama și, într-o legendă locală, „Românii și tătarii”, auzită de Simion Florea Marian „de la mai mulți români din Vama”, se povestește despre salvarea satului și locuitorilor de către o vămeancă, care
600 de ani de istorie ai satului vama by Ion Cernat, Elena Lazarovici () [Corola-publishinghouse/Science/83083_a_84408]