1,558 matches
-
că printre acele imagini se amestecau, involuntar, și amintiri ale copilăriei sale.) Un subsol Într-o penumbră maladivă, În fumul țigării și al miasmelor de vin; scene jalnice cu certuri de familie, bătăi, urlete, plînsete cu sughițuri; ploșnițe plesnind sub torța hîrtiei de ziar, pe cînd flacăra lingea striurile din fierul patului de campanie; despăducherea, aidoma maimuțelor, seara, la o lampă chioară, pe cînd copiii se aplecau unul deasupra creștetului celuilalt găsind la rădăcina smocurilor de păr bălai sau negru ciorchini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
să mai dreagă ceva pe la cuștile cu fiare sălbatice, deși cîțiva dintre ei rămăseseră, totuși, de strajă, la intrarea În grotă, cît durau pregătirile hecatombei, la care mulțimea, gloata păgînilor, avea curînd să se desfete. 6. Și iar veniră cu torțe, care luminau altcumva grota, parcă mai sfredelitor, veniră cu cîntări și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia de cîntările lor pioase, de rugăciunile lor, răsunau vocile preoților, glasurile copiilor, ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia de cîntările lor pioase, de rugăciunile lor, răsunau vocile preoților, glasurile copiilor, ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor de Îngeri. De Îndată grota se va Împînzi cu fumul torțelor și de mireasma tămîii, toți cîntau Într-un glas Întru slava Domnului, preoți, copii și ei trei, Dionisie, Malhus și cuviosul păstor Ioan, cîntau Într-o simțire psalmi Întru slava lui IIisus Nazarineanul, Făcătorul de Minuni și MÎntuitorul. Și dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dacă se aflau deja la porțile raiului? Era oare capătul coșmarului și al nălucilor sau era mîntuirea lor? Îi privea cu inima strînsă, tot așa cum și ei Îi priveau din logii pe cei trei. Și el le văzu, În pîlpîirea torțelor, chipurile și straiele și se Înfricoșă, căci straiele le erau dintr-o țesătură străvezie, erau din purpură și viermi, din piei de oaie Înroșite și aveau podoabe de aur, argint și aramă. Iar fiecare ținea la pieptul său cîte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca sub ei, În negura de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor, Însă adîncurile adîncoase erau aievea În cugetul lor treaz de lunatici: auzea cum se surpa piatra sub tălpile goale ale acelora care-l purtau, cum se prăvăleau pietrele, sărind de pe o stîncă pe alta, ciocnindu-se sfredelitor și năprasnic, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a fost redactor al revistei „Viața Românească” din Iași, condusă de G. Ibrăileanu. A debutat în literatură în 1920, iar primul volum de versuri „Pământ și soare” i-a apărut în 1927. A colaborat la publicațiile „însemnări ieșene”, „Adevărul literar”, „Torța”, făcând parte din intelectualii grupați în jurul lui Mihail Sadoveanu. A contribuit la culturalizarea satelor, a depusă o apreciabilă muncă obștească în cadrul ateneelor populare. După o boală grea, s-a stinsă din viață la 9 martie 1964. Datorăm aceste câteva cuvinte
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
cu o grație decentă. În zâmbetul lor potolit există o ironie indulgentă. Își amintesc că și ei au călcat în picioare, cu tot atâta gălăgie și cu tot atât dispreț, o generație sastisită, și prevăd că acești bravi purtători de torțe vor ceda la rândul lor locul altora. Nu există ultimul cuvânt într-o asemenea privință. Noua evanghelie era deja veche când Ninive își înălța spre cer măreția. Aceste cuvinte îndrăznețe care le par atât de noi celor ce le rostesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
În cruce. La mijlocul punții era un tambuchi care dădea spre cală. Poate că Încărcătura navei avea să Îi dezvăluie misterul. Apucând o cange, o Înfășură iute Într-o cârpă gudronată care zăcea pe jos. Din câteva mișcări de amnar, aprinse torța improvizată, iar apoi se aplecă În gol, făcând lumină. Nu văzu echipamente, vergi sau vele de schimb, nici vreun fel de produse alimentare, nici provizii de apă sau de vin. Nici un spațiu de dormit pentru echipaj, nici bucătărie, nici arme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de parcă abia și-ar fi Întrerupt o conversație În fața câtorva cupe de vin, surprinși de un somn neașteptat. La picioarele lor, o grămadă de fragmente metalice, În mijlocul unei bălți de lumină. Dante se aplecă Într-acolo, cuprins de curiozitate, apropiind torța. Văzu un soi de mecanism Încâlcit de pârghii și de roți dințate, pe ale căror suprafețe de lemn lucios și de aramă flacăra aprindea mii de reflexe. Era Înalt de două picioare, probabil cam tot pe atâta de lat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Pe buzele violacee erau niște tăieturi adânci. Ca și când nenorocitul și le-ar fi mușcat până la sânge, În ultimele sale clipe de viață. Apoi adulmecă resturile de lichid din cupă. - Dar cum au murit? Poetul Îi arătă lui bargello cadavrul, apropiind torța de chipul acestuia. - Vezi buzele și limba umflate? Ca și când s-ar fi sufocat Într-un aer prea Încărcat, explică el Îndepărtând flacăra de fața mortului, a cărui barbă Începuse să se cârlionțeze din pricina căldurii. Otravă. N-a fost un atac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o parte atunci când Încărcătura gemea cu glasul ei metalic, ca și când ar fi fost conștient că transporta frânturi din infern. - Deschideți poarta pentru autoritatea Florenței, strigă cu ultimele puteri către santinela din turn, care Încerca să se uite În jos Întinzând torța printr-un gol al crenelurilor. În lumina crepusculară, șirul de cai și de oameni istoviți era o masă confuză de forme Întunecate. - Și nu mai trageți de timp! Executați ordinele mele imediat! mai strigă poetul. - Du-te naibii! Îi strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pentru a-i tăia calea de scăpare. Cu un gest de dezamăgire, călugărul se uită În jur, căutând o alternativă, se dădu și mai Înapoi, până aproape În spatele altarului, iar apoi, pe neașteptate, răsturnă cele două suporturi din fier pentru torțe, Încercând să Îl lovească pe Dante. Acesta Însă evită lovitura, Încercând la rândul lui să prindă cu țărușul una din gambele călugărului. Totodată, se uita spre ușă cu coada ochiului, temându-se să nu mai vadă apărând și alți adversari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pustie. Într-o parte a Încăperii, pe lângă perete, se ridica o scară din piatră, care probabil că ducea la vechile chilii ale călugărilor. Se avântă pe trepte În sus, de unde părea să vină o licărire. Trebuia să fi fost o torță sau o lumânare aprinsă la etajul superior. Străbătu coridorul aruncând câte o privire În fiecare chilie goală, apoi se aventură În ultima, cu daga În mână. Chilia nu era pustie. În picioare, rezemată de peretele din fund, femeia pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de bargello, și care era ținută În grajdurile de la San Piero. Îi făcu semn să Îl urmeze și se Îndreptă spre Priorat. O coti la dreapta pe o străduță laterală, spre râu. În fața lor, În depărtare, Începeau să se Întrevadă torțele de pe Ponte Vecchio. La o răscruce, i se păru că zărește niște umbre ce se furișau grăbit pe lângă zidurile palatului din față. Dar nimeni nu păru să Îi bage În seamă. Era istovit, cu veșmintele leoarcă de o sudoare insalubră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
până la poarta de la San Piero. În fața mânăstirii, rezemați de coloanele de la intrare, doi străjeri dormitau. Se dezmeticiră la auzul pașilor, Înaintând alarmați, cu lăncile Întinse spre dânșii. - Sunt priorul Comunei, zise Dante pe un ton sec, arătându-se În lumina torței pe care unul din cei doi o strângea În mână. Dați-vă la o parte! După un moment de ezitare, oamenii se dădură În lături. Poetul surprinse clar privirea ironică cu care se zgâiseră la femeia care Îl urma. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
centaur călărit de un bărbat purtând o mască cu două fețe, care venea Înapoia carului, izbind cu copitele În dalele de piatră. - Un centaur? murmură Dante. Fără să ia În seamă Întreruperea, Marcello continuă: - Înaintea carului pășeau șapte fete purtând torțe mari, aprinse, urmate de șapte bătrâni Încununați, În veșminte grecești. Și apoi alți șapte bărbați, cu straie lungi, acoperite cu semne cerești, precum și doi cavaleri În armură de luptă. Unul ducând În mână o spadă lucitoare, În care se oglindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o carte. Marcello Își trecu o mână peste frunte, ca pentru a șterge acea priveliște. Expresia lui devenise dură. - Înțelegi sensul acestei alegorii? - Desigur. - Dacă așa e, atunci ascuțimea minții și Învățătura dumitale sunt cu adevărat mari. - Fetele care agită torța sunt cele șapte arte liberale, iar cei șapte bătrâni care vin după ele, cei șapte Înțelepți din epoca străveche, despre care au povestit grecii. Cei șapte bărbați Înstelați sunt corpurile cerești care se rotesc În jurul Pământului, carul acela mare În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
omeniri Întemnițate Îndărătul acelor uși umile, naufragiați agățându-se de fărâmele unei epave plutitoare. În cele din urmă, ajunse la destinație. În depărtare se zărea deja umbra Întunecată a centurii de ziduri, Împodobită În Înălțime, ca de o constelație, de torțele santinelelor din gardă. La mică distanță de stradă se ridica un șir de coloane din marmură, Înalte de cel puțin cinci coți, unele Încă având deasupra lor capiteluri. În față, rămășițele sfărâmate ale unei scări care, după numai două trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Noaptea Colțul din spate al baptisteriului era foarte aproape de vechile construcții Îngrămădite de jur Împrejur, de care Îl despărțea doar o ulicioară Îngustă. În acel punct, masa de piatră ascundea complet catedrala Santa Reparata și nici măcar un slab reflex al torțelor aprinse În piață nu ajungea până acolo. Dante aștepta de mai bine de un ceas. Un strigăt se repeta la intervale regulate, poate un bolnav care Își urla angoasa. Ori poate cineva se zvârcolea sub loviturile demonilor. Încetul cu Încetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o mantie de in ușoară, care Îl acoperea până În partea de jos a figurii. Purta pe cap o pălărie de paie, ca de țăran, coborâtă pe frunte În așa fel Încât să lase la vedere numai ochii. Totuși, cu toate că mica torță abia de reușea să Împrăștie puțin bezna din galerie, priorul Îl recunoscuse imediat pe neobișnuitul vizitator, care Îl fixa fără să ia În seama tăișul de oțel ce Îl amenința de la câteva degete depărtare. Monerre se apropie, oprindu-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lua din nou la goană. Străbătuse cel puțin două sute de pași când fu nevoit să se oprească din pricina gâfâielii care Îi tăia respirația; se aplecă pe genunchi ca să Își recapete suflul. În față, dincolo de capătul străduței, vedea un vârtej de torțe, dinaintea porții bisericii. Abia sunase de vespere și era Încă destulă lumină. Flăcările acelea aveau un scop cu mult mai sinistru, gândi el, reluându-și alergarea. Strada din fața portalului abației era năpădită de un număr mare de oameni Înarmați. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o expresie nemângâiată. - Chinul și marele masacru, murmură apoi pe un ton bombastic mișcându-și pumnalul În sens circular, asemenea unui actor de mâna a doua aflat pe scenă. Toată partea de sus a turnului era În flăcări, asemenea unui torțe uriașe În noapte. Din pricina căldurii, tuful din construcție Începuse să se carbonizeze și el, iar vântul Îl purta Într-un nor infernal de scântei. Dacă cineva se refugiase acolo sus, nu mai putea fi de acum decât cenușă spulberată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Trebuie să fugim pe acolo, zise arătând spre deschizătura din capăt. Ajută-mă, În doi putem reuși. Învingându-și scârba pe care acea deschidere fetidă i-o stârnea, se coborî În pasaj. Nu era vreme să facă rost de o torță, iar aerul era atât de plin de miasme, Încât orice flacără l-ar fi făcut de nerespirat. În depărtare, Întrezări o galerie ce pătrundea În zid. Începu să Înainteze de-a bușilea, pipăind pereții pentru a se orienta. Tavanul galeriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sa greutate și dispăru În interior, trăgând după sine etajele intermediare. Dante se Întoarse instinctiv, exact la vreme ca să mai zărească o masă de grinzi incandescente ce se prăbușea străfulgerând intermitent prin ferestruicile din zid, ca și când o oaste amețitoare de torțe ar fi coborât vijelios pe scări. Sus, mai rămăsese doar cercul de creneluri carbonizate, o vatră enormă din care ieșeau fum și flăcări roșiatice, aidoma fălcilor unui balaur care Încerca să muște cerul. Intuind prăbușirea, asediatorii se retrăseseră, lăsând pradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante Încercă să se repună pe picioare, făcând apel la ultimele sale puteri. - Straja de la Porta ad Aquilonem a chemat ajutoare, crezând că a izbucnit un incendiu În San Giovanni. Când am sosit, baptisteriul strălucea În noapte de parcă mii de torțe ardeau Înăuntru. Ce s-a petrecut? Îl Întrebă pentru a treia oară căpetenia gărzilor, arătând spre mașinăria din colț și spre oglinzile Încă rezemate În nișele din pereți. Și cine a spart balustrada cristelniței? Ai fost domnia ta? Ai Înnebunit? Vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]