119,186 matches
-
Povestea acestei redacții e un adevărat film documentar despre România postdecembristă și un extraordinar prilej de meditație în fața schimbărilor incredibile care s-au produs în numai cîțiva ani. Personajul e redactor de cultură, la fel și colegul Luca și împreună trăiesc umilințe de necrezut. Știrile despre cărți sau teatru nu-și găsesc decît cu greu locul printre atrocități inventate și crime reale, servite constant de reporterii de teren și de corespondenți, mai ales cei din Moldova. Redactorii de cultură se complac
Felicia Mihali - romanele scrise în România by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14818_a_16143]
-
anii de comunism nu a oferit suficient pentru a hrăni conștiința publică. Și asta s-a văzut limpede din primele zile de libertate, de la 28 ianuarie 1990, zile și zile de-a rândul, chiar până azi în anumite aspecte. Scriitorii trăiesc poate încă în iluzia luptei lor cu formele 'răului', dar numai dacă privim rezultatele și imaginea este foarte tristă. Care este percepția românilor despre proprietate? Cum este posibil ca generații de români să fie educați apelând la clasicele referințe literare
Generații by Marius Dobrin () [Corola-journal/Journalistic/14841_a_16166]
-
mînecă al intrării în NATO și atunci s-a grăbit să pluseze la timp. Premierul știe că intrarea în NATO nu va aduce belșug peste noapte în România, și că, după primul moment de entuziasm, românii își vor reaminti că trăiesc prost. Și vor fi nemulțumiți că trăiesc la fel de prost. Decontul acestei nemulțumiri nu-l poate plăti decît premierul care, de la începutul mandatului său, a jucat un rol de premier-președinte, călcîndu-se adesea pe picioare, la atribuții, cu Ion Iliescu. Cel din
O Constituție pentru un președinte by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14861_a_16186]
-
s-a grăbit să pluseze la timp. Premierul știe că intrarea în NATO nu va aduce belșug peste noapte în România, și că, după primul moment de entuziasm, românii își vor reaminti că trăiesc prost. Și vor fi nemulțumiți că trăiesc la fel de prost. Decontul acestei nemulțumiri nu-l poate plăti decît premierul care, de la începutul mandatului său, a jucat un rol de premier-președinte, călcîndu-se adesea pe picioare, la atribuții, cu Ion Iliescu. Cel din urmă a acceptat probabil să stea mai
O Constituție pentru un președinte by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/14861_a_16186]
-
și prost îmbrăcat, care îi declară de îndată că el e genial. Fug împreună spre Elveția, Italia și Paris, se vor căsători abia douăzeci și șapte de ani mai târziu, vor avea doi copii cu destin tern și tragic, vor trăi permanent în exil într-o solidaritate agitată, ca doi anarhiști hotărâți și, în ciuda tuturor nefericirilor, foarte veseli. Acest ciudat însoțitor al Norei e scriitor, iar ea e singura care are dreptul să-i spună Jim. De multe ori, el o s-
CARTEA STRĂINĂ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14859_a_16184]
-
sau de morală. Pentru că poartă o rochiță fără sutien și o pălărie de soare franțuzească, individul trage concluzia că trebuie să fi practicat sporturi de noapte cu cetățeni străini. Din filele de jurnal aflăm că Ghe e un bărbat "emancipat": trăiește din salariul de economistă al nevestei, cu care întreține raporturi sexuale cel mult o dată pe săptămînă și nici nu comunică prea mult, pe care o suspectează că-l înșală și se gîndește cum ar fi să o strîngă de gît
Spune-mi ce parfum folosești... ca să-ți spun cine ești by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/14866_a_16191]
-
cauză. Poate că în ziua în care anumiți bărbați din România se vor lămuri că rafinamentul feminin nu e sinonim cu "cea mai veche meserie din lume", anumiți scriitori români vor înceta să ne producă, nouă, celor care considerăm că trăim printre ființe umane și nu printre obiecte de uz, indignare sau zîmbete strîmbe de jenă - în funcție de sex - la contactul cu personajele feminine din cărțile lor. Liviu Ioan Stoiciu - Undeva la Sud-Est, Editura Cronica, Iași, 2001
Spune-mi ce parfum folosești... ca să-ți spun cine ești by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/14866_a_16191]
-
cine. I.L. Caragiale, privit în timpul vieții cu o anume suspiciune, abia dacă are, după moarte, o străduță, în același timp centrală și dosnică, adică puțin umblată, și o intrare. Este vecin cu Maria Rosetti, care, exact ca pe vremea cînd trăia, stă alături de C.A. Rosetti, îl urmează, ca să nu spunem că îl urmărește. Rosetti are însă și o piață, cu statuie, doar pentru el. De altfel pașoptiștii sînt bine reprezentați topografic: istoria le-a dat bulevarde și piețe centrale, în timp ce
Topografia nemuririi by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14854_a_16179]
-
Molière, Șt.O. Iosif cu Cerna și Anghel, bulevardul Goga cu străduța Blaga, Alexander von Humbolt cu... Ion Morțun etc. Dintre numele care lipsesc din biblioteca stradală a Bucureștiului sînt Costache Negruzzi (există doar fiul său, Iacob, poate pentru că a trăit atît de mult încît să fie contemporan și cu strada Eminescu și cu intrarea Camil Petrescu), Mihail Sadoveanu (există în schimb strada Baltagului), Ion Barbu (ironia soartei face să fie reprezentat doar un tiz al său, sergent), Cioran și Ionesco
Topografia nemuririi by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14854_a_16179]
-
lor. O potențează, adesea, în ochii cititorilor avizați. E drept că numărul celor care citesc pur și simplu, din proprie dorință, operele trecutului scade. E rostul școlii de a le ține vii pe calea studiului. Homer, Goethe, Eminescu și Blaga trăiesc tot mai mult grație faptului că școala nu-i părăsește. Și cît timp nu-i părăsește. Un autor consacrat de școală se numește canonic. Prestigiul lui e chiar mai mare decît al autorilor contemporani. Doar că îl citim altfel. E
Actualitatea lecturii și studiul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14890_a_16215]
-
și reciprocitate. Fără încrederea lui, fără autoritatea și prestigiul său, mi-ar fi fost infinit mai greu și, poate, imposibil. Academia s-a înființat sub patronajul lui, ca director al teatrului. Și mai e ceva: amîndoi am avut norocul să trăim anii formidabili, să întîlnim marii profesori ai școlii românești de teatru. De aici am plecat. Am citit mult, am încercat să astup multe lacune teoretice pe care le aveam, m-am plimbat pe la toate școlile din Franța, am asistat la
Am fost vindecat de blazare - interviu cu Paul Chiribuță by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14855_a_16180]
-
Academiei de Teatru de la Limoges, pe tema Antigona, studiu prezentat la Sinaia, la sfîrșitul lunii iulie, în cadrul întîlnirilor Școlilor și Academiilor de Teatru din lume. Au fost antrenați și prinși de propunerea lui Penciulescu, o propunere aproape de lumea în care trăim astăzi, o Antigona concretă, un Creon palpabil. Penciulescu a reușit să iasă de sub presiunea capodoperei, să o trateze firesc. - Radu Penciulescu a mai lucrat la Limoges un stagiu Shakespeare. Anul acesta a fost a doua colaborare. Hegel consideră Antigona cea
Am fost vindecat de blazare - interviu cu Paul Chiribuță by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14855_a_16180]
-
dlui Borbély că socotește foiletonismul retardat metodologic și pe foiletoniști, incapabili să înțeleagă literatura de după 1989, care ar pretinde alte competențe de lectură. Ce crede dl Talcioc că a susținut în fapt dl Borbély? Nu că foiletonismul și-ar fi trăit traiul, ci că "noua literatură de după 1989 nu mai poate fi abordată doar cu instrumentele empatiei participative de dinainte de revoluție [...], că mulți dintre criticii noștri consacrați ar trebui să se recicleze metodologic." Care o fi deosebirea? Dacă ne gîndim bine
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14862_a_16187]
-
a întîmplat în anii "dictaturii roșii"? H. B.: Poate contribui foarte mult! Dacă el a fost martor al deceniilor comuniste cred că are chiar datoria să se exprime, să expună cît se poate de veridic, de amplu cele știute și trăite de el. Pentru aceasta el are la îndemînă un instrument extrem de eficace și anume scrisul. Constat însă că o parte din colegii mei de aici și din România ocolesc într-o oarecare măsură evocarea ororilor trecutului. Eu nu fac parte
Hans Bergel - suferință și iertare by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14833_a_16158]
-
fac parte din această categorie. Cred că este de datoria mea, în ceea ce privește România (am plecat din țară în 1968), să vorbesc în conferințe și expuneri, să scriu fie în cărți, fie în publicații, cît se poate de mult în legătură cu cele trăite de mine, în fond adevărate secvențe din istoria secolului trecut. R. B.: D-voastră nu ați fost doar martor, ați fost și victimă a dictaturii. Ce resimțiți atunci cînd expuneți în conferințe sau evocați în scris acest capitol? În ce măsură poate
Hans Bergel - suferință și iertare by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14833_a_16158]
-
aproape toate scrierile lor urmele acestei amare experiențe pe care au traversat-o: mă refer la scrierile d-voastră, ale Hertei Müller, ale lui Richard Wagner, Werner Söllner... Ei au rămas marcați, traumatizați, de ceea ce le-a fost dat să trăiască. Dacă vorbeam de faptul că în România a apărut o vagă saturație, sub motiv că sunt încă prea vii amintirile trecutului comunist, idee pe care ați acceptat-o și d-voastră, pe de altă parte există și simptomul unei amnezii
Hans Bergel - suferință și iertare by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14833_a_16158]
-
Primul lucru pe care l-am făcut în 1968, cînd am venit în Germania Federală, a fost elaborarea romanului Dansul în lanțuri, carte care a fost tradusă și în românește și care conține experiențele mele de un sfert de veac trăite în comunismul din România. Am preferat forma epică, formula povestirii, pentru a transmite celor care nu sunt informați experiența acelor ani sumbri din viața mea. Ați enumerat cîțiva autori germani originari din România care prelucrează în cărțile lor trăirile din
Hans Bergel - suferință și iertare by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14833_a_16158]
-
explica acest lucru. Și François Furet, și apoi autorii Cărții negre a comunismului au încercat să explice fenomenul, recurgînd printre altele la argumentul valorilor universaliste ale comunismului. Care este părerea d-voastră, pentru că spuneați că într-adevăr nu poți să trăiești o mie de ani purtînd permanent povara amintirii a ceea ce s-a întîmplat, dar nici nu ai voie să uiți. Cu atît mai vigilent trebuie să fii atunci cînd observi că există deja semnele unei amnezii voite. Care este așadar
Hans Bergel - suferință și iertare by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14833_a_16158]
-
născut la Paris, în anul 1617. La Paris, am fost ucenicul lui Follin. Al lui Rhuys Reformatul, la Toulouse. Al lui Heemkers, la Bruges. La Bruges iubeam o femeie, iar fața mi-a fost în întregime arsă. După Bruges, am trăit singur. Timp de zece ani am ascuns un chip hidos într-un sălaș săpat în faleza de lîngă Ravello, în Italia. Oamenii disperați trăiesc în colțuri retrase. Îndrăgostiții trăiesc în colțuri retrase. Cititorii de cărți trăiesc în colțuri retrase. Oamenii
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
La Bruges iubeam o femeie, iar fața mi-a fost în întregime arsă. După Bruges, am trăit singur. Timp de zece ani am ascuns un chip hidos într-un sălaș săpat în faleza de lîngă Ravello, în Italia. Oamenii disperați trăiesc în colțuri retrase. Îndrăgostiții trăiesc în colțuri retrase. Cititorii de cărți trăiesc în colțuri retrase. Oamenii disperați trăiesc suspendați în spațiu la fel ca figurile pictate pe ziduri, fără să respire, fără să vorbească, fără să asculte pe nimeni. Faleza
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
iar fața mi-a fost în întregime arsă. După Bruges, am trăit singur. Timp de zece ani am ascuns un chip hidos într-un sălaș săpat în faleza de lîngă Ravello, în Italia. Oamenii disperați trăiesc în colțuri retrase. Îndrăgostiții trăiesc în colțuri retrase. Cititorii de cărți trăiesc în colțuri retrase. Oamenii disperați trăiesc suspendați în spațiu la fel ca figurile pictate pe ziduri, fără să respire, fără să vorbească, fără să asculte pe nimeni. Faleza ce domină golful Salerno era
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
arsă. După Bruges, am trăit singur. Timp de zece ani am ascuns un chip hidos într-un sălaș săpat în faleza de lîngă Ravello, în Italia. Oamenii disperați trăiesc în colțuri retrase. Îndrăgostiții trăiesc în colțuri retrase. Cititorii de cărți trăiesc în colțuri retrase. Oamenii disperați trăiesc suspendați în spațiu la fel ca figurile pictate pe ziduri, fără să respire, fără să vorbească, fără să asculte pe nimeni. Faleza ce domină golful Salerno era un perete cu fața spre mare. Nu
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
Timp de zece ani am ascuns un chip hidos într-un sălaș săpat în faleza de lîngă Ravello, în Italia. Oamenii disperați trăiesc în colțuri retrase. Îndrăgostiții trăiesc în colțuri retrase. Cititorii de cărți trăiesc în colțuri retrase. Oamenii disperați trăiesc suspendați în spațiu la fel ca figurile pictate pe ziduri, fără să respire, fără să vorbească, fără să asculte pe nimeni. Faleza ce domină golful Salerno era un perete cu fața spre mare. Nu am mai cunoscut plăcerea cu alte
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
pentru care am lucrat la Toulouse numeau romanești cărțile în care figurile înfățișau eroi de roman. Antice, pe cele cu profeți din Biblie sau cu generali din Istoria romană. Erotice, pe cele cu scene care arată cum sîntem zămisliți. Acum trăiesc la Roma unde gravez scene religioase și aceste cărți de joc scandaloase. Le vinde negustorul de stampe ce ține prăvălia Crucea neagră, de pe Via Giulia." Capitolul II În 1638, Jacob Veet Jacobsz, aurar din orașul Bruges, fu numit judecător electiv
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
Nepotul care apoi l-a părăsit ducîndu-se la Mainz. Frumusețea ei îl lăsă buimăcit. Silueta ei zveltă îl fermecă. O urmări fără măcar să-și dea seama. Ea însă îl observă. Meaume îi surprinse privirea ațintită asupră-i. Privirea aceasta va trăi în el toată viața. Fără a șovăi o clipă, își întrebă meșterul dacă ar vrea să-l prezinte fetei. Meșterul (faimosul Johann Heemkers) primi să-l ajute fără să-i pună vreo întrebare. Au mers s-o salute. Ea își
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]