745 matches
-
mai adânc amărăciunea ultimei deziluzii de cruzime maximă, fiindcă a luat forma vrăjii , Petrini ajunge la concluzia că dacă dragoste nu e, nimic nu e! Curajul scriitorului constă tocmai în a arăta mirajul acestei tenace credințe și neputința realizării ei. Tragismul răscolitor vine din revelația simultană că o astfel de veșnică și neistovită iluzie îi e proprie naturii umane. Toată partea rezervată cronicii sociale contemporane își justifică rostul în roman numai prin raportare la tema fundamental: drama erotică. Petrini mizează totul
DRAMA EROTICĂ ÎN CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1359 din 20 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377743_a_379072]
-
o supremă ironie, pentru a domoli cerbicia uriașului elefant, care zdrobește cu forța sa brută secularii copaci ai pădurilor virgine. Și, o altă cugetare, care te-ar face să surîzi, dacă n-ai simți, dedesubtul suprafeței naive, tot dramatismul, tot tragismul unei situații universale: "Ce vină au ciorile, dacă orezul e mîncat de gîște?" (338, 9); sau o alta, din care rezultă un determinism riguros primordial: Ziua nu vede bufnița, cioara nu vede noaptea" (333, 5), la care se adaugă o
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
violența unui voluntarism epuizant, al unității și al continuității... Ura de sine nu poate fi separată de ura de altul, de Occidentul hegemonie și universalist care a impus și va mai impune încă forme nepotrivite. Pentru cei familiarizați cu acest tragism intelectuali și ideologi -, autohtonismul și occidentalismul nu reprezintă altceva decît cele două fețe ale aceluiași orgoliu. Din corespondența pașoptiștilor se desprinde violența și deriziunea identitară. După ce au crezut atît de mult în națiunea ce stătea gata să se nască și
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
zvârcoli spre ceruri spre-a le sparge, Mișcând aripile-i de munți de piatră, Puterea sa cumplită contra Lui." (Demonism) La M. Eminescu nu este doar un conflict între lume și pământ, ci între om și cer, amplificând condiția finitudinii, tragismul omului sub eternitatea astrelor. Eminescu "sapă" în toate direcțiile: în jos, tăgăduind "lutul alcătuirii" ("Din carnea-i putrezită, din noroi / S-au născut viermii negrului cadavru: / Oamenii"), "sapă" în sus, spre cer, căutând răspunsuri: Fiindcă tina lumii e rea, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Andrei Șerban, cu Oedip-ul enescian, e reprodusă și imaginea marelui compozitor. N-am cunoscut această imagine și, văzînd-o, m-am cutremurat. E un Enescu macabru, neîntîlnit în nici una din ipostazele cu care ne obișnuiserăm, nici acelea lipsite de dramatism, de tragism chiar, dar departe, oricum, de aceasta, de-a dreptul sinistră. Lăsînd la o parte ingeniozitatea celor de la 22 de a ilustra pagina orbului Oedip cu fața lui Enescu, lovită parcă ea însăși de cecitate, să detașez, o secundă, imaginea reprodusă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
fața aceasta de Ianus disperat, s-o împart în două. Descopăr întîi o jumătate, apoi cealaltă. Reiese o schismă înfricoșătoare. Schisma blestemului aruncat, cui?, aș vrea să cred, celor care i-au înnegurat sfîrșitul. Și încă ceva: feței răvășite de tragism i se adaugă pumnul strîns în dreptul bărbiei, complementar, prin amenințare, privirii rătăcite. Mai mult nu se poate. E secunda ultimă, definitivă a blestemului. Ei bine, vrem nu vrem, sub această față a geniului indignat se plasează Festivalul de-acum, purtîndu-i
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Vă dați seama al cui era "organul". Ei bine, îmi revenea, prin destin pictoricesc, să fac și retuș de fotografie. Și, slavă Domnului, era ce retușa! Se-ntorceau frații de la "agrară" din teren (cum se zicea) cu imagini de un tragism incredibil. Oameni nenorociți, în opinci, cu căciuli, trudeau... cu entuziasm pe tarlalele înfrățite. Imaginile destinate paginii întîi a "organului" nu puteau, evident, apărea așa. Deci: retuș. Îi descălțam pe aliații clasei muncitoare de opinci și-i încălțam cu cizme de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
simplu fericit. 3 iulie Cînd, prin anii șaizeci, în plin stalinism, pictorul ieșean de mare onestitate întreba șoptit, în dreapta și-n stînga: ce se mai pictează, dragă? deruta celui care ucenicise în Parisul tuturor nebuniilor artei numea, de fapt, cu tragism, teroarea ideologică la care era supusă (și) pictura, numea imposibilitatea acesteia de a-și relua și perpetua vigorile antebelice, starea ei de colaps. Pentru cei mai mulți din pictorii care veneau dintr-o Românie normală se punea chestiunea "supraviețuirii". Șansa, unica șansă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
vorbă lungă, umorul recent al prim-vicelui cu iminenta dictatură de dreapta e bun doar pentru arhivele "Urzica", Pentru pace trainică, pentru democrație populară, "Krokodil" și altele, la fel de vesele. Titluri care doar prin ele însele fac poanta. Dacă nu ar ascunde tragismul pușcăriei comuniste, de care a avut parte un Nicolae Steinhardt, atunci titlul pus cărții sale despre suferință, Jurnalul fericirii, ne-ar bine dispune ca aflîndu-ne în fața unui iad distractiv (era de un comic debordant mărturisește Nicolae Balotă interpretarea, în celula
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
s-au și confecționat grosierele răngi-proptele care să veșnicească înțepenirea proletară a mastodonților pe creștetul celei mai vechi școli românești. Calcul greșit! Lumea civilizată, cu excepțiile de rigoare (ce rigoare!) asiatice sau caraibiene, s-a debarasat brusc și spectaculos de tragismul unei orînduiri contrare firii omului și continuă să facă ordine în urma imploziei. Reziduurile comunismului își perpetuează pulsiunile malefice iar spectacolul, oricum tragic, oferit recent de o Iugoslavie în sfîrșit trezită ne arată ce seve circulă încă în țesuturile alterate ale
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
dăinuirii noastre, aici. Atenție! Mintea cea de pe urmă... Doi mari prieteni: Gauguin (1848-1903) și Van Gogh (1853-1890). Atît de prieteni încît, după una din certurile lor, neiertătoare, cel de-al doilea își taie urechea. Lăsînd, în schimb, istoriei artei, prin tragismul gestului, una din capodoperele ei memorabile. (la un recent zaiafet, m-am certat cu ancestralul meu prieten, aproapele Mihai Ursachi. Vă informez că toate cele patru urechi ne sînt intacte.) Doi mari pictori prieteni, întru existență, întru artă: unul alege
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Otello pe un libret al poetului-compozitor Arigo Boito. Lucrând într-un ritm lent și fiind preocupat de revizuirea unor opere de tinerețe, Verdi a terminat lucrarea în 1886. Această operă - de altfel cea mai puternică opera a lui Verdi prin tragismul ei, o analiză aprofundată a comportamentului uman în materie de infamie și gelozie - a fost reprezentată în 1887 la Milano cu un succes grandios. Este remarcabilă pentru bogăția detaliilor aluzive în scriitura orchestrala și prin apropierea de conceptul de muzică
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
rătăcind caraghios și groaznic în starea de imponderabilitate morală, ca un corp fără chilă și fără atracția gravitațională, făcînd semne nimănui. Asemenea făpturi sînt și ele tragice, numai că nefiind clăditoare de valori existențiale, ci destrămătoarea de sinea propriei existențe, tragismul lor e derizoriu. Spectatorii unei asemenea dramaturgii populate de fantomele rătăcind grotesc în imponderabilitate, nu pot încerca decît o compasiune ironică, semn al unei complexe atitudini care semnalează inimii limitele pe care evaluarea critică le impune. Anti-eroii CALULUI VERDE, Ilie
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
de simț practic minor, cel al mediocrității incapabile să sesizeze o cît de modestă scară a valorilor ce dau sens moral vieții. Prin neașteptate tranziții din real în imaginar, de la un context social care poate genera și alienarea morală la tragismul existențial survenit ca expresie a lipsei de adevăr și de autenticitate a vieții, autorul conferă piesei sale o dinamică în stare să intereseze, luminînd, prin contrast, aspirația funciară a omului spre o fericire care înseamnă, în primul rînd, echilibru lăuntric
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
de regie (ba chiar bănuiesc că este unul din cele mai izbutite roluri ale sale din ultimii ani), dar cred că linia generală a personajului a fost gîndită într-o cheie prea blajină, prea bonomă, ceea ce estompează în mare parte tragismul condiției sale umane. Îl secondează, în schimb ireproșabil, Violeta Popescu (Mina), o mască a durerii resemnate, cu o privire terifiată de sălbătăciune rănită. În două roluri mai puțin importante, Florin Mircea (Ștefan) și Liana Mărgineanu (Vera) completează strict și eficace
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Piesă psihologică avînd ca fundal politic totalitarismul antedecembrist, " Mașina de vînt" e mai mult un poem dramatic al stărilor / ipostazelor între bărbat și femeie, un joc al renunțărilor, al pasiunilor și încleștărilor care nu poate sfîrși decît în derizoriu sau tragism. Autorul a ales să-și regizeze singur piesa, încredințîndu-le celor patru interpreți partituri dificile și nuanțate. Doina Deleanu, Constantin Pușcașu, Călin Chirilă și Livia Iorga dau viață unui spectacol plin de sensibilitate și emoție, în care realismul și metafora, poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
un unghi mai puțin așteptat, Îi vine Încă din 1925. Doi pastori, William Hazlitt și, la rând, „sublimul dandy” trec unul după altul În paginile ei. Simple portrete, nici pe departe la Înălțimea frazelor din Orlando, roman legat subtil de tragismul făpturilor bisexuate. Calitățile care Îl transformă pe Brummell Într-un „simbol al epocii” - „ciudata combinație de spirit, gust, insolență, independență” - par a face parte din Însăși filosofia de viață a Virginiei Woolf. Scriind despre prăbușirea finală a lui Brummell, ea
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
a fost o operă de artă, moartea trebuie să se transforme și ea Într-un spectacol, fie că ei se autosuprimă, membri selecți ai „clubului sinucigașilor”, cum Îl numește Sartre, fie că trec printr-o crâncenă agonie. Adevărul impresionant prin tragismul lui este că nu puțini aleg să moară foarte tineri sau În plină maturitate, iar cauzele care Îi Împing la sinucidere sunt ciudate. Pentru că le-am descris cât a fost cu putință atunci când am reconstituit biografiile celor mai cunoscuți dintre
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
echilibrare a forțelor, ci și atingerea unei tensiuni maxime. În acest chip, romanului de război, autentic și original în obiectivitatea lui, dar amenințat de monocromie, i se adaugă un veritabil roman de dragoste, de o firească idealitate și de un tragism deloc forțat. Fără să fie o capodoperă, Nebunia lumii se evidențiază în romanul românesc inspirat de primul război mondial, fiind apreciat de Perpessicius, de pildă, ca „una din întâile lui izbânzi”. SCRIERI: Simfonia morții, București, 1920; Nebunia lumii, București, 1924
CORNEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286420_a_287749]
-
teme predilecte, dar, aspirând să pătrundă câte un înțeles, poetul percepe totul ca pe un spectacol factice, tragicomic. În Declinul elegiei (1983), ochiul-spectator, martor însingurat, surprinde iluzia, „farsa” pretutindeni în „teatrul lumii”. Farsa există chiar și „în orice elegie”, puritatea, tragismul lumii fiind pierdute; doar orbirea (tema centrală a volumului) ar putea recupera „augusta lumină” pierdută. Scrisori (1988) și Uite viața, nu e viața! Poezii de lume (1992) se concentrează în jurul încercării de definire a cuvântului, în arte poetice de inspirație
COSTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
Se continuă „dialogul” cu divinitatea, rostirea întrebărilor fără răspuns asupra hotarelor de nedepășit din condiția umană. Acceptarea misterelor inaccesibile (Psalmul mut), afirmarea necesității interioare căreia îi răspunde „fantoma” divinității (Psalmistul) stau alături de răzvrătirile când vitalist-dionisiace (Marele Cioclu), când patetice în tragismul viziunii de chin absurd, sisific, prin care este interpretat destinul (Haruri), și de certitudinea pribegiei și a căutării. Morții i se opune sacrificiul salvator, împlinit prin poezie (Poetului necunoscut). Lăsate să plutească în muzicalitate și imaginar, odată cu ieșirea de sub tensiunea
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
eveniment fericit să-și schimbe menirea: „Batista de vornicel / Legată-i la prăpurel, / Batistuța cea de mire / Legată-i la năsălie”. Exprimarea metaforică intensifică dramatismul „nunții-înmormântare”, deconspirând neconcordanța dintre aparență și realitate. Tonul este solemn, iar imaginile folosite sugerează perfect tragismul momentului. Specie complexă, care surprinde viața ori moartea în multiple ipostaze, b. include uneori secvențe ce apar și în alte creații folclorice, circulația făcându-se nu numai de la acestea spre b., ci și în sens invers. Prin șlefuire îndelungată, multe
BOCET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285773_a_287102]
-
Ioan Paul II a uns 247 de sfinți și 315 preafericiți. Auguste Comte vedea în Întrupare dogma care a salvat monoteismul strict prin reintroducerea unei doze de politeism. A restabili multiplul în Unu înseamnă să plantezi trandafiri în deșert. Reconcilierea tragismului evreu cu dialectica greacă înseamnă apariția unei raze de lumină la capătul tunelului. Bergson, într-o altă ordine de idei, opunea religiilor închise, cînd zeii cetății se luptă cu și pentru ea, frumusețea unei religii deschise, în care te poți
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
martor” și închide, la prima vedere, un cerc. Platon pare să revină, prin Agathon, la Phaidros și la discursul începător. Agathon e plat, repetitiv, plictisitor de mediocru în ceea ce spune. La urma urmei e poet tragic și nu e nici un tragism în ceea ce afirmă! Robin și Brès se îndoiesc, plecând chiar de la conținutul acestui discurs și de la finalul dialogului, că Agathon ar fi fost iubitul lui Socrate. Există însă o situație care pune sub semnul întrebării platitudinea discursului lui Agathon. În
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
are propriul lui fel de a-și rata viața”. Trebuie Însă observat că, dacă În cazul lui Cioran limitele destinului său existențial au fost date de „luciditatea cronică” de care a suferit și care l-a făcut să simtă acut tragismul transparenței tuturor lucrurilor, alții, dimpotrivă, Își datorează eșecul existențial unei incapacități accentuate de conștientizare a esenței lucrurilor și a situației lor În lume. * „Toată drama ființei umane se explică prin confruntarea cotidiană dintre conștient și subconștient.” (S. Freud) Pentru că, Într-
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]