40,073 matches
-
între ipoteză și dovezile certe. Cartea lui Matei Călinescu îmbină elemente de memorialistică (autorul rememorează cîteva întîlniri esențiale cu Ioan Petru Culianu), hermeneutică din cea mai fină și ipoteze bazate pe texte-document (scrisori în principal). Matei Călinescu nu abordează direct trecutul tulbure al lui Eliade. Două sînt modalitățile prin care amortizează orice efect inutil într-o astfel de problemă delicată: privește problema prin ochii lui Culianu sau interpretează texte. în felul acesta își absolvă "eul critic" de prejudecăți... Primul pasaj surprinzator
Depinde de hermeneutică? by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15151_a_16476]
-
jurnalistică într-un subiect atît de misterios precum moartea lui Culianu. Scenariile și ipotezele sînt lăsate pe seama cititorului. Am văzut cuvîntul "antilegionar" subliniat, iar peste cîteva pagini găsim un articol despre șocul pe care l-a avut Culianu la descoperirea trecutului maestrului său. Una dintre interpretările pe care discipolul le dă Nopții de Sînziene este bulversantă, nu face decît să adîncească enigmele. "Mă gîndisem vreodată la coincidența calendaristică dintre noaptea mitică de Sînziene la români, 24 iunie - numită în titlul romanului
Depinde de hermeneutică? by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15151_a_16476]
-
strădanii hermeneutice, admițînd o contiguitate (dar nu o identitate!) greu de negat. Desigur, anumite fraze de nuanță șovină sînt supărătoare. Dar nu par dezastruoase. Din nou, depinde de hermeneutică." între "supărător" și "dezastruos" oscilează hermeneutica unui om dezorientat complet de trecutul profesorului său. O altă problemă de interpretare căreia Culianu îi găsește o soluție privește nuvela " Un om mare", nuvelă scrisă în Portugalia, în 1944. Matei Călinescu își amintește o discuție în jurul acestei nuvele. Un text al lui Culianu, publicat postmortem
Depinde de hermeneutică? by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15151_a_16476]
-
cunoscut studiu al lui Eliade, urmărește să acrediteze ideea, reluată con brio în capitolul X și în acela, final, care trage Concluzia, că Eliade, Cioran și Ionesco și-au făurit, fiecare în felul lui, dar toți trei de conivență, un trecut mitic în stare să-l facă uitat pe acela real. Cît de adevărată este această premisă-concluzie vom vedea la timpul potrivit. Deocamdată mă limitez la a-i semnala caracterul mai degrabă mitizant decît științific. Faptele prin care Alexandra Laignel-Lavastine își
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
scape pielea. Lavastine nu e mulțumită cu o explicație pe care toți intelectualii care au trăit în regimuri totalitare o înțeleg spontan. Ea ține cu orice chip să găsească în Ionesco un companion pentru Eliade și Cioran în aventura ascunderii trecutului propriu. Cum altceva Ionesco n-avea de ascuns, episodul Vichy este speculat la maximum. Lavastine merge pînă acolo încît identifică o paradigmă Ionesco în strategia ascunderii. Dacă Eliade ne îndreptățește, pînă la un punct, să vorbim de o paradigmă a
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
ocupa mintea în anii '60, comunismul. Această atitudine își află desigur coerența în demna aversiune a academicianului față de logica totalitară. Dar putem de asemenea să presupunem că anticomunismul său pasional îi va fi facilitat cîteva operații, cum ar fi ocultarea trecutului legionar al prietenilor săi..." (pagina 519). Cu acest fel de argumentare se poate dovedi absolut orice. Două sînt abuzurile majore pe care Lavastine le comite și, încă, fără nici o urmă de inocență. Primul se referă chiar la strategiile pe care
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
Să vedem cum au procedat, în aceeași concepție, ceilalți doi. Ei ar fi dorit, cu orice preț, să se impună ca scriitori, ca intelectuali francezi (Eliade, și ca american), pretinde Lavastine. Era modul cel mai nimerit de a scăpa de trecutul românesc. Trebuie spus că valoarea operei în impunerea celor doi nu pare a fi luată cîtuși de puțin în calcul de Lavastine, preocupată exclusiv de a dovedi că a existat în schimb un calcul de impunere a valorii. Tendențiozitatea, de
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
amintit, atinge în capitolele de la urmă culmi inabordabile pentru cititorii cu bun simț ai cărții. Totul (dar absolut totul) în ceea ce Eliade și Cioran întreprind, de la cărțile la amicițiile lor, e trecut prin filtrul acestui presupus calcul de obnubilare a trecutului. Prieteniile, de exemplu, adesea pur științifice, cu evrei sînt considerate "utile" ca mijloace de protecție. Delirul acuzator devine de-a binelea sistematic în stabilirea a "patru cercuri" de amiciții utile în cazul Eliade: cercul unor savanți și scriitori celebri, de
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
binelea sistematic în stabilirea a "patru cercuri" de amiciții utile în cazul Eliade: cercul unor savanți și scriitori celebri, de origine evreiască, cel al colegilor evrei, istorici sau filosofi, cu care colabora ori schimba opinii științifice, cercul celor cu un trecut similar antisemit cu al său și cercul foștilor legionari pripășiți în Statele Unite. Lipsa de logică a acestei sistematizări sare în ochi: cum pot fi puse laolaltă, ca elemente ale artei camuflajului, legăturile cu evreii și cele cu foștii legionari, cele
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
nu-l iartă că a renunțat la ale sale. Unitatea de apreciere diferă. Și ce fel de disimulare (termenul autoarei) e aceea prin care Eliade își dovedește fidelitatea, și ce fel de oscilație e aceea prin care Cioran își abandonează trecutul? Lavastine nu numai nu pare preocupată de a fi necontradictorie în demersul său, dar pare, din contra, atît de fascinată de propriile revelații, încît forțează nota pînă la absurd. Identifică, de exemplu, în istoria religiilor, așa cum o gîndește savantul Eliade
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
de fascinată de propriile revelații, încît forțează nota pînă la absurd. Identifică, de exemplu, în istoria religiilor, așa cum o gîndește savantul Eliade, trei motive, pe care le silește să explice întreg comportamentul omului Eliade, speriat cum ar fi de dezvăluirea trecutului său. Primul este motivul hierofaniei, prin care sensul se manifestă și se ascunde deopotrivă: universul laicizat al modernilor freamătă de mituri pe jumătate uitate a căror semnificație profundă ne rămîne ascunsă. Lavastine interpretează așa: Nimic uimitor în faptul de a
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
al modernilor freamătă de mituri pe jumătate uitate a căror semnificație profundă ne rămîne ascunsă. Lavastine interpretează așa: Nimic uimitor în faptul de a regăsi, cît se poate de precis, operația pe care (Eliade însuși) nu încetează a o aplica trecutului său: producînd o povestire publică în timp ce camuflezi esențialul" (paginile 420-421). Și ca și cum arbitrariul acestei interpretări n-ar fi suficient, Lavastine identifică în opera științifică a lui Eliade un al doilea motiv, al rătăcitorului Ulise. O psihanaliză de doi bani o
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
dovedește o lipsă de spirit științific pe care o egalează doar lipsa de scrupul moral a autoarei? Nu pot intra în detalii. Ar fi să lungesc peste măsură acest articol. Îi trimit pe cititori la capitolul IX (Memoria și uitarea: trecutul în opere), cel mai scandalos din carte. Lavastine n-are nici o dificultate în a scrie negru pe alb: "Că pozițiile sale ideologice, expuse și argumentate de-a lungul a sute de pagini înainte de 1945, au contribuit în mare măsură la
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
și-a construit universul mental și social al omului arhaic" (p. 454). "Să ne ferim de o lectură retrospectivă", spune Lavastine însăși. Dar tocmai acest fel de lectură îi caracterizează cartea. O dată, pentru că încarcă momentele ulterioare de semnificații extrase din trecut, ca și cum nici o schimbare n-ar fi fost cu putință, ca și cum prezentul ar fi în întregime conținut în trecut. Problema ei adevărată nici nu e "uitarea", nerecunoașterea trecutului, ci imposibilitatea prezentului de a se debarasa de trecut, ca de un păcat
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
retrospectivă", spune Lavastine însăși. Dar tocmai acest fel de lectură îi caracterizează cartea. O dată, pentru că încarcă momentele ulterioare de semnificații extrase din trecut, ca și cum nici o schimbare n-ar fi fost cu putință, ca și cum prezentul ar fi în întregime conținut în trecut. Problema ei adevărată nici nu e "uitarea", nerecunoașterea trecutului, ci imposibilitatea prezentului de a se debarasa de trecut, ca de un păcat originar care nu este iertat în veșnicie. În al doilea rînd, pentru că aplică gîndirii unor oameni din anii
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
lectură îi caracterizează cartea. O dată, pentru că încarcă momentele ulterioare de semnificații extrase din trecut, ca și cum nici o schimbare n-ar fi fost cu putință, ca și cum prezentul ar fi în întregime conținut în trecut. Problema ei adevărată nici nu e "uitarea", nerecunoașterea trecutului, ci imposibilitatea prezentului de a se debarasa de trecut, ca de un păcat originar care nu este iertat în veșnicie. În al doilea rînd, pentru că aplică gîndirii unor oameni din anii '30 standardele din anii '2000. Și încă într-un
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
de semnificații extrase din trecut, ca și cum nici o schimbare n-ar fi fost cu putință, ca și cum prezentul ar fi în întregime conținut în trecut. Problema ei adevărată nici nu e "uitarea", nerecunoașterea trecutului, ci imposibilitatea prezentului de a se debarasa de trecut, ca de un păcat originar care nu este iertat în veșnicie. În al doilea rînd, pentru că aplică gîndirii unor oameni din anii '30 standardele din anii '2000. Și încă într-un mod foarte rigid, ca și cum toată concepția noastră de astăzi
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
om de știință. Dovezile, multe pe cît de grave, pe atît de incontestabile, pe care le aduce în sprijin privesc în mai mare măsură politica de azi decît istoria de ieri. Însă istoria este altceva decît un proces politic făcut trecutului.
Istoria ca proces politic by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15164_a_16489]
-
adolescență a poeziei, tot așa cum există o poezie a adolescenței. Poeții care nu mai aparțin felului nostru de a privi poezia seamănă oarecum cu noi înșine de pe vremea cînd eram adolescenți. Dintr-o contemporaneitate adultă ei se retrag într-un trecut adolescentin. Altfel spus, devin poeți pentru adolescenți, pentru vîrsta la care cu toții descoperim poezia, cu admirabilele ei peisaje sufletești, dar și cu trucurile ei formale. Faptul că sînt altceva decît poeții fazei adulte nu reprezintă un impediment pentru formarea corectă
Poezia adolescenței, adolescența poeziei by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15208_a_16533]
-
bucureștenilor, ci și cele spirituale. Amestecul de suprarealism francez, psihoanaliză freudiană și marxism - care "iluminează" înțelegerea autorului - a lăsat urme asupra marginii noastre de Europă. Valorizarea duhurilor culturii, productivitatea fantasmelor, iată unul din rezultatele încurajatoare ale acestor amprente. Prezentul și trecutul se unesc într-o fulgerare, iluminare. Să nu uităm că iluminarea e geamănă cu orbirea. Iluminările, priviri către noi înșine. A citi între ruine Dar Iluminările sunt și străluciri pornite din miezul unor opere fundamentale către cititor. Stanțe teoretice și
A citi, în ciuda ... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15204_a_16529]
-
care, fie lucid pînă la masochism, fie, dimpotrivă, cuprins de candori adolescentine, ajunge să proiecteze idealul feminității asupra Emei (nume cu evidente rezonanțe livrești), femeia iubită devenind unicul reper într-o existență ternă, lipsită de sens. Printr-un du-te-vino între trecut și prezent, naratorul-personaj recreează totodată și secvențe ce țin de background-ul social: episoadele navetei în diverse comune ale țării, în perioada ceaușistă (la acest capitol unele pasaje amintesc de atmosfera romanului șaptezecist, de pildă de Refugiile lui Augustin Buzura
Un roman al ratării by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15238_a_16563]
-
shi-i cu tine" etc.; unii utilizatori ai computerului transcriu (economic) cu sh doar acest s dialectal, în vreme ce s din limba literară rămîne nemarcat (shi = și, ca pronunție pentru ce, dar și = și): "shi băieți creativi moldovenii noștri, îmbină modernul cu trecutul și încearcă să prindă doi iepuri dintro lovitură...". Mai rar e notata în mesaje închiderea lui e la i, de altfel o trăsătură general populară ("unile bîrfe se adeveresc"), chiar dacă este fixată oarecum în stereotipurile despre vorbirea moldoveneasca ("pi moldovenește
"Tsii shiuda?" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15246_a_16571]
-
cu înregistrarea informațiilor. În 1945, Tani devine prizonier al sovieticilor, iar după ce China devine Republică Populară, în 1949, este acuzat de maltratarea prizonierilor și condamnat la 17 ani de închisoare. Kamata Hiroshi, însă revine acasă după război și, ascunzându-și trecutul, devine un reputat profesor la o Facultate de Medicină. Scrie lucrări strălucite în domeniul infecției bacteriologice, pe baza experimentelor făcute pe prizonieri în timpul războiului, căci "întreaga știință actuală se bazează pe aceste experimente" spune dramaturgul Den Fujita. Piesa debutează cu
Un japonez la București by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15251_a_16576]
-
problemelor pe care le ai în viață. Nepoata decide să păstreze copilul, care devine astfel simbolul nașterii unei noi generații în Japonia. Nu se știe ce fel de viitor va avea acest copil, unul frumos sau unul cumplit, fiindcă ororile trecutului se pot oricând repeta. Am vrut să-l fac pe spectator să reflecteze la această posibilitate, copilul va putea alege orice cale, nu neapărat cea mai fericită... L.V.R.: Am citit de curând cartea prozatorului german Bernhard Schlink, Cititorul. Se vorbea
Un japonez la București by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15251_a_16576]
-
despre ororile făcute în timpul războiului de japonezi? D.F.: În Germania de obicei părinții și bunicii vorbesc despre război și le spun copiilor adevărul; ce s-a întâmplat e un subiect liber, deschis. Însă în Japonia subiectul războiului, al atrocităților din trecut, e un subiect tabu. Nu se vorbește absolut deloc despre asta. L.V.R.: Și atunci, piesa aceasta? D.F.: Cu mine s-a întâmplat altceva. Eu am trăit în anii războiului și am simțit datoria să spun ceea ce s-a întâmplat, iar
Un japonez la București by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15251_a_16576]