433 matches
-
eșarfe legate bine sub bărbie, cu talie nefiresc de subțire și straie grele, până-n pământ, bărbați cu pălării tari și baston, doi ofițeri în haine cu fireturi salutând pe cineva dintr-o trăsură, o vânzoleală și o rumoare veselă, cu tropote de cai înăbușite de zăpadă, țipete de vizitiu, zurgălăi. Zăpada de pe drum era murdărită parcă de cenușă și amestecată de copite, dar trotuarele erau albe. M-am simțit odihnit și bucuros. Parcă nimerisem în lumea unui Dumnezeu tânăr și prezent
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ciudat decât mine. Se pare că ieri de asta ne-am nimerit în același loc, o căuta pe ea. Adevărul e c-am căzut din cauza lui, am auzit caii în spatele meu, m-am întors să văd, fiindcă mereu mă sperie tropotul ăsta, și-am alunecat pe gheață. Medicinistul pare un om cam înfumurat, grav, iar Alexandru are ceva de copil căruia i s-a permis totul și orice în viață. Și ceva de fiu de bani gata. Cu toate astea m-
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o izbitură sau o explozie îl făcu să se clatine și să se lovească de peretele de ciment. O simți pe Duchesse ridicându-se pe picioarele de dinapoi. Nechezatul ei sparse norii și aduse lume în preajmă. Îi simți apoi tropotul înnebunit și se liniști că e teafără, însă un moment mai târziu învăță că orbirea lui vedea sângele. Mirosi dezastrul în aer, ca un abur de sulf, și pe urmă află din țipătul celor strânși la benzinărie: — Scoate-l din
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
inima aproape sfărâmată la auzul dificultăților financiare ale doamnei Reilly. — Ei, nu-i vina ta, dragă, spuse ea posomorâtă. Dac-aș pune ipotecă pe casă... Nu putem scăpa altfel? Ce zici? Nu, doamnă, răspunse agentul Mancuso, ciulind urechile la niște tropote care se apropiau. — Copiii care apar în programul acesta ar trebui să fie toți gazați, spuse Ignatius, pe când intra în bucătărie, în cămașa lui de noapte. Apoi observă oaspetele și spuse rece: A! — Ignatius, l-ai cunoscut pe domnu’ Mancuso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Pășea fără să aibă cea mai mică idee încotro se îndreaptă. Auzea felinarele cântând, iar vântul trecea prin ea, făcând-o să tremure și mai rău în ciuda șalului cu care era acoperită. Nu reușea să discearnă clinchetul săniilor și nici tropotul mut al copitelor, iar caii erau cât pe ce să o doboare, dacă nu ar fi fost struniți mai bine de vizitii în caftane verzi ale căror vorbe, adresate ei sau echipajelor lor, se pierdeau în aerul umed. Ochii bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
reprezentanții familiilor din apropiere. Primul lucru pe care l-au văzut băiețașii cățărați în copaci ca să zărească sosirea ducilor a fost stindardul albastru deasupra unui nor de pulbere. Vacarmul a fost întrerupt de îndepărtatul sunet al unui corn și de tropote de cai ce se apropiau cu iuțeală. Cei dintâi care s-au arătat au fost ducii, urmați de purtătorul de steag, de șase luptători, zece longobarzi și, la sfârșit, de douăzeci de soldați cu sulițe. Cei doi frați erau îmbrăcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Bineînțeles, nu dusese niciodată spada domnească, dar ajunsese să comande un grup de ostași tineri, mulți dintre ei luați din garda voievodală. Acestora li se spunea spătărei, iar el devenise spătar prin asociație. Așadar, ieșea din cancelarie când a auzit tropotul cailor. Apoi a văzut călăreții. Aveau blazonul Hunyazilor. Au descălecat, au trimis înainte solul, apoi au intrat în palat. L-au scos pe Vlad Dracul în piață, au spus ceva despre trădare și nesupunere, apoi i-au luat capul. Întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
un ins măturând cu fiecare, în stânga și în dreapta, făcând loc destul cât să elibereze ieșirea. A deschis poarta și s-a aruncat pe capra trăsurii. Drumul era pietruit și destul de larg, iar când ajunsese aproape de pădure a auzit în spate tropote de cai. Pădurea părea pustie, iar zgomotele urmăritorilor se auzeau distinct. Își dădea seama că vor fi ajunși din urmă în curând, dar nu-și făcea probleme. Se gândea doar cum s-o ferească pe fată. Îi era milă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
jos Și mă cutremură pustietatea sufletului Înlănțuit de amintiri. Norocul agățat de spațiu zboară peste trecut. Apa s-a-necat. Vine furtuna. Rămânem noi - doi eroi. Pastel Cuprind cu privirea o-ntindere Secată de apă. Prin gropi cerne iarna Ca tropot al apelor șoptind În glas de clopot. Acum, cu poruncă, te-arunci în fum Pe drumul târziu. Bucium pletos, Întunecos semn al pământului în vânt, Măsoară clipele. E ceasul vecerniei... Fior Să fi fost real? Vis cumplit... Vreau să uit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mierii. Șirurile de case vechi cu acoperișuri foarte abrupte. Pârâul mărginit de sălcii. Mai sus pe drum se vede pub-ul pe care l-am remarcat în prima noapte, cu fațada ornată cu coșuri de flori. În depărtare, se aude tropot de cai. Nu există absolut nimic care să facă notă discordantă. Totul e calm și blând și pare că există aici de sute de ani. — Samantha ? Nathaniel a observat, în cele din urmă, că am rămas ca țintuită locului. — Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
deși cei trei, văzusem cu ochii mei, nu făcuseră nici o mișcare. - Ne pândesc și alții, am strigat și m-am rostogolit precum bulumacul, Încercând să găsesc un ascunziș Îndărătul tufelor. Din spate se ridicară Însă chiote ascuțite, prelungi, și auzirăm tropot grăbit de pași. Știam ce Înseamnă asta și Enkim știa și el, căci ochii i se holbară, nările i se căscară și Începu să respire iute de tot. Ne privirăm doar cât să răsuflăm o dată și, atunci, i-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nu-mi povestise Încă nimic de mă și Întrebam de ce bătuse atâta drum ca să mă prindă din urmă. Se părea că Logon avea să-și dea, În sfârșit, drumul la gură când, deodată se auzi un sfârâit, urmat de un tropot grăbit de pași. - Tată! răcni Enkim cu glas atât de ascuțit, Încât ne Îngheță sângele. Am țâșnit În picioare, ne-am luat sulițele și am luat-o la fugă către bulboană. - Tată! strigă și Logon, nevenindu-i să-și creadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Unu! - se ruga el dar, până la urmă, se lăsă păgubaș. Se lăbărță Între ceilalți doi prunci și, sorbind-o din ochi pe Nunatuk, se apucă s-o mângâie pe față. Mama Nunatuuuuk, mama Nunatuuuuk... tot spunea el. Se auzi un tropot de pași grei. Apoi, un fornăit. Tresărirăm, dar nu era decât un animal din acela mare, frumos și cu ochii blânzi - din cel pe care neamurile de aici, din câmpie, Îl crescuseră ca pe-un prunc de-al lor. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ia Umbra se târa pe coate, ținându-se cu amândouă mâinile de beregată, iar printre degete i se scurgeau pârâuri groase de sânge. M-am repezit și i-am săltat de jos toporul pe care Îl scăpase, dar am auzit tropot de pași grăbiți și m-am răsucit, la timp ca să văd un vânător negru cum azvârle cu sulița spre mine. Am sărit Într-o parte. Am aruncat cu toporul, țintindu-i țurloaiele și am auzit un zgomot ca de creangă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sărbătoarea busuiocului, Lacrimile Maicii Domnului, se pun buchețele de busuioc la Sf. Icoană și se ține acolo până la anul viitor, când se punde alt buchețel. Oamenii veniți la cimitir, merg în tăcere fiecare la morții lui, nu se aude decât tropotul pașilor lor pe piatră. Mai mulți bătrâni sărmani, bărbați și femei, cu mâna întinsă, stau înșirați pe aleea care urcă la Biserica, pentru o cât de mică pomană. Ceea ce faceți pentru noi, Dumnezeu să vă întoarcă înzecit...!” zic ei triști
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
nu? Noapte bună. Mâine vom sta de vorbă mai mult. Otilia spuse toate acestea repede, cu un râs grațios, dar cu siguranță în glas, mai dădu o ochire odăii și ieși, făcând lui Felix un salut cu mâna. Se auziră tropote pe scară, trântituri de ușă, și apoi totul reintră în liniște. O lampă portativă cu abajur era aprinsă pe o masă rotundă, răspândind cercuri de umbre degradate prin casă și imprimând un rotocol alb în tavan. Felix privi în odaie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un costum pepit, bine croit, cu ghetre albe, cu floare la butonieră și cu canotieră pe cap. Pascalopol deschise voios portița și ușa gotică de la intrare, stârnind schelălăitul prelung al clopoțelului. Glasul Otiliei răsună aproape numai-decît și se auziră totodată tropotele furtunoase pe scară. Pascalopol intrase înăuntru, dar geamurile odăilor din curte fiind deschise, se auzeau de afară frânturi de convorbire. Otilia spunea lui Pascalopol să aștepte să-și pună pălăria. Puțin după aceea, Otilia ieși pe ușă, urmată de Pascalopol
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu smoc de păr în mână, Felix nu s-ar fi mirat deloc. Aci punea acum tot ce nu încăpea în istoria lui oficială, tratând despre romani și greci, barbarimea cu nume bizare, sciții, costobocii, sarmații, bessii. Huruitul roților și tropotul cailor spori în conștiința lui într-un chiot prelung, ca și când cercul orizontului s-ar fi umplut de hoarde. Și, într-adevăr, un fum înecăcios începu să se ridice în zare, și aerul răsuna de niște răcnete neidentificabile. - Ce este? se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
încrustate, bărboase și, în sfârșit, invazia fu atât de generală, încît brișca fu înconjurată de acești zei negri, care trăgeau din nări privind spre Otilia, confundînd-o poate cu o buruiană mai înaltă. Toată câmpia părea din pricina colbului cotropită de bivoli. Tropotul, răgetele sugrumate făceau o larmă surdă, în care răsăreau niște urlete sălbatice. Felix și Otilia nu distinseră alt animal; dar Pascalopol, ținând bine caii, care sforăiau, începu să strige: - Măi, care sunteți acolo?Un glas se auzi ca de pe lumea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
totuși inima îi bătea cu putere, ca simțindu-se vinovată. O forță mai mare decât voința lui îl trase pe ușă afară si-l împinse la ușa Otiliei. Bătu iarăși ușor, ca altădată. Auzi limpede săritura speriată a fetei și tropotul pașilor prin odaie. Capul zbârlit al Otiliei apăru în întredeschizătura ușii. - Ce vrei, Felix? întrebă fata cu reproș.Felix se zăpăci și declară prostește: - Te... iubesc! - Of, doamne, se văietă Otilia, iar nu ești deloc cuminte.Ți-am spus să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ales că fizionomia lui moș Costache părea a trăda înțelegerea convorbirii. Auzi răspunsul Aglaei: - Taci și tu din gură, frate, că te aude. Astea o să le vedem noi mai târziu. G. Călinescu Se înserase de-a binelea când se auziră tropote de cai și rostogolirea roților unei trăsuri. - Parcă vine cineva, observă Stănică, cu trăsura nu poatefi decât Pascalopol! Otilia tresări, iar Felix, spre a înlătura bănuielile, minți, conform învoielii: - Probabil, fiindcă azi îmi spuse mie că are să vie. Nici nuștie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
spre sat să cheme oameni cu o căruță să-l ia. Când au venit cu căruța să-l ia l-au găsit sănătos, stând pe un pietroi și uitîndu-se cu ochiul în țeava puștii, cine știe ce i s-o fi părut. Tropotul calului l-a speriat, a făcut o mișcare greșită se vede cu mâna și glontele, pac. Așa că a murit împușcat. Tata, Dumnezeu să-l ierte, mai trăia mult, deși avea șaptezeci și opt de ani, dacă nu se lăcomea. Dar îi plăcea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
la o parte, și În luptă se avîntă, acum, generațiile tinere... Alecsandri arată o mare Îndemînare În a sugera, prin recurența unui număr de vocale și consoane, zăngănitul armelor sau trecerea tumultuoasă a oștirii. Iată un vers: „Pămîntul ropotește sub tropot de copite...” sau altul: „Ce vuiet lung de care, ce tropot surd de vite...” Tehnica antitezei duce la un fel de maniheism liric. De o parte: ambiția neînfrîntă a lui Albert, trufia militară a leșilor, armurile strălucitoare, orgia, dorința de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Alecsandri arată o mare Îndemînare În a sugera, prin recurența unui număr de vocale și consoane, zăngănitul armelor sau trecerea tumultuoasă a oștirii. Iată un vers: „Pămîntul ropotește sub tropot de copite...” sau altul: „Ce vuiet lung de care, ce tropot surd de vite...” Tehnica antitezei duce la un fel de maniheism liric. De o parte: ambiția neînfrîntă a lui Albert, trufia militară a leșilor, armurile strălucitoare, orgia, dorința de expansiune, de cealaltă parte: mînie reținută, simplitate, veșminte modeste, dialog În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gireadă de boi la un loc cu vaci, cu viței, cum s- antâmplat, și a pus mai pe toate clopote, tălăngi, clopoței și le-a luat la goană cât puteau fugi înspre vetrele tătărăști. Tătarii, când au auzit huitul clopotelor, tropotul vitelor și mugetul lor, hoarda ostașilor nu știa ce urgie și mânie a lui Alah vine peste dânșii ca să-i prăpădească. Și nau mai așteptat să vadă ce și cum, au luat-o la picior care și cum au putut
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]