1,983 matches
-
Peretele se umflă cu o viteză surprinzătoare, ca și când nu un om, ci o bestie feroce ar fi alergat În direcția lui. Poetul Își aminti cu groază că văzuse ceva asemănător la o vânătoare de mistreț, pe colinele Împădurite de pe lângă Fiesole. Tufișurile se deschiseseră În același fel, cu o clipită mai Înainte ca un exemplar enorm să se precipite afară din desiș, sfâșiind cu colții burta calului său. Un fior În scutură, la gândul acela. Din spate, gărzile se apropiau și ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi, la o examinare mai atentă, o tentativă grosolană de decor: la unul din capete, obișnuita mână necioplită schițase un soi de cavernă ce dădea spre un plai deșertic, Întrerupt ici și acolo de fragmente de stâncă și de câteva tufișuri scheletice. Din fundul acestei deschideri izbucneau niște lungi limbi roșii, o jerbă de flăcări incandescente. În partea opusă, un palid albastru de fond acoperea Întreaga suprafață a pânzei, Întrerupt de petele alburii ale unor nori Împrăștiați la nimereală, În timp ce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ți-a plânge iapa de milă. — Să fie precum zici, cinstite tătar, răspunse spătarul. Când tot alaiul tătărăsc și-al proaspeților prizonieri pătrunse în tabără, hanul cel tânăr, sora sa Huruzuma și cei doi călugări moldoveni se delectau cu kumâs. Tufișul cel mare se opri înaintea hanului: — Ham urai stahâl kumâs! - anunță el. — A prins trei drumeți și are dreptul la o cupă de kumâs - tălmăci hanul către Metodiu. Acesta înălță capul să vadă prizonierii și încremeni. — Ce-mi văz ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe care cu multă vreme în urmă o botezaseră Peștera Gazelei. Ziua următoare avea să fie fără îndoială foarte grea. Când o geană de lumină se ivi spre răsărit, Gacel se ridică cu greu în picioare, se îndreptă spre un tufiș de pe marginea vechii albii a râului și dispăru dintr-odată, ca și cum l-ar fi înghițit pământul. De fapt, așa și era. Acolo săpase împreună cu frații săi un adăpost sigur pentru vreo douăsprezece persoane, unde, în caz de pericol, se puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
o linie subțire și imprecisă de culoare maro care, undeva foarte departe, se întâlnea cu un cer de un albastru strident. Nici un munte oricât de mic, nici o dună aurie care să-i servească drept punct de reper; nici măcar un mizerabil tufiș prăfuit, care să fie dovada că se află pe Pământ și nu pe Lună. Nici o altă întindere nu putea fi mai netedă și nici un alt peisaj mai monoton, pentru că puteai jura că fiecare dintre acele pietre e identică cu următoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
CÎțiva copii de pripas stau pe margine scobindu-se În nas și se holbează la micii aburinzi, Înșirați pe frunzele late de bostan. Spre seară, cînd lumina se opacizează și vocile se istovesc În răgușeală, o briză molcomă trezește rumoarea tufișurilor din jur. Micile viețuitoare Încep să-și scoată capetele de sub rădăcinile jilave, acolo În luminișul răcoros, unde hoitul cîinelui se umflă În voie de mai bine de o săptămînă, scăldat În miasmele dulci ale zemurilor lui eliberate. Blana se desface
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
-și pună ordine În gînduri. Vasăzică, Albu dispăruse și familia lui urma să plece din țară. Oare s-o fi Întors acasă? Și nevasta lui l-o fi iertat? Sau poate vagabondează pe undeva cu mintea dusă, cerșește, doarme prin tufișuri sau prin intrările metroului ca atîția alții pe lîngă ale căror drame trecem fără să le vedem. Poate nici nu mai există. Nu e prima oară că dispare, spunea nebunul ăla. Dar el era de mult dispărut din atenția celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
deunăzi, după ce am tras oblonul și am urcat în camera mea, am avut un vis. „Noaptea vegetația vizitează vechile croitorii“. Toate visele mele au câte un titlu. Manechinele decapitate au început să înmugurească, acele de gămălie s-au îmbârligat în tufișuri, iar pajiștea s-a întins cu sălbăticie peste catifele. Mașina mea de cusut duduia ca un tren în tunel, cu toate că nici nu mă atinsesem de ea. Tivea un cearșaf alb. Ca un bun croitor, trebuie să înțeleg ce înseamnă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
și m-a făcut să mă simt groaznic. N-am mai fost în stare de mare lucru după asta, așa că Bruce s-a dus să-și cheme niște prieteni la joacă. După ce a plecat, am vomitat sandvișul și laptele în tufișuri, m-am așezat și am început să plâng. — Ai dat apă la șoareci, mi-a zis Bruce când s-a întors. Cei doi prieteni pe care-i adusese cu el aveau vreo șapte ani și mi se păreau destul de mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
câte o pasăre doar ca să-și încerce ținta. Primăvara era perioada când mă bucuram cel mai mult că locuim pe deal. Totul se mișca. Vântul făcea pinii să se clatine ușor, iar micile animalele se jucau prin iarbă și prin tufișuri. Uneori se întâmpla ca un iepure să alerge peste cenușa de la noi din curte. Totul se mișca în seara aceea când mă îndreptam spre casă. Te făcea să simți că nu ești singur pe cărare. La fiecare pas pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cu totul dealurile. Pinii se biciuiau între ei în bătaia vântului acolo sus, dar la nivelul pământului era destul de liniște, chiar dacă bătea un pic vântul, dar nu atât de puternic ca la înălțimea unde se terminau pinii. Câteva frunze din tufișuri care creșteau pe acolo s-au încolăcit printre picioarele noastre și au luat-o înaintea noastră pe cărarea spre oraș. Mi-aș fi dorit să am un palton cu mine pentru că pe mâini începea să mi se facă piele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
colțul bucătăriei și am auzit pinii lovindu-se unul de altul, scoțând șuieratul acela pe care-l fac ei mereu. Puteam deja să-mi imaginez dealul de dimineață, plin de ace de pin, de crengi mici și de frunze de la tufișuri. Cenușa o să fie fi acoperită cu chestii verzi de peste tot, iar animalele mici vor alerga ca nebunele. Vântul le făcea tot timpul să se comporte așa. Când am terminat, am pus farfuria în chiuvetă peste celelalte. Am privit toate farfuriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mi-a fost ușor să sap. Singura problemă erau rădăcinile, dar nu erau prea multe și se rupeau destul de bine când le loveam cu marginea lopeții. Vântul sufla ace de pin și conuri întregi în groapă, și câteva frunze de la tufișuri. Și a mai suflat multe lucruri pe grămada de pământ pe care o ridicasem acolo unde săpam. M-am lovit și de ceva pietre, dar nu erau mari. Pe când am terminat, se făcea cald dar vântul încă mai sufla printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să pleci. De ce ai venit? —De ce erai în fața casei mele? Nici un răspuns. începuse să mă doară arătătorul. Am făcut schimb cu mâna stângă. Mi-am îndreptat privirile spre peticul de iarbă verde din fața casei numărul paisprezece. Era complet gol, în afară de tufișul de rododendron din mijloc. Prea simplu. Avea nevoie de o sculptură din metal îndrăzneață și asimetrică în locul rododendronului. După ce îl terorizez pe Walter Quincy aș putea să cobor și să le propun o sculptură vecinilor. Păcat că nu aveam nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lumina, spiritele impure începeau să se neliniștească. Deodată se aprinseseră lumini mici. În razele lor se puteau vedea spiritele celor posedați, care încercau să se ascundă cum puteau. Erau atât de înghesuite unele în altele, încât puteau fi luate drept tufișuri sau scorburi de copaci. Dar și mai neliniștite deveneau când încercau să se lipească, precum ciupercile, pe gura tânărului și a lui Feifel, sub unghii și chiar în întunericul pantalonilor. Dar în realitate nici un om cu vedere normală nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lui signor Fumo se afla în afara Castellanei și Franco ne-a luat în mașina lui ca să ajungem acolo. Amurgul începea să cadă și soarele luase acea formă de polenta despre care scriu școlarii în caietele lor. De-a lungul drumului, tufișuri mari de rozmarin se legănau în bătaia brizei de sud care se abate mereu la sfârșitul zilei. Aerul intra prin ferestrele mașinii, îmbătându-ne de miros de lavandă și alte ierburi tipice acelei părți a Italiei, bogată în miresme greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nu era singur. Simțea că cineva îl privea insistent din adâncul pădurii. Un fior îl străbătu din cap până-n picioare, ciuli urechile oprindu-se pe loc. Undeva în dreapta, dincolo de marginea pădurii se auzea un zgomot ca și cum ceva se strecura printre tufișuri. Ascultă cu atenție, dar fără nici un rezultat, i se păruse, nu era decât vântul. Porni mai departe, grăbind pașii. Strânse lanterna în mână și redeveni atent la drum. Ținea capul strâns între umeri și mergea ușor aplecat, încercând să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să lucească jucăușe în vatră. Aha, deci încă vrei să ne jucăm, mormăi Strugurel pe sub mustață. Bine, să ne jucăm atunci! Privi atent peste tot, sperând să-l vadă pe vărul său ascuns undeva în spatele unui copac ori după vreun tufiș. Nu reuși să-l descopere, așa încât se hotărî să extindă aria cercetărilor. Fără îndoială că acesta se pitea pe undeva mai încolo. Tocmai se pregătea să se retragă mai în adâncul pădurii, ca să ajungă în spatele lui când foșnetul acela de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
unde presupunea că se află Burcilă. De data aceasta, mergea mult mai atent ca să nu piardă direcția. Avea urechile ciulite astfel încât să prindă orice sunet ar fi făcut văru-său. Din când în când, se oprea și își ridica capul deasupra tufișurilor sperând să vadă ceva. Și de data aceasta mergea pe ocolite, fiindcă se încăpățâna să ajungă în spatele celui urmărit. Ajunsese deja în zona unde credea el că se află Burcilă. Se opri și își încordă toate simțurile doar, doar, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fiului său Rândunel. Se întoarse brusc în direcția aceea scrutând întunericul în speranța că va zări ceva. Fără să mai stea o clipă pe gânduri se repezi într-acolo. Mergea cu capul înainte, fără să mai țină cont de nimic. Tufișurile i se agățau de haine, crengile îl loveau peste față, dar el se bulucea mai departe. Căuta în dreapta și în stânga, cu mâinile întinse înainte, încercând să dea de trupul copilului. Se opri nedumerit după câteva zeci de metri nepricepând de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bărbați discutau în contradictoriu. Era clar că nu puteau rămâne acolo, dacă șoferul se întorcea ca să urce în cabină ori dacă mașina era trasă de acolo, ar fi fost fără îndoială observați imediat. În spatele lor se întindea liziera pădurii. În tufișurile de sub copacii de acolo s-ar fi putut ascunde foarte bine. Îi făcu semn lui Simion să-l urmeze și porni târâș în direcția aceea. Abia reușiseră să treacă în umbra pădurii când auziră în spate motorul camionului ambalându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe el, pe tata, deși pe atunci n-avea cum să fie tatăl meu, ci acela care urma să fie tatăl meu, acela care fusese tatăl meu. După aceea, peisajul Înverzea brusc, copacii dădeau În floare sub ochii mei, Înfloreau tufișurile de porumbă, soarele trecea peste satul Kraljevčani, dăngăneau clopotele bisericii satului, mugeau vacile În grajduri, iar pe la ferestrele caselor strălucea oglindirea roșiatică a soarelui ce topea stalactitele de gheață de sub streșini. Apoi prin fața ochilor mi se perindă un cortegiu funerar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
apoi ochii. Peste oglindă se așternu suflarea ei, ca boarea ușoară de pe un măr verde. Iar ea ținea mai departe oglinda În dreptul chipului, pentru că acum vedea pădurea și frunzele unduitoare ale stejarilor. O pasăre Își luă brusc zborul dintr-un tufiș, fără nici un zgomot; un fluturaș ruginiu ca o frunză uscată se făcu nevăzut de pe trunchiul unui stejar; un cerb se opri deodată din goană, ca Împietrit și parcă mirat, ca imediat s-o ia la fugă ca din pușcă; o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
în sângele nostru. Dar n-a rămas în post decât vreo câteva luni. Când a strâns destui bani ca să-și cumpere vopsele și pânze a plecat. Între timp se îndrăgostise de locurile astea și voia să se ascundă în ținutul tufișurilor. Dar l-am mai văzut și după aceea din când în când. La o lună-două apărea în orașul Papeete și stătea o vreme pe aici, făcea rost de bani de la unul sau de la altul și apoi iar dispărea. Cu ocazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să-l găsească și să-l poftească să cineze cu mine. De vreo două ori i-am găsit câte o slujbă, dar nu era în stare să se țină de treabă. După puțină vreme voia să se întoarcă în ținutul tufișurilor și într-o bună dimineață dispărea. Strickland ajunsese în Tahiti cam la șase luni după ce părăsise Marsilia. Reușise să traverseze oceanul muncind pe un vapor care făcea drumul între Auckland și San Francisco, și sosise în Tahiti cu o cutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]