1,469 matches
-
să spunem... caritabilă. Ah, caritatea... mila... da... ce mai înseamnă și asta? Uite, am s-o ard. George îngenunche și aprinse la foc un colț al scrisorii, apoi o privi mistuindu-se în cenușă pe cărămizile căminului. Diane îl urmărea uluită. George se întoase și se reașeză pe canapea, iar Diane se lăsă pe podea, la picioarele lui, îmbrățișându-i genunchii cum făcea adeseori. — Mă iubești, fetițo? Știi că te iubesc. — Omul care plânge când taie o ceapă și rămâne rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un parfum seducător difuz, ca de paciuli. Sile nu percutează, cum era și normal, horăind netulburat și uniform, de-a-mboulea, cu capul său cât o baniță, scăpat pe ceafă. Vierme se sforțează să nu lepede coșul, ogârjit de surpriză, iar Fratele, uluit și el, face ca peștele. Adică își închide și-și deschide buzele, fără să articuleze vreun cuvânt! Numai Dănuț nu-și dezminte proverbialul său sânge rece și i se adresează neobișnuitului interlocutor, pleonastic, din voleu, fără preluare: Hai sictir, în
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
împietrit privirea, întâlnind ochii luminoși ai Îngerului care vorbise pașnic, apărând drept în mijlocul încăperii în care se prelungea acel interogatoriu-maraton, încrucișat. Tu..., tu..., tu! Tu, de unde-ai picat!? Nu mișca! Nu respira! Nu te-nclina! Că trag...! Actele tăle! somează, uluit, agentul. Mirarea extremă a polițaiului se explică perfect prin aceea că, la debutul oricărei proceduri nepublice, de anchetă, ori el ori nenea Sandu, obișnuiau să încuie cu cheia ușa metalică, blocând astfel orice posibilitate de acces. Sau, de evadare! Din
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
pierdu vremea când Patricia Hardie îi deschise ușa apartamentului său. Chiar în clipa în care ea începuse să-i șoptească ceva despre nesăbuința de a veni la palat, el scoase din servietă o coardă fină. Ea păru pur și simplu uluită când începu s-o lege. Avea ascuns un mic revolver în partea de sus a largii mâneci a kimonoului și încercă să-l apuce. Dar Gosseyn îl smulse și-l băgă în buzunar. După ce o cără, legată și redusă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
ar da o asemenea sarcină și dacă aș vrea s-o termin urgent, aș da un comunicat în baza căruia oricine ar putea lua tot ce-și dorește, cu singura condiție s-o facă pe loc. Dan Lyttle îl privi uluit. Băiatul abia putu să îngâne sufocat: ― Păi... tocmai asta au și făcut. Au montat o mulțime de proiectoare ca să lumineze. Se pare că din Mașină s-a și dus vreo optime și că... Ce s-a întâmplat? Mintea lui Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
din ce în ce mai tare. Dar nu reuși să-l scoată. Își schimbă direcția și împinse, în loc să tragă. Fără îndoială, era o închizătură care trebuia decuplată. Tubul făcu clic! Brusc, un voal des îi întunecă privirea. Camera se balansă cu el ― deși complet uluit, rămânea conștient, iar răspunsul, respectiv perceperea celor ce se petrecea, era clară ― apoi oscilă, fremătă, vibră din toate moleculele, se tulbură ca o imagine reflectată de oglinda apei unui lac în care s-a aruncat o piatră. Capul începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
o lovitură serioasă când prietena mea Jennifer Dodd a anunțat că nu vrea să mai aibă de-a face cu mine. Fusesem foarte apropiate mai mult de un an și nimic nu anunța acea schimbare de 180 de grade. Eram uluită. Se întâlnea de puțin timp cu un tânăr - pictor și decorator, care lucrase ceva la casa surorii ei în Richmond -, dar ea insista că nu asta era cauza schimbării ei bruște. În afară de câteva aluzii cum că aș fi fost „prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Încerc să o dezamorsez cu prudență, recurgînd curajos la trucul milei. — Da, noi sîntem. Dar problema e alta. Am rămas fără cărbuni și de o săptămînă e un frig În dormitor de-ți Îngheață inima. Soldatul se uită la noi uluit. — Păi și de ce dracu’ n-ați venit să cereți? Caporalul ăla nu s-a gîndit să vină să ne ceară o stivă de lemne pînă vă aduc cărbuni? Bă băieți, ce-i cu voi? Comandantul gărzii a crezut că au
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că Dumnezeu nu are grijă de copii, de bețivi și de oamenii cu mintea slabă. Îmi revin din șoc și Încep să-mi fac o idee. SÎngele mi-a transformat pieptul vestonului Într-o pată Întunecată și lucioasă. Mă zgîiesc uluit. Pe măsură ce Îmi revin, nu mă pot Împiedica să nu mă gîndesc că peste ani, cînd cineva va scrie romanul vieții mele, va trebui să Înceapă cu următoarea frază: În luna decembrie a anului de grație 1989, protagonistul nostru, soldat anonim
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de sudoare. Nu știe dacă e cazul să o Întrebe dacă are vreo idee despre ce se Întîmplă. Pe unul din podurile de pe Bega erau filtre de miliție, iar În Piața Iosefin se vedeau urme de distrugere, pereți arși. Privește uluit, nu-i vine să creadă, nu știe ce Înseamnă, nu știe ce să creadă, dar nu mai zăbovește, o Întinde În viteză. E ceva foarte ciudat. Ajunge la prietena lui Într-un suflet. Nici ea nu știe ce se Întîmplă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
din Piața Palatului freamătă de Încordare. Ceaușescu e Întrerupt În scurt timp. Din primele rînduri de muncitori se aud strigăte și se produce o mișcare În mulțime. Înainte ca transmisiunea TV să poată fi oprită, Ceaușescu arată poporului o figură uluită. Pentru cîteva zeci de minute, Încearcă neputincios, ieșind din discursul oficial, să calmeze mulțimea. După o serie de Alo! Alo! care pare să nu se mai termine, Își găsește În sfîrșit cuvintele, Însă e, evident, lipsit de prezență. Măi tovarăși
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
bucuriei. Descătușarea se produce atît de brusc și de puternic, Încît uneori nu Înțelegi dacă nu cumva e scena unei suferințe teribile. Ajungem să zbierăm cu toții aproape necontrolat, alergînd de la unii la alții și Îmbrățișîndu-ne fără nici o reținere, la Întîmplare, uluiți. — A FUGIT CEAUȘESCU, răcnește un tip la vreo 50 de ani, ieșind din salon cu pijamaua descheiată, abia stînd pe el, pe abdomen are lipit un tifon, cu leucoplast - dacă nu se potolește, probabil că-i vom vedea mațele. Ies
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
centru și urc spre Universitate și pe scările Universității sînt studenți care discută, vorbesc aprins, rîd. Iar la Universitate sînt și mai multe afișe, tot centrul, pînă dincolo jos la Teatrul Liric, e plin de culoare. Iar eu mă plimb uluit. Umblu cu ochii căscați, de parcă vin de pe altă planetă (arăt, cu ochii ăia cît niște faruri de bicicletă, ca de pe altă planetă). E foarte multă viață În acest oraș. Și foarte multă culoare și zgomot. E alt oraș. Dacă dai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nici nu prea știam ce-i asta - că de așa zisa mea „intrare în viață”, la care nu gândeam, avea să se ocupe un decret al Majestății Sale. Dacă ne-ar fi trecut prin cap atunci așa ceva, am fi rămas uluiți sau am fi izbucnit în râs. Dar timpul acesta a venit când nu mai eram împreună; plecase. Poate pe drumul cel mai complicat sau cel mai simplu al existenței, dacă gândim existența la modul ei absolut. Ce s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dădea în holul de marmură. - Sărut mâna, îi spusei fără să-ntorc privirea, și închisei ușa înainte de a-i auzi răspunsul. La revenirea în tribunal, președintele nu mă întrebă nimic. 12. Totul o imensă contorsiune, necunoscută până atunci, în ochii uluiți ai mulțimii; domnului Pavel, scos din conservatorismul său odihnitor, îi fu dat să citească mirat în ziarele de dimineață comunicatul că alegerile ce avuseseră loc cu câteva zile înainte aduseseră în lumina oficială - a puterii - o grupare politică cu tendințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
miezul ființei, fără să le simt prezența, ba credeam, uneori, că totul era dat uitării în amestecul noii vieți pe care o duceam și în hărmălaia legilor care-mi solicitau timpul. Mă obișnuisem cu ei, și mi se părea - descoperii uluit - o aberație căsătoria Anei cu altcineva; ar fi trebuit... Ce-ar fi trebuit? Niciodată nu m-am gândit la o asemenea posibilitate - și, de unde gândul acesta acum? Iată, îmi spuneam, ne obișnuim, uneori, cu o ființă atât de mult că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în jurul unui stâlp al cerdacului ghirlanda de flori a cărei sârmă se desfăcuse, ea mă sărută fără nici o teamă, rostind de data asta în lumina vieții de toate zilele: „Te iubesc. Am să te iubesc totdeauna... Orice ar fi.” Rămăsei uluit și mare minune că sora ei nu auzi, poate de hărmălaia vocilor și a muzicii dinăuntru ce răzbăteau prin ușa deschisă. Toate firele de rezistență ale ființei se rupseră, se întâmplă ceva ca un scurtcircuit, abia putui vorbi: „Doamne! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
uiți?” vorbi; ne îmbrățișarăm și camera, toată, căpătă culoarea rochiei ei. „Până când?” - și iată-ne pe canapeaua cu cuvertură plușată, apoi nu mai mi-aduc aminte nimic, decât că în zori ne trezirăm din somnul de noapte; m-am întrebat, uluit, dacă fusese ea în adevăr sau numai reflectarea ei în planul ideilor. Nu știu nici acum exact, deși ea fusese cea care-mi pregătise cu minuțiozitate micul dejun, aș fi jurat, nu se poate, îmi spuneam, să fie numai transparența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
poate să trăiască numai printre legi și dosare. „Cine ești cu adevărat?” îl întrebă, dar el rămase mut. „Ești tânăr - n-ai iubit niciodată? Iată, acum te tutuiesc. Să-i spui domnului Pavel, dacă nu, îi spun eu. O să rămână uluit, iritat, el care e atât de protocolar. Doamne, ce-o să se mire!” Încheind vorbirea întinse mâinile - culcată cum era - chemându-l să se aplece să-l sărute, și fără să-și dea seama, intră în somn. Era anul 1954. 21
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
altfel... cum „altfel” nu știam, aruncasem și eu o vorbă. Câte vorbe n-aruncă omul... Acum... Cine știe? Eram uluit. Dacă și Lung e arestat, îmi spuneam, dacă până și cu Lung se războiesc...Tatăl Anei rămase la rândul lui uluit, însă nu de cele întâmplate, ci de neputința mea declarată, pe care n-o înțelegea. El socotea rostirea neputinței mele ca fiind mascarea inabilă a unei desolidarizări de lumea lor uitată în câmpie, adică o lașitate, iar mie mi-era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sau asta îi este chiar natura pe care nu i-o observasem atunci, căci, deși promisese cea mai umană și dreaptă societate din câte au fost, se născuse în schimb din rea-credință, din fals și din ură în fața unui popor uluit căruia i se pregătea cu pumnalul în spate și zâmbetul pe buze, calea suspiciunii, minciunii, destrămării și fariseismului, toate la un loc ca modalitate de viață și echilibru al noii societăți aduse la supunere fără speranță. Fiecare gândea, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
spre masa de alături cu un zâmbet strălucitor. Bărbații Îi zâmbiră și ei, crezând că, În ciuda faptului că e Însoțită, le face avansuri. —Guten Abend, zise ea. Schoenes Veterinare in Anbetracht 1. Mutrele zâmbitoare deveniră cât ai clipi din ochi uluite și stânjenite. Fuseseră descoperiți. Unul dintre ei reuși să bâlbâie un „Guten Abend“2. Se făcuseră stacojii și lăsară capetele În jos, studiind cu atenție spuma din paharele de bere. Ruby se Întoarse rânjind la locul ei. —Ei, dar știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Nu! O cuprinse panica. Pusese Descoperiți dragostea adevărată prin Întărirea resurselor interioare Într-un plic greșit după ce-o ascultase deunăzi. Simți că Încremenește. Sam Își ridică capul de pe sânul ei. Corectează-mă dacă greșesc, spuse el cu o mutră uluită, dar chestia asta nu prea sună a Ray Charles. Ruby Înghiți În sec, storcându-și creierii să găsească o explicație plauzibilă. —E un CD dintr-alea tâmpite, de le primești gratis la ziarele de duminică, se repezi ea. L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
text (adeseori, amuzantă) nu are decât menirea de a dezvălui o umilință mai veche, un complex bine ascuns până atunci. Toate prozele lui vorbesc, aproape fără excepție, despre sufletul omului mic și neimportant, un funcționar umil și alcoolic, care ascultă uluit tirada retorică a unui politician, cum îl prezintă entuziasmat asistenței: Iată acest om modest și fără pretenții, pe umerii căruia se sprijină demnitatea și rezistența poporului nostru, istoria milenară și zbuciumată a maicii noastre, Rusia. El e talpa țării, el
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
lui e și aici, adică în ceea ce am putea numi momentele faste, o descompunere: „Suntem la câțiva kilometri de frontiera Italiei. Peisaj sublim, sate nemaipomenite și insomnii. Mă plimb în toiul nopții ca o fantomă, pe jumătate fericit, pe jumătate uluit” (12 august 1981 Ă 410). Fantoma, care-i consecința pierderii identității, a topirii în materia din jur, e semnul unei nefirești împliniri. Și toate acestea pentru că, deși îi luminează cele mai tainice secrete, Parisul îl ajută să fie el însuși
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]