378 matches
-
citește-o geremea. Ce citește ăla, bre? - zice turcul către ovrei. — O geremea, efendi! - răspunde roșu la față ovreiul. Ce geremea, bre! - zice turcul și rap! jap! îi mai trage o pereche de palme. Deodată, toată larma, toată vânzoleala, tot umbletul se potolesc ca prin farmec. Dinspre plaiul Eschișer, în violetul înserării, iese stăpâna mării, semiluna. Păgân, creștin, ateu se aruncă în pulbere. Nu mișcă nimeni. Dinspre palat se aude un ropot și un pâlc de ieniceri vine în goană spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Vasea, întorcându-se spre tejghea: Macek! Țal! Episodul 107 îN CARE POVESTITORUL îȘI CONTEMPLĂ PANA. CIUDATĂ SCULĂ! Ai zice că nimic pe lume nu-i mai gingaș, mai diafan, mai neînsemnat, în fond, decât o pană de gâscă. De câte ori, în umbletul nostru existențial plin de importanță prin curți, pe lângă cotețe, pe drumuri de țară ori pe cărări de munte, n-am zărit, abia înregistrându-le în colțul retinei, pene mai mari sau mai mici mișcându-se de colo-colo sau de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
celălalt, era bălan... dar, ce-i dreptu, voinic român... Cum s-a dus... parcă nici n-a fost! Apoi plecară. Cerul era căptușit cu nouri alburii; o liniște mare plutea pe mormintele sărace. Și în tăcere deodată răzbătu ropotul unui umblet de cal: crâșmarul Petrache trecea călare pe roibul străinului. Apoi, după ce se făcu liniște, câțiva fulgi, ca niște flori de vișin, începură să joace peste lăcașurile tăcerii. Florile înghețate se înmulțiră, prinseră a curge potop alb, se așternură ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ani își făcea slujba. Îl întorcea cu capul spre curte și-l suduia: — Hai, boală, acasă, mânca-te-ar lupul cel bătrân! Asta era vorba lui; și-n urmă-i oamenii zâmbeau și-și făceau cu ochiul. Calul pornea la umblet, și când ajungeau aproape de curte, pe-o cărare de dindos, vătaful își ațintea căutătura spre căsuța lui care era în coasta ogrăzii boierești, pe-un dâmb, nu departe de apa Moldovei. Până ce intra pe poartă, Alexa Grecu n-o slăbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Floarea tăcu, ornicul din părete răspunse: Tic-toc-tic! Câteodată paznicul lua cu el în pădure pe Onu Bezarbarză, mai ales când se ducea să cerceteze teascurile. Căpcăni de jder clădea Culi la locuri unde aceste jivine mici și agere aveau mult umblet. Așeza lemnele lungi între doi arbori vechi. Jderul trebuia numaidecât să se strecoare pe o punte îngustă de trunchișor de brad, ca să ajungă locul unde era bucata de cărniță sau trupul însângerat al unei gaițe. Când ajungea acolo, călca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
credință ancestrală, de forța păgînă a trupului În care Încă mai dăinuie credințele străbunilor care se prosternau În fața lunii; mersul lor cu mîinile Întinse În față vine de la adorația păgînă a zeiței Luna, de unde erau chemați de sufletele strămoșilor, iar umbletul lor era chemarea sîngelui, chemarea vremilor, de aceea el nu s-ar fi Încumetat să scoată un sunet, căci i-ar fi putut trezi pe păgînii somnolenți, pe lunaticii adunați În grotă ca să-și slăvească zeitățile păgîne, căci, de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mai puțin costătoare căi de transport și de comunicațiune. După atâtea încercări, România are trebuință de un repaos absolut ca să-și îndrepte stricăciunile produse de război. Rea condițiune pentru îndeplinirea acestei lucrări reparatoare și pentru liniștirea țării noastre ar fi umbletele printr-însa a unei armate streine. III Ne pare că ar fi drept ca, pe baza titlurilor ei seculare. România să reintre în posesiunea insulelor și a gurelor Dunării, coprinzându-se între acestea și Insula Șerpilor. Această înapoiare ar fi numai
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
profund și de perfid, sfârșind În cele din urmă de partea lucrurilor disprețuite. Dar cum Își permitea Elya să aibă păreri atât de rigide despre putere? El Însuși era o persoană dependentă. Hilda fusese mult mai puternică decât el. În umbletul legănat de mafiot se găseau aere de dezînfrânare În afara legii. Însă micuța Hilda cu picioarele ei ca niște bețe, cu părul Înfoiat, tivurile impecabile și rafinamentele Încântătoare era adevăratul criminal. Își Înfipsese ghearele În Elya. Și nimeni nu-l ajutase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
scorțos nevoie mare, scârț, scârț, că uitai să vă spun, își cumpărase ghete cu scârț, cum era obiceiul să se poarte pe vremea aceea. Nu după multă vreme, popa, sâcâit mai mult de pielea și talpa cea nouă, decât de umblet, se opri pe marginea drumului, la umbra unui salcâm înflori, să se mai odihnească o clipă, două, ca apoi s-o pornească dvn nou. Pungașilor atâta le-a trebuit! Începură o ceartă între ei, cu îmbrîncituri și suduieli, de-ți
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
credință ancestrală, de forța păgână a trupului În care Încă mai dăinuie credințele străbunilor care se prosternau În fața lunii; mersul lor cu mâinile Întinse În față vine de la adorația păgână a zeiței Luna, de unde erau chemați de sufletele strămoșilor, iar umbletul lor era chemarea sângelui, chemarea vremilor, de aceea el nu s‑ar fi Încumetat să scoată un sunet, căci i‑ar fi putut trezi pe păgânii somnolenți, pe lunaticii adunați În grotă ca să‑și slăvească zeitățile păgâne, căci, de bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Tu nu știi încă? Imnul tumulturilor vii Nici zid și nici tenebră nu poate să-l sufoce: La poarta zăvorâtă grăbește-te să vii: Vei desluși și astăzi, în larguri, marea voce. CÎND VA VENI DECLINUL Cu mâini învinețite de umblet lung prin ger Voi reintra în mine când va veni declinul; Voi coborî să caut, pierdută-ntr-un ungher, Firida unde arde cu foc nestins Divinul. Și flăcării voi spune: Fior al caldei firi, Joc viu ori șovăielnic de galbenă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cu; pălăria pe cap dar mult mai disperat recitam cât puteam mai tare fetele treceau mai departe cu niște băieți care mă apreciau umblam mult mai disperat una a zis : „nu mai zbiera așa pentru că pari un derbedeu“ o speria umbletul meu și pălăria mea neagră voia să mă întristeze să mor de rușine cu pălăria mea cu tot aveam un curaj nebun am recitat : „poate chiar sunt și ce dacă sunt ?“ ei i-a plăcut simțeam că începea să mă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
-i interesează decât călătoria în sine. Din păcate, trebuie să recunosc că eu n-am știut niciodată să răspund la întrebarea "spre ce?" și n-am pierdut nici un prilej pentru a ezita între două lucruri atunci când am putut să ezit. Umblet de somnambul între o mlaștină și o pădure. Asta explică multe. De fapt, într-un fel, totdeauna am trăit pe un peron cu privirea îndreptată spre o pădure. Și totdeauna am ezitat să ajung dincolo de pădure. Am rămas pe peron
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
fost adus acolo de afară. Pe scurt, era vorba de-o farsă. În aceeași seară, Bernard Rieux, în picioare pe culoarul imobilului, își căuta cheile înainte să urce, când vede apărând, din fundul întunecat al coridorului, un șobolan mare cu umbletul nesigur și cu blana udă. Guzganul s-a oprit, părând să-și caute un echilibru, apoi a luat-o în fugă spre doctor, s-a oprit iarăși, s-a răsucit de câteva ori cu un mic chițcăit și a căzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nu ai decât cinste și prețuire pentru Omar geometrul, Omar algebristul, Omar astronomul sau chiar Omar filozoful. Khayyam se Îndreaptă. Hasan triumfă: Crezi tu oare că pe oameni Îi recunoști doar după nume? Nu, ei sunt recunoscuți după privirea, după umbletul, după Înfățișarea și după tonul pe care le folosesc. De Îndată ce ai intrat, am știut că erai un bărbat Învățat, obișnuit cu onorurile, dar, În același timp, disprețuitor la adresa lor, un om care sosește fără a trebui să-și caute drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
știi să te introduci Într-un mediu străin, ostil, să te volatilizezi acolo săptămâni, luni În șir, să adormi toate bănuielile așteptând momentul propice pentru execuție; să știi să-ți urmărești prada ca un vânător, să-i studiezi cu precizie umbletul, veșmintele, obiceiurile, orele de plecare; uneori, când e vorba despre o personalitate deosebit de bine protejată, să găsești mijlocul de te angaja În slujba ei, să te apropii de ea, să intri În legătură cu unii dintre apropiați. Se istorisește că, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fi bănuit? Fazel pândea din balcon; brusc, se lăsă pe vine ca să strige, cu glas răgușit: — Cazacii sunt deja aici, fac cordoane de jur Împrejurul hotelului! Am coborât În grabă scara. Odată ajunși În holul de la intrare, am adoptat din nou un umblet demn, mai puțin suspect. Un ofițer cu barbă blondă, cu chipul tras mult pe frunte, cu ochii măturând ungherele Încăperii, tocmai intra pe ușă. Fazel n-a avut timp decât să-mi șoptească: „La legație!”. Apoi s-a despărțit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
fulgerul din cer? Cum pier mișeii, dacă pier Cei buni așa? Dar doamna! Suflet pustiit! Cu părul alb și despletit Prin largi iatacuri alerga. Cu hohot lung ea blăstăma și tot palatul plin era De plâns cumplit. La stat și umblet slabă ce‐i Topiți sunt ochii viorei De‐atâta vaiet ne‐ ntrerupt, și graiul stins, și obrazul supt, și tot vestmântul doamnei rupt De mâna ei ! Nu‐l dau din brațe nimănui, Închideți‐mă‐ n groapa lui - Mă lași tu
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
s‐a făcut de coasă, Nici nu știe, nici nu‐i pasă. Iarba plină e de flori. Casa‐ n mână la feciori Friptă mi‐a fi inima, Cum e frunza, galbena! Negru mi‐a fi sufletul Cum i‐ e nopții umbletul! Ia‐le, lacrimile mamei Strânse în căușul palmei; Fă‐ le ploaie și răcoare și dogoare roditoare. Mila mamei!... Când te doare Spune‐ mi floare gânditoare, Spune‐ mi, nufăr între nuferi și‐ am să fac să nu mai suferi! George Tutoveanu
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
a aprinde, prin puterea creatoare a iubirii, un astru pe cer promis nemuririi ("In calea timpilor ce vin / O stea s-ar fi aprins"), ființa îndrăgită coboară din sfera lucrurilor perene în ținutul comunului: Căci azi le sameni tuturor / La umblet și la port". Acel cutremur mutațional ("Tu trebuia să te cuprinzi/ De acel farmec sfânt") care să preschimbe iubirea și iubita în entități nepieritoare, nu a avut loc, și cele două sfere axiologice, ritmate o vreme armonic de către poet în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
august 2004 N-AM CERȘIT SĂ URC SPRE GLORII Nu cu șpagă sau plocoane, Ori supliciu de canoane, Nici prin mijlociri de fuste, Azi mai scurte și înguste; Nu prin lovituri de tobă Ori prin ligușiri de robă; Nu prin umblet prin saloane Ori prin lacrimi de cucoane; Nu printr-un potop de vorbe Ori amestecat de ciorbe; Nu cu sunet de trompetă Ori sugestii cu pipetă, Am scris ce-am scris. Unii nu cred. Am scris că doar atât posed
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
păgâni Și plini de suferinți, Ce mi-i lăsară din bătrâni Părinții din părinți. Azi nici măcar îmi pare rău Că trec cu mult mai rar, Că cu tristeță capul tău Se-ntoarce în zadar, Căci azi le semeni tuturor La umblet și la port, Și te privesc nepăsător C-un rece ochiu de mort. Tu trebuia să te cuprinzi De acel farmec sfânt, Și noaptea candelă s-aprinzi Iubirii pe pământ. {EminescuOpI 193} ȘI DACĂ... Și dacă ramuri bat în geam
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
iarna aproape iarnă pe munte, iarnă pe ape iarnă pe slovă, iarnă prin gânduri, scrisă în stele, sau printre rânduri. Iarnă pe dealuri, ori pe cărare, albul se-ntinde cu-nverșunare, tremură-n tindă, plânge pe suflet, temnița albă ferecă umblet. Iarnă în tine, iarnă în mine, îngheață totul printre suspine, doar rugăciunea în taină spusă, urcă spre stele clipa răpusă.
Temni?a alb? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83356_a_84681]
-
de sete se târâiau la fântâni, se culca în glod, mulți murea, câțiva se ducea sănătoși. Înfricoșat lucru e boala prin orașe. Pe toate ulițele cară [care] pline de trupuri, cu picioarele, mînele și capitile în toate părțile bălăbănind, după umbletul nepotrivit. În zilele liniștite, auzirea morței de-abea-ți lasă o impresie tristă, dară să vezi cum duce la groapă sute și mii, să vezi oameni tăvălindu-se în glod, să simți că pier familii întregi și, uitîndu-te împrejuru-ți, să nu mai
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
Am să te-aștept sub vișin Elena Marin Alexe (ție, Robert, cu dragoste) Cu pașii triști prin al vieții umblet, Mă irosesc în zilele pustii. Și doar speranța-mi pâlpâie în suflet, Că într-o dimineață-ai să revii. Când razele m-or săruta pe gene Și visul va fugi spre zări mirat, Voi lăcrima gândindu-mă la tine, Copile
Am s? te-a?tept sub vi?in by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83302_a_84627]